Decizia Nr.730 din 09.07.2012

asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Preşedintele României, formulată de Preşedintele României*) Notă *) A se vedea și Opinia separată publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 13 iulie 2012.
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 473 din 11 iulie 2012

Pe rol se află soluţionarea cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Preşedintele României, formulată de Preşedintele României, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.206E/2012.I. Prin Adresa cu nr. 918 din 6 iulie 2012, Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională, solicitând ca aceasta să constate „existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, conflict ivit ca urmare a acţiunii Parlamentului de a dispune suspendarea Preşedintelui României, cu încălcarea prevederilor art. 95 alin. (1) din Constituţie“.Sesizarea a fost formulată în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. e) şi art. 80 din Constituţie, precum şi ale art. 11 alin. (1) pct. A lit. e), art. 34, art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.698 din 6 iulie 2012 şi formează obiectul Dosarului nr. 1.206E/2012.În motivarea sesizării se susţine, în esenţă, că, „În data de 6 iulie 2012, Parlamentul a dispus suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, ignorând cu bună ştiinţă una din condiţiile esenţiale prevăzute de art. 95 alin. (1), respectiv săvârşirea unor fapte grave prin care Preşedintele României să încalce prevederile Constituţiei“.Se consideră că „Parlamentul nu avea competenţa de a se pronunţa asupra propunerii de suspendare în lipsa unor fapte grave ale Preşedintelui României de încălcare a prevederilor constituţionale“, calificarea faptelor drept fapte grave fiind atributul Curţii Constituţionale.Se arată că „«acuzatorul» nu poate fi şi «judecător» pentru că s-ar încălca principiile unui proces echitabil, acesta fiind unul din motivele pentru care legiuitorul constituant a decis că analizarea faptelor Preşedintelui de încălcare gravă a Constituţiei României trebuie să aparţină unui alt for decizional“, respectiv Curţii Constituţionale, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, prevăzut de art. 142 alin. (1) din Constituţie, iar nu Parlamentului. Preluarea acestei competenţe constituţionale de către Parlament „echivalează, din punct de vedere juridic, cu o însuşire nelegitimă a unei atribuţii a Curţii Constituţionale de către Parlamentul României“.În continuare este invocat Avizul consultativ nr. 1 din 6 iulie 2012 al Curţii Constituţionale, apreciindu-se că aceasta „a constatat că Preşedintele României nu a săvârşit fapte grave de încălcare a prevederilor Constituţiei“.Se recunoaşte faptul că, „indiferent de avizul Curţii Constituţionale, Parlamentul poate decide suspendarea Preşedintelui, însă numai dacă se află în situaţia încălcării grave a Constituţiei“. Se consideră că şi în această situaţie Parlamentul ar putea decide să nu-l suspende pe Preşedintele României, deoarece „acesta este înţelesul cuvântului «poate» utilizat în textul constituţional“.De asemenea, se arată că „acţiunea Parlamentului de a dispune suspendarea Preşedintelui României fără a fi în speţă cazul săvârşirii unor fapte grave de către şeful satului, prin care să încalce prevederile Constituţiei“, a creat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte. În acest sens, se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 29 ianuarie 2005, prin care au fost stabilite condiţiile existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între autorităţi publice.În final, consideră că „Parlamentul României şi-a depăşit sfera de competenţă, arogându-şi puteri ce nu i-au fost conferite de Constituţie, neţinând cont de prevederile constituţionale ale art. 95 alin. (1)“. Totodată, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională fiind garantul supremaţiei Constituţiei, „este necesar [...] să restabilească ordinea constituţională cât mai urgent posibil“.În considerarea acestor argumente, se solicită Curţii să constate „existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, conflict ivit ca urmare a acţiunii Parlamentului de a dispune suspendarea Preşedintelui României, cu încălcarea prevederilor art. 95 alin. (1) din Constituţie“.Cu Adresa nr. 930 din data de 8 iulie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.706 din 9 iulie 2012, Administraţia Prezidenţială - Cancelaria Preşedintelui a transmis Curţii Constituţionale o „completare la cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte“, sub semnătura domnului Traian Băsescu, susţinându-se, în esenţă, următoarele:1. Întregul demers legislativ întreprins de Guvern şi de majoritatea parlamentară care îl susţine de a modifica legi esenţiale ale statului, de a schimba instituţii fundamentale şi de a înlătura de la posibilitatea controlului de constituţionalitate actele adoptate s-a făcut cu încălcarea gravă a Constituţiei. În acest sens sunt enumerate diferitele acte normative emise de Guvernul României.2. Procedura de suspendare din funcţie a Preşedintelui României s-a făcut cu încălcarea principiilor statului de drept, invocând în acest sens prevederile constituţionale ale art. 16 şi art. 1 alin. (5). Astfel, arată că nu s-a constituit o comisie de anchetă la nivel parlamentar care să analizeze şi să întocmească un raport asupra faptelor grave de încălcare a Constituţiei ce i s-au imputat Preşedintelui României, că termenele date acestuia pentru a-şi asigura apărarea şi Curţii Constituţionale pentru emiterea avizului consultativ au fost de maximum 24 de ore şi, în fine, că Parlamentul nu a ţinut cont de acest aviz.3. Reacţia internaţională a partenerilor României din Uniunea Europeană, a instituţiilor acesteia şi a guvernelor altor state arată îngrijorarea faţă de acţiunea brutală a Guvernului şi a Parlamentului faţă de Curtea Constituţională şi încălcarea regulilor democratice în procesul de suspendare a Preşedintelui României şi de schimbare a primelor funcţii de reprezentare în stat.Se depun, în anexă, copii de pe diverse articole publicate pe internet.În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cererea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Preşedintelui României, pentru a prezenta punctele lor de vedere asupra conţinutului conflictului juridic de natură constituţională şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia.Senatul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. I-419 din data de 9 iulie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.719 din 9 iulie 2012, arătând că cererea formulată de Preşedintele României suspendat din funcţie este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată, pentru următoarele motive:1. Cererea este inadmisibilă în raport cu dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, deoarece în momentul sesizării Curţii Constituţionale domnul Traian Băsescu nu mai avea calitatea de Preşedinte al României, fiind suspendat din funcţie prin Hotărârea Parlamentului României nr. 33 din 6 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 6 iulie 2012.2. Cererea este inadmisibilă deoarece nu există un conflict juridic de natură constituţională între autorităţi publice aşa cum a fost definit de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.Aceasta, deoarece Parlamentul României, după ce Curtea Constituţională a emis Avizul consultativ nr. 1 din 6 iulie 2012, a procedat la analizarea cererii de suspendare, potrivit art. 95 alin. (1) din Constituţie, supunând-o votului.3. Parlamentul României este autoritatea publică care are competenţa exclusivă de a aprecia asupra gravităţii faptelor de încălcare a prevederilor constituţionale sesizate prin cerere de suspendare a Preşedintelui României, în conformitate cu art. 95 din Constituţie, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa recentă. Aşa fiind, decizia finală privind suspendarea sau nu a Preşedintelui României revine exclusiv Parlamentului.4. În final, se arată că, „în conformitate cu prevederile art. 95 alin. (1) şi ale art. 146 lit. h) coroborate şi cu cele ale art. 147 din Constituţie, avizul Curţii Constituţionale pentru propunerea de suspendare a Preşedintelui României este unul consultativ“.Camera Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere cu Adresa nr. 1/1.071/VZ din data de 9 iulie 2012, înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 4.738 din 9 iulie 2012, prin care apreciază în esenţă, următoarele:1. Sesizarea Curţii Constituţionale este inadmisibilă, în raport cu Hotărârea nr. 1 din 20 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 20 aprilie 2007, fiind de fapt o contestaţie