DECIZIE Nr.
709 din 19 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 2-5 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 905 din 7 noiembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru -
judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader -
judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2-5 din Codul penal,
excepţie ridicată de Cristofor Ştefan Maftei în Dosarul nr. 1.674/2004 al
Curţii de Apel laşi - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu referire la
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 30 mai 2006, pronunţată în Dosarul
nr. 1.674/2004, Curtea
de Apel laşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţionala cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2-5 din Codul penal, excepţie ridicată de Cristofor Ştefan Maftei în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că infracţiunea de înşelăciune
prevăzută de textul art. 215 alin. 2 din Codul penal este o infracţiune unică
complexă, care absoarbe în ea mijlocul fraudulos, astfel încât acesta nu mai
poate fi reţinut ca infracţiune de sine stătătoare şi pedepsit în concurs cu
infracţiunea calificată. Reţinând că mijlocul fraudulos se pedepseşte în
concurs cu infracţiunea calificată, art. 215 alin. 2 din Codul penal încalcă,
în opinia autorului excepţiei, dreptul la un proces echitabil, precum şi
dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, prin aceea că
reglementează o dublă incriminare şi, drept consecinţă, o dublă sancţionare a
unei singure acţiuni materiale, parte componentă a laturii obiective a
infracţiunii de înşelăciune. Alineatele 3 şi 4 ale art. 215 din Codul penal
încalcă, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, art. 11 din Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit căruia
nimeni nu poate fi întemniţat pentru singurul motiv că nu este în măsură să
execute o obligaţie contractuală. Se arată în acest sens că simpla neexecutare
a unei obligaţii asumate într-o convenţie nu are caracter penal atât timp „cât
nu s-a uzat de mijloace amăgitoare pentru a convinge partea adversă".
Referitor la alin. 5 al art. 215 din Codul penal, se susţine că încalcă egalitatea
în drepturi şi dreptul la un proces echitabil, deoarece condiţionează
încadrarea juridică a faptei şi stabileşte răspunderea penală în funcţie de
întinderea prejudiciului. Se arată că repararea prejudiciului cauzat persoanei
vătămate prin infracţiune, care
constituie obiectul acţiunii civile, alăturată acţiunii penale în cadrul
procesului penal, se înfăptuieşte pe baza regulilor de drept civil şi nu poate
influenţa răspunderea penală a autorului prejudiciului.
Curtea de Apel laşi - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale
invocate de autorul excepţiei.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate.
Guvernul, referindu-se
şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de
lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale şi nici actele
internaţionale invocate de autorul excepţiei. Se face referire şi la
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 215 alin. 2 - 5 din Codul penal, având următorul cuprins:
- Art. 215 (Inşelăciunea) alin.
2-5: „[...] Inşelăciunea săvârşită prin folosire de
nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi
o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane
cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel
încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat
contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în
alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.
Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit
sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau
acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în
totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea
termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o
pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2.
Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de
grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi."
Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt
cele ale art. 4 alin. (2) privind criteriile egalităţii în drepturi, ale art.
16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele
internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 24 referitoare la dreptul
la apărare. Se invoca, de asemenea, art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces
echitabil, art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, privind dreptul de a nu fi
judecat sau pedepsit de două ori, art. 11 din Pactul internaţional cu privire
la drepturile civile şi politice, potrivit căruia nimeni nu poate fi întemniţat
pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală,
precum şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra
constituţionalităţii art. 215 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal, în raport de
aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală şi din actele internaţionale
invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare.
Astfel, prin Decizia nr. 50 din 14 februarie 2002,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002, respingând ca neîntemeiată excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal,
Curtea a statuat ca acest text de lege nu încalcă prevederile art. 6 paragraful
1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale şi nici prevederile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la
această convenţie. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că textul art. 215 alin. 2
din Codul penal prevede în fraza întâi o variantă agravantă a infracţiunii de
înşelăciune, care se realizează atunci când înşelăciunea se săvârşeşte prin
folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase.
Menţiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit căreia dacă mijlocul
fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind
concursul de infracţiuni, nu are semnificaţia unei duble sancţionări a
aceleiaşi infracţiuni. Mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o
diversitate de fapte ilicite, iar simpla existenţă a acestora, indiferent de
numărul sau gravitatea lor, conferă infracţiunii de înşelăciune caracterul
calificat, fiind necesară, potrivit voinţei legiuitorului, o sancţiune mai
aspră. Faptul că mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune nu
poate schimba caracterul agravant al incriminării. Fiind menţinut acest
caracter, intervine o pluralitate de infracţiuni, care însă nu semnifică o
pluralitate de sancţiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 paragraful 1 din
Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite
potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni. In consecinţă, întrucât
este vorba despre două infracţiuni, este firesc să se aplice infractorului două
pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracţiuni, fără ca prin aceasta dreptul său la un
proces echitabil să fie afectat şi fără să fie încălcate prevederile art. 4
paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
In ceea ce priveşte critica în sensul că alin. 3 şi 4
ale art. 215 din Codul penal contravin prevederilor art. 20 din Constituţie,
prin nesocotirea art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile
civile şi politice, care prevede că „Nimeni nu poate fi întemniţat pentru
singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală", Curtea
s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 173 din 4 noiembrie 1999, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999. Cu acel prilej, respingând excepţia
de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, Curtea a reţinut că înşelăciunea, în
oricare dintre variantele sale, este o gravă infracţiune contra patrimoniului,
constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice
patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestor raporturi juridice. In
toate sistemele de drept înşelăciunea sau escrocheria este o faptă incriminată
şi sever sancţionată. Nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu
neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor
art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice
privitoare la interzicerea sancţionării penale a neexecutării unei obligaţii
contractuale este total nepertinentă.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele
statuate în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta
cauză.
Nu pot fi reţinute, de asemenea, criticile art. 215
alin. 5 din Codul penal, în raport de dispoziţiile constituţionale care
consacră egalitatea în drepturi şi dreptul la un proces echitabil. Incriminarea
mai severă a infracţiunii de înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de
grave, prin asemenea consecinţe înţelegându-se, potrivit art. 146 din Codul
penal, „o pagubă
materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a
activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la
care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice", dă expresie politicii penale a statului şi nu aduce atingere, sub
niciun aspect, egalităţii în drepturi sau dreptului părţilor la un proces
echitabil. Astfel, acest text de lege nu consacră niciun privilegiu sau
discriminare şi totodată nu cuprinde nicio normă de natură a împiedica pe cel
în cauză să îşi angajeze ori să i se desemneze din oficiu un apărător, să
administreze orice probe în apărarea sa, inclusiv în circumstanţiere, să
exercite căile de atac prevăzute de lege şi să formuleze cereri în faţa
instanţelor judecătoreşti şi, în general, să se prevaleze de toate garanţiile
ce caracterizează un proces echitabil.
Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 215 alin. 2-5 din Codul penal, excepţie ridicată de
Cristofor Ştefan Maftei în Dosarul nr. 1.674/2004 al Curţii de Apel laşi -
Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta