DECIZIE Nr.
701 din 25 mai 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 36, art. 38 si art. 104 teza finala
din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 415 din 22 iunie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36, art. 38 şi art. 104 teza finală
din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie invocată de
Societatea Comercială „E.ON Gaz România" din Târgu Mureş în Dosarul nr.
403.5/64/2007 al Curţii de Apel Braşov - Secţia comercială.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens
jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Decizia nr. 378/R din 20 august 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 403.5/64/2007, Curtea de Apel Braşov - Secţia comercială a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 36, art. 38 şi art. 104 teza finală din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenţei, excepţie invocată de Societatea Comercială
„E.ON Gaz România" din Târgu Mureş într-o cauză având ca obiect
soluţionarea recursurilor declarate împotriva unei sentinţe a
judecătorului-sindicîn cadrul procedurii de insolvenţă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că art. 36 din Legea nr. 85/2006 este neconstituţional,
întrucât furnizorul de servicii se află în imposibilitatea de a formula cereri
sau acţiuni judiciare în realizarea creanţelor pe care le are faţă de debitorul
supus procedurii insolvenţei.
Se mai apreciază că prevederile art. 38 din Legea nr.
85/2006 nesocotesc dreptul de proprietate al societăţii, care este obligată să
furnizeze gazele naturale către debitorul aflat în stare de reorganizare, fără
a exista obligaţia corelativă a acesteia din urmă de a plăti gazele furnizate.
Având în vedere iminenta stare de faliment a debitorului, furnizorul se află în
situaţia „pierderi aproape sigure", în condiţiile în care cuantumul
creanţei pe care o are deja de încasat de la debitor se află în continuă
creştere.
Autorul consideră, de asemenea, că prevederile art. 104
teza finală din Legea nr. 85/2006 prin care se limitează cuantumul cauţiunii ce
garantează plata serviciilor furnizate la 30% din costul serviciilor prestate
încalcă, de asemenea, dispoziţiile art. 44 din Constituţie, care garantează
dreptul de proprietate.
Curtea de Apel Braşov - Secţia comercială apreciază că dispoziţiile criticate nu încalcă textele constituţionale
invocate şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că textele legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 36, art. 38 şi art. 104 teza finală din Legea nr.
85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins:
-Art. 36: „De la data deschiderii procedurii se
suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau măsurile de executare silită
pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia
căilor de atac declanşate de debitor.";
- Art. 38: „Orice furnizor de servicii- electricitate,
gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea - nu are
dreptul, în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, să schimbe,
să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau
către averea debitorului, în cazul în care acesta are calitatea de consumator
captiv, potrivit legii.";
- Art. 104: „Prin excepţie de la dispoziţiile art.
38, judecătorul-sindic poate, la cererea furnizorului, să dispună ca debitorul
să depună o cauţiune la o bancă, drept condiţie pentru îndatorirea furnizorului
de a-i presta serviciile sale în timpul desfăşurării procedurii prevăzute în
prezenta secţiune. O astfel de cauţiune nu va putea depăşi 30% din costul
serviciilor prestate debitorului şi neachitate ulterior deschiderii
procedurii."
Textele constituţionale invocate în susţinerea
excepţiei sunt cele ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44
referitor la dreptul de proprietate privată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată următoarele:
I. Deşi art. 36 din Legea nr. 85/2006 a fost modificat
prin Legea nr. 277/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 173/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei şi pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr.
146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009, soluţia legislativă de principiu
a rămas neschimbată. In aceste condiţii, se constată că asupra problemei de
principiu evocate de autorul excepţiei Curtea s-a mai pronunţat, spre exemplu,
prin Decizia nr. 1.075 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008, prin care s-a stabilit că, „în
cadrul procedurii insolvenţei, creditorii pot folosi toate mijloacele
procedurale puse la dispoziţie de lege pentru realizarea drepturilor lor. In
legătură cu acestea, se observă că, potrivit art. 126 alin. (2) din
Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili procedura de
judecată, iar situaţia specifică avută în vedere la reglementarea procedurii
insolvenţei a justificat instituirea unor norme de procedură speciale. Acest
fapt nu înseamnă, însă, că nu se asigură o garanţie efectivă drepturilor
creditorilor.
In al doilea rând, Curtea reţine că dreptul la acţiune
al creditorilor, suspendat de textul de lege criticat, nu dispare, el fiind
conservat prin art. 40 din Legea nr. 85/2006, care prevede, de asemenea,
suspendarea curgerii termenelor de prescripţie a acţiunilor la care se referă
textul de lege criticat. Aceste termene încep să curgă din nou în cazul
respingerii sau închiderii procedurii insolvenţei, în condiţiile art. 15 din
Decretul nr. 167/1958, publicat în Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie
1958.
Existenţa riscului ca, ulterior încheierii procedurii
insolvenţei, creditorul să nu-şi mai poată recupera creanţa are ca temei lipsa
de diligentă a creditorului care nu a acţionat pentru valorificarea drepturilor
sale în cadrul procedurii colective şi nu poate fi privită ca aducând vreo
atingere dreptului la un proces echitabil sub aspectul puterii obligatorii a hotărârilor
instanţei de judecată".
II. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate care
vizează art. 38 şi art. 104 teza finală din Legea nr. 85/2006, se constată că
instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 1.487 din 10 noiembrie
2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20
ianuarie 2010, a stabilit constituţionalitatea acestora în raport cu o critică
identică pe care chiar autorul prezentei excepţii a formulat-o. Cu acel prilej,
Curtea a statuat că, „potrivit dispoziţiilor criticate, debitorul aflat în
poziţia de consumator captiv are dreptul să beneficieze de serviciile de
electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea,
furnizorii fiind obligaţi să nu schimbe, să nu refuze sau să nu întrerupă
temporar aceste servicii pe perioada de observaţie şi în perioada de
reorganizare. într-o situaţie contrară, şansele debitorului care, din motive
tehnice, economice sau de reglementare, nu îşi poate alege furnizorii
serviciilor menţionate, de a-şi reorganiza activitatea ar fi compromise,
demersul său în temeiul Legii nr. 85/2006 devenind inutil.
Cu toate acestea, în scopul protejării furnizorilor, la
cererea acestora, judecătorul-sindic poate dispune ca debitorul să consemneze
la o bancă o cauţiune care nu va depăşi 30% din costul serviciilor prestate
debitorului şi neachitate faţă de respectivul furnizor-creditor. Obligaţia de
plată a cauţiunii are ca finalitate, pe de o parte, instituirea unei garanţii
pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca
urmare a întârzierii executării şi, pe de altă parte, constituie o condiţie
pentru îndatorirea furnizorului de a-i presta serviciile sale în timpul
desfăşurării procedurii reorganizării.
Curtea, ţinând seama de bogata sa jurisprudenţa în
materia cauţiunii, reţine că instituirea acestei obligaţii nu poate fi
calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie şi nici
dreptul de proprietate al debitorului, ci, dimpotrivă, constituie tocmai
expresia valorificării lor în cadrul raporturilor juridice concrete,
asigurându-se în această manieră echilibrul între persoane cu interese
contrare".
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a
determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia
deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36, art. 38 şi art. 104 teza finală
din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie invocată de
Societatea Comercială „E.ON Gaz România" din Târgu Mureş în Dosarul nr.
403.5/64/2007 al Curţii de Apel Braşov - Secţia comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Benke Karoly