Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.684 din 06.11.2018

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic [cu referire la art. 109 alin. (3), (4), (6)-(11), (13) şi (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002] din Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala a Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 51 din 21 ianuarie 2019



SmartCity1

Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, obiecţie formulată de Preşedintele României.2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.170 din 27 iulie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.203A/2018. La sesizare a fost anexată Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, lege adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 5 iulie 2018.3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Preşedintele României susţine că unele dintre dispoziţiile legii criticate contravin principiilor consacrate de prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 21 şi ale art. 22 alin. (1) din Constituţie.4. Se arată, astfel, că, din formularea dispoziţiilor art. 109 alin. (4) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, nu se înţelege, cu claritate, dacă poziţionarea vizibilă se referă la autovehiculele pe care se instalează dispozitivele destinate măsurării vitezei sau la înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. De asemenea nu este clar dacă vizibilitatea trebuie raportată în vreun fel la distanţele de 500-1.000 m faţă de radar, în cazul amplasării dispozitivelor radar în localitate, respectiv de 2.000-4.000 m, în cazul amplasării acestora în afara localităţii, distanţe prevăzute de legea criticată pentru presemnalizarea prezenţei, în zona drumului public, a dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere, precum şi a dispozitivelor radar tip pistol. În aceste condiţii, fiind susceptibile de mai multe interpretări, de natură să genereze impredictibilitate în aplicare, dispoziţiile art. 109 alin. (4) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, sunt neclare, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie cu privire la calitatea legii. 5. De asemenea se consideră că soluţia legislativă referitoare la obligativitatea presemnalizării dispozitivelor radar mai sus menţionate se îndepărtează de la scopul instituirii normei, respectiv acela de a conduce la îmbunătăţirea siguranţei rutiere. Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile publice se fac de către poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care are obligaţia să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora. În acest context se apreciază că activităţile poliţiei rutiere de aplicare a normelor privind respectarea vitezei legale de circulaţie nu trebuie să se rezume la acţiuni vizibile şi presemnalizate, în caz contrar poliţiştii rutieri, respectiv poliţiştii de frontieră aflându-se în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile şi atribuţiile prevăzute de lege.6. În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, nerespectarea prevederilor alin. (8) din articolul mai sus menţionat - care, la rândul lor, interzic constatarea, cu încălcarea prevederilor alin. (4) şi (6), a contravenţiilor cu ajutorul dispozitivelor radar - atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi sancţionarea poliţistului, în condiţiile art. 55 din Legea nr. 360/2002 (privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare). Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, panourile de atenţionare prevăzute la alin. (6) se asigură şi se montează de către administratorul drumului public, la solicitarea poliţiei rutiere. Aşadar, potrivit legii criticate, obligaţia de asigurare şi montare a respectivelor panouri de atenţionare nu incumbă poliţiei rutiere, ci administratorului drumului public. Aceasta înseamnă că, întrucât poliţia rutieră are numai obligaţia de a solicita instalarea respectivelor panouri de atenţionare, legea dedusă controlului de constituţionalitate este lipsită de previzibilitate, sancţionarea poliţistului fiind condiţionată de un aspect ce nu are legătură cu atribuţiile sau conduita acestuia. În al doilea rând, legea criticată este neclară, deoarece lasă la latitudinea administratorului drumului public îndeplinirea obligaţiei de a asigura şi monta, la solicitarea poliţiei rutiere, respectivele panouri de atenţionare, fără a prevedea sancţiuni pentru acesta în cazul în care nu îşi îndeplineşte obligaţia, fiind astfel încălcat principiul legalităţii, instituit de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii. 7. În acelaşi timp se consideră că dispoziţiile legii criticate nu se circumscriu scopului reglementării în materia circulaţiei pe drumurile publice, contravenind principiului securităţii raporturilor juridice, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, scopul actului normativ este „asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului". Mai mult, cazurile de nulitate absolută a procesului-verbal de constatare a contravenţiei sunt prevăzute de dispoziţiile art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi vizează o serie de menţiuni cu privire la identitatea agentului constatator şi a contravenientului, fapta săvârşită, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator. Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi ale art. 109 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - în forma modificată prin legea criticată - rezultă că această din urmă normă adaugă noi cazuri de nulitate a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, distincte de cele prevăzute de cadrul general în materie. 8. În continuare se susţine că dispoziţiile art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate - constituie un paralelism legislativ, având în vedere că, pentru toate cazurile de sancţionare a contravenţiilor săvârşite prin depăşirea vitezei maxime admise, prevederile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 4, lit. b) pct. 2, lit. c) pct. 3 şi lit. d) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 stabilesc că depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv, pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, este „constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic". Ca atare, dispoziţiile art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - în forma modificată prin legea criticată - încalcă standardele de claritate şi predictibilitate a legii, ce reprezintă o cerinţă de rang constituţional. 9. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 109 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - în forma modificată prin legea supusă controlului de constituţionalitate -referitoare la posibilitatea achitării de către contravenient a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se arată că acestea se întemeiau iniţial pe prevederile art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care însă au fost modificate recent prin Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale. Astfel, dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevăd, începând cu data intrării în vigoare a acestei din urmă modificări (24 august 2018), posibilitatea achitării, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ. Mai mult, potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 203/2018, dispoziţiile din actele normative în vigoare care stabilesc achitarea a jumătate din minimul amenzii contravenţionale, într-un termen mai mic decât cel prevăzut la art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, se abrogă (la data de 24 august 2018). Drept urmare, se consideră că dispoziţiile art. 109 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - în forma modificată prin legea criticată - contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la standardele de claritate şi predictibilitate a legii.10. De asemenea se arată că dispoziţiile art. 109 alin. (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate - stabilesc că „amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se achită în condiţiile legii şi se fac venit integral la bugetele locale". Or, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 203/2018, sumele reprezentând amenzile contravenţionale încasate în condiţiile acestei legi se fac venit la bugetul local al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care domiciliază contravenientul. Astfel, legea criticată nu este clară cu privire la destinaţia sumelor încasate din amenzile privind circulaţia pe drumurile publice, întrucât nu indică dacă este vorba despre bugetul local al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care domiciliază contravenientul sau despre cel al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care a fost aplicată sancţiunea contravenţională. Ca atare, şi dispoziţiile art. 109 alin. (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - în forma modificată prin legea criticată - încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.11. Aşadar, prin dispoziţiile art. 109 alin. (3), (11) şi (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - în forma modificată prin legea supusă controlului de constituţionalitate - se creează o serie de paralelisme legislative. Referitor la acest aspect, prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 (privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare) statuează că „în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere". Or, respectarea standardelor de claritate şi predictibilitate a legii reprezintă o cerinţă de rang constituţional. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 şi Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017). Totodată, instanţa de control constituţional a constatat că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora, legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare (Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014 şi Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, paragraful 26). În mod concret, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, Curtea Constituţională a sancţionat paralelismul legislativ, constatând încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie (paragrafele 111 şi 113).12. Având în vedere că existenţa paralelismelor legislative contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, se susţine că, prin viciile de tehnică legislativă, procesul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor mai sus menţionate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate - este afectat de confuzii şi neclarităţi. În consecinţă, modificările aduse prin legea criticată Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu respectă principiul legalităţii - în componenta referitoare la calitatea legii, şi anume la accesibilitatea, claritatea şi previzibilitatea legii - şi principiul securităţii raporturilor juridice, aşa cum au fost consacrate aceste aspecte în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 13. În continuare se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, în cazul amenzilor contravenţionale în cuantum de până la 20 puncte-amendă - dacă contravenientul achită pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege -, agentul constatator eliberează contravenientului chitanţa reprezentând contravaloarea amenzii, în care se menţionează data, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, numele, prenumele şi semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei dacă nu se dispune şi o sancţiune contravenţională complementară. Or, prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 stabilesc că împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Aceasta înseamnă că modificarea propusă prin legea criticată duce la lipsirea contravenientului, în situaţia mai sus menţionată, de posibilitatea de a solicita unei instanţe de judecată constatarea nelegalităţii aplicării sancţiunii, fiind încălcate prevederile art. 1 alin. (5) raportate la cele ale art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.14. Se mai susţine că modificările aduse, prin legea criticată, dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - modificări referitoare, pe de o parte, la obligativitatea instalării dispozitivelor destinate măsurării vitezei exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere şi care sunt poziţionate vizibil, dispozitive utilizate de către poliţişti care poartă uniforme cu înscrisuri şi însemne distinctive, iar, pe de altă parte, la obligativitatea presemnalizării prezenţei dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere, precum şi a dispozitivelor radar tip pistol - sunt contrare şi prevederilor art. 22 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică. Se consideră că obligativitatea acestei presemnalizări aduce atingere tocmai posibilităţii poliţiei rutiere de a proteja interesul general, conducând, în mod inevitabil, la o practică de respectare a dispoziţiilor legale privind limitele de viteză doar în zonele presemnalizate ca atare. În afara acestor zone presemnalizate, organele abilitate ale statului sunt lipsite de posibilitatea de a proteja interesul general - acela al siguranţei circulaţiei pe drumurile publice -, fiind lipsite, practic, de prerogativa sancţionării încălcărilor legii. 15. Ca o consecinţă, participanţii la trafic ar putea înţelege că pe segmentele de drum fără panouri de atenţionare pot depăşi viteza legală fără a fi sancţionaţi. Drept urmare, aplicarea legislaţiei rutiere în ceea ce priveşte viteza de circulaţie pe drumurile publice va fi lipsită de componenta sancţiunii şi se va îndepărta de la scopul ei, anume acela de a proteja viaţa şi integritatea corporală a tuturor participanţilor la trafic.16. Având în vedere că posibilitatea asigurării de către poliţia rutieră a respectării dispoziţiilor legale cu privire la limitele de viteză este restrânsă doar la zonele presemnalizate, se limitează, în acest fel, competenţa acestor organe ale statului. O atare reglementare, pe de o parte, aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul respectării obligatorii a legilor şi securitatea raporturilor juridice, iar, pe de altă parte, afectează protejarea dreptului la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, consacrat de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Constituţie.17. În acest sens se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a constatat că incriminarea sustragerii de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 22 din Constituţie, referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, ci, dimpotrivă, are ca finalitate tocmai apărarea acestor drepturi, puse în pericol prin conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată în stare de ebrietate (Decizia nr. 20 din 18 ianuarie 2001). De asemenea, Curtea a statuat că reglementarea unor sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea legii în materia circulaţiei rutiere este pe deplin justificată, din perspectiva interesului general ocrotit, iar normele criticate nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere, având în vedere scopul reglementării în materie, scop prevăzut încă din primul articol al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Aşa fiind, Curtea a constatat că reglementarea unor sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea acestor reguli este pe deplin justificată, din perspectiva interesului general ocrotit (Decizia nr. 1.135 din 4 decembrie 2007).18. Prin urmare, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor cu privire la depăşirea limitelor legale de viteză reprezintă, mai presus de toate, expresia protejării unui interes general, şi anume a siguranţei circulaţiei rutiere şi a dreptului fundamental la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, prevăzut de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Constituţie. 19. Se mai arată că legea supusă controlului de constituţionalitate nu conţine dispoziţii referitoare la intrarea în vigoare la o dată ulterioară publicării, astfel încât devin incidente prevederile art. 78 teza întâi din Constituţie. Ca atare, legea criticată va intra în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Respectarea prevederilor referitoare la presemnalizarea dispozitivelor radar este însă imposibilă într-un interval de timp atât de scurt. Aceasta înseamnă că activitatea de combatere a vitezei excesive - desfăşurată de către poliţia rutieră de la momentul intrării în vigoare a legii criticate şi până la montarea, de către administratorii drumurilor publice, a panourilor de atenţionare cu privire la prezenţa dispozitivelor radar - se va situa în afara cadrului legal, procesele-verbale de constatare a contravenţiilor fiind lovite de nulitate absolută, iar poliţiştii fiind pasibili de sancţiuni, în condiţiile art. 55 din Legea nr. 360/2002. 20. Din această perspectivă, inexistenţa unor dispoziţii care să asigure efectivitatea aplicării legii criticate în condiţii de deplină siguranţă încalcă prevederile art. 22 alin. (1) din Constituţie referitor la dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, întrucât în termenul de 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial şi până la intrarea ei în vigoare este imposibilă amplasarea de panouri de semnalizare a radarelor pe toate drumurile publice din România, astfel că poliţia rutieră nu îşi poate îndeplini în mod corespunzător rolul de a proteja un interes general, şi anume acela privind asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului. În egală măsură se consideră că lipsa unui termen rezonabil de intrare în vigoare a legii criticate încalcă şi prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii.21. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.22. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere, prin Adresa cu nr. 2/8007 din 10 septembrie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.714 din 10 septembrie 2018, în sensul că sesizarea formulată de Preşedintele României este neîntemeiată.23. Astfel, referitor la invocarea lipsei de claritate a dispoziţiilor art. 109 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, se arată că limbajul juridic este clar, predictibil şi neechivoc, din conţinutul acestuia lipsind pasajele obscure sau soluţiile normative contradictorii. Dispoziţiile de lege menţionate sunt redactate într-un stil specific normativ, prezentând norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în sensul lor curent din limba română. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt în concordanţă cu actul normativ de bază în care se integrează, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, iar detalierea diferitelor situaţii procedurale este departe de a fi ambiguă, fiind redată previzibil şi univoc, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000. Acest punct de vedere, inclusiv o analiză morfosintactică a enunţului care constituie teza întâi a alin. (4) al art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, conduc către aceeaşi soluţie legislativă clară, neechivocă şi care nu este susceptibilă de mai multe interpretări de natură să genereze impredictibilitate în aplicare, aşa cum, fără temei, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate în discuţie. Mai mult decât atât, această susţinere a autorului sesizării nu poate fi acceptată, deoarece, sub aparenţa unor critici referitoare la ambiguitatea şi neclaritatea textelor de lege, se solicită, în fapt, interpretarea acestora, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. Invocarea unei eventuale neclarităţi nu intră în sfera exercitării controlului de neconstituţionalitate, ci mai degrabă ţine de stricta interpretare şi aplicare a legii.24. În ceea ce priveşte presupusa neclaritate a dispoziţiilor alin. (6) prin raportare la prevederile alin. (4) ale art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, aceasta nu poate fi reţinută ca argument în sprijinul ideii neconstituţionalităţii respectivei legi. Prin Decizia nr. 733 din 10 iulie 2012, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra aspectelor referitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate în sensul că acestea „nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci vizează, în fapt, probleme de aplicare a legii", neintrând în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, ci în competenţa exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, de a interveni asupra legislaţiei în scopul asigurării ordinii juridice necesare. Prin urmare, în considerarea celor de mai sus, se apreciază că, neîncălcând niciuna dintre prevederile legale reglementate de normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţiile art. 109 alin. (4) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, sunt constituţionale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.25. De asemenea, critica referitoare la faptul că modificările aduse prin legea supusă controlului de constituţionalitate - care vizează obligativitatea poziţionării vizibile a autovehiculelor aparţinând poliţiei rutiere, pe care sunt instalate dispozitive destinate măsurării vitezei, precum şi a presemnalizării, prin panouri de atenţionare, a prezenţei acestora pe drumul public - se îndepărtează de la scopul instituirii normei, respectiv acela de a conduce la îmbunătăţirea siguranţei rutiere, este considerată ca fiind neîntemeiată. În fapt, prin edictarea prevederilor criticate, legiuitorul are în vedere tocmai realizarea scopului fundamental definit în cadrul art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, şi anume asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, precum şi a mediului. După cum reiese şi din conţinutul normei mai sus redate, scopul legiferării în materia circulaţiei pe drumurile publice este unul preventiv, legislaţia rutieră trebuind aplicată nu numai pentru a sancţiona eventualele încălcări, ci în mod special pentru a încuraja un comportament responsabil la volan.26. Referitor la critica adusă dispoziţiilor alin. (10) corelate cu cele ale alin. (7) ale art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, din analiza sistematică a modificărilor legale contestate şi a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), se apreciază că invocarea alin. (7) din articolul menţionat este pur formală, fiind irelevantă din punct de vedere constituţional, întrucât critica adusă este nefondată. Mai mult decât atât, dispoziţiile tezei a doua a alin. (10) se referă în mod expres la situaţia nerespectării de către poliţist a interdicţiei prevăzute la alin. (8), faptă de natură să atragă sancţionarea poliţistului în condiţiile art. 55 din Legea nr. 360/2002. Ca urmare, măsura sancţionării poliţistului este prevăzută de modificările în discuţie în relaţie directă cu nerespectarea de către acesta a unei interdicţii ce priveşte nemijlocit îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, deci un aspect ce ţine de conduita poliţistului, iar nu de montarea panourilor pentru presemnalizarea prezenţei dispozitivelor radar pe drumul public, obligaţie ce incumbă administratorului drumului public. Concluzionează că această critică de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea standardelor de claritate şi predictibilitate a legii nu poate fi reţinută din considerentele mai sus arătate.27. Cu privire la pretinsa încălcare a standardelor de claritate şi predictibilitate, ca cerinţă de rang constituţional, de către dispoziţiile art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, se arată că nici această critică nu poate fi reţinută. Se observă faptul că, faţă de prevederile aceluiaşi art. 109, aflate în vigoare, care stabilesc în cuprinsul alin. (2) dispoziţii generale, cu caracter de normă-cadru, cu privire la constatarea contravenţiilor, dispoziţiile noului alin. (3) nu fac decât să stabilească norme de natură să clarifice anumite aspecte care ţin exclusiv de constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză. Pe cale de consecinţă, se apreciază că noua reglementare este de natură să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor privind aplicarea legii, în vederea realizării scopului fundamental al acesteia.28. De asemenea se arată că, potrivit criticilor de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, constituie un paralelism legislativ, prin raportare la prevederile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 4, lit. b) pct. 2, lit. c) pct. 3 şi lit. d) pct. 3 din acelaşi act normativ. Raportat la dispoziţiile art. 108 - care reglementează modul de sancţionare a diferitelor categorii de conducători de vehicule, cu referire directă la numărul de puncte de penalizare aplicabile în funcţie de viteza înregistrată cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, peste limita admisă de lege pe segmentul de drum în cauză -, prevederile art. 109 alin. (3), în forma modificată prin legea criticată, reglementează modalitatea expresă de control în vederea constatării eventualelor contravenţii cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile legale privind limitele de viteză. Astfel, se consideră că se poate prelua o prevedere legală, cu intenţia dezvoltării şi întăririi ei, în scopul asigurării predictibilităţii legii, fără ca aceasta să antreneze neconstituţionalitatea normei legale (Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010). Mai mult, având în vedere că dispoziţiile criticate reglementează situaţii distincte, fiind deci vorba de reglementări diferite, nu se poate afirma că ne-am afla în situaţia evocată de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.29. În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că dispoziţiile art. 109 alin. (11) şi (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, ar încălca prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 203/2018, se apreciază că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel, cadrul general în materia sancţionării contravenţiilor îl reprezintă Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, fiind întrunite cerinţele stipulate prin dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune. Se atrage atenţia asupra faptului că, la momentul adoptării legii contestate, Legea nr. 203/2018, la care se face trimitere în cuprinsul sesizării, se afla încă în procedură de promulgare, nefiind deci în vigoare. Pe cale de consecinţă, nu s-ar fi putut pune problema corelării modificărilor aduse cu dispoziţiile unui act normativ aflat în procedură de promulgare. Se apreciază, totodată, că aceste aspecte care ţin de corelarea tehnico-legislativă nu pot face obiectul sesizării de neconstituţionalitate, neintrând în sfera contenciosului constituţional. Se invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 190 din 12 februarie 2009, prin care aceasta a statuat că unele aspecte ce ţin de corelarea legislaţiei în vigoare într-un anumit domeniu, pe de o parte, precum şi actul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de lege incidente în cadrul soluţionării cauzelor, pe de altă parte, nu intră în sfera contenciosului constituţional, fiind de competenţa autorităţii legiuitoare sau, după caz, a instanţelor judecătoreşti. Pronunţându-se asupra acestor aspecte, Curtea ar încălca prevederile Legii fundamentale privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării sau pe cele referitoare la instanţele judecătoreşti, precum şi atribuţiile şi rolul Curţii Constituţionale, de garant al supremaţiei Constituţiei.30. Referitor la dispoziţiile art. 109 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, se consideră că autorul sesizării susţine, fără temei, că acestea ar îngrădi accesul liber la justiţie statuat prin prevederile art. 21 din Constituţie. Analizând textul constituţional invocat, în ansamblul normelor Legii fundamentale, se apreciază că, prin generalitatea formulării sale, acesta permite accesul la justiţie al oricărei persoane - fizice (cetăţean, străin, apatrid) sau juridice -, pentru apărarea oricărui drept sau libertate şi a oricărui interes legitim, în mod concret şi efectiv, în sensul că justiţiabilul beneficiază de posibilitatea clară şi concretă de a contesta un act care aduce o atingere drepturilor sale şi fără ca vreo lege să poată îngrădi acest drept. Totodată, se arată că, ţinând cont de definiţia actului administrativ - dată prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare -, procesul-verbal de constatare a contravenţiei are natura juridică a unui act administrativ, fiind întocmit de agenţi ai statului învestiţi cu autoritate statală pentru constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură prestabilită, astfel că se bucură de prezumţia de legalitate şi autenticitate, prezumţie relativă însă, care poate fi răsturnată prin administrarea de probe care să releve o situaţie de fapt contrară. Observând elementele definitorii pentru determinarea naturii juridice a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se remarcă faptul că actul administrativ este necesar a fi întocmit de un agent al statului învestit cu autoritate statală pentru constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin ordinii sociale, iar, pe de altă parte, să fie întocmit după o procedură prestabilită. Dacă în privinţa procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este unanim admis că acesta reprezintă un act administrativ cu caracter individual, se apreciază că se poate valida teoria potrivit căreia chitanţa, întocmită în condiţiile textului de lege în discuţie - de către un agent al poliţiei rutiere, cu respectarea condiţiilor de formă impuse de modificarea preconizată -, are valoarea unui act prin care se constată săvârşirea unei contravenţii, având, în consecinţă, natura juridică a unui act administrativ. Astfel, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea accesului liber la justiţie, întrucât textul de lege criticat nu opreşte părţile interesate să apeleze la instanţele judecătoreşti, să fie apărate şi să se prevaleze de toate garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil.31. În continuare se arată că autorul sesizării reclamă, fără a aduce argumente în sprijinul teoriei enunţate, faptul că, prin dispoziţiile art. 109 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, s-ar încălca prevederile art. 22 alin. (1) din Constituţie. Din analiza criticilor aduse în susţinerea încălcării acestui drept fundamental reiese faptul că autorul sesizării se află într-o anumită confuzie, întrucât invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la incriminarea conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o anumită concentraţie de alcool. Este incontestabil că, aşa cum se arată şi în sesizare, incriminarea prin lege a acestui tip de conduită are ca finalitate apărarea dreptului la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică. Analogia făcută însă cu legea contestată se constituie într-o regretabilă eroare, cu atât mai mult cu cât prevederile alin. (4) mai sus menţionat „nu sunt de natură să ducă la dezincriminarea depăşirii limitelor legale de viteză, sancţiunile aplicabile în aceste situaţii fiind reglementate distinct, în cadrul art. 108 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; per a contrario, norma criticată, configurându-se fără echivoc în matca legalităţii, are un scop preventiv, pornind de la premisa că legislaţia rutieră trebuie aplicată nu numai pentru a sancţiona eventualele încălcări, ci, în mod special, pentru a încuraja un comportament responsabil la volan". Astfel, în ceea ce priveşte modificarea legislativă criticată apreciază că nu ne aflăm în prezenţa „dezincriminării unei fapte antisociale, ci doar a stabilirii unor limite de competenţă în aplicarea legii, cu respectarea normelor constituţionale". Stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrădire dreptului la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale, în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept.32. De asemenea se arată că o altă critică formulată de Preşedintele României în sesizarea de neconstituţionalitate şi care nu poate fi reţinută vizează absenţa unui termen de intrare în vigoare a legii de modificare a dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, fapt ce ar conduce la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). Se apreciază că modificările aduse prin legea dedusă controlului de constituţionalitate au în vedere reglementarea unei anume conduite prevăzute atât în sarcina participanţilor la trafic, cât şi a poliţiei rutiere şi a administratorilor drumurilor publice, precum şi reglementarea sancţiunilor aplicabile în cazul nerespectării legii. În acest context, absenţa unui termen ulterior de intrare în vigoare a modificărilor legislative preconizate urmăreşte tocmai urgentarea aplicării măsurilor reglementate. Se consideră că poziţia exprimată de autorul sesizării este în profund dezacord cu rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, consacrat de prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie. Se arată că, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională, Parlamentul are, de principiu, obligaţia constituţională de a legifera în orice domeniu şi în privinţa oricărui raport juridic reflectat din viaţa socială, economică, culturală, juridică a statului, deţinând, prin voinţa Adunării constituante, monopol de legiferare (Decizia nr. 62 din 13 februarie 2018, paragraful 75).33. Din considerentele mai sus enunţate se apreciază că lipsa unui termen pentru intrarea în vigoare a modificărilor preconizate nu poate fi reţinută ca argument de neconstituţionalitate, fiind mai degrabă o chestiune de oportunitate, cu privire la care Parlamentul, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare, are deplină competenţă. Invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale care, în Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, a reţinut că, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora este unica autoritate legiuitoare a ţării, Parlamentul poate adopta orice soluţie pe care o consideră oportună şi necesară (paragraful 14). Totodată, prin Decizia nr. 52 din 1 februarie 2018, Curtea a constatat că un ipotetic control cu privire la oportunitate excedează în totalitate sferei de competenţă a Curţii Constituţionale, având în vedere că adoptarea măsurii în cauză ţine de marja de apreciere exclusivă a Parlamentului, a cărui opţiune în privinţa caracterului oportun al măsurii nu poate fi cenzurată (paragraful 45). 34. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere.35. La termenul de judecată stabilit pentru data de 26 septembrie 2018, Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea pentru 23 octombrie 2018, respectiv 6 noiembrie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 36. Analizând admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea procedează la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27).37. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, fiind formulată de Preşedintele României, care are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori.38. Sub aspectul termenului de sesizare, Curtea reţine că sesizarea a fost formulată de Preşedintele României la data de 27 iulie 2018, în interiorul termenului de 20 de zile de la primirea legii adoptate, la data de 11 iulie 2018, termen prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie pentru promulgarea legii (Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70).39. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea observă că aceasta vizează o lege adoptată de Parlament şi trimisă spre promulgare, care nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României şi deci nu este în vigoare, astfel că este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate prevăzută în acest sens de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.40. Prin urmare, Curtea constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 10, art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 41. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum este menţionat în sesizarea Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Analizând susţinerile autorului obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că acesta critică dispoziţiile articolului unic din legea mai sus menţionată numai cu referire la prevederile art. 109 alin. (3), (4), (6)-(11), (13) şi (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra dispoziţiilor articolului unic [cu referire la art. 109 alin. (3), (4), (6)-(11), (13) şi (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002] din Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dispoziţii care au următorul cuprins: ARTICOL UNICArticolul 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: Articolul 109[...] (3) Constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
(4) Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere şi care sunt poziţionate vizibil. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme, cu înscrisuri şi însemne distinctive, conform alin. (1). [...] (6) În cazul utilizării dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere ori a utilizării dispozitivelor radar tip pistol, este obligatorie presemnalizarea prezenţei acestora în zona drumului public prin panouri de atenţionare, postate mai înainte pe sensul de mers, cu minimum 500 m în localitate şi cu minimum 2.000 m în afara localităţii, dar nu mai mult de 1.000 m în localitate şi 4.000 m în afara localităţii faţă de radar.
(7) Panourile de atenţionare prevăzute la alin. (6) se asigură şi se montează de către administratorul drumului public, la solicitarea poliţiei rutiere.
(8) Se interzice constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (3) cu ajutorul dispozitivelor radar, cu încălcarea prevederilor alin. (4) şi (6).
(9) În cazul respectării prevederilor prevăzute la alin. (8), procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
(10) Forma şi conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei se stabilesc prin regulament. Nerespectarea prevederilor alin. (8) atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi sancţionarea poliţistului, în condiţiile art. 55 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.
(11) Contravenientul poate achita în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. [...] (13) În cazul prevăzut la alin. (12), agentul constatator eliberează contravenientului chitanţa reprezentând contravaloarea amenzii, în care se menţionează data, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, numele, prenumele şi semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei dacă nu se dispune şi o sancţiune contravenţională complementară.
(14) Amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se achită în condiţiile legii şi se fac venit integral la bugetele locale. [...]
42. Prevederile constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică.43. Analizând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 109 alin. (4), (6)-(10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, instituie în sarcina poliţiei rutiere anumite obligaţii cu privire la constatarea contravenţiilor referitoare la faptele care încalcă dispoziţiile legale privind limitele de viteză, precum şi sancţiuni pentru nerespectarea acestor obligaţii. 44. Astfel, elementele de noutate introduse prin dispoziţiile art. 109 alin. (4), (6) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, vizează: obligativitatea instalării dispozitivelor destinate măsurării vitezei exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere şi care sunt poziţionate vizibil [alin. (4) fraza întâi şi fraza a treia teza întâi]; obligativitatea utilizării dispozitivelor de tip pistol, destinate măsurării vitezei, la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere [alin. (4) fraza a doua]; obligativitatea purtării uniformei cu înscrisuri şi însemne distinctive de către poliţiştii rutieri şi poliţiştii de frontieră cu ocazia utilizării dispozitivelor de măsurare a vitezei [alin. (4) fraza a treia teza a doua]; obligativitatea presemnalizării prezenţei, în zona drumului public, a dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere şi a dispozitivelor radar tip pistol, prin panouri de atenţionare, postate mai înainte pe sensul de mers, cu minimum 500 m în localitate şi cu minimum 2.000 m în afara localităţii, dar nu mai mult de 1.000 m în localitate şi 4.000 m în afara localităţii [alin. (6)], panouri care se asigură şi se montează de către administratorul drumului public, la solicitarea poliţiei rutiere [alin. (7)]. 45. Din coroborarea dispoziţiilor alin. (8)-(10) ale art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, reiese că nerespectarea obligaţiilor mai sus menţionate de către organele poliţiei rutiere, cu ocazia constatării contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile legale privind limitele de viteză, atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi sancţionarea poliţistului, în condiţiile art. 55 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.46. În ceea ce priveşte modalitatea de constatare a contravenţiilor constând în depăşirea vitezei maxime admise (pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus), Curtea observă că, prin natura lor, aceste contravenţii pot fi constatate - de către poliţiştii rutieri/de frontieră (în punctele de trecere a frontierei de stat a României) - numai prin mijloace tehnice, iar nu direct, întrucât respectivele fapte contravenţionale nu pot fi apreciate ex propriis sensibus de către agenţii constatatori. Astfel, pentru toate contravenţiile săvârşite prin încălcarea limitelor legale de viteză, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevede, în mod expres, în dispoziţiile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 4, lit. b) pct. 2, lit. c) pct. 3 şi lit. d) pct. 3, că depăşirea vitezei maxime admise este „constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic", iar art. 6 pct. 20 din aceeaşi ordonanţă defineşte „mijlocul tehnic omologat şi verificat metrologic" ca fiind „dispozitivul care stabileşte concentraţia de alcool în aerul expirat ori destinat măsurării vitezei". Cerinţele metrologice şi tehnice pe care trebuie să le îndeplinească aparatele utilizate la măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor pe drumurile publice sunt stabilite prin Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)", aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.102 şi nr. 1.102 bis din 7 decembrie 2005), cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, pentru a putea fi introduse pe piaţă, puse în funcţiune sau utilizate în măsurările de interes public, cinemometrele trebuie să îndeplinească şi cerinţele aplicabile din Norma de metrologie legală NML 001-05 „Cerinţe metrologice şi tehnice comune mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal". 47. Curtea constată că este întemeiată critica autorului obiecţiei de neconstituţionalitate, potrivit căreia soluţia legislativă privind obligativitatea presemnalizării prezenţei, în zona drumului public, a dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere şi a dispozitivelor radar tip pistol - care limitează activităţile poliţiei rutiere de aplicare a normelor legale privind viteza maximă admisă (pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus) la acţiuni presemnalizate - aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) - privind respectarea obligatorie a legilor şi securitatea raporturilor juridice - şi afectează protejarea dreptului la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, consacrat de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, Curtea apreciază că soluţia legislativă criticată face ca aplicarea legislaţiei rutiere - sub aspectul respectării limitelor vitezei de circulaţie pe drumurile publice -, pe de o parte, să se îndepărteze de la scopul ei, care vizează siguranţa traficului rutier şi, în mod special, ocrotirea vieţii şi a integrităţii corporale a persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, iar, pe de altă parte, să fie lipsită, în mare măsură, de componenta sancţiunii. 48. Curtea are în vedere faptul că presemnalizarea obligatorie a prezenţei, în zona drumului public, a dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere, precum şi a dispozitivelor radar tip pistol este de natură să ducă la o practică de respectare a dispoziţiilor legale privind limitele de viteză numai în zonele presemnalizate ca atare. În afara acestor zone presemnalizate, organele abilitate ale statului sunt însă, în mare măsură, lipsite de posibilitatea de a proteja interesul general cu privire la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, exercitarea prerogativelor privind constatarea şi sancţionarea încălcării normelor legale referitoare la limitele de viteză fiind mult limitată de impunerea unei totale vizibilităţi a activităţilor poliţiei rutiere de supraveghere a traficului rutier. Astfel, pe segmentele de drum public pe care nu sunt postate panouri de atenţionare referitoare la prezenţa dispozitivelor radar menţionate anterior, participanţii la trafic pot depăşi viteza legală, fără a se expune unui risc semnificativ ca respectivele contravenţii să fie constatate cu ajutorul dispozitivelor destinate a fi utilizate în regim de deplasare a autovehiculelor pe care sunt instalate, în condiţiile în care autovehiculele de patrulare, potrivit legii criticate, trebuie să prezinte înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. 49. Soluţia legislativă mai sus menţionată nu este aptă, în opinia Curţii, să conducă la creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere, întrucât nu asigură conformarea conducătorilor de autovehicule la regimul legal de viteză prevăzut pentru întreg sectorul de drum respectiv. Dimpotrivă, obligativitatea atenţionării conducătorilor de autovehicule cu privire la acţiunile poliţiei rutiere de supraveghere şi de control privind respectarea dispoziţiilor legale referitoare la limitele de viteză pe drumurile publice este de natură să ducă la creşterea agresivităţii rutiere pe segmentele de drum public pe care nu sunt postate panouri de atenţionare cu privire la prezenţa dispozitivelor destinate măsurării vitezei precizate anterior, iar nu la diminuarea şi stoparea acestei agresivităţi. Or, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, dispoziţiile acesteia au ca scop tocmai „asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului". Totodată, dispoziţiile art. 2 din acelaşi act normativ stabilesc că „îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile publice se fac de către poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care are obligaţia să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora". Curtea reţine, astfel, că scopul declarat al legislaţiei rutiere priveşte întreaga reţea de drumuri publice din România, şi nu doar acele segmente de drum public pe care s-ar instala respectivele panouri de presemnalizare, iar aducerea la îndeplinire a acestui scop este dată în competenţa organelor poliţiei rutiere. 50. Astfel, soluţia legislativă prevăzută de dispoziţiile art. 109 alin. (6)-(10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, - privind presemnalizarea obligatorie a prezenţei, în zona drumului public, a dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere, precum şi a dispozitivelor radar tip pistol - se îndepărtează de la scopul reglementării în materia circulaţiei pe drumurile publice, care vizează siguranţa traficului rutier, aspectul cel mai important constând, în mod evident, în ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public. Totodată, această soluţie legislativă lipseşte aplicarea legislaţiei rutiere - sub aspectul asigurării respectării limitelor legale de viteză - de componenta coercitivă raportat la cea mai mare parte a reţelei de drumuri publice.51. Pentru motivele mai sus arătate, Curtea constată că dispoziţiile art. 109 alin. (6)-(10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, aduc atingere şi prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, în componentele sale referitoare la apărarea ordinii şi a siguranţei publice şi la garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.52. Ţinând cont de scopul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 [art. 1 alin. (2)], Curtea reţine că soluţia legislativă criticată, care limitează posibilităţile poliţiei rutiere de a supraveghea şi de a impune respectarea de către participanţii la trafic a dispoziţiilor legale cu privire la limitele de viteză, este de natură să creeze o stare de pericol pentru ordinea şi siguranţa publică - sub aspectul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice. Or, prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „România este stat de drept [...], în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor [...] reprezintă valori supreme [...] şi sunt garantate", impun legiuitorului obligaţia de a lua măsuri în vederea apărării ordinii şi a siguranţei publice - sub aspectul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice -, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului contravenţional, inclusiv în ceea ce priveşte depăşirea limitelor vitezei legale, cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen. Principiile statului de drept şi regimului nostru constituţional presupun interpretarea sistematică a drepturilor cetăţenilor, ceea ce implică şi obligaţia statului de a asigura ordinea şi siguranţa publică, inclusiv siguranţa rutieră. Prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie impun, aşadar, ca poliţia rutieră să îşi îmbunătăţească capacitatea de supraveghere şi de control cu privire la traficul rutier, prin dezvoltarea sistemelor de constatare a contravenţiilor referitoare la depăşirea vitezei maxime admise.53. Curtea reţine că, atunci când stabileşte regulile referitoare la constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile legale privind limitele de viteză, legiuitorul trebuie să asigure un just echilibru între interesul individual al conducătorilor de autovehicule şi interesul general al societăţii de a preveni atingerile ce pot fi aduse siguranţei rutiere şi de a-i identifica şi trage la răspundere pe autorii contravenţiilor, echilibru care este absolut necesar în scopul apărării valorilor constituţionale. Apărarea prin mijloace de drept contravenţional a valorilor constituţionale ţine de competenţa Parlamentului, dar intră în atribuţiile Curţii Constituţionale verificarea modului în care o soluţie legislativă se răsfrânge asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, în vederea respectării unui just echilibru în raport cu valoarea socială ocrotită.54. Pe de altă parte, Curtea remarcă faptul că, la nivel european, în activitatea de aplicare a legislaţiei rutiere, autorităţile folosesc - aşa cum se arată în punctul de vedere al Guvernului transmis Senatului sub nr. 11.862/24.11.2017, cu privire la propunerea legislativă pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - atât mijloace tehnice montate pe autovehicule neinscripţionate, cât şi mijloace tehnice disimulate. 55. Totodată, Curtea observă, în alte state europene, reglementarea unei multitudini de dispozitive pentru controlul respectării regimului legal de viteză (inclusiv mijloace tehnice automate). Astfel, în Franţa, radarele de viteză amplasate pe vehiculul poliţiei şi radarele mobile nu sunt presemnalizate, ceea ce înseamnă că pentru dispozitivele de măsurare a vitezei destinate a fi utilizate în regim staţionar şi/sau în regim de deplasare a autovehiculului de patrulare al poliţiei rutiere nu există obligativitatea presemnalizării. De asemenea, nici radarele ataşate la semafor şi nici radarele la trecere de nivel nu sunt presemnalizate. În schimb, radarele de viteză medie - ce calculează viteza medie între două puncte, pe o secţiune de drum care poate ajunge până la câţiva kilometri - sunt presemnalizate prin panouri de avertizare. 56. În aceeaşi ordine de idei, Curtea reţine că există şi state membre ale Uniunii Europene în care obligativitatea presemnalizării dispozitivelor destinate măsurării vitezei a fost eliminată, aşa cum s-a întâmplat în Bulgaria, prin modificarea, în 2017, a legii traficului rutier. 57. Prin urmare, Curtea constată că prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 22 alin. (1) din Constituţie sunt încălcate prin dispoziţiile articolului unic [cu referire la art. 109 alin. (6)-(10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002] din Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care consacră soluţia legislativă privind presemnalizarea obligatorie a prezenţei, în zona drumului public, a dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere, precum şi a dispozitivelor radar tip pistol - prin panouri de atenţionare, ce se asigură şi se montează de către administratorul drumului public, la solicitarea poliţiei rutiere -, sub sancţiunea nulităţii absolute a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi a sancţionării poliţistului, în condiţiile art. 55 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.58. În ceea ce priveşte criticile formulate de autorul obiecţiei referitor la dispoziţiile din legea criticată care vizează achitarea amenzilor contravenţionale aplicate în cazul încălcării normelor legale privind limitele de viteză, Curtea constată că dispoziţiile art. 109 alin. (11) şi (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii, iar dispoziţiile alin. (13) al aceluiaşi text de lege încalcă prevederile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.59. Curtea observă că dispoziţiile art. 109 alin. (11), (13) şi (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, au un conţinut cvasiidentic cu prevederile alin. (5), (7) şi (8) ale art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare), în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 25 iulie 2018. Prin dispoziţiile art. 19 pct. 2 din Legea nr. 203/2018, prevederile alin. (5), (7) şi (8) ale art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au fost abrogate. 60. În acest sens, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, contravenientul poate achita, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. Or, prevederile art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002), modificate prin dispoziţiile art. 20 pct. 10 din Legea nr. 203/2018, stabilesc că termenul în care contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ este de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal. Totodată, în temeiul prevederilor art. 25 din Legea nr. 203/2018, la data intrării în vigoare a acestei legi, dispoziţiile din actele normative în vigoare care stabilesc achitarea a jumătate din minimul amenzii contravenţionale într-un termen mai mic decât cel prevăzut la art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se abrogă.61. Curtea observă că Legea nr. 203/2018 introduce o procedură simplificată în materia achitării amenzilor contravenţionale. Astfel, acest act normativ reglementează măsuri pentru facilitarea achitării amenzilor contravenţionale prin constituirea unui cont unic de plată şi simplificarea procedurilor de urmărire a încasării amenzilor, scop în care: se constituie un cont unic deschis la Trezoreria Statului, destinat încasării amenzilor contravenţionale; se reglementează obligaţia utilizării unei serii de evidenţă unică a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii; se instituie titlul de creanţă electronic cuprinzând datele din procesul-verbal de contravenţie; se constituie sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice. Fac obiectul prevederilor Legii nr. 203/2018 amenzile contravenţionale aplicate persoanelor fizice de către agenţii constatatori din cadrul organelor care au implementat seria de evidenţă unică a proceselor-verbale de contravenţie şi modalitatea de preluare şi transmitere în sistem informatic a datelor necesare creării titlului de creanţă electronic. Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 203/2018, prevederile acesteia se aplică, în sistem pilot, amenzilor contravenţionale la regimul circulaţiei pe drumurile publice aplicate conducătorilor de autovehicule. 62. De asemenea, Curtea reţine că dispoziţiile art. 109 alin. (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, stabilesc că amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se achită în condiţiile legii şi se fac venit integral la bugetele locale. Textul de lege criticat nu este clar cu privire la destinaţia sumelor încasate din amenzile privind circulaţia pe drumurile publice, întrucât nu stabileşte care este bugetul local la care acestea se fac venit, cel al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care domiciliază contravenientul sau cel al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care a fost aplicată sancţiunea contravenţională. 63. Ca atare, Curtea constată că dispoziţiile art. 109 alin. (11) şi (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, nu îndeplinesc standardele de claritate şi predictibilitate a legii, astfel că încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii (Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, şi Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011) şi că statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că statul de drept implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este, prin excelenţă, un stat în care se manifestă domnia legii (Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999).64. În acest sens, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative şi că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o suficientă precizie a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).65. Referitor la dispoziţiile art. 109 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, Curtea constată că acestea aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. Potrivit textului de lege criticat, în ipoteza amenzilor contravenţionale în cuantum de până la 20 de puncte-amendă - în cazul în care contravenientul achită pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege -, agentul constatator eliberează contravenientului chitanţa reprezentând contravaloarea amenzii, în care se menţionează data, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, numele, prenumele şi semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei dacă nu se dispune şi o sancţiune contravenţională complementară. Or, din prevederile art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, precum şi din cele ale art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, reiese că numai împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere (în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia). Curtea reţine astfel că modificarea propusă prin legea criticată duce la lipsirea contravenientului, în situaţia mai sus menţionată, de posibilitatea de a solicita unei instanţe de judecată constatarea nelegalităţii aplicării sancţiunii, fiind încălcate prevederile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie. 66. Astfel, aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte. Este adevărat că regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, aşa cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, text potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Principiul liberului acces la justiţie presupune aşadar posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege, însă cu respectarea regulii consacrate de art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, ceea ce semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau niciun grup social (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 22, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 24, şi Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 24).67. În concluzie, Curtea constată că dispoziţiile articolului unic [cu referire la art. 109 alin. (6)-(11), (13) şi (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002] din Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept - în componentele sale referitoare la apărarea ordinii şi a siguranţei publice şi la garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor -, ale art. 1 alin. (5) privind respectarea obligatorie a legilor şi securitatea raporturilor juridice, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi ale art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică.68. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 109 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, Curtea nu poate reţine criticile formulate de autorul obiecţiei.69. În acest sens, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată - potrivit cărora constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei - nu încalcă standardele de claritate şi previzibilitate a legii, ce reprezintă o cerinţă de rang constituţional, astfel că nu aduc atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie privind principiul legalităţii. Chiar dacă dispoziţiile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 4, lit. b) pct. 2, lit. c) pct. 3 şi lit. d) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 stabilesc, pentru toate contravenţiile săvârşite prin încălcarea limitelor legale de viteză, că depăşirea vitezei maxime admise este „constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic", aceasta nu înseamnă că textul de lege criticat nu este clar şi previzibil.70. De asemenea, Curtea constată că formularea dispoziţiilor art. 109 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, este clară, întrucât poziţionarea vizibilă se referă la autovehiculele pe care se instalează dispozitivele destinate măsurării vitezei, fără ca vizibilitatea autovehiculelor respective să fie raportată în vreun fel la distanţele de 500-1.000 m faţă de radar (în cazul amplasării dispozitivelor radar în localitate), respectiv de 2.000-4.000 m (în cazul amplasării acestora în afara localităţii), aceste distanţe fiind prevăzute, în mod expres, de legea criticată cu privire la postarea panourilor de atenţionare privind prezenţa dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere, precum şi a dispozitivelor radar tip pistol. Ca atare, dispoziţiile art. 109 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, nu încalcă cerinţele privind calitatea legii şi nu contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.71. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că dispoziţiile articolului unic [cu referire la art. 109 alin. (6)-(11), (13) şi (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002] din Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale.2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de acelaşi autor şi constată că celelalte dispoziţii de lege criticate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 6 noiembrie 2018.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 684/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 684 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat OUG 94 2014
    Aceasta este pentru a informa publicul larg că în prezent acordăm împrumut persoanelor care au nevoie de ajutor financiar la o rată a dobânzii scăzută de 3%. Dacă sunteți interesat să solicitați un împrumut, contactați-ne pentru mai multe informații prin: E-mail: protonloan2020@hotmail.com Mobil / Whatsapp: +44 (752) 064-7201
ANONIM a comentat Hotărârea 965 2002
    Are 700 de modificari, chiar crezi ca le vei primi?
ANONIM a comentat Hotărârea 965 2002
    Are 700 de modificari, chiar crezi ca le vei primi?
ANONIM a comentat Ordin 1471 2020
    Aveți nevoie de un împrumut rapid și urgent, cu o rată a dobânzii relativ mică, de până la 3%? Oferim credite de afaceri, credite personale, credite pentru locuințe, credite auto, credite pentru studenți, credite de consolidare a datoriilor e.t.c. indiferent de scorul dvs. de credit. Suntem garantați că oferim servicii financiare numeroșilor noștri clienți din întreaga lume. Cu pachetele noastre flexibile de împrumut, împrumuturile pot fi procesate și transferate împrumutatului în cel mai scurt timp posibil, contactați-ne prin e-mail: (midland.credit2@gmail.com) și asistați la o experiență financiară care schimbă viața.
ANONIM a comentat Ordin 1492 2020
    O zi buna Ai nevoie de un împrumut în toate scopurile? Aveți o problemă financiară? Bridge Finance este garantat prin furnizarea de servicii financiare clienților la o rată a dobânzii favorabilă. Împrumuturile noastre sunt simple și rapide. Contactați-ne astăzi pentru a obține împrumutul de care aveți nevoie. Putem egala orice buget cu o rată a dobânzii de 2% față de bugetul dvs. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați acum (adrianbay0008@gmail.com)
ANONIM a comentat Ordin 1492 2020
    Vreau să apreciez împrumuturile Karin Sabine pentru mine un împrumut de 40.000 EUR. dacă aveți nevoie de un împrumut urgent, evitați să fiți înșelați de creditori falși și aplicați prin firma de împrumut real prin e-mail sabinhelps@gmail.com whatsapp +79267494861 ..
ANONIM a comentat Ordin 1492 2020
    Căutați o afacere, o companie sau un împrumut personal? Oferim toate tipurile de împrumuturi la rate de dobândă de 3% pe an, trimiteți-ne prin e-mail detaliile dvs. la (midland.credit2@gmail.com) pentru mai multe informații.
ANONIM a comentat Decizia 1 2020
    Căutați un împrumut de afaceri, companie sau personal? Oferim tot felul de împrumuturi la rate de dobândă de 3% pe an, trimiteți-ne prin e-mail cu detaliile dvs. la (midland.credit2@gmail.com) pentru mai multe informații.
ANONIM a comentat Hotărârea 965 2002
    BUNA ZIUA, VA ROG SA IMI TRIMITETI SI MIE ANEXELE LA HG NR. 965/2002 LA ADRESA DE E-MAIL avocat.elenagrecu@yahoo.com Multumesc anticpat!
ANONIM a comentat Hotărârea 153 2018
    articolul 4 interzice acordarea a doua sporuri cumulate anexa 1-6 si 8 ,cum ramine cu personalul care lucreaza cu aparate de electoterapie in sectiile de recuperare,medicina fizica ?la care spor se incadreaza?
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 684/2018
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu