Decizia Nr.753 din 23.11.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în Dosarul nr. 7.004/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.028D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 2 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.004/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia a fost ridicată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii în anularea Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 607 din 28 septembrie 2016.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că atribuţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, de a acţiona în vederea armonizării dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării încalcă principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. De asemenea, dat fiind faptul că, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie, controlul de legalitate al actelor administrative ale autorităţilor publice aparţine în mod exclusiv instanţelor de contencios administrativ competente, atribuţia Consiliului prevăzută prin textul de lege criticat contravine şi acestor din urmă dispoziţii constituţionale. În acest sens se arată că, potrivit art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Consiliul este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar şi, prin urmare, nu face parte din puterea judecătorească.6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că, potrivit dispoziţiilor art. 18 din actul normativ criticat, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îndeplineşte rolul de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, fiind responsabil cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor legale în domeniul său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării. Consiliul a fost conceput ca un organ al administraţiei publice centrale cu atribuţii în prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prin supravegherea şi combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca principiul constituţional fundamental al egalităţii în drepturi. Faptul că, în anumite situaţii, Consiliul îşi exprimă punctul de vedere cu privire la existenţa unor fapte de discriminare cuprinse în acte administrative, exprimând recomandări în acest sens, nu înfrânge principiile constituţionale invocate.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că opiniile şi recomandările pe care Consiliul le poate formula în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării nu constituie o încălcare a prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei şi nu conferă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării posibilitatea să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 18 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014, potrivit cărora: „(1) Consiliul este responsabil cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării."12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi art. 126 alin. (6) referitoare la controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că acestea se referă, în esenţă, la faptul că atribuţia Consiliului de a acţiona în vederea armonizării dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative, care contravin principiului nediscriminării, încalcă principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, deoarece, în măsura în care ar constata existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul în conţinutul unor prevederi legale sau cuprinse în acte administrative cu caracter normativ, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilităţii acestor dispoziţii. Se mai arată că în acest mod este încălcat şi principiul constituţional referitor la exclusivitatea instanţelor de contencios administrativ competente de a asigura controlul de legalitate al actelor administrative ale autorităţilor publice, dat fiind faptul că, în speţă, prin hotărârea Consiliului au fost constatate ca fiind discriminatorii prevederi cuprinse într-un act administrativ cu caracter normativ.14. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că o critică de neconstituţionalitate identică cu cea invocată în prezenta cauză a mai fost analizată în jurisprudenţa sa, prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat. Prin Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 şi a statuat că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară, sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.15. În prezenta cauză sunt criticate prevederile art. 18 alin. (1) din acelaşi act normativ, care nu se referă în mod direct la activitatea jurisdicţională a Consiliului, ci reglementează atribuţiile acestuia, referitoare, între altele, la armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării. Or, cu prilejul analizării constituţionalităţii prevederilor art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, prin considerentele Deciziei nr. 997 din 15 octombrie 2008, anterior citată, Curtea s-a pronunţat în ansamblu şi asupra reglementării din care face parte acest text de lege, respectiv art. 16-18, cuprinse în secţiunea a VI-a din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, care stabilesc rolul, atribuţiile şi organizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Cu acel prilej, Curtea a nuanţat sensul aplicabilităţii acestor prevederi legale, statuând asupra rolului Consilului de a veghea inclusiv asupra modului în care este respectat principiul nediscriminării în conţinutul actelor normative. În acest sens, Curtea a reţinut că acest organ poate constata existenţa unor prevederi de lege discriminatorii şi îşi poate exprima opinia în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării. În ceea ce priveşte efectele pe care le produc opiniile Consiliului referitor la armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării, Curtea a statuat că, în aceste cazuri, hotărârea Consiliului nu poate avea ca efect încetarea aplicabilităţii acestor dispoziţii sau aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoanele discriminate. Astfel, prin decizia precitată, Curtea a statuat în mod explicit că rolul Consiliului se rezumă, în aceste situaţii, la posibilitatea de a constata existenţa unor discriminări în conţinutul unor acte normative şi la formularea de recomandări sau sesizarea autorităţilor competente pentru a modifica respectivele texte de lege.16. În prezenta cauză, Curtea reţine aplicabilitatea acestor considerente cuprinse în Decizia nr. 997 din 15 octombrie 2008, având în vederea identitatea criticii de neconstituţionalitate. Ca atare, prevederile legale criticate referitoare la atribuţia Consiliului de a acţiona în vederea armonizării dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării se referă doar la formularea de recomandări către autorităţile competente, fără forţă juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării, astfel că susţinerile autorului excepţiei privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) şi art. 126 alin. (6) sunt neîntemeiate.17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în Dosarul nr. 7.004/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Irina-Loredana Gulie