Decizia Nr.599 din 28.09.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296²² şi art. 296²⁶ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Corina Maria Cincan în Dosarul nr. 17.432/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 616D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra problemei juridice analizate prin Decizia nr. 351 din 24 iunie 2014.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 5 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.432/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 296²² şi art. 296²⁶ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Corina Maria Cincan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unui act administrativ-fiscal, respectiv o decizie de impunere.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale menţionate sunt neconstituţionale, întrucât creează o inechitate în ceea ce priveşte baza de calcul referitoare la stabilirea contribuţiei de sănătate. Pentru unele categorii de venituri baza de calcul este una plafonată, iar pentru categoria veniturilor independente această bază de calcul nu este una plafonată. Consideră că această modalitate de stabilire a cotei de contribuţie la sănătate este una exagerată şi creează o inechitate prin faptul că se stabileşte o prestaţie nelimitată a persoanei fizice ce obţine venituri din activităţi independente, în timp ce contraprestaţia statului, prin instituţiile abilitate, este una limitată la un pachet de bază şi la fondurile disponibile.6. Practic, „preţul" plătit de persoanele care realizează venituri din profesii liberale pentru pachetul de servicii medicale acoperit de asigurarea obligatorie de sănătate este unul excesiv, nelimitat, pentru un serviciu limitat, în timp ce pentru acelaşi pachet de servicii, celelalte categorii de contribuabili plătesc un „preţ" plafonat la maximum cinci salarii medii brute pe ţară.7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile fiscale la care reclamanta face referire creează la nivel legislativ o inechitate între baza de calcul al contribuţiei de sănătate între categorii profesionale (cu relevanţă asupra profesiei liberale din care reclamanta face parte - cea a avocaţilor). De aceea, în măsura în care Curtea Constituţională remarcă o astfel de inechitate, prin aprecierea neconstituţionalităţii, urmează a se pronunţa în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Guvernul şi-a exprimat punctul de vedere, arătând că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Acesta se referă la jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 56 din 26 ianuarie 2006, nr. 934 din 14 decembrie 2006, nr. 325 din 25 iunie 2013 şi nr. 351 din 24 iunie 2014.10. Avocatul Poporului arată că prevederile legale criticate sunt constituţionale.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 296²² şi art. 296²⁶ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, dispoziţii care au următorul cuprins:– Art. 296²²: „Baza de calcul
(1) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale pentru persoanele prevăzute la art. 296²¹ alin. (1) lit. a)-e) este venitul declarat, care nu poate fi mai mic de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi nici mai mare decât echivalentul a de 5 ori acest câştig; contribuabilii al căror venit rămas după deducerea din venitul total realizat a cheltuielilor efectuate în scopul realizării acestui venit, respectiv valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportat la cele 12 luni ale anului, este sub nivelul minim menţionat, nu datorează contribuţie de asigurări sociale.(2) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele prevăzute la art. 296²¹ alin. (1) lit. a)-e) este diferenţa dintre totalul veniturilor încasate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale, sau valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportată la cele 12 luni ale anului, şi nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia.(2¹) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele prevăzute la art. 296²¹ alin. (1) lit. i), cu excepţia celor care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole în regim de reţinere la sursă a impozitului, este diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă determinată prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut, diferenţa dintre totalul veniturilor încasate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale, sau valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportată la cele 12 luni ale anului şi nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia. Baza lunară de calcul nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut. (2²) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru contribuabilii care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole în regim de reţinere la sursă a impozitului este diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă determinată prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut şi nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia. Baza lunară de calcul nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut. (3) Pentru persoanele prevăzute la art. 296²¹ alin. (1) lit. g), baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate reprezintă valoarea anuală a normei de venit, determinată potrivit prevederilor art. 73, raportată la cele 12 luni ale anului.(4) Pentru persoanele prevăzute la art. 296²¹ alin. (1) lit. f), baza de calcul al contribuţiilor sociale este venitul brut stabilit prin contractul încheiat între părţi, diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă prevăzută la art. 50, venitul din asociere, valoarea comisioanelor sau onorariile stabilite potrivit legii în cazul expertizelor tehnice judiciare şi extrajudiciare şi orice alte venituri obţinute, indiferent de denumirea acestora, pentru care se aplică reţinerea la sursă a impozitului.(4¹) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele prevăzute la art. 296²¹ alin. (1) lit. h) este diferenţa dintre totalul veniturilor încasate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale, raportată la cele 12 luni ale anului. (5) Pentru persoanele prevăzute la art. 296²¹ alin. (1) lit. f), baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia.(6) În cazul persoanelor care realizează numai venituri de natura celor prevăzute la art. 71 alin. (1), (2) şi (5) sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară lunar şi nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reprezintă o treime din salariul de bază minim brut pe ţară.(7) Pentru persoanele prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. a)-c), baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale nu poate fi mai mare decât echivalentul a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut în legea bugetului asigurărilor sociale de stat.";– Art. 296²⁶: „Cotele de contribuţie
(1) Cotele de contribuţie pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 296²¹ sunt cele prevăzute la art. 296¹⁸ alin. (3), respectiv:a)cota integrală, pentru contribuţia de asigurări sociale, corespunzătoare condiţiilor normale de muncă, potrivit legii; b)cota individuală, pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate. (2) Contribuabilii cu regim de reţinere la sursă a impozitului pe venit datorează contribuţia individuală de asigurări sociale."14. Curtea constată că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispoziţiile criticate, întrucât ele continuă să producă efecte juridice în cauză. 15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii, în art. 45 referitor la libertatea economică, precum şi în art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale, dispoziţii coroborate cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care instituie un tratament juridic diferenţiat pentru persoanele ce realizează venituri din profesii liberale, pe criteriul strict al dobândirii veniturilor, faţă de alte categorii de contribuabili pentru care baza lunară de calcul este limitată la maximum cinci salarii medii pe economie, pentru aceleaşi servicii medicale asigurate de stat. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că s-a mai pronunţat asupra problemei de drept invocate de autoarea acesteia. Astfel, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că toate persoanele care realizează venituri impozabile au obligaţia de a contribui la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate cu o cotă de 5,5% din veniturile impozabile obţinute, beneficiind, în calitate de asiguraţi, de un pachet de servicii medicale de bază. În acest sens, prin Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, Curtea a reţinut că Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, a instituit un sistem care să permită populaţiei accesul la serviciile medicale, acces condiţionat, însă, de plata unei contribuţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Totodată, Legea nr. 95/2006 prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătăţii populaţiei, în temeiul principiului solidarităţii şi al subsidiarităţii, consacrat de art. 208 alin. (3) lit. b) din această lege. În acest sens, prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat că, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minim de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Toate acestea reprezintă, de fapt, „o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor". 17. De asemenea, prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, Curtea a constatat că este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în raport de cuantumul veniturilor realizate, dar această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse. 18. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 56 alin. (2) coroborate cu art. 139 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 452 din 15 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 13 octombrie 2005, Curtea a reţinut că principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune, de asemenea, diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari, iar cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, diferenţa valorică a contribuţiei fiind determinată de nivelul diferit al venitului. Totodată, prin Decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, Curtea a reţinut că Legea nr. 95/2006 a condiţionat accesul populaţiei la serviciile medicale de plata unei contribuţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, însă contribuţia prevăzută de lege la acest fond nu are natura unui impozit pe venit. 19. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului care, prin Decizia din 14 decembrie 1988, pronunţată în Cauza Wasa Liv Omsesidigt, Forsakringsbolaget Valands Pensionsstiftelse şi un grup de aproximativ 15000 de persoane împotriva Suediei, a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la protecţia proprietăţii, recunosc autorităţilor naţionale competenţa de a decide perceperea de impozite, alte taxe sau contribuţii, potrivit aprecierii necesităţilor politice, economice şi sociale. Aşa fiind, obligarea unui contribuabil la plata unui impozit sau a altei contribuţii nu ar putea fi contrară dreptului la respectarea bunurilor sale, decât dacă cel interesat ar fi obligat la a suporta o sarcină insuportabilă. Aşa fiind, prin Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Curtea a apreciat că obligaţia de a contribui la fondul asigurărilor sociale de sănătate cu o cotă-parte din veniturile provenind din activităţile desfăşurate nu poate fi considerată ca reprezentând, în sine, o încălcare a prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate. 20. Prin Decizia nr. 280 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 9 august 2016, referindu-se la art. 296²⁷ din Legea nr. 571/2003, Curtea a constatat că în categoria persoanelor plătitoare de contribuţii de asigurări sociale de sănătate sunt incluse persoanele care realizează venituri din sursele prevăzute de alin. (1) al acestui articol, fiind incluse, totodată, în categoria veniturilor asupra cărora se datorează contribuţii de asigurări sociale de sănătate şi alte surse de venit, între care pot fi menţionate: primele de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activităţi pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relaţie generatoare de venituri din salarii; câştiguri primite de la societăţile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi cu ocazia tragerilor de amortizare; venituri sub forma diferenţelor de preţ pentru anumite bunuri, servicii şi alte drepturi primite de persoanele fizice pensionari, foşti salariaţi, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale; venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial; orice venituri identificate ca fiind impozabile, în conformitate cu art. 78 alin. (2) din Codul fiscal. În acest context, Curtea a reţinut că, potrivit art. 219 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi. 21. De asemenea, Curtea a statuat că legea instituie nu doar dreptul cetăţenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate, ci şi obligaţia acestora de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuţii sunt prevăzute expres în Legea nr. 95/2006 şi în Codul fiscal, astfel că, în afara acestora, tuturor celorlalţi cetăţeni le revine obligaţia mai sus amintită. Din momentul în care se naşte această obligaţie, iar asiguratul plăteşte contribuţia, legea îi dă acestuia dreptul de a beneficia de pachetul de servicii medicale în sistemul public de sănătate. Curtea a conchis că numai legiuitorul este în drept să stabilească categoriile de venituri pentru care urmează a se plăti contribuţii la bugetul asigurărilor de sănătate; în lipsa plăţii acestei contribuţii, persoana nu poate dobândi ex officio calitatea de asigurat. Faptul că legiuitorul are posibilitatea de a excepta unele categorii de venituri de la plata unor astfel de contribuţii reprezintă o chestiune care ţine în mod exclusiv de opţiunea sa. O atare exceptare nu este o cerinţă de ordin constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 369 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 19 august 2014). 22. Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice; or, în cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor. Curtea a arătat că dispoziţiile constituţionale ale art. 56 trebuie coroborate cu cele ale art. 139 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora". Astfel, contribuţiile datorate potrivit dispoziţiilor legale criticate sunt destinate acoperirii unor cheltuieli publice - cele privind asigurarea sănătăţii populaţiei. 23. Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind egalitatea în faţa legii, Curtea reţine că prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a statuat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, art. 16 din Constituţie „vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui" (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). 24. Prin Decizia nr. 351 din 24 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014, instanţa de contencios constituţional a analizat acelaşi tip de critici formulate de o persoană ce exercita o profesie liberală, excepţia de neconstituţionalitate referindu-se la art. 296²² alin. (2) şi art. 296²⁶ alin. (1) lit. b) raportate la cele ale art. 296¹⁸ alin. (3) lit. b) pct. b¹ şi art. 296²¹ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, a reţinut, în esenţă, că diferenţa valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului. Totodată, Curtea a mai reţinut că, de fapt, autorul excepţiei viza o omisiune legislativă şi tindea la completarea reglementării criticate. Or, din această perspectivă, solicitarea autorului excepţiei exceda competenţei Curţii Constituţionale, care se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Totodată, Curtea a constatat că autorul excepţiei deducea pretinsa neconstituţionalitate din compararea soluţiilor legislative consacrate prin textele de lege criticate. Or, aşa cum s-a statuat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (exemplu fiind Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. 25. În aceste condiţii nu se poate reţine încălcarea art. 16 alin. (1), a art. 45 sau a art. 56 alin. (2) din Constituţie. Curtea mai constată că dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au incidenţă în cauză. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Corina Maria Cincan în Dosarul nr. 17.432/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 296²² şi art. 296²⁶ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 septembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae