DECIZIE Nr.
639 din 3 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (2) teza finala din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 925 din 15 noiembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „G 500 Investment" - S.A din Sânnicoară, Societatea Comercială
„GD 400 Invest" - S.A. din Dezmir şi Asociaţia de cetăţeni pentru
introducerea gazului metan din Apahida în Dosarul nr. 4.388/33/2005 al Curţii
de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspund autorii excepţiei, prin
avocat, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Reprezentantul autorilor excepţiei solicită admiterea
acesteia, apreciind că taxarea la valoare a cererilor care au ca obiect un
contract administrativ discriminează cetăţenii ale căror drepturi au fost
încălcate prin încheierea unor contracte administrative. Totodată, se arată că,
prin taxarea la valoare, se ajunge la o taxă de timbru exorbitantă, ceea ce împiedică liberul acces la justiţie al
părţilor interesate, ducând şi la încălcarea dreptului de proprietate al
acestora. Se mai apreciază că sunt încălcate prevederile art. 56 alin. (2) din
Constituţie, întrucât repartizarea sarcinilor fiscale nu este echitabilă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că aplicarea taxelor
de timbru la valoarea contractului administrativ se justifică prin situaţia
specială a acestora în raport cu celelalte acte administrative. Se arată că
accesul liber la justiţie nu este încălcat, acest drept nepresupunând şi
gratuitatea. Se mai apreciază că partea care cade în pretenţii va plăti
cheltuielile litigiului, astfel încât nu se poate susţine încălcarea art. 44
din Constituţie. Totodată, se arată că taxa de timbru este o taxă necesară
bunei administrări a actului de justiţie, aşa încât stabilirea acesteia
raportat la valoarea contractului contestat nu este de natură a încălca art. 56
alin. (2) din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 15 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 4.388/33/2005, Curtea de
Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 17 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „G 500 Investment" - S.A din Sânnicoară,Societatea
Comercială „GD 400 Invest" - S.A. din Dezmir şi Asociaţia de cetăţeni
pentru introducerea gazului metan din Apahida într-un litigiu având ca obiect
soluţionarea cererii de anulare a unui contract administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă
prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (2), ale
art. 44 alin. (2) şi ale art. 56 alin. (2). Se arată că, în vreme ce cererile
de anulare a unui act administrativ se taxează cu o sumă fixă de 12 RON, cele
care vizează un contract administrativ se taxează la valoare, fapt care are ca
finalitate discriminarea cetăţenilor ale căror drepturi au fost încălcate prin
încheierea unor contracte de concesiune cu statul, aceştia fiind obligaţi la
plata unor taxe judiciare de timbru prohibitorii. Se mai apreciază că plata
unor asemenea taxe judiciare de timbru este de natură a îngrădi exercitarea
dreptului de liber acces la justiţie. Totodată, se mai arată că sunt încălcate
prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, întrucât niciun cetăţean nu îşi
poate apăra dreptul de proprietate privată, având în vedere cuantumul taxei
judiciare de timbru, atunci când statul îi încalcă acest drept prin încheierea
unor contracte de concesiune cu terţi.
Autorii excepţiei mai arată că dispoziţiile legale
criticate nu asigură aşezarea justă a sarcinilor fiscale, încălcându-se astfel
prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie.
Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată, întrucât impunerea
unei taxe judiciare de timbru la valoare pentru litigiile ce au ca obiect
anularea unor contracte administrative implică, de obicei, un cuantum mare al
acesteia, ceea ce îngrădeşte accesul liber la justiţie şi încalcă prevederile
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la garantarea unui proces echitabil în faţa unui judecător
imparţial.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In argumentarea acestui
punct de vedere se susţine că taxele judiciare de timbru reprezintă plata
serviciilor prestate de instanţele de judecată, determinarea cuantumului
acestora fiind o sarcină administrativă a instanţei. Se apreciază că taxa de
timbru reprezintă o formă de descurajare a eventualelor abuzuri procesuale,
fără a constitui o obstrucţionare a accesului liber la justiţie. Totodată, se
arată că plata unei asemenea taxe nu este de natură a încălca prevederile art.
16 alin. (1) din Constituţie.
Se mai apreciază că accesul liber la justiţie nu
presupune gratuitate şi că partea care cade în pretenţii va plăti cheltuielile
litigiului, astfel încât sunt neîntemeiate şi criticile de
neconstituţionalitate în raport cu art. 21 şi 44 din Constituţie. Guvernul
consideră că textul legal criticat nu încalcă art. 56 alin. (2) din
Constituţie, neprevăzând nicio diferenţiere între contribuabili cu privire la
plata taxei de timbru. In sensul celor de mai sus, Guvernul invocă şi
jurisprudenta Curţii Constituţionale în materia instituirii taxelor de timbru.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. In
argumentarea acestui punct de vedere se arată că prevederile legale criticate
nu încalcă accesul liber la justiţie, întrucât acesta nu presupune, în mod
obligatoriu, gratuitatea, justiţia fiind un serviciu public al statului şi este firesc ca justiţiabilii care recurg la
acest serviciu să suporte o parte din costul său, prin plata taxelor de timbru.
Totodată, cheltuielile efectuate de justiţiabil pot fi recuperate de la partea
care cade în pretenţii, potrivit art. 274 alin. 1 din Codul de procedură
civilă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale
Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente,
notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.154
din 7 decembrie 2004. Curtea observă că, astfel cum rezultă din motivarea
excepţiei, în realitate este contestată constituţionalitatea numai a
prevederilor art. 17 alin. (2) teza finală din lege. Astfel, dispoziţiile
criticate au următorul cuprins: „(2) Pentru cererile
formulate în baza prezentei legi se percep
taxele de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de
timbru, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cauzele neevaluabile
în bani, cu excepţia celor care au ca obiect contractele administrative, care
se vor taxa la valoare."
Textele constituţionale invocate în susţinerea
excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale
art. 21 alin. (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (2)
privind ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate privată şi ale art. 56
alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Autorii excepţiei consideră că textul criticat
discriminează cetăţenii ale căror drepturi au fost încălcate prin încheierea unor
contracte de concesiune cu statul, întrucât aceştia sunt obligaţi la plata unor
taxe judiciare de timbru prohibitorii, în opoziţie cu cererile de anulare a
actelor administrative.
Curtea reţine că diferenţa de tratament juridic
instituită în planul plăţii taxei judiciare de timbru în ceea ce priveşte
contractele administrative în raport cu celelalte acte administrative
constituie o opţiune a legiuitorului, care, în baza art. 126 alin. (2) din
Constituţie, este îndreptăţit să stabilească procedura de judecată. Această
opţiune a legiuitorului se justifică prin faptul că, de principiu, contractele
administrative sunt evaluabile în bani, spre deosebire de celelalte acte
administrative, astfel încât taxa judiciară de timbru se stabileşte în funcţie
de valoarea contractului în cauză.
In acest sens, prin Decizia nr. 168 din 22 martie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 28 aprilie 2005, Curtea a statuat că legiuitorul are
opţiunea liberă în determinarea cererilor pentru care trebuie plătite taxe
judiciare de timbru, a cuantumului acestora, precum şi a părţilor care au
obligaţia să le plătească, cu condiţia să nu instituie un tratament juridic
diferit pentru situaţii identice. In raport cu obiectul acţiunilor sau al
cererilor, cuantumul taxelor judiciare de timbru este stabilit în mod diferit,
prin sume fixe în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani şi
prin cote procentuale aplicate la valoarea obiectului cererii, când acesta este evaluabil în bani.
De altfel, Curtea reţine că autorii excepţiei critică
existenţa diferenţei de tratament juridic între contractele şi actele
administrative în planul plăţii taxei de timbru, şi nu modalitatea concretă de
calcul al taxei raportat la valoarea litigiului, care, prin cuantumul său
excesiv, eventual prohibitoriu, ar putea duce la înfrângerea accesului liber la
justiţie.
In ceea ce priveşte invocarea încălcării accesului
liber la justiţie, Curtea, prin Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000, a statuat că accesul liber la
justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind
justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să
contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de
justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind
posibile numai în măsura în
care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de
acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al
justiţiei. Totodată, cheltuielile efectuate de justiţiabil pot fi recuperate de
la partea care cade în pretenţii, potrivit art. 274 alin. 1 din Codul de
procedură civilă.
In consecinţă, Curtea nu poate
reţine în niciun mod vreo încălcare a prevederilor art. 21 alin. (2) şi ale
art. 44 alin. (2) din Constituţie.
Cu privire la invocarea art. 56 alin. (2) din
Constituţie în susţinerea excepţiei, Curtea constată că textul legal criticat
asigură o aşezare justă a sarcinilor fiscale, întrucât taxa judiciară de timbru
este de natură să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de
realizarea actului de justiţie. Totodată, cuantumul acestei taxe este
proporţional cu valoarea contractului administrativ
care se cere a fi anulat.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 17 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială „G 500
Investment" - S.A din Sânnicoară, Societatea Comercială „GD 400 Invest"
- S.A. din Dezmir şi Asociaţia de cetăţeni pentru introducerea gazului metan
din Apahida în Dosarul nr. 4.388/33/2005 al Curţii de Apel Cluj - Secţia
comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly