DECIZIE   Nr. 54*) din 29 mai 1995

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 226 din  2 octombrie 1995

    *) A se vedea si Decizia Curtii Constitutionale nr. 76 din 12 septembrie 1995, publicata in continuare la pag. 4.

    Ioan Muraru                - presedinte
    Mihai Constantinescu       - judecator
    Miklos Fazakas             - judecator
    Ioan Griga                 - procuror
    Doina Suliman              - magistrat-asistent

    Pe rol pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^9 din Codul de procedura penala, invocata de inculpatul-recurent Colda Mircea in Dosarul nr. 1.371/1994 al Curtii de Apel Oradea.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 25 mai 1995, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea Constitutionala, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 29 mai 1995.
    La termenul din 25 mai 1995, Curtea Constitutionala, la propunerea procurorului si pentru o mai buna administrare a justitiei, a dispus conexarea dosarelor nr. 56 C/1995, nr. 60 C/1995, nr. 61 C/1995 si nr. 64 C/1995 la Dosarul nr. 44 C/1995, in care s-a invocat aceeasi exceptie, in fata Curtii de Apel Oradea, de catre inculpatii-recurenti Covaciu Roman, Sautiut Daniel, Dragos Vasile si Santa Iozsef, urmand a se pronunta asupra ei prin decizia de fata.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, constata urmatoarele:
    Curtea de Apel Oradea, prin incheierile din 14 martie 1995, 28 martie 1995, 4 aprilie 1995 si 18 aprilie 1995, pronuntate in dosarele nr. 281/1994, nr. 1.310/1994, nr. 1.359/1994, nr. 1.371 /1994 si nr. 1.439/1994, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^9 din Codul de procedura penala, invocata de inculpatii-recurenti Santa Iozsef, Dragos Vasile, Covaciu Roman, Colda Mircea si Sautiut Daniel.
    In motivarea exceptiei, identica in toate dosarele, se sustine, in esenta, ca prevederile art. 385^9 din Codul de procedura penala contravin prevederilor art. 21 din Constitutie privind accesul liber la justitie si celor ale art. 23 alin. (9) din Constitutie privind libertatea individuala, intrucat nu permite controlul de catre instanta de recurs a individualizarii pedepsei.
    Curtea de Apel Oradea, exprimandu-si opinia potrivit dispozitiilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, apreciaza exceptia ca intemeiata, considerand ca art. 385^9 din Codul de procedura penala "exprima intentia legiuitorului, care, prin cele 21 de situatii, a reglementat strict limitativ cazurile in care se pot declara recursuri in cauzele penale supuse acestei cai ordinare de atac, ceea ce ingradeste posibilitatea instantelor si dreptul partilor de a verifica si, respectiv, de a ataca deciziile instantelor de apel pe calea recursurilor, sub aspectul individualizarii pedepsei, aspect ce este vizat cu precadere de recurenti".
    In vederea solutionarii exceptiei, au fost solicitate, in baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale celor doua Camere ale Parlamentului si ale Guvernului.
    In punctul sau de vedere, Senatul arata ca textul atacat este constitutional, intrucat caile de atac se stabilesc, potrivit art. 128 din Constitutie, in conditiile legii, astfel incat reglementarea lor este lasata la aprecierea legiuitorului. De asemenea, se precizeaza ca, in prezent, este in curs de legiferare o noua reglementare ce va largi controlul judecatoresc pe calea recursului, incluzand si individualizarea pedepsei, dar ca aceasta situatie nu infirma cu nimic legitimitatea constitutionala a textului atacat.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, considera exceptia de neconstitutionalitate neintemeiata, deoarece "in recurs nu se verifica fondul procesului, ci anumite aspecte ale hotararilor pronuntate de instantele judecatoresti. Rejudecarea, in fond, a procesului, inclusiv operatiunea de individualizare a pedepsei sau, dupa caz, de reindividualizare a pedepsei, este resortul exclusiv al caii de atac a apelului, care poate fi introdus de partile interesate si de procuror impotriva hotararii primei instante. In felul acesta, partea interesata dispune de posibilitatea legala efectiva de a repune in discutie, in fata instantei de control judiciar, un aspect important al procesului penal, exigentele art. 21 din Constitutie fiind, prin urmare, satisfacute. Constitutia a lasat in competenta exclusiva a legiuitorului instituirea regulilor de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti, fara ca prin aceasta sa se restranga accesul liber la justitie".
    Camera Deputatilor nu a comunicat punctul sau de vedere.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinand incheierile de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile partilor si sustinerile procurorului, dispozitiile art. 385^9 din Codul de procedura penala, prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine:
    In temeiul dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 23 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, competenta solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate apartine numai Curtii Constitutionale, deoarece este vorba de aplicarea unei dispozitii legale adoptate sub imperiul Constitutiei din 1991.
    Articolul 385^9 din Codul de procedura penala arata limitativ si expres cazurile in care hotararile judecatoresti sunt supuse casarii. Recursul, fiind o cale de atac exclusiv de drept, are ca obiect hotararea atacata, iar nu devolutiv precum apelul. Deci, spre deosebire de calea de atac a apelului, recursul este caracterizat printr-un anumit grad de selectivitate sub aspectul cazurilor in care el poate fi folosit, conditionat fiind de existenta unor anumite nelegalitati si netemeinicii ce viciaza hotararea atacata.
    Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994 a statuat ca liberul acces la justitie presupune accesul la procedurile prin care justitia se infaptuieste si ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui reguli de desfasurare a procesului in fata instantei judecatoresti.
    Aceasta solutie rezulta in mod categoric din dispozitiile art. 125 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora "competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege", si ale art. 128, in conformitate cu care "impotriva hotararilor judecatoresti partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii". Legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, cat si modalitatile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si modalitatile instituite de lege. De aceea, asa cum s-a statuat in decizia Plenului Curtii Constitutionale mai sus mentionata, regula art. 21 alin. (2) din Constitutie, potrivit careia nici o lege nu poate ingradi accesul liber la justitie, are ca semnificatie faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.
    Motivarea invocata de inculpatii-recurenti, in sensul ca dispozitiile art. 385^9 din Codul de procedura penala ar limita instanta de recurs, ca autoritate de ultim grad de jurisdictie ordinara judecatoreasca, de a analiza si cenzura, in cadrul acestei cai de atac, individualizarea pedepsei aplicate, nu poate conduce la concluzia ca textul este neconstitutional. Recursul, declarat impotriva unei hotarari definitive dupa apel, reprezentand al treilea grad de jurisdictie, pana la nivelul sau, cauza a trecut de "controlul" fondului si al apelului. De aceea, constituie o problema exclusiva a legiuitorului intinderea controlului judecatoresc pe care intelege sa-l instituie pe calea recursului. Acesta reprezinta motivul pentru care, spre a da satisfactie deplina intereselor procesuale ale partilor, legea prevede ca recursul declarat impotriva unei hotarari care nu poate fi atacata cu apel nu mai este limitat la cazurile de recurs prevazute de art. 385^9 din Codul de procedura penala, instanta fiind obligata sa examineze intreaga cauza, sub toate aspectele, indiferent de temeiurile invocate de recurent. In aceasta situatie, recursul preia functia rejudecarii in fond a apelului, pe care cauza respectiva nu l-a putut traversa, fiind exclusa de la aceasta cale de atac, conform dispozitiilor art. 361 alin. 1 din Codul de procedura penala.
    In ceea ce priveste invocarea art. 23 alin. (9) din Constitutie, care prevede ca "nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii", art. 385^9 din Codul de procedura penala nu contravine acestor dispozitii. Ar fi contrar prevederilor art. 23 alin. (9) din Constitutie aplicarea unei pedepse cu incalcarea regulilor procedurale pentru judecarea infractiunii. Dimpotriva, din moment ce art. 23 alin. (9) din Constitutie prevede ca pedeapsa poate fi stabilita si aplicata numai in conditiile legii, rezulta ca art. 385^9 din Codul de procedura penala, care reglementeaza aceste conditii in ce priveste cazurile in care se poate formula recursul, nu poate fi considerat ca neconstitutional.
    Un ultim aspect pe care il ridica solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate este faptul ca prin invocarea acesteia se urmareste completarea motivelor de recurs prevazute in art. 385^9 din Codul de procedura penala si cu posibilitatea instantei de recurs de a cenzura individualizarea pedepsei. Deci, sub aspectul scopului urmarit de catre inculpatii-recurenti, rezulta ca exceptia este o neconstitutionalitate prin omisiune, in sensul ca textul ar fi neconstitutional deoarece legiuitorul a omis sa prevada si motivul de recurs legat de individualizarea pedepsei.
    Tinand seama insa de prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie, potrivit carora obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il poate forma numai o dispozitie a unei legi sau ordonante in vigoare, rezulta ca, in nici un caz, controlul de neconstitutionalitate nu poate privi omisiuni, deoarece, altminteri, dintr-un legislator negativ, ce este de natura rolului si functiei Curtii Constitutionale in asigurarea suprematiei Constitutiei, aceasta s-ar transforma intr-un legislator pozitiv, ce este de natura si rolul functiei exclusive a Parlamentului, ca unica autoritate legiuitoare a tarii, potrivit art. 58 alin. (1) din Constitutie.
    Chiar daca, in prezent, este in curs de legiferare o noua reglementare care va largi controlul judecatoresc pe calea recursului si asupra individualizarii pedepsei, aceasta este determinata, in principal, de unele ratiuni practice, iar nu de ratiuni pur juridice.
    Pentru considerentele expuse, avand in vedere dispozitiile art. 385^9 din Codul de procedura penala, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^9 din Codul de procedura penala, invocata de inculpatii-recurenti Colda Mircea, Covaciu Roman, Dragos Vasile, Santa Iozsef si Sautiut Daniel in dosarele nr. 1.371/1994, nr. 1.359/1994, nr. 1.310/1994, nr. 281/1994 si nr. 1.439/1994 ale Curtii de Apel Oradea.
    Cu recurs  in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata in sedinta din 29 mai 1995.

                   PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                   prof. univ. dr. IOAN MURARU

                          Magistrat-asistent,
                          Doina Suliman