Decizia Nr.703 din 09.11.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 494 alin. 3 teza a doua din Codul civil din 1864, excepţie ridicată de Teofil Bolea în Dosarul nr. 5.964/189/2010 al Tribunalului Vaslui - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 631D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că sunt criticate concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei, având în vedere că, prin Decizia nr. 1.306 din 13 octombrie 2009, Curtea a analizat textul legal criticat şi a constatat că acesta este în concordanţă cu definiţia proprietăţii dată de Codul civil şi oferă o soluţie rezonabilă conflictului de interese legitime dintre proprietarul fondului şi constructorul de bună-credinţă de pe terenul acestuia, în acord cu prevederile constituţionale potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 31/R din 22 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.964/189/2010, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 494 alin. 3 teza a doua din Codul civil din 1864, excepţie ridicată de Teofil Bolea într-o cauză privind constatarea dobândirii, prin efectul accesiunii imobiliare, a dreptului de proprietate asupra unui imobil.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale dacă se interpretează în sensul că „legiuitorul a stabilit, aprioric, că sporul de valoare adus fondului (terenului) prin ridicarea unei construcţii pe acesta este întotdeauna egal sau mai mare faţă de contravaloarea materialelor şi manoperei folosite la ridicarea construcţiei".6. Tribunalul Vaslui - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că proprietarul terenului beneficiază de o prezumţie legală relativă de a fi şi proprietarul construcţiilor sau plantaţiilor, în temeiul art. 492 din Codul civil, potrivit căruia accesiunea imobiliară artificială se realizează întotdeauna în folosul proprietarului terenului, ca bun principal, oricare ar fi valoarea construcţiilor sau plantaţiilor edificate, iar o persoană care a construit pe terenul proprietate a altei persoane, indiferent că este de bună sau rea-credinţă, nu are decât un drept de creanţă asupra materialelor şi lucrărilor edificate, iar nu un drept real, respectiv un drept de proprietate. Pe de altă parte, mai arată instanţa, dreptul de opţiune este recunoscut tocmai celui care devine proprietar al construcţiei, singurul în măsură să decidă dreptul de creanţă pe care doreşte să îl achite, în funcţie de propriile interese şi de valorile stabilite, fie contravaloarea materialelor şi a manoperei, fie sporul de valoare.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă, întrucât susţinerile autorului excepţiei nu privesc conformitatea textului legal criticat cu Constituţia sau Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci, în realitate, se solicită Curţii să se pronunţe asupra interpretării corecte a prevederilor supuse controlului de constituţionalitate, făcându-se referire la o posibilă interpretare pe care instanţa de judecată ar putea să o dea acestor dispoziţii legale în cadrul litigiului în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 494 alin. 3 teza a doua din Codul civil din 1864. În acest sens, Curtea observă că la data de 1 octombrie 2011, a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011. De asemenea, cu aceeaşi dată, a fost abrogat Codul civil din 1864 (cu excepţia dispoziţiilor art. 1169-1206), potrivit art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.12. Având în vedere prevederile art. 58 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora, în toate cazurile în care accesiunea imobiliară artificială presupune exercitarea unui drept de opţiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării, ale art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care stabilesc că actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor, coroborate cu art. 4 şi 5 din legea menţionată, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 494 alin. 3 teza a doua din Codul din 1864, care şi-au produs efectele faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit principiului tempus regit actum.13. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: „Dacă proprietarul voieşte a păstra pentru dânsul acele plantaţii şi clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor şi preţul muncii, fără ca să se ia în consideraţie sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantaţii şi construcţii. Cu toate acestea, dacă plantaţiile, clădirile şi operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credinţă, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantaţii, clădiri, şi lucrări, dar va avea dreptul său de a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creşterii valorii fondului."14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 91 din 4 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 26 martie 2003, a constatat că textul de lege criticat este cuprins în capitolul din Codul civil din 1864 referitor la „dreptul de accesiune asupra celor unite şi încorporate cu lucrul". Astfel, conform dispoziţiilor Codului civil din 1864, accesiunea reprezintă un mod de dobândire a proprietăţii şi constă în încorporarea materială a unui lucru mai puţin important într-un lucru mai important, proprietarul celui din urmă devenind proprietarul bunului încorporat, în ipoteza în care bunurile au aparţinut unor persoane diferite. Accesiunea se fundamentează pe principiul de drept „accessorium sequitur principale", în considerarea căruia proprietatea unui lucru principal o atrage pe aceea a unui lucru accesoriu.16. Art. 494 alin. 3 teza finală din Codul civil din 1864 este aplicabil în cazul accesiunii imobiliare artificiale, atunci când o terţă persoană realizează pe terenul altcuiva plantaţii, construcţii sau alte lucrări, folosind propriile materiale. În această situaţie, proprietarul fondului pe care se află construcţiile sau plantaţiile făcute de altul datorează despăgubiri celui care a construit sau a plantat. Atunci când constructorul este de bună-credinţă, având convingerea eronată că acel teren este proprietatea sa, în mod obligatoriu, proprietarul terenului devine şi proprietarul construcţiei, cu obligaţia de a-l despăgubi pe constructor, fără a putea cere, însă, dărâmarea sau ridicarea lucrărilor efectuate. Textul de lege criticat stabileşte întinderea obligaţiei de despăgubire, oferind posibilitatea proprietarului terenului de a opta între plata contravalorii materialelor şi a preţului muncii, pe de o parte, sau plata unei sume egale cu sporul de valoare dobândit de teren, pe de altă parte.17. Departe de a constitui o încălcare a dreptului de proprietate, textul de lege dedus controlului de constituţionalitate este în concordanţă cu definiţia dată proprietăţii de art. 480 din Codul civil din 1864, care prevede că „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege", şi oferă o soluţie rezonabilă conflictului de interese legitime dintre proprietarul fondului şi constructorul de bună-credinţă pe terenul acestuia.18. Însă, în prezenta cauză, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile legale din perspectiva aplicării acestora de către instanţa de judecată, care ar putea interpreta că sporul de valoare adus terenului prin ridicarea unei construcţii este întotdeauna egal sau mai mare faţă de contravaloarea materialelor şi manoperei folosite la ridicarea construcţiei. Or, legiuitorul, la edictarea normei legale criticate, a avut intenţia de a indica două repere, astfel cum s-a arătat şi la paragraful 16 al prezentei decizii, în funcţie de care să se opteze pentru dezdăunarea proprietarului construcţiei.19. Aşadar, nu intră în atribuţiile Curţii cenzurarea aplicării legii de către instanţe, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege, iar potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 „sunt neconstituţionale prevederile actelor [...] care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei", instanţa constituţională pronunţânduse „numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]".20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 494 alin. 3 teza a doua din Codul civil din 1864, excepţie ridicată de Teofil Bolea în Dosarul nr. 5.964/189/2010 al Tribunalului Vaslui - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Vaslui - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 9 noiembrie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Andreea Costin