asupra procedurii de suspendare de către Parlamentul României. Prin hotărârea menţionată, Curtea a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de domnul Traian Băsescu împotriva hotărârii de suspendare din funcţia de Preşedinte al României, reţinând că Parlamentul urmează să decidă asupra existenţei şi gravităţii faptelor pentru care s-a propus suspendarea din funcţie a Preşedintelui, în concordanţă cu prevederile art. 95 din Constituţie.2. Nu poate fi reţinut un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de-o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, deoarece, astfel cum reiese din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 53/2005, nr. 435/2006, nr. 1.431/2010 şi nr. 1.525/2010), conflictul juridic de natură constituţională dintre autorităţi publice presupune „acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor“. De asemenea, prin Decizia nr. 97/2008, Curtea a reţinut că: „conflictul juridic de natură constituţională există între două sau mai multe autorităţi şi poate privi conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor decurgând din Constituţie, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competenţă, pozitive sau negative, şi care pot crea blocaje instituţionale“.În baza acestor considerente, Camera Deputaţilor apreciază că nu poate fi reţinut un conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi Parlamentul României, întrucât Parlamentul are competenţa de a decide asupra suspendării Preşedintelui României, potrivit art. 95 alin. (1) din Constituţie. Preşedintele României, subiect al procedurii de suspendare, nu poate avea nicio competenţă legală decizională, având doar dreptul de a da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută, neputând fi vorba de două competenţe concurente.3. Referitor la susţinerea autorului sesizării potrivit căreia numai Curtea Constituţională poate stabili faptele grave de încălcare a Constituţiei, iar nu şi Parlamentul, Camera Deputaţilor apreciază că, în sensul prevederilor constituţionale invocate, Parlamentul este cel care are competenţa de a stabili faptele grave de încălcare a Constituţiei, deoarece aceasta este unica autoritate care decide, în final, dacă acţiunile Preşedintelui pot fi calificate astfel. În acest sens, arată că prin Avizul consultativ nr. 1 din 5 aprilie 2007 Curtea a reţinut că „rămâne ca Parlamentul să decidă, pe baza datelor şi a informaţiilor care îi vor fi prezentate cu ocazia dezbaterilor, asupra existenţei şi gravităţii faptelor pentru care s-a propus suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, în concordanţă cu dispoziţiile art. 95 din Constituţie.De altfel, susţinerea autorului sesizării conform căreia Parlamentul ar fi „şi judecător şi acuzator“ este nereală, pentru că declanşarea procedurii suspendării s-a făcut de către deputaţi şi senatori, iar competenţa decizională aparţine plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Această competenţă nu poate fi pusă la îndoială având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român, iar potrivit art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală, suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, primul fiind Parlamentul României, în acest sens fiind şi literatura de specialitate sus-menţionată.II. Dezbaterile asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională au avut loc la data de 9 iulie 2012, desfăşurându-se potrivit prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu citarea părţilor şi ascultarea concluziilor acestora.Magistratul-asistent-şef referă asupra cauzei.La apel, se constată prezenţa autorului sesizării, domnul Traian Băsescu, asistat de consilierul prezidenţial pe probleme juridice, domnul Ştefan Deaconu, cu delegaţie depusă la dosar.Având cuvântul, domnul Traian Băsescu arată că prezenţa sa în faţa Curţii Constituţionale este necesară, nu pentru a influenţa judecătorii constituţionali, ci pentru a da explicaţii pe care nu le-a dat cu ocazia emiterii avizului consultativ.Astfel, susţine că suntem în faţa unei lovituri de stat acoperite sub o aparentă democraţie, din cauza înlocuirii preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi a suspendării Preşedintelui României, din cauza eliminării posibilităţii legale de a se contesta aceste măsuri prin revocarea Avocatului Poporului, precum şi din cauza preluării Monitorului Oficial de către Guvern. De aceea, consideră că nu suntem un stat de drept, ceea ce a fost remarcat şi în cancelariile Europei.Mai arată că în anul 2007 procedura de suspendare din funcţie a Preşedintelui României a durat 65 de zile, incluzând prezentarea propunerii de suspendare, constituirea unei comisii de anchetă, sesizarea Curţii Constituţionale şi votul parlamentarilor. În legătură cu acest aspect, arată că, după sesizare, Comisia de la Veneţia trebuie să întocmească un raport privind modul în care a fost suspendat Preşedintele României.În continuare, menţionează că, pentru a fi suspendat Preşedintele României, trebuie să existe abateri grave, or, declaraţiile sale nu pot fi considerate ca fiind fapte grave, deoarece cel mai legitim dintre politicieni trebuie să aibă curajul să vorbească cetăţenilor despre problemele economice şi sociale cu care aceştia urmează să se confrunte. Apreciază că, prin avizul său consultativ, Curtea nu a constatat fapte grave de încălcare a Constituţiei, dar este discutabilă afirmaţia acesteia potrivit căreia Preşedintele României ar fi influenţat deciziile Guvernului, diminuând rolul acestuia şi al primului-ministru. În acest sens, precizează că declaraţiile sale din data de 6 mai 2010 au fost precedate de o suită de întâlniri cu primul-ministru, cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, cu miniştri, cu reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional, avute în zilele de 3, 4 şi 5 mai 2010. Totodată, arată că la data de 6 mai 2010 a convocat liderii partidelor politice care au fost informaţi cu privire la concluziile discuţiilor cu Guvernul şi cu Fondul Monetar Internaţional şi asupra măsurilor ce urmau a fi luate, ulterior având loc o întâlnire şi cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional şi cu reprezentanţii Băncii Mondiale. Menţionează că alternativa luării măsurilor de diminuare a salariilor şi pensiilor a constituit-o reducerea cu un număr de 250.000 de angajaţi ai sistemului bugetar în termen de 30 de zile, însă această variantă era imposibilă, la fel ca şi creşterea fiscalităţii întreprinderilor. Soluţia la care s-a ajuns a fost aceea a reducerii graduale a bugetului, iar nu a reducerii numărului de salariaţi. În concluzie, susţine că nu a existat o substituire în atribuţiile primului-ministru prin declaraţiile făcute la 6 mai 2010, ci, dimpotrivă, era normal ca acest anunţ să fie făcut de Preşedintele ţării, mai ales că era vitală încasarea tranşei de la Fondul Monetar Internaţional.Remarcă faptul că mandatul de 5 ani al Preşedintelui României nu trebuie contestat, fiind un mandat constituţional.Depune la dosar o completare la cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Preşedintele României, cu solicitarea ca instanţa constituţională să-i răspundă următoarelor probleme:1. Dacă este corectă constatarea exprimată în Parlament că în Avizul nr. 1/2012 al Curţii Constituţionale s-a reţinut «săvârşirea de către Preşedintele României a unor fapte grave prin care a încălcat Constituţia». 2. Curtea Constituţională să constate dacă prin votul său Parlamentul a exercitat un control de constituţionalitate, aşa cum prevede Constituţia, sau doar un control politic (la fel ca în cazul unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului). 3. Curtea Constituţională să constate că Preşedintele României, conform Constituţiei României, nu este subordonat Parlamentului, astfel că acţiunile sale politice nu pot fi sancţionate de către Parlament, aşa cum se întâmplă în cazul Guvernului. În final, solicită Curţii Constituţionale să observe că s-a abţinut de la orice declaraţie publică privind aspectele sus- menţionate şi că, potrivit Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat pentru fapte grave de încălcare a acesteia, în care intră şi corupţia, iar nu pentru declaraţii politice. Afirmă că, din cauza celor întâmplate în ultima perioadă, România s-a întors înapoi cu cel puţin 5 ani.Deoarece judecătorii constituţionali nu formulează nicio întrebare, preşedintele Curţii declară închise dezbaterile.CURTEA,examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, formulată de Preşedintele României, completările la cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, sub semnătura domnului Traian Băsescu, punctele de vedere ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, susţinerile autorului sesizării, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:Curtea este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice cu care a fost sesizată.În jurisprudenţa sa, concretizată prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, Curtea Constituţională a statuat că un conflict juridic de natură constituţională dintre autorităţi publice presupune „acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor“.Examinând cererea formulată de Preşedintele României, Curtea Constituţională urmează să decidă dacă aceasta este admisibilă în raport cu momentul sesizării şi cu aspectele sesizate.Astfel, Curtea reţine că autorul sesizării susţine, în principal, că „În data de 6 iulie 2012 Parlamentul a dispus suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, ignorând cu bună ştiinţă una din condiţiile esenţiale prevăzute de art. 95 alin. (1), respectiv săvârşirea unor fapte grave prin care Preşedintele României să încalce prevederile Constituţiei“.Potrivit acestor prevederi constituţionale, „În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută“.Aceste prevederi constituţionale sunt de natură a releva responsabilităţile Preşedintelui României în respectarea Constituţiei, reglementând, totodată, o procedură care scoate în evidenţă o modalitate directă de control a Parlamentului asupra sa.Astfel, textul constituţional sus-citat, stabilind că, pentru a putea fi suspendat, Preşedintele României trebuie să săvârşească fapte grave de încălcare a Constituţiei, lasă la latitudinea Parlamentului suspendarea sau nu a acestuia, chiar şi în situaţia în care a săvârşit astfel de fapte.Prin urmare, doar Parlamentul poate hotărî suspendarea Preşedintelui, având dată această putere, iar odată declanşată procedura parlamentară de suspendare din funcţie a Preşedintelui Românie, potrivit Constituţiei, aceasta nu poate fi oprită.Este adevărat, însă, că Legea fundamentală nu defineşte noţiunea de fapte grave.De aceea, cu ocazia Avizului consultativ nr. 1 din 5 aprilie 2007 privind propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 18 aprilie 2007, Curtea a statuat că „pot fi considerate fapte grave de încălcare a prevederilor Constituţiei actele de decizie sau sustragerea de la îndeplinirea unor acte de decizie obligatorii, prin care Preşedintele României ar împiedica funcţionarea autorităţilor publice, ar suprima sau ar restrânge drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ar tulbura ordinea constituţională ori ar urmări schimbarea ordinii constituţionale sau alte fapte de aceeaşi natură care ar avea sau ar putea avea efecte similare“.Chiar dacă s-ar considera că numai Curtea Constituţională, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, prevăzut de normele constituţionale ale art. 142 alin. (1), poate califica faptele imputate Preşedintelui României ca fiind sau nu fapte grave de încălcare a Constituţiei, Parlamentul nu poate fi împiedicat în exercitarea dreptului de a-l suspenda sau nu din funcţie pe Preşedintele României, indiferent de avizul, pozitiv sau negativ, al Curţii Constituţionale, aviz care are un caracter strict consultativ, aşa cum stabileşte art. 146 lit. h) din Constituţie.În cadrul procedurii de suspendare a Preşedintelui României, reglementată de art. 95 din Constituţie, rolul Curţii Constituţionale încetează odată cu emiterea avizului consultativ.Efectele suspendării constau în întreruperea mandatului prezidenţial până la validarea rezultatului referendumului de către Curtea Constituţională.În aceste condiţii, cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, formulată de Preşedintele României, este inadmisibilă.Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. A.e), art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Constată că cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, formulată de Preşedintele României, este inadmisibilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Parlamentului României şi Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Dezbaterea a avut loc la data de 9 iulie 2012, cu participarea preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, şi a judecătorilor Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán şi Tudorel Toader.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman