Decizia Nr.61 din 11.02.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 286 din 17 aprilie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Irina Loredana Gulie	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I din Legea nr. 244/2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Lucian Vasile Suficeanu în Dosarul nr. 26.815/245/2012 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 387D/2013.La apelul nominal lipsesc părţile.Procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi. În acest sens, arată că societăţile comerciale ce au luat naştere pe calea privatizării, în patrimoniul cărora se găsesc locuinţele ce intră sub incidenţa normei legale criticate, suportau, înainte de modificarea textului de lege criticat, o sarcină exorbitantă, de natură să le afecteze însăşi substanţa dreptului de proprietate. Se mai arată că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a recunoscut statelor o marjă largă de apreciere în privinţa măsurilor legislative referitoare la măsuri politico-economice.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 26.815/245/2012, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I din Legea nr. 244/2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Lucian Vasile Suficeanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil cu destinaţia de locuinţă, în temeiul Legii nr. 85/1992.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederea legală criticată creează o inegalitate în faţa legii între titularii contractelor de închiriere a locuinţelor construite, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, în funcţie de momentul în care au decis să opteze pentru cumpărarea locuinţelor, respectiv înainte sau după modificarea textului de lege criticat. Astfel, se arată că, ulterior modificării prevederilor art. 16 din Legea nr. 85/1992, prin dispoziţiile art. I din Legea nr. 244/2011, preţul de vânzare al imobilelor în cauză a crescut de aproximativ douăzeci de ori, în vreme ce modalitatea de stabilire a preţului în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie şi ale Legii nr. 85/1992 era în avantajul cumpărătorilor, şi a avut în vedere raţiuni sociale, reţinute inclusiv de către Curtea Constituţională în numeroase decizii.Se mai arată că, odată cu modificarea textului de lege criticat, legiuitorul a omis să modifice în mod corespunzător şi prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 85/1992, republicată, care reglementează evaluarea şi vânzarea locuinţelor în aceleaşi condiţii prevăzute de Decretul-lege nr. 61/1990, Legea nr. 85/1992 şi Decretul nr. 93/1977 privind preţurile de vânzare ale locuinţelor din fondul locativ de stat, astfel încât acestea din urmă sunt în vădită contradicţie cu textul de lege criticat în prezenta cauză.Judecătoria Iaşi - Secţia civilă îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate, iar susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la neconcordanţa dintre prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 85/1992 şi ale art. 16 din acelaşi act normativ vizează în fapt o omisiune legislativă, care nu poate fi complinită în cadrul controlului de constituţionalitate, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizează omisiunea legiuitorului de a modifica şi dispoziţiile art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992, prevederi care sunt în contradicţie cu cele cuprinse în art. 16 din acelaşi act normativ, astfel cum acestea au fost modificate prin dispoziţiile art. I din Legea nr. 244/2011. Prin urmare, motivarea excepţiei de neconstituţionalitate vizează o omisiune legislativă, care, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate fi complinită de către instanţa de contencios constituţional.Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că opţiunea legiuitorului de a modifica o prevedere legală prin care se stabileşte valoarea de vânzare a unei locuinţe nu este de natură a institui diferenţe de tratament juridic sau privilegii ori discriminări, în sensul art. 16 din Constituţie. Se mai arată că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care au cumpărat locuinţele în temeiul Legii nr. 85/1992 înainte de modificarea textului de lege criticat şi acelora care au cumpărat după adoptarea Legii nr. 244/2011 este pe deplin justificat de actele normative diferite în vigoare la data existenţei situaţiilor juridice reglementate. Textul de lege criticat nu este în contradicţie cu dispoziţiile art. 4 din Constituţie, referitoare la criteriile nediscriminării, ci „reglementează două situaţii diferite ca urmare a unor modificări legislative intervenite cu privire la valoarea de vânzare a unei locuinţe în baza Legii nr. 85/1992.“În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la omisiunea legiuitorului de a modifica şi alte dispoziţii din Legea nr. 85/1992, republicată, Avocatul Poporului apreciază că, în temeiul art. 61 din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, astfel încât modificarea şi completarea normelor juridice constituie atribuţii exclusive ale acestuia. Omisiunea legislativă nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate, legiuitorul având dreptul suveran de a alege atât obiectul, cât şi întinderea reglementării adoptate prin lege.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă prevederile art. I din Legea nr. 244/2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 14 decembrie 2011.Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi prevederile art. 62 - Efectele dispoziţiilor de modificare şi de completare din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, iar intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare.Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Valoarea de vânzare a locuinţei se calculează raportat la preţul pieţei de către un expert autorizat, în condiţiile legii.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Soluţia legislativă a vânzării către chiriaşi a locuinţelor construite din fondurile statului sau din fondurile unităţilor economice ori bugetare de stat a făcut obiectul mai multor reglementări legale. Astfel, Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 8 februarie 1990, potrivit căruia locuinţele construite din fondurile statului se vând cetăţenilor români cu domiciliul în ţară, cu achitarea integrală a preţului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau prin acordarea unui împrumut de către Casa de Economii şi Consemnaţiuni, fără restricţii privind deţinerea în proprietate a unei a doua locuinţe, a fost completat de Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 29 iulie 1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Legea nr. 85/1992 a abrogat art. 4 din Decretul-lege nr. 61/1990 (ce interzicea revânzarea locuinţelor cumpărate în condiţiile deosebit de avantajoase ale acelui act normativ) şi a extins reglementarea vânzării şi la alte spaţii decât cele cu destinaţia de locuinţă, construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat.De asemenea, Legea nr. 76/1994 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 29 iulie 1994, a extins sfera vânzării şi asupra locuinţelor care, înainte de 6 august 1945, au aparţinut instituţiilor de stat, regiilor autonome şi societăţilor cu capital de stat care şi-au încetat existenţa după această dată ori, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de stat.În toate aceste cazuri, preţul de vânzare al locuinţelor a fost reglementat prin lege, fiind stabilit, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, într-un cuantum care să permită chiriaşilor să îşi poată exercita efectiv dreptul la cumpărarea locuinţelor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 324 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2002, sau Decizia nr. 270 din 22 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 6 decembrie 2002).De asemenea, Curtea reţine că un alt element esenţial şi comun tuturor reglementărilor legale incidente era acela al persoanelor ce puteau deveni cumpărători în temeiul acestor legi, acestea fiind, de regulă (excepţia fiind reglementată prin art. 6 din Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), cele care le ocupau în calitate de chiriaşi.Ulterior, prin Legea nr. 244/2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, actul normativ criticat în prezenta cauză, legiuitorul a renunţat să mai acorde beneficiul vânzării acestor locuinţe la un preţ stabilit prin lege, instituind un mod de calcul al valorii de vânzare a acestor locuinţe prin raportare la preţul pieţei, stabilit de la caz la caz de către un expert autorizat, cu consecinţa creşterii semnificative a preţului de vânzare.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică această soluţie legislativă, arătând, în esenţă, că în acest mod se creează o inegalitate în faţa legii între titularii contractelor de închiriere a acestor locuinţe, în funcţie de momentul în care au decis să opteze pentru cumpărarea locuinţelor, respectiv înainte sau după modificarea textului de lege criticat.În ceea ce priveşte această raportare a criticii de neconstituţionalitate la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că titularii contractelor de închiriere a locuinţelor construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, care au optat pentru cumpărarea acestora înainte de intrarea în vigoare a textului de lege criticat, pe de o parte, şi titularii contractelor de închiriere ale aceluiaşi tip de locuinţe, care nu au făcut această opţiune înainte de intrarea în vigoare a textului de lege criticat, pe de altă parte, se află într-o situaţie juridică ce diferă în mod obiectiv, sub aspectul reglementării legale incidente, care instituia posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor cu destinaţia de locuinţă pe care aceştia le ocupau în calitate de chiriaşi.Or, din acest punct de vedere, practica Curţii Constituţionale este constantă în a statua că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Astfel, s-a statuat că reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut în mod constant că respectarea principiului egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. (A se vedea, în acest sens, deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, şi nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011.)În prezenta cauză, Curtea reţine că legiuitorul este suveran în adoptarea unor norme cu caracter social, atunci când condiţiile economice sau sociale o impun, însă, în egală măsură, este liber să reglementeze diferit aceleaşi raporturi sociale, ţinând cont de evoluţia temporală a realităţilor sociale, astfel încât succesiunea în timp a reglementării legale incidente unei anumite situaţii juridice, şi diferenţele implicite de regim juridic aplicabil destinatarilor normelor legale, nu poate fi privită ca o încălcare a principiului egalităţii în drepturi.Din acest punct de vedere, principiul egalităţii nu obligă la o armonizare legislativă absolută. A decide altfel înseamnă a nega însuşi dreptul suveran al legiuitorului de a adopta normele legale pe care le consideră oportune şi adecvate codificării raporturilor sociale la un moment dat, evident cu respectarea regimului constituţional al drepturilor şi libertăţilor fundamentale.Privită din acest punct de vedere, al legăturii intrinseci între evoluţia realităţilor sociale şi codificarea legislativă a acestora, opţiunea legiuitorului de a institui, prin Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, un beneficiu legal pentru chiriaşii locuinţelor construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat era justificată de contribuţia acestora la construirea locuinţelor în condiţiile economice ale sistemului statal-juridic anterior Revoluţiei din decembrie 1989.În mod corespunzător, modificarea, prin Legea nr. 244/2011, a modalităţii de stabilire a preţului de vânzare al acestor locuinţe, legiuitorul renunţând să mai acorde beneficiul unui preţ inferior valorii de piaţă a bunului, instituit din raţiuni sociale, este în concordanţă cu realităţile economice şi sociale contemporane, caracterizate de existenţa unei economii de piaţă, în sensul art. 135 alin. (1) din Constituţie.De altfel, în legătură cu preţul de vânzare al locuinţelor ce fac obiect de reglementare al Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că problema preţului de vânzare al locuinţelor nu priveşte constituţionalitatea textului criticat, fiind una de opţiune legislativă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 324 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2002).În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la omisiunea legiuitorului de a modifica în mod corespunzător şi prevederile art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea reţine că acestea nu constituie aspecte care să privească neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, astfel încât nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate.De altfel, din analiza acestor prevederi legale, respectiv a textului de lege criticat în prezenta cauză, pe de o parte, şi a prevederilor art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările ulterioare, pe de altă parte, Curtea constată că aceste din urmă dispoziţii legale sunt incidente în continuare în cazul situaţiilor tranzitorii, care vizează procedurile de vânzare aflate în derulare la data intrării în vigoare Legii nr. 244/2011 şi care sunt supuse în continuare reglementării în vigoare la data începerii procedurii de vânzare, respectiv unei modalităţi de calcul al valorii de vânzare a locuinţei prin raportare la preţurile de vânzare prevăzute în anexa nr. 1 la Decretul-lege nr. 61/1990, respectiv în anexa care face parte integrantă din Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Din această perspectivă este evidentă consecvenţa logico-juridică a reglementării legale, astfel încât menţinerea în fondul activ al reglementării a două modalităţi de calcul al valorii de vânzare a locuinţelor, şi anume prin raportare la preţul pieţei, stabilit de la caz la caz de către un expert autorizat, respectiv la preţurile de vânzare prevăzute în anexele la Decretul-lege nr. 61/1990 şi Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se circumscrie intenţiei legiuitorului de a proteja dreptul persoanelor care au optat pentru cumpărarea locuinţelor în cauză, înainte de intrarea în vigoare a legii noi, în vederea achiziţionării acestora în condiţiile procedurii de vânzare instituite iniţial prin Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la un preţ inferior valorii de piaţă a acestora, fiind respectate în acest mod principiile generale ale dreptului intertemporal, între care se află şi acela al aplicării neretroactive a legii noi.În acest sens, normele tranzitorii cuprinse în art. II din Legea nr. 244/2011 dispun că locuinţele ce fac obiectul Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt în curs de derulare procedurile de vânzare, se vând la preţul stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lucian Vasile Suficeanu în Dosarul nr. 26.815/245/2012 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 11 februarie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie