Decizia Nr.575 din 21.10.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 16 din 09 ianuarie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Maria Palamariuc şi Doina Şmocot, prin mandatar Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 1.276/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 10D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă că la dosar partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 17D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 raportate la prevederile art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de Gheorghe Ionescu în Dosarul nr. 9.214/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă că la dosar partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus, la data de 20 octombrie 2014, un punct de vedere prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 17D/2014 la Dosarul nr. 10D/2014, care a fost primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care arată că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale prin încheierile din 11 noiembrie şi 5 decembrie 2013, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile nr. 88 din 27 februarie 2014 şi nr. 269 din 7 mai 2014, admiţând excepţiile de neconstituţionalitate. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia se impune a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:9. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.276/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.10. Prin Încheierea din 5 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 9.214/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 raportate la prevederile art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.11. Excepţia a fost invocată în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor formulate împotriva sentinţelor prin care a fost obligat pârâtul - Statul român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să transmită dosarul către evaluator şi să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi un ele măsuri adiacente. Pe parcursul soluţionării recursurilor a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013. Subsecvent intrării în vigoare a acestui act normativ, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor [care, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor] a depus note de şedinţă prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca prematur introdusă, întemeindu-şi susţinerile pe prevederile art. 4 teza a doua, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece reglementează aplicarea acestui act normativ în recurs. Obiectul recursului îl constituie controlul de legalitate al hotărârii atacate, respectiv conformitatea hotărârii cu legea în vigoare la data pronunţării acesteia, iar nu cu o lege intrată în vigoare ulterior. Prevederile legale criticate aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, care este obligatoriu atât pentru judecător, cât şi pentru legiuitor. În acest sens sunt invocate considerentele de principiu care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008.13. Totodată, art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduce atingere prevederilor art. 16 din Constituţie, art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie, deoarece creează o inegalitate în drepturi între destinatarii noii legi şi acele persoane care s-au putut adresa instanţei de judecată anterior intrării acesteia în vigoare, fără a aştepta epuizarea noii proceduri administrative care va dura între patru şi şase ani. Garantarea principiului egalităţii este condiţionată de înlăturarea oricăror impedimente faptice sau juridice susceptibile de a da naştere unor privilegii ori, după caz, unor discriminări. Aplicarea unor prevederi legale de natură a afecta principiul în însăşi substanţa sa, prin favorizarea poziţiei procesuale a uneia dintre părţi, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, are semnificaţia ruperii echilibrului procesual, aceasta fiind favorizată prin încurajarea tergiversării soluţionării dosarelor. Totodată, textul de lege criticat încalcă şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie, raportate la cele ale art. 6 din Convenţie, deoarece soluţionarea pe cale legislativă a unui proces aflat în faţa instanţelor, prin aplicarea unei legi noi într-un proces pendinte, reprezintă o imixtiune în activitatea judiciară, putând fi analizată din perspectiva încălcării dreptului de acces la justiţie sau a egalităţii de arme.14. În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a precizat că principiul securităţii juridice, unul dintre principiile de bază în domeniul drepturilor omului, garantat prin normele comunitare, implică neretroactivitatea actelor juridice în vederea protejării libertăţilor individuale, neretroactivitatea fiind o consecinţă directă a respectării principiului legalităţii.15. Prevederile art. 4, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a legii şi acţiunilor introduse înainte de acest moment prin aceea că încalcă dreptul de acces la instanţă, componentă a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţie. În plus, textele de lege criticate nu îndeplinesc condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate necesare respectării dreptului la un proces echitabil.16. Autorul excepţiei arată că aplicarea art. 4 din Legea nr. 165/2013 proceselor în curs înseamnă şi încălcarea art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi a art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie, bunul constituind o creanţă împotriva statului calculată la o altă valoare decât cea care s-ar stabili sub imperiul legii noi.17. Accesul liber la justiţie permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competenţa instanţelor judecătoreşti, caracterul legitim al acesteia urmând a fi apreciat în urma judecării cauzei şi constatat prin hotărâre judecătorească. Or, prin textele de lege criticate se aduce atingere acestui drept, a cărui exercitare este împiedicată pe o perioadă îndelungată. Textele de lege criticate nu respectă nici condiţiile impuse de art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv un acces efectiv la justiţie, precum şi un termen rezonabil de soluţionare a cererilor formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.18. Restrângerea drepturilor fundamentale poate avea loc numai cu respectarea condiţiilor înscrise în art. 53 din Constituţie, or, textele de lege criticate nu respectă aceste condiţii.19. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte principiul neretroactivităţii legii instanţa arată că, potrivit acestuia, nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite. În cauză este vorba despre situaţii juridice în curs de constituire (facta pendentia), acestea intrând sub incidenţa art. 4 şi art. 34, respectiv art. 35 din Legea nr. 165/2013. Totodată, se observă că nu este vorba despre raporturi juridice determinate de părţi, cu drepturi şi obligaţii precis stabilite, pentru a se aprecia asupra legii incidente la momentul la care raporturile au luat naştere. Din punctul de vedere al aplicării legii în timp, respectiv al supravieţuirii sau nu a legii vechi, trebuie făcută distincţie între situaţiile juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, şi situaţiile juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce priveşte validitatea condiţiilor de fond şi de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naştere. Acţiunile în justiţie aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 constituie situaţii juridice legale, în desfăşurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor, intrând astfel sub incidenţa noului act normativ.20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.21. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere art. 15 alin. (2), precum şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Astfel, în temeiul acestor norme coroborate cu art. 33 din Legea nr. 165/2013, cele mai multe acţiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost respinse ca prematur introduse. S-a acţionat astfel asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificându-se în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum, în acest sens fiind şi considerentele care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008. Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispoziţiilor legii anterioare, ci doar acţiunilor care se efectuează după intrarea acesteia în vigoare, rămânând valabile cele efectuate în perioada activităţii legii vechi.22. Pe de altă parte, prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece prin instituirea noilor reguli privind soluţionarea dosarelor, care ar putea determina judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. Astfel, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii s-au aflat într-o situaţie mai favorabilă, dar discriminatorie, faţă de persoanele ale căror procese erau în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a actului normativ.23. De asemenea apreciază că prevederile art. 4 teza a doua raportat la prevederile art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 îngrădesc accesul liber la justiţie. Prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, deoarece excepţia prematurităţii este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă. În acest sens sunt invocate considerentele care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 6 din 11 noiembrie 1992. Reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă, contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, astfel cum acesta este reglementat de art. 6 din Codul de procedură civilă şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.24. Totodată, cât priveşte dreptul de proprietate privată, acesta apare ca fiind supus unor ingerinţe din partea legiuitorului, care nu răspund întocmai exigenţelor de legalitate şi proporţionalitate între interesele generale şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale indivizilor.25. Referitor la celelalte critici apreciază că normele de lege criticate sunt în concordanţă cu principiile constituţionale pretins încălcate.26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul Încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale din Dosarul nr. 10D/2014, îl constituie prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. În realitate, în ambele cauze, astfel cum rezultă din motivarea autorilor excepţiei, raportată la circumstanţele cauzei, precum şi din identificarea de către instanţa de judecată a articolelor aplicabile, prin opinia exprimată, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a doua raportat la prevederile art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care au următorul cuprins:

– Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 34 alin. (1): „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.ˮ;

– Art. 35 alin. (2): „În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“29. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 78 referitor la intrarea în vigoare a legii din Legea fundamentală, precum şi celor ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, celor ale art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie, precum şi celor ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie. 30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, raportate la prevederile art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014 a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. 31. Întrucât autorii excepţiei formulează critici de neconstituţionalitate care vizează dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea ce a fost exclusă cadrului constituţional prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, precum şi faptul că decizia menţionată a fost pronunţată la un moment ulterior sesizării instanţei constituţionale, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă. 32. În ce priveşte dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acesta consacră dreptul persoanei care se consideră îndreptăţită de a se adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de art. 33 şi 34, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele menţionate. Aşa fiind, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu este incident în cauză, neavând legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Maria Palamariuc şi Doina Şmocot, prin mandatar Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti, şi de Gheorghe Ionescu în dosarele nr. 1.276/2/2012* şi nr. 9.214/2/2011* ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu