Decizia Nr.519 din 19.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 şi art. 145 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Emilia Caragea în Dosarul nr. 33.831/245/2009 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 33.831/245/2009, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 şi art. 145 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Emilia Caragea într-o cauză civilă având ca obiect o contestaţie la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3) şi art. 126 alin. (1), precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată, în esenţă, că art. 141 şi art. 145 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 „sunt neconstituţionale în măsura în care procedura executării silite a creanţelor fiscale datorate statului se face potrivit prevederilor de mai sus fără a se obţine în prealabil încuviinţarea executării silite de la instanţa de executare“. Autorul criticii invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 458 din 31 martie 2009 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 373¹ din Codul de procedură civilă.Judecătoria Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 141 şi art. 145 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: – Art. 141: „(1) Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.(1¹) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanţele fiscale neachitate la scadenţă, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat, precum şi accesoriile aferente acestora, stabilite în condiţiile legii.
(2) Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
(3) Modificarea titlului de creanţă atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.
(4) Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conţine, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.
(5) Pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu.
(6) Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanţe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 136.
(7) Netransmiterea titlurilor executorii provenite în urma sancţionării contravenţionale, în termen de 90 de zile de la emiterea de către organele competente, conduce la anularea acestora. Conducătorul organului emitent al titlului executoriu are obligaţia emiterii deciziei de imputare a contravalorii contravenţiei personalului care se face vinovat de întârziere. Termenul de 90 de zile se prelungeşte cu perioada scursă în procedura de contestare a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei.
(8) În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis şi dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente.
(9) În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.
(10) În cazul în care instituţiile publice transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silită organelor fiscale, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau local, după caz.
(11) În cazul în care autorităţile administraţiei publice locale transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silită organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.“;– Art. 145: „(1) Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu.
(2) Somaţia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei puterilor în stat, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii art. 141 şi art. 145 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 s-a mai pronunţat în cauze cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.291 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate, a reţinut că dispoziţiile de lege menţionate nu contravin art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, deoarece legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condiţiile procedurale stabilite de lege. Astfel, potrivit art. 172 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură fiscală, „Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare [...]“, iar, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, „Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă“. Considerentele deciziei menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii. Procedura executării silite a creanţelor fiscale asigură garanţii suficiente pentru ocrotirea accesului liber la justiţie şi a dreptului la apărare prin însuşi faptul că oferă posibilitatea de a contesta executarea, iar în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau a înseşi executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, legiuitorul are latitudinea de a stabili modalitatea stingerii creanţelor fiscale prin executare silită. În aceste condiţii nu poate fi primită nici critica referitoare la înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi art. 126 alin. (1), deoarece dispoziţiile de lege criticate nu exclud controlul judecătoresc, astfel că nu sunt în contradicţie cu principiul separaţiei puterilor în stat. În fine, în ceea ce priveşte invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, Curtea constată că aceasta nu are nicio relevanţă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate, deoarece textele de lege criticate reglementează executarea silită a creanţelor fiscale al căror specific a impus stabilirea unor norme speciale, derogatorii de la cele ale Codului de procedură civilă. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 şi art. 145 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Emilia Caragea în Dosarul nr. 33.831/245/2009 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 aprilie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman