Decizia Nr.604 din 04.11.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1) şi (2), art. 10 lit. d), f) şi g) şi ale art. 13-17 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 101-104 şi ale art. 18 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 72 din 28 ianuarie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1) şi (2), art. 10 lit. d), f) şi g), art. 13-17 şi ale art. 33 pct. 3 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 18 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Robert-Claudiu Rusu şi Roxana Elena Rusu în Dosarul nr. 6.476/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 199D/2014 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal răspunde partea Agenţia Naţională de Integritate, prin consilier juridic Mihai Alexandru Ionescu, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind autorii excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, cum ar fi deciziile nr. 663 din 26 iunie 2012, nr. 207 din 29 aprilie 2013, nr. 210 din 29 aprilie 2013, nr. 311 din 13 iunie 2013 sau nr. 316 din 18 iunie 2013. Prin aceste decizii instanţa constituţională a arătat, în esenţă, că toate procedurile desfăşurate în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate au caracter administrativ, şi nu jurisdicţional, aşa cum susţin autorii excepţiei, şi că măsura de control al averilor nu afectează garanţiile dreptului de proprietate, deoarece Constituţia nu interzice confiscarea averilor dobândite ilicit.4. Având cuvântul asupra excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiată, solicitând menţinerea amplei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale în această materie. Faţă de susţinerile autorilor excepţiei referitoare la răsturnarea sarcinii probei, precizează că, în situaţia în care Agenţia Naţională de Integritate constată, prin raportul de evaluare finală, că există diferenţe semnificative între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă, atunci autoritatea sesizează instanţa judecătorească competentă. Aşadar, este pe deplin aplicabilă aşa-numita prezumţie a dobândirii ilicite a averii, proba contrară intrând în sarcina persoanei vizate de raportul de evaluare. De altfel, în acelaşi sens a decis şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 3 februarie 2005, pronunţată în Cauza Blum împotriva Austriei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 11 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.476/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIIIa contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1) şi (2), art. 10 lit. d), f) şi g), art. 13-17 şi ale art. 33 pct. 3 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 18 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Robert-Claudiu Rusu şi Roxana Elena Rusu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect anularea raportului de evaluare a averii întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, stabilind că unele atribuţii exercitate de inspectorii de integritate au caracter jurisdicţional. Pentru a face aplicarea dispoziţiilor art. 147 din Constituţie, în sensul punerii de acord a textelor legale constatate neconstituţionale cu decizia Curţii, legiuitorul a dispus, la art. 33 din Legea nr. 176/2010, abrogarea acelor prevederi din Legea nr. 144/2007 declarate a fi contrare Legii fundamentale. Autorii excepţiei apreciază că, în realitate, acele norme se regăsesc în mare parte în cuprinsul noilor dispoziţii ale Legii nr. 176/2010, deoarece diferenţele de reglementare sunt nesemnificative (înlocuirea sintagmei „verificarea“ care denumea activitatea de control cu sintagma „evaluare“, fără a afecta atribuţiile de control ale Agenţiei Naţionale de Integritate), procedura specifică activităţii de evaluare a averilor implicând, în continuare, activităţi cu caracter jurisdicţional.7. Astfel, deşi potrivit art. 10⁴ din Legea nr. 115/1996, competenţa de a sesiza instanţa de judecată s-a transferat unei comisii de cercetare constituite la nivelul fiecărei curţi de apel, rezultă, din cuprinsul textelor legale criticate, că tot inspectorul de integritate este cel care analizează şi decide, prin raportul de evaluare, dacă există diferenţe semnificative între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă. Mai mult, potrivit art. 17 coroborat cu art. 22 din Legea nr. 176/2010, rezultă că „raportul de evaluare“ este definitiv în sistemul căilor administrative de atac, putând fi contestat direct la instanţele de contencios administrativ, independent de sesizarea Comisiei de cercetare a averilor. Totodată, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, comisia de cercetare este obligată să evalueze rapoartele de evaluare întocmite de inspectorii de integritate, inclusiv sub aspectul propunerilor, şi să ia, de urgenţă şi cu precădere, măsurile legale care se impun.8. În final, comparând atribuţiile şi procedura activităţii de evaluare proprie inspectorilor de integritate faţă de cele specifice Comisiei de cercetare a averilor, se poate distinge cu uşurinţă - afirmă autorii excepţiei - „identitatea de atribuţii şi mijloace utilizate la nivelul celor două entităţi în desfăşurarea activităţilor care în fapt şi în drept ar trebui să fie distincte“. Dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 autorizează curtea de apel să dispună, în cazul constatării dobândirii nejustificate a unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părţi dintr-un bun, fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului. Deşi legea nu mai recunoaşte posibilitatea inspectorului de integritate de a solicita direct instanţei de judecată competente confiscarea acestei părţi sau a bunului determinat, „prevederile art. 10⁴ din Legea nr. 176/2010 strămută această posibilitate către Comisia de cercetare a averilor“. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 „extind măsura confiscării de la bunurile dobândite ilicit şi cu privire la bunurile nejustificate, încălcând în continuare prevederile art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie“. Or, Curtea Constituţională a constatat, prin deciziile nr. 415 din 14 aprilie 2010 şi nr. 453 din 16 aprilie 2008, că măsura confiscării unor bunuri constituie o excepţie de la principiul constituţional, consfinţit de art. 44 alin. (8) din Legea fundamentală, potrivit căruia caracterul licit al dobândirii bunurilor se prezumă. Totodată, dispoziţiile Legii nr. 176/2010 prevăd că, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti care să dispună confiscarea averii, tot persoana cercetată este cea supusă sarcinii contraprobei, ceea ce încalcă şi prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie.9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, invocând argumentele reţinute de Curtea Constituţională la pronunţarea deciziilor nr. 321 din 29 martie 2007, nr. 414 din 3 mai 2007, nr. 663 din 26 iunie 2012, nr. 207 din 29 aprilie 2013, nr. 311 din 13 iunie 2013, nr. 316 din 18 iunie 2013.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele prevederi din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010:

– art. 1 alin. (3) referitor la activitatea de evaluare desfăşurată de Agenţia Naţională de Integritate;

– art. 7 alin. (1) şi (2) care conţin prevederi referitoare la posibilitatea rectificării declaraţiei de avere şi/sau a declaraţiei de interese depuse, la termenele şi condiţiile corespunzătoare acestor operaţiuni;

– art. 8 alin. (1) şi (2) - texte ce reglementează scopul şi sfera de exercitare a activităţii de evaluare;

– art. 10 lit. d), f) şi g) privind atribuţiile inspectorului de integritate de evaluare, în condiţiile legii, a diferenţelor semnificative dintre modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă, de întocmire a rapoartelor de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, identifică elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităţilor, precum şi, după caz, a legislaţiei disciplinare, contravenţionale sau penale, respectiv de a întocmi rapoarte de evaluare şi în cazul în care, în urma evaluării, nu identifică elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităţilor;

– art. 13-17 sunt cuprinse în titlul II al Legii nr. 176/2010, intitulat „Proceduri de asigurare a integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice“, capitolul I „Proceduri în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate“, secţiunea 2 „Evaluarea averii“.15. De asemenea, Curtea observă că, în cuprinsul încheierii de sesizare şi al motivării scrise a autorilor excepţiei, sunt indicate, ca obiect al acesteia, şi prevederile „art. 33 pct. 3 din Legea nr. 176/2010.“ Curtea constată că în mod eronat a fost înscris în documentele menţionate acest articol deoarece, în realitate, este vorba de art. 35 pct. 3 din aceeaşi lege, prin care sunt introduse art. 10¹-10⁴ în cuprinsul Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996. Pe de altă parte, având în vedere dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază“, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, aşadar, şi dispoziţiile art. 10¹-10⁴ din Legea nr. 115/1996, texte referitoare la comisia de cercetare a averilor şi procedurile specifice activităţii sale, precum şi ale art. 18 din acelaşi act normativ, acestea din urmă având următorul conţinut:

– Art.18: „(1) Dacă se constată că dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părţi dintr-un bun nu este justificată, curtea de apel va hotărî fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită de instanţă pe bază de expertiză. În cazul obligării la plata contravalorii bunului, instanţa va stabili şi termenul de plată.
(2) Dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni, instanţa trimite dosarul la parchetul competent, pentru a analiza dacă este cazul să pună în mişcare acţiunea penală.(3) În cazul în care se constată că provenienţa bunurilor este justificată, instanţa hotărăşte închiderea dosarului.“16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) referitoare la principiile statului de drept şi, respectiv, la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 23 alin. (11) care consacră principiul prezumţiei de nevinovăţie, ale art. 44 alin. (8) şi (9) referitoare la prezumţia de liceitate a dobândirii bunului şi, respectiv, la posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii, numai în condiţiile legii, ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“ şi ale art. 147 alin. (1)-(3), care reglementează efectele deciziilor Curţii Constituţionale prin care aceasta constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii din legi şi ordonanţe în vigoare, a legilor înainte de promulgare şi, respectiv, a unui tratat sau acord internaţional. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege ce constituie obiectul acesteia au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare. 18. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile criticate cuprinse în Legea nr. 176/2010, Curtea remarcă o bogată jurisprudenţă constituţională, care răspunde unor critici de neconstituţionalitate referitoare, în principal, la caracterul pretins jurisdicţional al activităţii desfăşurate de Agenţia Naţională de Integritate. Exemplificative în acest sens sunt Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013, Decizia nr. 207 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 18 iunie 2013, sau Decizia nr. 316 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013, prin care Curtea, respingând excepţia, a statuat că Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010. Pentru aceasta, Curtea a reţinut că funcţia jurisdicţională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicţie de a spune dreptul, de a soluţiona printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective şi de a dispune, în condiţiile legii, măsuri restrictive. Această funcţie se circumscrie activităţii jurisdicţionale propriu-zise, care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate şi oralitate. Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă, care se realizează inclusiv din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, fără ca în competenţa sa să intre soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor legii. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. 19. Curtea observă că autorii excepţiei de faţă, invocând „art. 35 pct. 3 din Legea nr. 176/2010“ (sau cum eronat este redactat „art. 33 pct. 3“), critică, în realitate, dispoziţiile art. 10¹-10⁴ din Legea nr. 115/1996, introduse prin art. 35 pct. 3 din Legea nr. 176/2010. Or, aceste dispoziţii au constituit obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocate de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti, excepţie soluţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 4 august 2014. Respingând excepţia, Curtea a reiterat, cu acel prilej, cele constatate prin Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, reţinând, în esenţă, că comisia de cercetare nu este un veritabil organ de jurisdicţie, de vreme ce nu „spune dreptul“ (juris dictio), nu dă un verdict şi nu îndeplineşte o activitate de înfăptuire a justiţiei, prin acte proprii cu efecte jurisdicţionale specifice. Rolul acestei comisii este de a cerceta cele consemnate de Agenţia Naţională de Integritate prin raportul de evaluare, la sesizarea acesteia - autoritate administrativă autonomă care, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, are doar atribuţia de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege. Comisia de cercetare, constituită din doi judecători şi un procuror, efectuează propria activitate de cercetare, administrând, într-adevăr, probele prevăzute de lege pentru soluţionarea cauzei: citarea persoanelor în cauză spre a fi audiate, luarea de declaraţii, solicitarea de informaţii autorităţilor publice sau oricărei persoane juridice, efectuarea de cercetări locale sau dispunerea efectuării de expertize. Modalitatea de instrumentare a probatoriului, specifică unei instanţe judecătoreşti, nu este însă un element suficient pentru a-i atribui comisiei de cercetare caracter jurisdicţional, rolul acesteia fiind, în realitate, acela de garantare suplimentară a imparţialităţii şi contradictorialităţii sub imperiul cărora trebuie să se desfăşoare orice activitate de cercetare, alături de garanţia ce decurge din însăşi modalitatea de constituire a comisiei de cercetare în sine: doi judecători şi un procuror. Curtea a mai arătat că, spre deosebire de actele jurisdicţionale - cum sunt hotărârile judecătoreşti -, actele pronunţate de Comisia de cercetare a averilor, dacă nu dispun clasarea cauzei, au exclusiv rolul de a sesiza instanţa judecătorească sau parchetul competent, după caz, acesta fiind singurul lor efect juridic. Din această perspectivă, comisia de cercetare apare ca un organ intermediar între Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească, efectuând o activitate de cercetare prealabilă cu rol de „filtrare“, din totalitatea sesizărilor primite prin rapoartele de evaluare ale Agenţiei Naţionale de Integritate, doar a acelor cauze care, prin intermediul unei „ordonanţe motivate“ - deci însoţite de o argumentare temeinică şi legală -, vor fi trimise fie instanţei judecătoreşti, fie parchetului competent, spre soluţionare definitivă. 20. Curtea constată că argumentele reţinute în jurisprudenţa sa relevantă, la care a făcut mai sus referire, îşi menţin valabilitatea, pentru identitate de raţiune, şi în cazul excepţiei de faţă. 21. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 115/1996, Curtea constată că măsura reglementată de textul legal criticat este executată în urma rămânerii irevocabile a unei hotărâri judecătoreşti, adică prin neexercitarea sau după epuizarea căilor de atac, respectiv soluţionarea irevocabilă a recursului adresat, potrivit art. 20 din Legea nr. 115/1996, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Garanţiile pe care le oferă procedura jurisdicţională (publicitate, oralitate, contradictorialitate, exercitarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil etc.) sunt suficiente pentru a putea considera că măsura dispusă se integrează scopului Legii nr. 115/1996. Prin urmare, criticile de neconstituţionalitate, astfel cum au fost formulate în prezenta cauză, nu pot fi reţinute. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Robert-Claudiu Rusu şi Roxana Elena Rusu în Dosarul nr. 6.476/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1) şi (2), art. 10 lit. d), f) şi g) şi ale art. 13-17 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. art. 10¹-10⁴ şi ale art. 18 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi