Decizia Nr.501 din 19.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 alin. 3 şi ale cap. II („Citarea, comunicarea actelor procedurale, mandatul de aducere“) al titlului V („Acte procesuale şi procedurale comune“) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sabin Bâltac în Dosarul nr. 1.310/98/2010 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia penală.La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Autorul excepţiei solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în faţa Tribunalului Ialomiţa - Secţia penală.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă referitor la prevederile art. 175-184¹ din Codul de procedură penală, întrucât autorul excepţiei vizează modificarea textelor de lege criticate, respectiv ca neîntemeiată în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 27 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.310/98/2010, Tribunalul Ialomiţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 alin. 3 şi ale cap. II („Citarea, comunicarea actelor procedurale, mandatul de aducere“) al titlului V („Acte procesuale şi procedurale comune“) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Sabin Bâltac cu ocazia soluţionării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate încalcă egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la informaţie. În acest sens arată că, potrivit art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, pentru partea care a lipsit de la dezbateri şi de la pronunţare termenul de declarare a apelului începe să curgă de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii, în condiţiile în care comunicarea corectă nu poate fi decât una completă, respectiv comunicarea hotărârii redactate integral. În ceea ce priveşte dispoziţiile cap. II („Citarea, comunicarea actelor procedurale, mandatul de aducere“) al titlului V („Acte procesuale şi procedurale comune“) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei consideră că acestea se pot reduce la prevederile art. 183 şi 184 din cod, referitoare la mandatul de aducere, pentru a înlătura ambiguităţile generate de legiferarea mai multor variante de îndeplinire a procedurii de citare, având în vedere şi avantajul executării mandatului de aducere prin organele de poliţie.Tribunalul Ialomiţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 363 alin. 3 şi ale cap. II („Citarea, comunicarea actelor procedurale, mandatul de aducere“) al titlului V („Acte procesuale şi procedurale comune“) din Codul de procedură penală, capitol ce cuprindea, la data sesizării Curţii, art. 175-184 din cod. Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, cap. II din Codul de procedură penală a fost completat, ulterior sesizării Curţii, cu art. 184¹, cu menţinerea soluţiei legislative atacate. Ca atare, Curtea se va pronunţa asupra prevederilor art. 175-184¹ şi art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală.Dispoziţiile art. 363 alin. 3 din cod, criticate separat, au următorul cuprins: „Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare. Pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 31 alin. (2) referitoare la dreptul la informaţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. Referitor la prevederile art. 175-184¹ din Codul de procedură penală, autorul excepţiei solicită modificarea cap. II al titlului V din Codul de procedură penală, în sensul restrângerii acestuia la dispoziţiile art. 183 şi 184 din cod, pentru a înlătura ambiguităţile generate de legiferarea mai multor variante de îndeplinire a procedurii de citare. Asemenea solicitări nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175-184¹ din Codul de procedură penală va fi respinsă ca inadmisibilă.II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 636 din 24 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.137 din 15 decembrie 2005, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că dispoziţiile de lege criticate sunt norme de procedură, stabilite de legiuitor în temeiul prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, şi nu aduc atingere nici egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice şi nici dreptului la un proces echitabil. Mai mult, pentru situaţiile în care părţile sunt în imposibilitate de a promova căile de atac în termenele prevăzute de lege, legiuitorul a reglementat repunerea în termen, art. 364 alin. 1 din Codul de procedură penală stabilind în acest sens că „Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile“. Astfel, şi în aceste cazuri este asigurată deplina exercitare a dreptului la un proces echitabil, criticile autorului excepţiei fiind neîntemeiate.Cu acelaşi prilej, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, a prevederilor constituţionale care reglementează egalitatea în drepturi. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, egalitate nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situaţii diferite regimul juridic aplicabil nu poate fi decât diferit. De altfel, potrivit art. 129 din Constituţie, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti se face „în condiţiile legii“.În acelaşi sens este şi Decizia nr. 1.374 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 30 noiembrie 2009.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:I. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175-184¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sabin Bâltac în Dosarul nr. 1.310/98/2010 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia penală.II. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 aprilie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică