DECIZIE   Nr. VII din 20 noiembrie 2000

ACT EMIS DE: CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE - SECTIILE UNITE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 84 din 19 februarie 2001

    Sub presedintia presedintelui Curtii Supreme de Justitie, Paul Florea, s-a luat in examinare recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, referitor la aplicarea dispozitiilor art. 26 si 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor.
    Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
    Prim-adjunctul procurorului general a sustinut recursul in interesul legii, cerand sa se decida in sensul ca dreptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute la art. 23 din Legea nr. 50/1991 se prescrie in termen de 2 ani de la savarsirea faptei, ca in cazul constructiilor in curs de executare data savarsirii faptei este data constatarii contraventiei, iar in cazul constructiilor finalizate fapta se considera savarsita la data terminarii constructiei, precum si ca obtinerea autorizatiei de construire in timpul executarii lucrarilor sau dupa finalizarea acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o imprejurare ce poate fi avuta in vedere la individualizarea sanctiunii contraventionale.

    SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
    In aplicarea dispozitiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor instantele judecatoresti nu au un punct de vedere unitar in legatura cu termenul de prescriptie a dreptului de a constata savarsirea contraventiei si de a aplica sanctiunea, cu privire la stabilirea datei savarsirii contraventiei, precum si referitor la efectele obtinerii autorizatiei de construire in timpul executarii lucrarilor sau dupa finalizarea acestora.
    Astfel:
    1. Potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 50/1991, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997, "constructiile civile, industriale, agricole sau de orice alta natura se pot realiza numai cu respectarea autorizatiei de construire, eliberata in conditiile prezentei legi, si a reglementarilor privind proiectarea si executarea constructiilor".
    In art. 23 din Legea nr. 50/1991 sunt enumerate faptele care constituie contraventii, iar in art. 24 din lege au fost stabilite organele carora le revine competenta de a constata contraventiile si procedura de aplicare a sanctiunii.
    In art. 26 din Legea nr. 50/1991 s-a prevazut ca "dreptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute la art. 23 se prescrie in termen de 2 ani de la data savarsirii faptei". Pe de alta parte, potrivit art. 30 din aceeasi lege, "in masura in care prezenta lege nu dispune altfel, se aplica prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor".
    Prin nici o dispozitie a Legii nr. 32/1968 nu este reglementat insa termenul in care trebuie constatata contraventia, ci se prevede numai la art. 13 alin. 1 ca "aplicarea sanctiunii pentru contraventii se prescrie in termen de 3 luni de la data savarsirii faptei", fiind exceptate contraventiile la normele privind impozitele, taxele, primele de asigurare prin efectul legii si disciplina financiara, pentru care se mentioneaza la alin. 4 al aceluiasi articol ca "aplicarea sanctiunii se prescrie in termen de 1 an de la data savarsirii faptei".
    Cu toate acestea au fost instante care au considerat ca si in materia contraventiilor prevazute la art. 23 din Legea nr. 50/1991 sunt aplicabile dispozitiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 32/1968, potrivit carora termenul de prescriptie pentru aplicarea sanctiunii este de 3 luni de la data savarsirii faptei.
    Alte instante, dimpotriva, s-au pronuntat in sensul ca prevederile Legii nr. 50/1991, avand caracter special, deroga de la dispozitiile Legii nr. 32/1968, astfel ca reglementarile acesteia referitoare la termenul de prescriptie a aplicarii sanctiunii contraventionale nu sunt aplicabile in materia contraventiilor la Legea nr. 50/1991.
    Aceste din urma instante au procedat corect.
    Asa cum s-a aratat, in art. 26 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor (republicata) se prevede ca "dreptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute la art. 23 se prescrie in termen de 2 ani de la data savarsirii faptei".
    Este adevarat ca, potrivit art. 30 din aceeasi lege, in materia stabilirii si sanctionarii contraventiilor sunt aplicabile si prevederile Legii nr. 32/1968, dar "numai in masura in care prezenta lege (nr. 50/1991) nu dispune altfel".
    In atare situatie, tinandu-se seama de caracterul special al reglementarilor Legii nr. 50/1991, este evident ca aplicarea prevederilor acesteia are prioritate in raport cu aplicarea prevederilor Legii nr. 32/1968, care constituie norma cu caracter general in materia stabilirii si sanctionarii contraventiilor.
    2. In legatura cu data savarsirii contraventiei, unele instante, luand in considerare dispozitia inscrisa in art. 17 din Legea nr. 32/1968, au apreciat ca asemenea fapte se consuma instantaneu si, ca urmare, neconsemnarea datei savarsirii acestora in procesul-verbal de constatare este sanctionata cu nulitatea.
    Alte instante, dimpotriva, au considerat ca faptele contraventionale reglementate prin Legea nr. 50/1991, care este o lege speciala, nu se consuma instantaneu, ca in cazul contraventiilor prevazute de Legea nr. 32/1968, intrucat edificarea constructiilor la care se refera se realizeaza in timp, pe etape de lucrari, contravenientul savarsind fapta din momentul inceperii constructiei si pana la terminarea acesteia.
    Aceste din urma instante au procedat corect.
    Intr-adevar, spre deosebire de Legea nr. 32/1968, care este legea-cadru de stabilire si sanctionare a contraventiilor, contraventiile prevazute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor constau in fapte a caror durata de savarsire in timp este evidenta, depinzand de parcurgerea unor etape de realizare a lucrarilor.
    Or, in raport cu aceasta modalitate specifica privind savarsirea faptei, care ii imprima caracter continuu, contraventia trebuie considerata ca se comite pe intregul parcurs al edificarii constructiei, astfel ca ea poate fi sanctionata din momentul inceperii lucrarilor si pana la terminarea lor, iar in cazul constructiilor finalizate, pana la implinirea termenului inscris in art. 26 din Legea nr. 50/1991.
    De aceea, este evident ca in cazul constructiilor in curs de executare nu poate fi considerata ca data a savarsirii faptei decat data constatarii contraventiei, iar in cazul constructiilor finalizate data savarsirii faptei este cea a terminarii constructiei, momente din care trebuie calculata si curgerea termenului de prescriptie prevazut la art. 26 din Legea nr. 50/1991.
    3. Instantele nu au procedat unitar nici in situatiile in care autorizatia de construire a fost obtinuta in timpul executarii lucrarilor sau dupa finalizarea acestora.
    Astfel, unele instante au considerat ca obtinerea autorizatiei de construire ulterior constatarii contraventiei atrage nulitatea procesului-verbal intocmit de organele de control, cu toate consecintele ce decurg din aceasta.
    Mai mult, au fost si instante care s-au pronuntat in sensul ca se impune anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei si in situatia in care petitionarul dovedeste ca a efectuat demersuri pentru eliberarea autorizatiei de construire, concretizate in obtinerea certificatului de urbanism dupa constatarea contraventiei.
    Alte instante, dimpotriva, au considerat ca obtinerea autorizatiei de construire dupa finalizarea lucrarilor sau chiar in timpul executarii acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei si nici efectele procesului-verbal de constatare a contraventiei.
    Aceste din urma instante au procedat corect.
    Potrivit art. 3 din Legea nr. 50/1991, lucrarile de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare sau orice alt fel de lucrari la care se refera acest text de lege pot fi efectuate numai pe baza autorizatiei de construire, eliberata la cerere, insotita, conform art. 5 din aceeasi lege, de certificatul de urbanism.
    Este adevarat ca la art. 25 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 se prevede posibilitatea ca organele care au aplicat amenda sa stabileasca prin procesul-verbal de constatare a contraventiei un termen in care contravenientul sa poata solicita si obtine autorizatia necesara.
    O atare posibilitate insa, lasata la aprecierea organelor care constata ca lucrarile indeplinesc conditiile prevazute de lege pentru eliberarea unei autorizatii, are efecte limitate, circumscrise doar la edificarea constructiei, reglementarea din partea finala a alineatului mentionat precizand in aceasta privinta ca "masurile de desfiintare a constructiilor vor fi dispuse numai dupa expirarea termenului stabilit".
    Efectuarea demersurilor pentru obtinerea autorizatiei de construire si chiar obtinerea ei dupa inceperea lucrarilor nu poate justifica aprecierea ca persoana contravenienta a fost de buna-credinta atata timp cat procesul-verbal de constatare a nerespectarii conditiilor cerute de lege este legal indeplinit, iar inceperea oricarei lucrari de construire in sensul prevederilor Legii nr. 50/1991 este conditionata de obtinerea prealabila a autorizatiei de construire prevazute la art. 4 din aceasta lege.
    De aceea obtinerea autorizatiei de construire pe parcursul executarii lucrarilor sau dupa finalizarea acestora nu poate avea ca efect inlaturarea caracterului ilicit al faptei, ci constituie doar o imprejurare ce poate fi avuta in vedere numai la individualizarea sanctiunii contraventionale.

    In consecinta, fata de considerentele ce preceda, in temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993, republicata, precum si al art. 329 din Codul de procedura civila, recursul in interesul legii urmeaza a se admite, statuandu-se ca dreptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute la art. 23 din Legea nr. 50/1991 se prescrie in termen de 2 ani de la data savarsirii faptei, ca in cazul constructiilor in curs de executare data savarsirii faptei este data constatarii contraventiei, iar in cazul constructiilor finalizate fapta se considera savarsita la data terminarii constructiei, precum si ca obtinerea autorizatiei de construire in timpul executarii lucrarilor sau dupa finalizarea acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o imprejurare ce poate fi avuta in vedere la individualizarea sanctiunii contraventionale.

    PENTRU ACESTE MOTIVE
    In numele legii
    DECIDE:

    Admite recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
    In aplicarea dispozitiilor art. 26 si 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor, republicata, stabileste urmatoarele:
    1. Dreptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute la art. 23 din aceasta lege se prescrie in termen de 2 ani de la data savarsirii faptei.
    2. In cazul constructiilor in curs de executare data savarsirii faptei este data constatarii contraventiei, iar in cazul constructiilor finalizate fapta se considera savarsita la data terminarii constructiei.
    3. Obtinerea autorizatiei de construire in timpul executarii lucrarilor sau dupa finalizarea acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei, o atare imprejurare putand fi avuta in vedere numai la individualizarea sanctiunii contraventionale.
    Obligatorie pentru instante, conform art. 329 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedura civila.
    Pronuntata in sedinta publica la data de 20 noiembrie 2000.

           PRESEDINTELE CURTII SUPREME DE JUSTITIE,
                         PAUL FLOREA

                              Prim magistrat asistent,
                              Ioan Raileanu