DECIZIE Nr.
570 din 7 iunie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind
aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si
completarea Codului de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 544 din 9 august 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Kozsokar Gabor -judecător
Petre Ninosu -judecător
Şerban Viorel Stănoiu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
civilă, excepţie ridicată de Constantin Cristian Zamfir şi Cornelia Creţeanu în
Dosarul nr. 30.729/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 12 februarie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 30.729/2/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă, excepţie
ridicată de Constantin Cristian Zamfir şi Cornelia Creţeanu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii excepţiei susţin că textele de lege criticate îngrădesc
dreptul părţilor la un proces echitabil, întrucât calea de atac împotriva unei
hotărâri judecătoreşti se soluţionează de instanţa care a pronunţat hotărârea,
iar nu de către instanţa ierarhic superioară. Or, procesul echitabil este un
proces bazat pe drept şi legalitate, caracterizat prin grade de jurisdicţie
distincte, care înseamnă instanţe diferite, constituite din judecători cu grade
şi competenţă superioare, care să asigure controlul legalităţii hotărârilor pronunţate.
Pe de altă parte, se mai susţine că textele de lege
criticate aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, întrucât, în
cauza dedusă judecăţii, aceste dispoziţii produc efecte şi pentru trecut. De
asemenea, prin aplicarea normei tranzitorii de procedură se creează o
inegalitate între justiţiabili, discriminând acea categorie care cade sub
incidenţa noii legi şi se află în situaţia de a fi judecată în fond şi în calea
de atac de aceeaşi instanţă.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
dispoziţiile criticate asigură judecarea recursului de către o instanţă
competentă, constituită potrivit legii, în faţa căreia părţile îşi pot exercita
toate drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Constituţie.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt în deplin acord cu prevederile constituţionale
ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129, care încredinţează legiuitorului
dreptul de a stabili căile de atac şi condiţiile exercitării acestora. Pe de
altă parte, art. II din Legea
nr. 219/2005 nu este de natură a îngrădi dreptul părţilor interesate de a apela
la instanţele judecătoreşti şi de a beneficia de toate garanţiile menite să le
asigure dreptul la un proces echitabil.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. II din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, dispoziţii care au următorul conţinut:
„(1) Procesele în
curs de judecată în primă instanţă la data schimbării competenţei instanţelor
legal învestite, precum şi căile de atac se judecă de instanţele competente,
potrivit legii.
(2) Apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la
data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi,
sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale.
(3) Recursurile aflate pe rolul Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care,
potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la
curţile de apel.
(4) In cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face,
pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece."
Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1),
(2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie, art. 24 care consacră
dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau
a unor libertăţi, precum şi în art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la
înfăptuirea justiţiei.
De asemenea, se pretinde a fi încălcate şi dispoziţiile
art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate s-a mai
pronunţat prin Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006. Cu acel prilej a reţinut că reglementarea criticată
a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este
determinată prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din
Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi
procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar „Impotriva hotărârilor judecătoreşti,
părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în
condiţiile legii".
Potrivit art. II din Legea nr. 219/2005, apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare
a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa tribunalului se trimit
la tribunal, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a legi şi care, potrivit
acesteia, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel. In
toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instanţele competente potrivit
legii noi se face pe cale administrativă, fără a se mai pronunţa o hotărâre de
declinare a competenţei. Soluţia trimiterii pe cale administrativă a dosarelor
s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluţionării cauzelor.
Chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii
reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva
propriei sale hotărâri, soluţia legislativă adoptată nu relevă niciun fine de
neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezenţa unei
reglementări cu caracter tranzitoriu, soluţionarea aparţine unor complete cu o
compunere diferită, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile
procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces
echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua
soluţie legislativă nu instituie nicio discriminare şi, ca atare, nu contravine
nici principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept.
Totodată, dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei
nu aduc nicio atingere principiului imparţialităţii instanţelor judecătoreşti,
în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea
fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. Judecarea recursului de către aceeaşi instanţă care
a soluţionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie, în sine, o
prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecătorilor care se pronunţă asupra
recursului. Cele două căi de atac - apelul şi recursul - sunt guvernate de
reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un
proces echitabil.
Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei
anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se
impune a fi menţinută.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
civilă, excepţie ridicată de Constantin Cristian Zamfir şi Cornelia Creţeanu în
Dosarul nr. 30.729/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2007.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu