DECIZIE   Nr. 49 din 26 ianuarie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 123 alin. 1 din Codul penal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 188 din 28 februarie 2006

Ioan Vida                        - preşedinte

Nicolae Cochinescu        - judecător

Aspazia Cojocaru           - judecător

Constantin Doldur          - judecător

Acsinte Gaspar               - judecător

Kozsokar Gabor             - judecător

Petre Ninosu                  - judecător

Ion Predescu                  - judecător

Iuliana Nedelcu               - procuror

Florentina Geangu         - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconsti-tutionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Dorina Gabrea în Dosarul nr. 598/2005 al Tribunalului Braşov - Secţia penală.

La apelul nominal se prezintă mandatar Magda Dumitrescu pentru autoarea excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei, care reiterează argumentele expuse în faţa instanţei de judecată ce a sesizat Curtea Constituţională, depunand la dosar concluzii scrise şi solicitând în final admiterea excepţiei de neconstitutionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondată, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 9 septembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 598/2005, Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Dorina Gabrea într-o cauză penală.

In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate se susţine că „excluderea făptuitorului, din cuprinsul textului art. 123 din Codul penal, încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece, pe de o parte, îl avantajează pe făptuitor, pentru care înlăturarea răspunderii penale se realizează mai uşor, iar, pe de altă parte, se realizează o discriminare faţă de persoana vătămată, pe a cărei atitudine se motivează instituţia prescripţiei penale". De asemenea, autoarea excepţiei arată că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie, întrucât „plângerea penală nu se consideră un act ce poate oricând să atragă începerea unui proces penal".

Tribunalul Braşov - Secţia penală apreciază că „excepţia de neconstituţionalitate a art. 123 alin. 1 din Codul penal este neîntemeiată, acest articol necontravenind prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 din Constituţie".

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 123 alin. 1 din   Codul   penal,   potrivit   cărora   „Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal".

Autoarea excepţiei susţine că sintagma „învinuitului sau inculpatului" din cuprinsul textului legal criticat încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece îl avantajează pe făptuitor prin aceea că pentru acesta înlăturarea răspunderii penale se realizează mai uşor. De asemenea, susţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie, prin faptul că plângerea penală nu se consideră un act ce poate oricând să atragă începerea unui proces penal.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 123 alin. 1 din Codul penal referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale nu aduc atingere dispoziţiilor Legii fundamentale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi celor potrivit cărora nimeni nu este mai presus de lege, deoarece nu instituie nici un fel de discriminări de natură a determina aplicarea lor în mod diferenţiat tuturor persoanelor care se află în aceeaşi situaţie juridică.

In legătură cu susţinerea că dispoziţiile art. 123 alin. 1 din Codul penal ar încălca prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece înlătură implicit accesul persoanei vătămate la justiţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Plângerea prealabilă este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune, reprezentând unul din modurile de sesizare a organelor de urmărire penală. De altfel, în această fază nu se poate vorbi de calitatea de învinuit (persoană faţă de care a început urmărirea penală) sau de inculpat (persoană împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală).

Plângerea penală nu poate oricând să atragă începerea unui proces penal, cum susţine autoarea excepţiei, întrucât nu întotdeauna, în momentul când organul de urmărire penală ia cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte penale, există date suficiente referitoare la infracţiune care să determine începerea urmăririi penale.

De altfel, organele de urmărire penală sunt obligate prin lege să rezolve orice plângere prin care sunt sesizate cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. După începerea urmăririi penale, persoanei vătămate îi sunt recunoscute o serie de drepturi procesuale, inclusiv drepturile garantate prin Constituţie.

Deosebit de aceste considerente, Curtea mai constată că autoarea excepţiei solicită, în esenţă, completarea art. 123 alin. 1 din Codul penal, în sensul includerii în cuprinsul normei juridice şi a făptuitorului, alături de învinuit şi inculpat. Aceasta este o problemă care excedează competenţei instanţei de control constituţional. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului, ci se poate pronunţa numai asupra înţelesului ei contrar Constituţiei.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.  123 alin.  1  din Codul penal, excepţie ridicată de Dorina Gabrea în Dosarul nr. 598/2005 al Tribunalului Braşov - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu