Decizia Nr.406 din 08.10.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 706 din 18 noiembrie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Afrodita Laura Tutunaru	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială Livio Prodilin - S.R.L. din Sânnicolau Mare în Dosarul nr. 496/295/2007/a1 al Judecătoriei Sânnicolau Mare şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 373D/2013.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, deoarece Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de aplicare a dispoziţiilor legale criticate şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a instanţei de contencios constituţional.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 octombrie 2007 (şi transmisă Curţii Constituţionale cu adresa emisă la data de 31 mai 2013), pronunţată în Dosarul nr. 496/295/2007/a1, Judecătoria Sânnicolau Mare a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială Livio Prodilin - S.R.L. din Sânnicolau Mare în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale formulate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei din 16 noiembrie 2006.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie, precum şi dreptul la un proces echitabil consacrat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece contravenientul este pus în faţa unui verdict de vinovăţie indiferent de împrejurările în care s-a săvârşit contravenţia. În acest sens arată că a achitat tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale, dar la un control efectuat de reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. s-a constatat că acesta este inferior tarifelor prevăzute pentru categoria autovehiculului utilizat. În această situaţie, lipsa vinovăţiei, invocată în cadrul contestaţiei procesului-verbal de constatare a contravenţiei, este „blocată“ de art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 din a cărui interpretare rezultă că persoana care nu deţine un tip de rovinietă corespunzător este vinovată definitiv. Judecătoria Sânnicolau Mare opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece Curtea Constituţională nu are competenţa de a se pronunţa asupra modalităţii de interpretare şi de aplicare a textului criticat într-un litigiu de drept comun.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea va stabili asupra cărei redactări a textelor de lege urmează să exercite controlul de constituţionalitate: asupra celei pe care acestea o aveau la data la care autorul excepţiei a săvârşit contravenţia, respectiv 16 noiembrie 2006, sau asupra celei pe care o au în prezent, ca urmare a modificării lor prin art. I pct. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 30 ianuarie 2010.Sub acest aspect, Curtea reţine că în cauză este aplicabilă Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, prin care s-a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Aceasta, deoarece, deşi textele de lege vizate în prezenta cauză nu au ieşit din vigoare, ci au fost doar modificate, în cauză nu este incidentă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, prin care s-a stabilit că „În cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea sau ordonanţa modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării“. Or, în speţa de faţă, Curtea reţine că, din perspectiva criticilor formulate referitoare la tipul rovinietei, soluţia legislativă conţinută în textele de lege în discuţie este diferită de cea iniţială, modificarea operată prin ordonanţa menţionată făcând trimitere numai la rovinietă valabilă.Aşadar, obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, în forma existentă la data săvârşirii contravenţiei, adică aşa cum a fost modificat şi completat prin art. unic pct. 5 din Legea nr. 415/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 1 noiembrie 2004. Dispoziţiile legale criticate care au legătură cu soluţionarea litigiului au următorul conţinut:
(1) Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare în ceea ce priveşte tipul şi valabilitatea rovinietei revine în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deţinătorilor menţionaţi în certificatul de înmatriculare, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 90 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2008, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 stabilesc persoanele responsabile să achite tariful de utilizare în ceea ce priveşte tipul şi valabilitatea rovinietei, fără ca prin aceasta să instituie „verdicte de vinovăţie“, astfel cum susţine autorul excepţiei. Curtea a reţinut că modalitatea de interpretare a textului de lege în legătură cu persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei pentru neachitarea, în totalitate sau în parte, a tarifului de utilizare în ceea ce priveşte tipul şi valabilitatea rovinietei, precum şi stabilirea responsabilităţii acesteia aparţin competenţei instanţei de judecată, nefiind o problemă de constituţionalitate.Cât priveşte dispoziţiile constituţionale şi internaţionale invocate de autorul excepţiei, Curtea constată că nu sunt aplicabile în această cauză, întrucât ele specifică în mod direct faptul că prezumţia de nevinovăţie se referă exclusiv la procese cu caracter penal şi nicidecum la situaţii de felul celei ce face obiectul cauzei de faţă. Astfel, art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede: „Orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusă nevinovată până când vinovăţia sa va fi stabilită în mod legal (...)“, iar art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, text invocat de autorul excepţiei, stabileşte la rândul său: „Orice persoană acuzată de infracţiune este prezumată nevinovată cât timp vinovăţia sa n-a fost în mod legal stabilită“. În acelaşi sens sunt redactate şi art. 14 pct. 2 din Pactul internaţional al drepturilor civile şi politice, precum şi art. 23 alin. (11) din Constituţie.În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „(1) Curtea Constituţională asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului.
(2) Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei. [... ]“, rezultă că excepţia este inadmisibilă, Curtea neavând competenţa de a se pronunţa asupra modalităţii de interpretare şi de aplicare a textului de lege supus controlului de constituţionalitate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială Livio Prodilin - S.R.L. Sânnicolau Mare în Dosarul nr. 496/295/2007/a1 al Judecătoriei Sânnicolau Mare. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sânnicolau Mare şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru