Decizia Nr.469 din 12.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, excepţie ridicată de Cristian Dina, Gabriela Udrea, Marcel Dîmbean, Sanda Elisabeta Mergheş, Petru Eugen Mergheş, Liliana Dorina Iancu, Ademir Stoica, Pompilia Ariana Samoilă şi Corneliu Samoilă în Dosarul nr. 5.823/30/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.823/30/2009, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Cristian Dina, Gabriela Udrea, Marcel Dîmbean, Sanda Elisabeta Mergheş, Petru Eugen Mergheş, Liliana Dorina Iancu, Ademir Stoica, Pompilia Ariana Samoilă şi Corneliu Samoilă într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care permit modificarea regulilor de ocupare a terenurilor şi de amplasare a construcţiilor şi a amenajărilor aferente acestora printr-un plan urbanistic zonal, fără a fi necesar acordul vecinilor afectaţi de noile modificări, ceea ce limitează exploatarea dreptului de proprietate astfel cum este garantat de art. 44 alin. (7) din Constituţia României Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (7) din Constituţie impun anumite obligaţii în sarcina titularului dreptului de proprietate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textul de lege este constituţional, deoarece legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 32 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001. La data sesizării Curţii Constituţionale, textul de lege criticat avea următorul cuprins:– Art. 32 alin. (5) lit. a): „În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b) şi c), se pot aduce următoarele modificări reglementărilor din Planul urbanistic general: a)prin Planul urbanistic zonal se stabilesc reglementări noi cu privire la: regimul de construire, funcţiunea zonei, înălţimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT), retragerea clădirilor faţă de aliniament şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei;“Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011, art. 32 din Legea nr. 350/2001 a fost modificat, conţinutul acestuia fiind preluat în art. 47 alin. (5) din Legea nr. 350/2001, dispoziţii care au următoarea redactare: „Prin Planul urbanistic zonal se stabilesc, în baza analizei contextului social, cultural istoric, urbanistic şi arhitectural, reglementări cu privire la regimul de construire, funcţiunea zonei, înălţimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT), retragerea clădirilor faţă de aliniament şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei, caracteristicile arhitecturale ale clădirilor, materialele admise.“ Or, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. III/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanţa de contencios constituţional a statuat că, în cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării. Prin urmare, Curtea constată că soluţia legislativă criticată a fost preluată în dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 350/2001 şi, prin urmare, reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă aceste dispoziţii de lege. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (7) privind dreptul de proprietate. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: Potrivit art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, dreptul de proprietate este garantat, iar conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite de lege. Aceste dispoziţii constituţionale, în deplin acord cu cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, permit posibilitatea instituirii unor limite legale de exercitare a dreptului de proprietate, pentru protejarea unor interese publice: în interes economic general sau fiscal, în interes edilitar, în interes de salubritate şi sănătate publică, în interes social, cultural istoric, urbanistic şi arhitectural, în interesul siguranţei şi apărării naţionale etc., cu condiţia ca aceste limitări legale să nu atingă însăşi substanţa dreptului de proprietate. Or, potrivit textului de lege criticat, prin Planul urbanistic zonal se stabilesc reglementări cu privire la regimul de construire, funcţiunea zonei, înălţimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT), retragerea clădirilor faţă de aliniament şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei, caracteristicile arhitecturale ale clădirilor, materialele admise. Jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a statuat că legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. (A se vedea în acest sens Decizia nr. 612/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.117 din 12 decembrie 2005.) Prin urmare, Curtea constată că, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale, textul de lege criticat nefiind în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale invocate. Pe de altă parte, Curtea observă că autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt nemulţumiţi de omisiunea de reglementare a acordului vecinilor afectaţi de modificările regulilor de ocupare a terenurilor şi de amplasare a construcţiilor şi a amenajărilor aferente acestora printr-un plan urbanistic zonal, ceea ce intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, iar nu a instanţei de contencios constituţional. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, excepţie ridicată de Cristian Dina, Gabriela Udrea, Marcel Dîmbean, Sanda Elisabeta Mergheş, Petru Eugen Mergheş, Liliana Dorina Iancu, Ademir Stoica, Pompilia Ariana Samoilă şi Corneliu Samoilă în Dosarul nr. 5.823/30/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean