Decizia Nr.776 din 16.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din Legea nr. 113/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, excepţie ridicată de Rodica Maria Făt în Dosarul nr. 2.603/2/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde, pentru partea Camera Deputaţilor, doamna Florentina Pop, în calitate de consilier juridic, cu delegaţie la dosar. Se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Camerei Deputaţilor, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că textul de lege criticat nu retroactivează, ci reglementează în mod unitar acordarea unor indemnizaţii, fără să aducă atingere drepturilor anterior câştigate. De asemenea, susţine că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu încalcă principiul egalităţii, ci îl consolidează, fiind aplicate întregului personal al Camerei Deputaţilor. Depune la dosar şi note scrise în sprijinul celor învederate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, precizează că textul de lege criticat are caracter interpretativ în raport cu dispoziţiile art. 71 din Legea nr. 7/2006, având în vedere că vine să lămurească modalitatea de aplicare a acestui articol pentru o anumită perioadă de timp. Or, despre acest tip de norme, în doctrină s-a apreciat că reprezintă excepţii de la principiul neretroactivităţii legii. Consideră că edictarea textului este în legătură cu evaluarea efortului financiar al ordonatorului de credite şi apreciază că nu sunt nesocotite prevederile art. 16 din Constituţie, neputându-se face o comparaţie între categorii socioprofesionale diferite, chiar dacă sunt din cadrul aceluiaşi angajator. Arată că susţinerea referitoare la îngrădirea accesului liber la justiţie este contrazisă chiar de introducerea acţiunii în cursul căreia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.603/2/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din Legea nr. 113/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, excepţie ridicată de Rodica Maria Făt într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni formulate în scopul obligării Camerei Deputaţilor la plata către aceasta a diferenţei dintre indemnizaţia cuvenită potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, egală cu 7 salarii lunare brute, şi cea primită la încetarea reportului de serviciu, egală cu 7 salarii de bază lunare brute.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat are caracter retroactiv întrucât prevede în mod expres că se aplică şi funcţionarilor publici parlamentari pensionaţi anterior intrării în vigoare a acestuia. Se aduce astfel o gravă atingere dreptului câştigat în mod legal şi încrederii în statul de drept ale oricărui funcţionar public parlamentar pensionat în perioada 19 ianuarie 2006-27 aprilie 2009 (adică între data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2006 şi data intrării în vigoare a Legii nr. 113/2009).Totodată, susţine că textul criticat creează o inegalitate de tratament între funcţionarii publici parlamentari pensionaţi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 113/2009 şi personalul contractual pensionat în aceeaşi perioadă, acesta din urmă beneficiind de un tratament privilegiat ca urmare a omiterii sale din cuprinsul art. III din Legea nr. 113/2009, întrucât pentru acesta calculul indemnizaţiei şi al diferenţelor neachitate se efectuează, în mod legal şi constituţional, potrivit legislaţiei în vigoare la data încetării contractului de muncă.Totodată, autorul excepţiei susţine că prevederile art. III alin. (2) şi (3) din Legea nr. 113/2009 instituie un tratament diferenţiat privind executarea creanţelor rezultate din aplicarea greşită a art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 funcţionarilor publici parlamentari şi personalului contractual pensionat potrivit Legii nr. 7/2006. În opinia sa, art. III instituie un tratament privilegiat pentru funcţionarii publici parlamentari pensionaţi după data intrării în vigoare a Legii nr. 113/2009, cărora li se achită integral indemnizaţia la data pensionării, şi un tratament defavorabil celor care s-au pensionat anterior intrării în vigoare a aceleiaşi legi, cărora diferenţa de indemnizaţie neachitată li se achită eşalonat în cursul anilor 2009 şi 2010, ceea ce conduce la devalorizarea sumelor respective. Mai susţine că funcţionarilor publici parlamentari li se aplică un tratament discriminatoriu în ceea ce priveşte executarea creanţelor şi în raport cu persoanele încadrate cu contract individual de muncă, pensionate în aceleaşi condiţii, dar care beneficiază de plata integrală a creanţei, în baza art. 24 din Legea contenciosului administrativ sau pe calea executării silite.În fine, susţine că redactarea art. III alin. (2) şi (3) „permite instituirea unei proceduri speciale de executare, care încalcă accesul liber la justiţie, fiind în contradicţie şi cu principii de drept reglementate în legislaţia adoptată în materia executării creanţelor“.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că textul de lege ce formează obiect al excepţiei este conform cu prevederile constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate dispun pentru viitor, urmând să îşi găsească aplicarea de la data intrării lor în vigoare, astfel că nu aduc atingere principiului neretroactivităţii. Totodată, arată că se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. În acest sens, consideră că prevederile legale criticate reprezintă o garanţie pentru a asigura egalitatea de tratament în cazul funcţionarilor publici parlamentari care s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 113/2009 şi al celor pensionaţi ulterior acestui moment.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. III din Legea nr. 113/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 24 aprilie 2009.Textul de lege criticat are următorul cuprins:

– Art. III: „(1) Prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege se aplică şi funcţionarilor publici parlamentari al căror raport de serviciu a încetat în condiţiile art. 62 lit. d) şi ale art. 64 din Legea nr. 7/2006, cu modificările şi completările ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Cheltuielile suplimentare determinate prin acordarea indemnizaţiei potrivit alin. (1) vor fi asigurate prin bugetul Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului, în mod eşalonat în cursul anilor 2009 şi 2010.(3) Procedura privind plata cheltuielilor care rezultă din aplicarea prevederilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aprobă de Biroul permanent al fiecărei Camere, la propunerea secretarilor generali ai acestora.“ Articolul 71 alin(1) din Legea nr. 7/2006, la care face referire textul criticat, modificat prin art. I pct. 7 din Legea nr. 113/2009 şi care, în prezent, în urma renumerotării şi republicării Legii nr. 7/2006 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 29 mai 2009, se regăseşte la art. 73 alin. (1), prevede că funcţionarii publici parlamentari al căror raport de serviciu a încetat pentru motive neimputabile în condiţiile art. 62 lit. d) şi ale art. 64 beneficiază de o indemnizaţie egală cu 7 salarii lunare brute, care se impozitează potrivit legii, prin salariu lunar brut înţelegându-se salariul de bază brut lunar şi sporurile din ultima lună de activitate. Articolul 62 litd)din Legea nr. 7/2006 [devenit art. 64 lit. d)] are următorul cuprins: „Încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public parlamentar are loc în următoarele condiţii: (...) d) prin pensionare“; Articolul 64 din Legea nr7/2006 [devenit art. 66] are următoarea redactare: „(1) Secretarul general al Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, va dispune eliberarea din funcţie prin ordin, care se comunică funcţionarului public parlamentar în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, pentru motive neimputabile acestuia, în următoarele cazuri: a)reducerea personalului, ca urmare a reorganizării activităţii, prin desfiinţarea postului ocupat de funcţionarul public parlamentar; b)ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de către alt funcţionar public parlamentar, a unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare; c)starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului public parlamentar, constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice parlamentare deţinute.(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), secretarul general al Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, este obligat să acorde funcţionarului public parlamentar care urmează să fie eliberat un preaviz de 30 de zile calendaristice.(3) Funcţionarul public parlamentar poate fi eliberat din funcţie în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) numai dacă nu există funcţii publice parlamentare vacante corespunzătoare în cadrul structurilor Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz.“În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, la art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea în drepturi şi la art. 21 privind accesul liber la justiţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. III alin. (1) din Legea nr. 113/2009 reglementează drepturile băneşti care li se cuvin funcţionarilor publici parlamentari la încetarea raporturilor de serviciu din motive neimputabile lor. Critica de neconstituţionalitate este îndreptată împotriva faptului că, potrivit modificării aduse prin art. III alin. (1) din Legea nr. 113/2009, noul mod de calcul este aplicabil şi acelor funcţionari publici ale căror raporturi de serviciu au încetat anterior intrării în vigoare a legii de modificare a Legii nr. 7/2006, în opinia autorului excepţiei, textul fiind, din acest motiv, retroactiv. Sub acest aspect, Curtea nu poate reţine critica prin raportare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Pentru a ajunge la această concluzie, constată că, în jurisprudenţa sa, a statuat, cu valoare de principiu, că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare“. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, şi Decizia nr. 73 din 6 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 11 mai 2001. Clarificarea adusă de Curte prin considerentele citate se verifică şi în ce priveşte textul de lege ce formează obiectul prezentei excepţii. Astfel, Curtea observă că textul de lege criticat se aplică, într-adevăr acelor funcţionari publici parlamentari publici ale căror raporturi de serviciu au încetat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 113/2009, dar prevederile sale sunt aplicabile exclusiv pentru viitor, fără să afecteze negativ pentru trecut situaţia juridică a acestora, ci, dimpotrivă, fiindu-le chiar mai favorabile. Curtea observă că art. III alin. (1) din Legea 113/2009 explicitează sfera de aplicare a art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, nepunânduse problema retroactivităţii acestuia. În ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, Curtea constată că este, de asemenea, neîntemeiată, având în vedere faptul că principiul enunţat nu presupune şi uniformitate. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege criticat ar institui o discriminare a funcţionarilor parlamentari faţă de personalul contractual angajat la Camera Deputaţilor, la care prevederile supuse controlului de constituţionalitate nu face niciun fel de referire. Or, jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale este în sensul că la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit, astfel că, în speţă, nu poate fi reţinută nesocotirea dispoziţiilor art. 16 din Legea fundamentală, deoarece în discuţie sunt ipoteze distincte, cărora le sunt aplicabile reguli distincte, diferenţa fiind justificată de statutul deosebit al celor două categorii profesionale. Totodată, Curtea observă că nu poate reţine nici critica formulată prin raportare la art. 21 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia redactarea art. III alin. (2) şi (3) din Legea nr. 113/2009 permite instituirea unei proceduri speciale de executare, care ar încălca accesul liber la justiţie. Instanţa de contencios constituţional constată că reglementarea unor norme derogatorii de la procedura comună nu este de natură să îngrădească dreptul de acces liber la justiţie, fiind atributul suveran al legiuitorului de a impune reguli procedurale diferite, în funcţie de specificul materiei în care acestea intervin, atât timp cât nu sunt afectate drepturi garantate la nivel constituţional. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din Legea nr. 113/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, excepţie ridicată de Rodica Maria Făt în Dosarul nr. 2.603/2/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iunie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu