Decizia Nr.516 din 07.07.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 718 din 24 septembrie 2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, excepţie ridicată de Elena Mihai în Dosarul nr. 9.909/105/2013 al Tribunalului Prahova - Secţia penală şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 86 D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Arată că autoarea excepţiei critică art. 22 din Normele metodologice privind activitatea medicului legist în calitate de expert recomandat, or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate pot fi doar legile şi ordonanţele Guvernului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 18 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 9.909/105/2013, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală. Excepţia a fost ridicată de Elena Mihai în dosarul cu numărul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 şi art. 175 lit. c) din vechiul Cod penal.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare, deoarece Normele metodologice privind activitatea medicului legist în calitate de expert numit de organele judiciare la solicitarea părţilor interzic expertului să formuleze o opinie cu privire la capacitatea psihică sau discernământul persoanei examinate. În acest sens se arată că dispoziţiile art. 172, 173, 177 şi 184 din Codul de procedură penală dau persoanei interesate dreptul de a solicita ca la efectuarea unei expertize medico-legale să participe şi un expert recomandat de aceasta. Totodată, art. 15, 33 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, republicată, stabilesc fără echivoc că dispoziţiile din Codul de procedură penală şi din Codul de procedură civilă cu privire la expertize sunt aplicabile şi în cazul expertizelor medico-legale, sens în care Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti, precum şi celelalte institute de medicină legală, în limitele competenţei lor teritoriale, vor efectua din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor de judecată sau la cererea persoanelor interesate expertize, examinări medico-legale, precum şi alte lucrări medico-legale, la a căror efectuare, în numele părţilor interesate, pot asista medici legişti sau specialişti cuprinşi într-o listă oficială. Cu toate acestea, dispoziţiile art. 22 din Normele metodologice privind activitatea medicului legist în calitate de expert numit de organele judiciare la solicitarea părţilor interzic expertului recomandat să facă aprecieri asupra capacităţii psihice sau a discernământului unei persoane chiar dacă a participat la examinarea persoanei respective efectuată de comisia medico-legală psihiatrică. Se solicită Curţii Constituţionale să constate că dispoziţiile art. 13 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, care stabilesc ca atribuţii în sarcina Consiliului superior de medicină legală coordonarea din punct de vedere metodologic a activităţii de medicină legală, contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României „în măsura în care permite elaborarea unor norme metodologice cu caracter administrativ, vădit neconstituţional“.6. Tribunalul Prahova - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece prin dispoziţiile art. 13 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 a fost reglementat dreptul Consiliului superior de medicină legală de a coordona din punct de vedere metodologic activitatea de medicină legală, în baza acestor prerogative Consiliul emiţând şi aprobând Normele metodologice privind participarea expertului parte în cadrul lucrărilor medico-legale. Aceste norme metodologice interzic expertului recomandat să facă aprecieri asupra capacităţii psihice sau a discernământului unei persoane chiar dacă a participat la examinarea persoanei respective efectuată de către comisia medico-legală psihiatrică. Prin îngrădirea dreptului expertului parte de a-şi exprima punctul de vedere în privinţa capacităţii psihice sau discernământului unei persoane se încalcă dreptul la un proces echitabil.7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 1.462 din 12 martie 2015, punctul său de vedere în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate din interpretarea art. 22 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice privind participarea expertului parte în cadrul lucrărilor medico-legale. Or, acestea nu pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, ele putând fi atacate numai pe calea contenciosului administrativ.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005, care au următorul conţinut: „Consiliul superior de medicină legală are următoarele atribuţii principale:a)coordonează activitatea de medicină legală, din punct de vedere ştiinţific şi metodologic, împreună cu Ministerul Sănătăţii, în vederea asigurării unei practici medico-legale unitare pe întregul teritoriu al ţării;“ 12. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 13 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 reglementează una dintre atribuţiile Consiliului superior de medicină legală, respectiv aceea de coordonare a activităţii de medicină legală din punct de vedere ştiinţific şi metodologic, împreună cu Ministerul Sănătăţii. Scopul instituirii acestei atribuţii îl constituie, potrivit aceluiaşi text legal, asigurarea „unei practici medico-legale unitare pe întreg teritoriul ţării“.14. Potrivit art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, activitatea de medicină legală constă în „efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viaţă, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor ori în alte situaţii prevăzute de lege, precum şi în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei.“ Prin urmare, activitatea de medicină legală asigură mijloace de probă cu caracter ştiinţific organelor de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti, precum şi la cererea persoanelor interesate, în soluţionarea cauzelor penale, civile sau de altă natură, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului, astfel încât necesitatea asigurării unei practici medico-legale unitare pe întreg teritoriul ţării este de domeniul evidenţei.15. În acest cadru, instituirea atribuţiei Consiliului superior de medicină legală menţionate nu afectează, în principiu, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. O astfel de competenţă este de natură a da eficienţă dispoziţiei constituţionale referitoare la obligaţia statului de a garanta dreptul la ocrotirea sănătăţii, sens în care activitatea de medicină legală, ca parte integrantă a asistenţei medicale, este coordonată din punct de vedere administrativ de către Ministerul Sănătăţii şi din punct de vedere ştiinţific şi metodologic de către Ministerul Sănătăţii şi Consiliul superior de medicină legală. 16. De altfel, autorul excepţiei nu critică şi deci nu aduce argumente care să susţină neconstituţionalitatea instituirii unei astfel de atribuţii în sarcina Consiliului superior de medicină legală. Susţinerile sale vizează dispoziţii cuprinse în Normele metodologice privind activitatea medicului legist în calitate de expert numit de organele judiciare la solicitarea părţilor, aprobate prin Hotărârea nr. 2 din 24 noiembrie 2011 a plenului Consiliului superior de medicină legală, respectiv dispoziţiile art. 22 alin. (2) lit. a) din aceste norme metodologice, potrivit cărora, în opinia expertală, expertul recomandat nu poate face aprecieri asupra capacităţii psihice sau a discernământului unei persoane chiar dacă a participat la examinarea persoanei respective efectuată de comisa medico-legală psihiatrică. Se susţin neconstituţionalitatea şi nelegalitatea textului menţionat, inclusiv printr-un examen comparativ cu prevederile Codului de procedură penală, fiind enunţată concluzia în sensul că „aceste norme încalcă dispoziţiile unei legi aprobate de Parlamentul României în urma dezbaterilor.“ Or, faţă de dispoziţiile exprese ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă[...]“, rezultă că normele metodologice nu pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Tot astfel, Curtea nu se poate pronunţa asupra modului concret în care Consiliului superior de medicină legală îşi exercită atribuţiile legale, întrucât examenul de constituţionalitate realizat în cadrul atribuţiei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie vizează conformitatea legilor şi ordonanţelor cu dispoziţiile Legii fundamentale, iar nu modul de aplicare a actelor normative menţionate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Mihai în Dosarul nr. 9.909/105/2013 al Tribunalului Prahova - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 13 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 iulie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta