DECIZIE Nr.
565 din 14 aprilie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) si ale art. 56 alin. (3)
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor
în Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 372 din 3 iunie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1)şi ale art. 56 alin. (3)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor
în România, excepţie ridicată de Long Xinggui în Dosarul nr. 4.877/2/2008 al
Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune
concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată, în acest
sens, că dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (3) din ordonanţa
criticată conţin norme suficient de clare, care permit destinatarului lor
configurarea conduitei cerute de lege, pe de o parte, şi a consecinţelor
nerespectării lor, pe de altă parte. In plus, menţionează că prevederile art.
41 din Constituţie privind dreptul la muncă, invocate, nu au incidenţă în
cauză.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 10 noiembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 4.877/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi ale art. 56 alin.
(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul
străinilor în România.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de
Long Xinggui într-o acţiune privind anularea unei decizii de returnare de pe
teritoriul României şi obligarea Oficiului Român pentru Imigrări la prelungirea
dreptului de şedere în România în scop de muncă şi la prelungirea autorizaţiei
de muncă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate
îngrădesc dreptul la muncă, deoarece nu îndeplinesc criteriile de claritate şi
previzibilitate specifice normei juridice, iar persona interesată nu are o
indicare precisă a normelor aplicabile în situaţia sa, ceea ce lasă loc
arbitrariului şi abuzurilor din partea Oficiului Român pentru Imigrări. In
acest sens, sunt prezentate aspecte de fapt specifice cauzei deduse judecăţii,
arătându-se că împotriva beneficiarului dreptului de şedere temporară în
România în scop de muncă a fost emisă o decizie de returnare, înainte ca
termenul fixat pentru soluţionarea cererii de prelungire a dreptului de şedere
în România în scop de muncă şi a autorizaţiei de muncă să expire, această
cerere fiind respinsă ca tardiv introdusă, deşi motivele de întârziere nu sunt
imputabile solicitantului dreptului. Or, în lipsa unor precizări legale,
respingerea unei cereri de prelungire a dreptului de şedere în România în scop
de muncă şi a autorizaţiei de muncă pe criterii aleatorii afectează grav
raporturile de muncă dintre angajat (solicitant) şi angajator, implicând chiar
răspunderea juridică a primului, care nu-şi mai poate îndeplini obligaţiile.
Autorul excepţiei mai susţine că „din împrejurările concrete ale cauzei nu
rezultă că vătămarea acestui drept fundamental respectă criteriul de
proporţionalitate consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.
Indeplinirea obligaţiilor ce decurg dintr-un raport de muncă nu poate constitui
temeiul rămânerii străinului în România, dacă nu sunt îndeplinite şi celelalte
condiţii prevăzute de lege pentru ca acesta să beneficieze de un drept de
şedere.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate
ridicată.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România sunt
constituţionale. Menţionează, în acest sens, că exercitarea dreptului la muncă
al străinului este posibilă doar în situaţia în care acesta îndeplineşte
anumite condiţii prevăzute în ordonanţă, având în vedere că, potrivit art. 1
alin. (5) din Constituţie, „In România, respectarea Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". Totodată, textele de
lege criticate sunt redactate cu suficientă precizie, astfel încât să permită
oricărei persoane să îşi corecteze conduita şi să prevadă, într-o măsură
rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1)şi ale art. 56 alin.
(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul
străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 421 din 5 iunie 2008, cu următorul conţinut:
- Art. 11. - Dispoziţii generale privind şederea
străinilor: „(1) Străinii aflaţi temporar în mod legal în România pot rămâne
pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de
şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere.";
- Art. 56. - Prelungirea dreptului de şedere temporară
în scop de muncă: „(3) Cererea pentru prelungirea dreptului de şedere
temporară se depune de către străin cel târziu la data încetării dreptului de
şedere."
In opinia autorului excepţiei, textele de lege menţionate
contravin prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora
dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
Autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile art. 11
alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul
străinilor în România restrâng în mod nejustificat şi vădit disproporţionat
exercitarea dreptului la muncă al străinilor, care, încetându-le dreptul de
şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere, urmează să
îndeplinească formalităţile şi condiţiile prevăzute de lege pentru prelungirea
dreptului de şedere temporară în scop de muncă. Or, o astfel de motivare, formulată
prin absolutizarea dreptului la muncă, prevăzut de art. 41 alin. (1) din
Constituţie, nu poate fi reţinută. Dispoziţiile fundamentale invocate
garantează exercitarea neîngrădită a dreptului la muncă, precum şi libertatea
alegerii profesiei, a meseriei, a ocupaţiei sau a locului de muncă, dar nu pot
avea semnificaţia exercitării acestui drept în afara cadrului legal. Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 reglementează condiţiile pentru acordarea
vizei de lungă şedere în funcţie de scopul invocat şi justificat de solicitant,
cum ar fi desfăşurarea de activităţi economice, profesionale sau comerciale,
pentru angajarea în muncă, pentru studii etc. Acordarea unei asemenea vize
oferă beneficiarului său un drept de şedere temporară în România, precum şi
drepturile aferente, enumerate la art. 3 din ordonanţă, dar implică şi
obligaţii corelative, prevăzute de art. 4, referitoare la respectarea
legislaţiei române, în general, precum şi, în special, la respectarea scopului
pentru care i s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe
teritoriul României, obligaţia de a nu rămâne pe teritoriul României peste
perioada pentru care i s-a aprobat şederea, precum şi obligaţia depunerii
tuturor diligentelor necesare pentru a ieşi din România până la expirarea
respectivei perioade. Prin urmare, nerespectarea acestor cerinţe, stabilite de
legiuitor în considerarea situaţiei speciale a străinilor aflaţi în ţara
noastră, duce la exercitarea dreptului la muncă în afara cadrului legal, ceea
ce nu mai poate constitui obiectul protecţiei constituţionale.
Referitor la criticile de neconstituţionalitate privind
lipsa de claritate şi precizie a textelor de lege examinate, Curtea constată că
nici acestea nu pot fi primite. Dispoziţiile art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 determină fără echivoc momentul depunerii
cererii pentru prelungirea dreptului de şedere temporar, acest moment fiind
raportat în mod firesc la data încetării dreptului de şedere acordat fiecăruia
dintre solicitanţi. Faptul că, în practică, pot apărea pretinse nereguli,
legate de fixarea în concret a acestui moment, astfel cum arată autorul
excepţiei, nu constituie motive de neconstituţionalitate a textelor criticate,
ci reprezintă aspecte privind interpretarea şi aplicarea acestora, asupra
cărora instanţa de judecată are competenţă exclusivă de soluţionare.
De altfel, dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România au
mai fost examinate de Curtea Constituţională pe calea excepţiei de
neconstituţionalitate, aceasta fiind respinsă prin Decizia nr. 848 din 9
octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770
din 14 noiembrie 2007.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 11 alin. (1)şi ale art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Long
Xinggui în Dosarul nr. 4.877/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a
VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi