DECIZIE Nr.
518 din 27 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 337 din 20 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (3) din Legea
nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Helios Impex" - S.R.L. în Dosarul nr. 49/117/2009 al
Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi
fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca nefondată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 27 februarie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 49/117/2009, Tribunalul Cluj -
Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de
muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Helios Impex" - S.R.L. în
dosarul de mai sus.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că, prin textul de lege criticat, legiuitorul acordă
statului şi unităţilor administrativ-teritoriale o poziţie
privilegiată faţă de cea a celorlalte persoane de drept privat.
In acest sens se apreciază că impozitul pe clădirile aflate în
proprietatea privată a statului sau a unităţilor
administrativ-teritoriale este datorat de concesionarii, locatarii sau
titularii dreptului de administrare sau folosinţă a acestora, în timp
ce proprietarul clădirilor este scutit de o atare obligaţie. Se mai susţine
că nu este echitabil ca titularul unui drept de proprietate privată,
în speţă statul sau unităţile administrativ-teritoriale,
să fie scutit de la plata impozitului pe clădiri şi acest
impozit să fie suportat de cel care are doar atributul folosinţei
clădirilor şi nu toate atributele dreptului de proprietate.
Un atare regim juridic îi discriminează atât pe
concesionari, locatari sau alţi titulari ai dreptului de administrare sau
folosinţă care trebuie să plătească impozit pe
clădire, pe lângă chirie, redevenţa sau contravaloarea
folosinţei clădirii, cât şi pe persoanele de drept privat care
au în proprietate clădiri pe care le-au închiriat şi care nu sunt
scutite de plata impozitului pe clădire.
Se consideră că textul legal criticat
încalcă şi prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie,
întrucât prevede în sarcina statului şi unităţilor
administrativ-teritoriale un regim fiscal de favoare.
Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de
contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi
asigurări sociale arată că
excepţia de neconstituţionalitate este nefodată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, sens
în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, astfel cum au fost modificate prin art. I
pct. 218 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 662 din 1 august 2006.
Textul criticat are următorul cuprins:
- Art. 249 alin. (3):
„Pentru clădirile proprietate publică sau
privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale,
concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă,
după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se
stabileşte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală
a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de
folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe
clădiri."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate
susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt
încălcate prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (2) şi
(7) privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 56 alin. (2)
privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost
supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 324 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2007, Decizia nr. 345 din 3 aprilie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14
mai 2007, şi Decizia nr. 857 din 9 octombrie 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, Curtea,
respingând excepţiile ridicate, a constatat că scutirea statului
şi a unităţilor administrativ-teritoriale, în calitate de
proprietari, de la plata impozitului pe clădiri nu operează în
cazurile în care clădirea sau încăperi din aceasta sunt concesionate,
închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz,
persoanelor juridice care întreprind activităţi economice.
Opţiunea legiuitorului de a excepta din categoria bunurilor impozabile
clădirile proprietatea statului si a unităţilor
administrativ-teritoriale folosite în alte scopuri decât cele economice nu poate
fi considerată discriminatorie, ci reprezintă expresia politicii
fiscale şi bugetare pe care statul şi-o asumă la un moment dat.
Prin urmare, Curtea nu a reţinut încălcarea
prevederilor constituţionale invocate, sub aspectul creării unei
situaţii privilegiate în favoarea statului sau a unităţilor
administrativ-teritoriale.
Curtea a mai statuat că numai legiuitorul poate
acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii
de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de
situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia
economico-financiară a ţării în perioadele respective. Aşa
fiind, legiuitorul, dând expresie politicii fiscale şi bugetare adoptate
la un moment dat, are deplina libertate de a stabili impozite şi taxe, în
măsura în care acestea sunt proporţionale, rezonabile şi
echitabile, condiţie îndeplinită în cazul de faţă, cu atât
mai mult cu cât concesionarea, închirierea, ca şi darea în administrare
şi în folosinţă a clădirilor proprietate publică sau
privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale se
fac în general pe termen foarte lung, prin convenţii/acte intervenite
între părţile interesate.
Totodată, Curtea a mai stabilit că
autorităţile publice - creditori bugetari - pot fi scutite de la
plata unor impozite sau taxe, întrucât pentru a putea funcţiona sunt
finanţate de la bugetul de stat, iar taxele respective se fac venit tot la
bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în
cauză să fie obligate formal să plătească din buget o
taxă care revine aceluiaşi buget.
Intrucât nu au apărut împrejurări noi, care
să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în
precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază
îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fată.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d)
şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Helios
Impex" - S.R.L. în Dosarul nr. 49/117/2009 al Tribunalului Cluj -
Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de
muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 27 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru