Decizia Nr.568 din 29.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emil Cotoară în Dosarul nr. 4.669/320/2011 al Judecătoriei Târgu Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.208D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.479D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Klara Cotoară în Dosarul nr. 7.964/320/2011 al Judecătoriei Târgu Mureş.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.208D/2011 şi nr. 1.479D/2011 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexare.Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 1.479D/2011 la Dosarul nr. 1.208D/2011, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 27 septembrie (rectificată prin Încheierea din 4 noiembrie 2011) şi 9 noiembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 4.669/320/2011 şi nr. 7.964/320/2011, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278¹ din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Emil Cotoară şi Klara Cotoară cu ocazia soluţionării plângerilor împotriva unor acte ale procurorului de netrimitere în judecată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 278 şi 278¹ din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, rolul Preşedintelui, structura, atribuţiile şi deciziile Curţii Constituţionale, întrucât permit ca un act al procurorului să fie verificat chiar de persoana care l-a contrasemnat. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate nu garantează un control judiciar corect şi echitabil al actelor întocmite de către procuror, pe motiv că aceste acte ar fi contrasemnate atât de către procurorul care le-a întocmit, cât şi de prim-procuror, iar, în cazul formulării unei plângeri împotriva unui asemenea act, tot prim-procurorul este cel care verifică legalitatea acestuia.Judecătoria Târgu Mureş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate de autorii excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 499/2007, nr. 890/2007, nr. 894/2008, nr. 1.223/2008, nr. 1.279/2008, nr. 1.041/2009 şi nr. 1.176/2009, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278 şi 278¹ din Codul de procedură penală. Prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, a fost modificat art. 278 din Codul de procedură penală, alin. 3¹ al aceluiaşi articol fiind introdus prin Legea nr. 480/2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.088 din 23 noiembrie 2004. Dispoziţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală au cuprinsul dat prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Ulterior sesizării Curţii, prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, la art. 278 din Codul de procedură penală a fost introdus alin. 2¹, iar alin. 10 şi 13 ale art. 278¹ din acelaşi cod au fost modificate, cu păstrarea însă a soluţiei legislative atacate. Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 278: „Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior. Plângerea formulată împotriva soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă. În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2. Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate. Dispoziţiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător.“; – Art. 278¹: „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile. Dosarul va fi trimis de parchet judecătorului, în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul. Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluţionarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia. La judecarea plângerii, prezenţa procurorului este obligatorie. La termenul fixat pentru judecarea plângerii, judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale şi apoi procurorului. Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii: a)respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată;b)admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă;c)admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.În cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1. Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă. În situaţia prevăzută în alin. 8 lit. a), persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10. Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia. Plângerea greşit îndreptată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent.“ În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare, ale art. 80 privind rolul Preşedintelui, ale art. 142 referitoare la structura Curţii Constituţionale, ale art. 146 privind atribuţiile acesteia şi ale art. 147 referitoare la deciziile Curţii Constituţionale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 278 şi 278¹ din Codul de procedură penală au fost supuse în numeroase rânduri controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi cu motivări similare, Curtea statuând, în mod constant, că textele de lege criticate nu încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ci dau expresie acestor garanţii constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 840 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 278 din Codul de procedură penală privind plângerea împotriva actelor procurorului constituie norme de procedură prin care legiuitorul, în temeiul competenţei sale constituţionale, stabilită de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, şi dând expresie principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, în conformitate cu art. 132 alin. (1) din Constituţie, a creat posibilitatea ca eventualele măsuri eronate luate de procuror să fie îndreptate de către procurorul ierarhic superior celui care a emis actul atacat. Contrar susţinerilor autorului excepţiei, nu se aduce astfel atingere liberului acces la justiţie, câtă vreme legiuitorul a asigurat posibilitatea cenzurării actelor procurorului de către instanţele judecătoreşti. În acest sens, art. 278¹ alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează plângerea la instanţa de judecată împotriva acelor acte prin care procurorul soluţionează cauza penală fără ca aceasta să mai ajungă în faţa instanţei, respectiv împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror. De asemenea, prin Decizia nr. 250 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 24 martie 2008, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 278¹ alin. 1 din Codul de procedură penală reprezintă concretizarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, faptul că legiuitorul a prevăzut că pot fi atacate la instanţa de judecată toate categoriile de acte ale procurorului prin care nu s-a dispus trimiterea în judecată (rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţa ori, după caz, rezoluţia de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale) reprezintă tocmai o garanţie a dreptului părţilor la un proces echitabil, prin instituirea acestei modalităţi de verificare de către instanţa de judecată a activităţii procurorului şi a soluţiilor acestuia. În fine, prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 2¹ şi art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior, conform prevederilor art. 278 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, constituie o garanţie procesuală, iar rămânerea definitivă a soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit art. 278 alin. 2¹, introdus în Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010, are ca scop asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiţie. În acest sens, Curtea a statuat că, în faza de urmărire penală, legiuitorul poate opta atât pentru instituirea, cât şi pentru eliminarea unor garanţii procesuale, precum cea din speţă, cu condiţia ca actele organelor de urmărire penală să poată fi cenzurate de instanţa de judecată. Or, în cazul de faţă, rămânerea definitivă a soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit dispoziţiilor art. 278 alin. 2¹ din Codul de procedură penală, nu înlătură dreptul părţii interesante de a formula plângere, în condiţiile art. 278¹ alin. 1, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei de clasare şi nici dreptul de a beneficia de garanţiile procesuale care însoţesc faza judecăţii propriu-zise şi de căile de atac prevăzute de lege în cazul trimiterii în judecată. Pentru motivele arătate, dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere dreptului la apărare consacrat de art. 24 din Legea fundamentală, iar prevederile constituţionale ale art. 80, 142, 146 şi 147 nu sunt aplicabile în cauza de faţă. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emil Cotoară şi Klara Cotoară în dosarele nr. 4.669/320/2011 şi nr. 7.964/320/2011 ale Judecătoriei Târgu Mureş. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică