DECIZIE Nr.
702 din 25 mai 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2, art. 5, art. 7 alin. (1) si art.
10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru
combaterea întarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte
comerciale, precum si a ordonantei de urgenta în ansamblul sau
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 415 din 22 iunie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă'a Guvernului nr.
119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor
de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicata de Societatea Comercială
„Koket" - S.R.L, din Vaslui în Dosarul nr. 1.313/89/2009 al Tribunalului
Vaslui - Secţia civilă şi care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale
nr. 7.953D/2009.
La apelul nominafse constată lipsa părţilor, procedura
de citare fiind legal îndeplinită faţă de autorul excepţiei. In legătură cu
procedura de citare ce priveşte cealaltă parte, VRC Meatmed Ltd din Limassol -
Republica Cipru, magistratul-asistent referă asupra faptului că aceasta şi-a
ales sediul procesual la un cabinet de avocatură, care între timp s-a mutat de
la sediul indicat în dosar. In aceste condiţii, dovada de îndeplinire a
procedurii de citare s-a întors cu menţiunea „destinatar mutat de la
adresă".
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul
asupra acestui aspect, consideră că se impune aplicarea sancţiunii prevăzute de
art. 98 din Codul de procedură civilă din moment ce partea nu a încunoştinţat
Curtea Constituţională de noua adresă la care urmează' a fi citată.
Curtea dispune aplicarea art. 98 din Codul de procedură
civilă în ceea ce priveşte partea VRC Meatmed Ltd din Limassol - Republica
Cipru astfel încât procedura de citare se consideră a fi legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul si în dosarele
nr. 7.964D/2009 şi nr. 7.989D/2009, având ca obiect o excepţie de
neconstituţionalitate similară cu cea ridicată în Dosarul nr. 7.953D/2009.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere similitudinea dintre obiectul
excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele susmenţionate, din
oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 7.964D/2009 şi nr. 7.989D/2009
la Dosarul nr. 7.953D/2009.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
măsura conexării.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 7.964D/2009 si nr.
7.989D/2009 la Dosarul nr. 7.953D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 19 octombrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 1.313/89/2009, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor'
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru
combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte
comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Koket" -
S.R.L, din Vaslui într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare
formulate împotriva unei ordonanţe de plată.
Prin încheierile din 13 octombrie 2009, 14 octombrie
2009, pronunţate în dosarele nr. 1.839/4/2009 şi nr. 3.495/1285/2009, Judecătoria
Cluj-Napoca şi Tribunalul Comercial Cluj au sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, precum şi a ordonanţei de
urgenţă în ansamblul ei, respectiv art. 2, art. 5 şi art. 10 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, precum şi a ordonanţei de urgenţă în
ansamblul ei, excepţii ridicate de Societatea Comercială „Farmadon" -
S.R.L, d'in Cluj-Napoca şi Societatea Comercială „Hedera Farmacie" -
S.R.L, din Cluj-Napoca în cauze având ca obiect soluţionarea cererii de emitere
a unei ordonanţe de piaţă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 7.953D/2009, Societatea Comercială „koket" -
S.R.L, din Vaslui susţine că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 119/2007 permit instanţei de judecată să soluţioneze cauza fără a-şi
exercita obligaţia de aflare a adevărului, doar pe baza susţinerilor subiective
ale creditorului. Apărarea exercitată pe calea cererii în anulare nu poate fi
la fel de eficientă ca aceea de care ar beneficia într-o cale de atac prevăzută
de dreptul comun, în condiţiile în care mijloacele de probă nu sunt identice.
In consecinţă, posibilitatea soluţionării cererii creditorului doar pe baza
actelor depuse şi a cererii în anulare formulată de debitor doar prin
analizarea actelor şi a explicaţiilor date de către acesta, împiedică exercitarea
dreptului la apărare, iar emiterea titlului executoriu în urma unui proces
sumar şi executarea acestui titlu încalcă dreptul constituţional la ocrotirea
proprietăţii. Limitarea probatoriului doar la înscrisuri, decăderea debitorului
din dreptul de a contesta creanţa prin întâmpinare, soluţionarea cererii în
anulare de către aceeaşi instanţă care a soluţionat cererea de emitere a
ordonanţei de piata, imposibilitatea atacării cu recurs a hotărârii de
respingere a cererii în anulare sunt tot atâtea motive care demonstrează
neconstituţionalitatea actului normativ contestat.
In fine, este încălcat dreptul la un proces echitabil,
întrucât respingerea cererii în anulare duce la imposibilitatea debitorului de
a-şi dovedi ulterior, pe calea unei acţiuni de drept comun, drepturile asupra
fondului raporturilor juridice dintre părţi.
In Dosarul nr. 7.964D/2009, Societatea Comercială
„Farmadon" - S.R.L, din Cluj-Napoca susţine că, în cadrul procedurii
reglementate de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007,
nu se poate administra un probatoriu complet şi nu se pot face nici apărări de
fond, iar debitorul este ameninţat cu obţinerea unui titlu executoriu de către
creditor într-un termen foarte scurt şi nerezonabil. Astfel, din punct de
vedere procesual, debitorul este pus într-o situaţie vădit inferioară
creditorului din moment ce debitorul este pus în situaţia de a nu se mai putea
apăra.
Cu privire la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, se arată că acestea încalcă
art. 21 alin. (1) şi (3), precum şi art. 124 alin. (2) din Constituţie,
întrucât transformă judecătorul cererii de emitere a ordonanţei de plată într-o
autoritate „care încearcă să impună unei părţi să plătească înainte de a se
face orice verificare".
In Dosarul nr. 7.989D/2009, Societatea Comercială
„Hedera Farmacie" - S.R.L, din Cluj-Napoca susţine că dispoziţiile legale
criticate sunt neconstituţionale, întrucât cererea privind ordonanţa de plată
este analizată de instanţă doar prin prisma susţinerilor creditoarei, fără a se
cerceta caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei şi fără a se da
posibilitatea debitorului să îşi susţină, cu probe, punctul său de vedere.
Limitarea probatoriului doar la înscrisuri, posibilitatea oferită instanţei de judecată
de a nu îşi exercita obligaţia de aflare a adevărului sau posibilitatea
soluţionării cererii creditorului doar pe baza actelor depuse şi a
explicaţiilor date de acesta sunt tot atâtea încălcări ale art.21 alin. (3),
art. 24 şi art. 44 alin. (1) din Constituţie.
Tribunalul Vaslui - Secţia civilă şi Judecătoria
Cluj-Napoca apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată.
Tribunalul Comercial Cluj, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat
opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate formulate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima
punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în Dosarul
nr. 7.964D/2009, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este
neîntemeiată, în timp ce, în celelalte dosare, nu a comunicatul punctul său de
vedere.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al
Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007
privind' măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de
plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, precum şi, punctual,
prevederile art. 2, art. 5, art. 7 alin. (1) şi art. 10 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 119/2007. textele legale punctual criticate
au'următorul cuprins:
- Art. 2: „(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se
aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată
a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.
(2) Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentei
ordonanţe de urgenţă:
a) creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei
proceduri de insolvenţă;
b) contractele încheiate între comercianţi şi
consumatori.";
- Art. 5: „(1) Cererea privind creanţa de plată a
preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în
primă instanţă.
(2) In cazul litigiilor privitoare la obligaţii de
plată rezultând din contracte comerciale nu este necesară parcurgerea, în
prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art. 7201 din
Codul de procedură civilă.
(3) Cererea privind creanţa de plată a preţului
rezultând dintr-un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări
publice sau de servicii se depune la instanţa de contencios administrativ
competentă, care va aplica pentru soluţionarea cauzei prevederile prezentei
ordonanţe de urgenţă.
(4) Judecătorul verifică din oficiu competenţa
instanţei, procedând conform legii.";
-Art. 7 alin. (1): „(1) Pentru soluţionarea cererii,
judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de
procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi
lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de
debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor
de plată. Citaţia va fi înmânată părţii cu 3 zile înaintea termenului de
judecată.";
- Art. 10: „(1) In cazul în care, ca urmare a
verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor,
precum şi a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată,
instanţa emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de
plată.
(2) Dacă debitorul recunoaşte o parte a pretenţiilor
creditorului, instanţa emite o ordonanţă de plată parţială pentru suma ce
corespunde părţii necontestate a creanţei, stabilind termenul de plată.
(3) Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile şi
nici nu va depăşi 30 de zile de la data comunicării ordonanţei de plată.
Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată decât dacă părţile se
înţeleg în acest sens.
(4) Ordonanţa de plată se va comunica fiecărei părţi
de îndată, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă."
Textele constituţionale invocate în susţinerea
excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (3) privind caracterele statului român,
art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile
omului, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3)
privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul de apărare,
art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin.
(2) privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (2) privind legiferarea în
domeniul procedurii'de judecată şi art. 129 privind folosirea căilor de atac.
Totodată, în susţinerea excepţiei sunt invocate şi prevederile art. 6
paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 14 pct. 1
teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice
referitor la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată următoarele:
I. Prin Decizia nr. 1.480 din 10 noiembrie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie
2010, Decizia nr. 1.001 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 1.116 din 16
octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776
din 19 noiembrie 2008, Curtea a constatat că „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 119/2007 a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea
întârzierii executării obligaţiilor de plată asumate prin contracte comerciale
şi pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în
justiţie având ca obiect asemenea obligaţii. Or, potrivit art. 126 din
Constituţie, competenţa instanţelor de judecată şi procedura în faţa acestora
se stabilesc prin lege, precum ordonanţa criticată. Prevederile de lege
criticate sunt în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului,
care, la soluţionarea pricinilor în primă instanţă, are obligaţia de a încerca
împăcarea părţilor. Faptul că, potrivit art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 119/2007, judecătorul citează părţile pentru'explicaţii şi
lămuriri şi stăruie în efectuarea plăţii sumei datorate nu înseamnă că acesta
se antepronunţă, întrucât hotărârea se va da numai după ce judecătorul va
analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv cele propuse de debitor. Mai
mult, art. 2 din ordonanţă prevede că procedura reglementată de acest act
normativ vizează exclusiv creanţele certe, lichide şi exigibile ce reprezintă
obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale,
iar art. 10 dispune că ordonanţa de plată se va emite numai în urma verificării
cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a
celorlalte probe administrate, instanţa constatând că cererea este
întemeiată".
II. De principiu, Curtea a statuat că, „în
conformitate cu prevederile art. 126 alin. (3) şi ale art. 129 din Constituţie,
[...] accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele
procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de
desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi
reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa
exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii
deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu
înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de
atac". In acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii
Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003,
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, sau
Decizia nr. 251 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005.
Aceste considerente sunt pe deplin valabile şi în cauza
de faţă, raportat la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia hotărârea
pronunţată în acţiunea în anulare nu este supusă recursului.
III. Prin Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 23 iunie 2009,
Curtea a constatat că „specificul domeniului supus reglementării a impus
adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre
acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă, evident,
o cale de atac împotriva ordonanţei. Imprejurarea că legiuitorul a instituit o
cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de
drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină
concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie, într-adevăr, în măsura în
care textul constituţional de referinţă foloseşte termenul generic de «căi de
atac», fără a le identifica şi a le caracteriza, respectiv fără a se referi in
terminis la apel şi fecurs, ipoteză în care respectarea acestor date de
identificare ar fi fost convertită într-un criteriu de constituţionalitate,
legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca în considerarea anumitor
particularităţi să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta
decat a celei de drept comun.
O asemenea concluzie rezultă, de altfel, din chiar
formula redacţională adoptată de legiuitorul constituţional, potrivit căreia
stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competenţa exclusivă a
legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin.
(2) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecată, evident cu
condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii
constituţionale.
Pe de altă parte, Curtea constată că reglementarea acestei
căi de atac constituie expresia aplicării în plan legislativ a garanţiei
constituţionale privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, în condiţiile
în care creditorul, în cazul în care i s-a respins cererea, are posibilitatea
de a formula, potrivit dreptului comun, o acţiune în pretenţii prin care îşi
poate valorifica dreptul, în virtutea egalităţii de arme care guvernează
procesul civil, apare ca justă şi echitabilă punerea la dispoziţia debitorului
a cererii în anularea ordonanţei de plată."
IV. In materia căilor de atac, Curtea, în jurisprudenţa
sa, a stabilit cu titlu de principiu că o soluţie legislativă ce prevede
soluţionarea, de către aceeaşi instanţă, a căii de atac împotriva propriei sale
hotărâri nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate, cu condiţia ca
soluţionarea cauzei să aparţină unor complete cu o compunere diferită (a se
vedea, în acest sens, Decizia nr. 518 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 iulie 2006, Decizia nr. 90 din 7
februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193
din 1 martie 2006, Decizia nr. 405 din 16 mai 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 7 iunie 2006). Aceste considerente
se aplică mutatis mutandis şi prezentei cauze.
Neintervenind elemente noi de natură a determina
reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind
măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată
rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Koket" - S.R.L, din Vaslui în Dosarul nr. 1.313/89/2009 al Tribunalului
Vaslui - Secţia civilă, ale dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, precum şi a ordonanţei de urgenţă in
ansamblul ei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Farmadon" -
S.R.L, din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 1.839/4/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca,
şi ale dispoziţiilor art. 2, art. 5 şi art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 119/2007, precum şi a ordonanţei de urgenţă în ansamblul ei,
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Hedera Farmacie" - S.R.L, din
Cluj-Napoca în Dosarul nr. 3.495/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Benke Karoly