Decizia Nr.781 din 25.09.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Luminiţa- Maria Filip în Dosarul nr. 3.291/117/2011 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 960D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 455/2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea civilă din 21 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.291/117/2011, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de reclamanta Luminiţa-Maria Filip în cadrul unui litigiu având ca obiect „obligaţia de a face“.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 sunt neconstituţionale, în ceea ce priveşte plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului la suma de 4000 RON, iar cele ale art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, în ceea ce priveşte plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului la suma de 3400 RON.Referitor la încălcarea dreptului la măsurile de asistenţă socială şi a dreptului de proprietate, arată că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că noţiunea de „bun“ înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel încât dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului poate fi asimilat unui drept de proprietate. În ceea ce priveşte principiul nediscriminării, arată că prin instituirea unui plafon de acordare a indemnizaţiilor, precum şi prin modalitatea de stabilire a drepturilor la indemnizaţia pentru creşterea copilului, nediferenţiat în funcţie de veniturile obţinute şi de contribuţia diferită la buget a persoanelor beneficiare ale indemnizaţiei de creştere a copilului, se aduce atingere art. 16 alin. (1) din Constituţie.În fine, arată că, deşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se bazează pe principiul contributivităţii, atunci când vine momentul stabilirii cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea şi îngrijirea copilului se ignoră tocmai acest principiu mai sus menţionat.Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin deciziile nr. 1.166/2010, nr. 1.035/2010, nr. 455/2011 şi nr. 765/2011.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că prevederile art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, astfel încât, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale este inadmisibilă. În ceea ce priveşte art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, apreciază că acest text de lege este constituţional, iar excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

– Art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 are următorul cuprins: „(1) Pentru copiii născuţi, adoptaţi, încredinţaţi în vederea adopţiei, luaţi în plasament, în plasament în regim de urgenţă sau tutelă până la data de 31 decembrie 2010, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului ori producerii evenimentelor menţionate, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară reprezentând 75% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni. Începând cu luna ianuarie 2012, cuantumul minim, precum şi cuantumul maxim ale indemnizaţiei lunare se raportează la indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, şi nu poate fi mai mic de 1,2 ISR şi nici mai mare de 6,8 ISR.
(2) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:a)şi-au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate; b)au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii; c)au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii; d)au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare; e)au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective; f)au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială; g)au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv până la vârsta de 3 ani în cazul copilului cu handicap; h)au beneficiat de pensii de invaliditate; i)au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii; j)au lucrat cu contract individual de muncă în străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state; k)se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii; l)se află în perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă sau de diplomă, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în şomaj, potrivit legii; m)urmează cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar şi universitar, organizat potrivit legii, frecventate fără întrerupere. Sunt exceptate de la această obligaţie persoanele care au întrerupt cursurile din motive medicale; n)urmează cursuri cu frecvenţă de masterat în ţară sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi cel puţin unul dintre părinţii copilului are cetăţenie română. Nu beneficiază de indemnizaţie de creştere a copilului cursanţii care o primesc din partea altui stat membru al Uniunii Europene. (3) Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege: venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, aşa cum sunt definite de această lege.

– Art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 avea următorul cuprins: „Pentru copilul cu handicap concediul pentru creşterea copilului se acordă până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, iar indemnizaţia aferentă se acordă în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 3.400 lei.“Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum şi art. 47 alin. (2) care consacră „dreptul la concediul de maternitate plătit“ şi „dreptul la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.“ Totodată, arată că textele de lege criticate aduc atingere şi art. 1 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Primul Protocol adiţional şi art. 1 din Protocolul nr. 12 al aceleiaşi reglementări internaţionale, precum şi art. 1 alin. (2) lit. e), art. 2 alin. (3) şi art. 6 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: În ceea ce priveşte art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, Curtea observă că, la data sesizării sale, aceste prevederi de lege erau abrogate expres prin art. IV punctul 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011. În legătură cu problematica examinării unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a statuat că „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.“ Aşadar, deşi prevederile de lege supuse controlului nu se mai încadrează în fondul activ al legislaţiei, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestora, având în vedere că prevederile art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 sunt aplicabile în cauza concretă dedusă judecăţii şi îşi produc efectele faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate Astfel, referitor la criticile autorului excepţiei privind neconstituţionalitatea măsurii de plafonare a indemnizaţiei de creştere a copilului, prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, Curtea a reţinut că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi. Curtea a considerat, totodată, că măsurile adoptate au mai degrabă caracterul unei adaptări la condiţiile economice existente, iar, raportat la acestea, măsurile dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 nu au un caracter disproporţionat, neputându-se vorbi despre o afectare a nivelului de trai decent, contrară Constituţiei. Un alt criteriu avut în vedere de legiuitor l-au constituit şi condiţiile de acordare a unor drepturi similare în alte state europene, sens în care Curtea a observat că, aşa cum sunt prevăzute la momentul actual, condiţiile din România se încadrează între limitele minime şi maxime stabilite la nivel european, şi care sunt considerate ca necesare, dar şi suficiente pentru a asigura un nivel de trai decent. Cât priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, Curtea constată că acestea au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare. În acest sens, este, de exemplu, Decizia nr. 455 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, prin care Curtea a statuat că „indemnizaţia pentru creşterea copilului constituie o măsură concretă de protecţie socială, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a aduce atingere existenţei dreptului în sine.“ De asemenea, prin Decizia nr. 1.166 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 10 noiembrie 2010, Curtea a reţinut că, „în ceea ce priveşte contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate corespunzătoare indemnizaţiei pentru creşterea copilului, aceasta se suportă de la bugetul de stat, în această materie nefiind datorate celelalte contribuţii sociale obligatorii stabilite de lege, ceea ce atestă, o dată în plus, faptul că dreptul de asistenţă socială în discuţie nu este supus sistemului contributiv“, astfel încât textul de lege criticat din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 nu încalcă prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. În subsidiar, Curtea constată că autorul excepţiei deduce pretinsa neconstituţionalitate a reglementărilor legale criticate şi prin raportarea acestora la prevederile art. 1 alin. (2) lit. e), art. 2 alin. (3) şi art. 6 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007. Faţă de raportarea reglementării criticate la prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Curtea observă că, prin Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, a statuat că acestea sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat însă că „examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.“ Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi ale art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Luminiţa-Maria Filip în Dosarul nr. 3.291/117/2011 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora