Decizia Nr.695 din 07.11.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. a)-e) şi art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Ioan Robert Zaharia în Dosarul nr. 1.442/110/2015 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.425D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că legiuitorul a definit, în cuprinsul art. 1 din Legea nr. 143/2000, noţiunile folosite în actul normativ anterior menţionat, aspect care contribuie la claritatea şi accesibilitatea normelor. Se susţine că, la art. 1 lit. a) din Legea nr. 143/2000, se precizează că aceasta reglementează cu privire la substanţele aflate sub control naţional, destinatarul normei fiind avertizat cu privire la regimul strict al unor astfel de substanţe. Se conchide că, dacă de vreme ce substanţele anterior menţionate sunt supuse unui anumit regim de comercializare, obţinerea lor, în mod clandestin, ar trebui să dea naştere unor suspiciuni ale făptuitorilor cu privire la incidenţa legii penale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 13 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.442/110/2015, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. a)-e) şi art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie invocată de Ioan Robert Zaharia întro cauză având ca obiect soluţionarea unor apeluri formulate împotriva unei sentinţe penale de condamnare a autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni dintre cele reglementate prin Legea nr. 143/2000.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, neoferind securitate juridică destinatarilor lor, întrucât aceştia nu pot determina cu exactitate care sunt substanţele ce intră sub incidenţa actului normativ anterior menţionat. Se arată că referirile la substanţele înscrise în tabelele din cuprinsul anexelor nr. I-IV la Legea nr. 143/2000 trebuie să se facă, în mod concret, prin numirea produselor în care acestea sunt încorporate, ştiut fiind că substanţele şi formulele chimice enumerate în anexele mai sus referite ţin de domeniul ştiinţei, şi nu de domeniul cunoaşterii comune, la care fac apel normele juridice. Se arată că prevederile art. 1 lit. a)-e) şi art. 2 din Legea nr. 143/2000 dau naştere unor confuzii, ce duc la încălcarea dreptului la apărare al inculpaţilor. Se susţine, de asemenea, că textele criticate încalcă libertatea individuală a inculpaţilor, întrucât creează confuzie între produsele, respectiv plantele ce pot fi comercializate şi substanţele înscrise în tabelele referitoare la droguri şi precursori ai acestora, din cuprinsul anexelor nr. I-IV la Legea nr. 143/2000. Se arată totodată că dispoziţiile art. 1 lit. a)-e) şi art. 2 din Legea nr. 143/2000 creează discriminare între cetăţenii români şi cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene, în care consumul de plante etnobotanice constituie contravenţie. Se precizează, în acest sens, că în România o cantitate de 0,1-1/100 grame dintr-un produs ce conţine una dintre substanţele enumerate în anexele nr. I-IV la Legea nr. 143/2000 determină încadrarea faptelor ce vizează respectivul produs drept infracţiune. 6. Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că textele criticate sunt clare, precise şi previzibile, dând posibilitatea persoanelor interesate să determine care sunt situaţiile în care se aplică şi consecinţele faptelor pe care le săvârşesc.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că noţiunile folosite în cuprinsul Legii nr. 143/2000 sunt definite la art. 1 din această lege, ceea ce reprezintă o aplicare a principiului legalităţii incriminării, motiv pentru care dispoziţiile art. 1 lit. a)-e) şi art. 2 din Legea nr. 143/2000 satisfac exigenţele calităţii legii penale. Mai mult, în vederea asigurării previzibilităţii actului normativ criticat, legiuitorul a clasificat substanţele, prevăzute în cuprinsul Legii nr. 143/2000, în droguri de mare risc, droguri de risc şi precursori. Se mai susţine că textele criticate cuprind cuvinte folosite de legiuitor în sensul lor comun în limba română. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea legii, respectiv la deciziile nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi nr. 146 din 12 martie 2015 şi la hotărârile din 15 noiembrie 1996, 25 noiembrie 1996 şi 4 mai 2000, pronunţate în cauzele Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, şi Rotaru împotriva României, paragraful 55. Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000 sunt invocate considerentele şi soluţia din cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.335 din 11 octombrie 2011. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 1 lit. a)-e) şi art. 2 din Legea nr. 143/2000 sunt constituţionale. Se susţine că textele legale criticate sunt suficient de clare, precise şi previzibile pentru a permite destinatarilor să prevadă, într-o măsură rezonabilă, în raport cu circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Se arată că din textele legale criticate poate fi dedus cu uşurinţă faptul că sancţiunile prevăzute prin normele de incriminare se aplică doar faptelor săvârşite în una dintre modalităţile expres enumerate în ipoteza normei de incriminare. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul legalităţii, fiind invocate hotărârile din 5 ianuarie 2000 şi 8 iulie 2008, pronunţate în cauzele Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, şi Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei, paragraful 70. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 lit. a)-e) şi art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, care au următorul cuprins: – Art. 1 lit. a)-e): „În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:a)substanţe aflate sub control naţional - drogurile şi precursorii înscrişi în tabelele-anexă nr. I-IV, care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului sănătăţii sau a ministrului afacerilor interne;b)droguri - plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III;c)droguri de mare risc - drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II;d)droguri de risc - drogurile înscrise în tabelul nr. III;e)precursori - substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV [...]";

– Art. 2: „(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.".13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii, art. 16 cu privire la principiul egalităţii în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 cu privire la dreptul de acces liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil şi art. 8 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice cu privire la interzicerea sclaviei şi a muncii forţate, precum şi art. 47 referitoare la dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, art. 48 alin. (2) referitoare la dreptul la apărare şi art. 49 în componenta sa referitoare la principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 lit. a)-e) din Legea nr. 143/2000 prevăd sensul noţiunilor de „substanţe aflate sub control naţional", „droguri", „droguri de mare risc", „droguri de risc" şi „precursori", în vederea utilizării lor, în cuprinsul normelor de incriminare reglementate prin legea anterior menţionată. Astfel, pentru a sancţiona penal faptele enumerate în ipoteza normei de la art. 2 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul a procedat la definirea noţiunilor şi a sintagmelor mai sus enumerate, arătând sensul conferit acestora, în contextul juridic analizat. Prin urmare, cu prilejul determinării conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute la art. 2 din Legea nr. 143/2000, stabilirea elementului material al laturii obiective poate fi făcută doar prin raportare la prevederile art. 1 din aceeaşi lege. Această modalitate de definire a infracţiunii anterior precizate este de natură a asigura claritatea, precizia şi previzibilitatea dispoziţiei legale criticate, standarde impuse de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 15. De asemenea, trimiterile din cuprinsul dispoziţiilor art. 1 lit. a)-e) din Legea nr. 143/2000 la anexele nr. I-IV la legea anterior referită, anexe care cuprind denumiri ale substanţelor ce intră în categoriile de droguri astfel reglementate, sunt determinate de caracterul strict tehnic al conţinutului respectivelor anexe, care face imposibilă enumerarea respectivelor substanţe în cuprinsul textului criticat. De altfel, Curtea constată că, potrivit art. 57 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, anexele sunt parte componentă a actului normativ din care fac parte şi au forţa juridică a acestuia, existenţa lor fiind impusă de raţiuni de tehnică legislativă. Această modalitate de reglementare nu este însă de natură a încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5). Cu privire la acestea din urmă, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, spre exemplu prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragraful 31, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută, una dintre tehnicile standard de reglementare constând în recurgerea, mai degrabă, la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, s-a statuat că numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică şi că, oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal, nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare existând întotdeauna. Prin aceeaşi decizie s-a arătat că, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. S-a reţinut, de asemenea, că rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. S-a conchis că art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (hotărârile din 22 noiembrie 1995, 24 mai 2007, 12 februarie 2008 şi 21 octombrie 2013, pronunţate în cauzele S. W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 16. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că aplicarea dispoziţiilor art. 1 lit. a)-e) şi art. 2 din Legea nr. 143/2000 corespunde exigenţelor art. 1 alin. (5) din Constituţie, neputând determina o restrângere discreţionară sau nejustificată a dreptului de proprietate privată, în situaţia dispunerii confiscării unor substanţe dintre cele care fac parte din categoriile definite la art. 1 din Legea nr. 143/2000. 17. În ceea ce priveşte comparaţia realizată de autorul excepţiei între regimul juridic al incriminării faptelor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 143/2000 în România şi modalitatea de sancţionare a acestora în alte state membre ale Uniunii Europene, Curtea reţine că astfel de diferenţe nu pot sta la baza constatării încălcării dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, întrucât norma constituţională anterior menţionată consacră principiul egalităţii în drepturi între cetăţeni, noţiunea de „cetăţean", la care face referire alin. (1) al art. 16 anterior menţionat, având în vedere cetăţenii români. Mai mult, dreptul penal reprezintă o ramură de drept ce reglementează, printre altele, infracţiuni şi pedepse corespunzătoare acestora, potrivit nevoilor de protecţie a unor valori fundamentale, existente la nivel naţional, care pot fi diferite în rândul statelor membre, motiv pentru care, în prezent, nu se poate proceda la o implementare uniformizată, în privinţa modalităţii concrete de incriminare şi a sancţiunilor aplicate, a normelor de drept penal european, ci, mai degrabă, la implementarea acestora în legislaţiile interne, prin aplicarea principiului subsidiarităţii. 18. Cu privire la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 21 şi art. 24 din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispoziţiile legale criticate au în vedere conţinutul constitutiv al unor infracţiuni, vizând, prin urmare, aplicarea unor norme de drept penal substanţial. Or, garanţiile specifice dreptului de acces liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare se asigură prin mijloace juridice specifice dreptului procesual penal. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Robert Zaharia în Dosarul nr. 1.442/110/2015 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 1 lit. a)-e) şi art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop