Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.405 din 28.05.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a doua şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 518 din 13 iulie 2015

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a doua şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Doina Buţiu în Dosarul nr. 1.874/246/2014/a1 al Judecătoriei Ineu şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.256D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, deoarece dispoziţiile legale astfel criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 29 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.874/246/2014/a1, Judecătoria Ineu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a doua şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Doina Buţiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu permit nicio cale de atac împotriva încheierii pronunţate potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.6. Cât priveşte prevederile art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, autorul excepţiei susţine că acestea sunt neconstituţionale, deoarece, deşi a solicitat recuzarea unui judecător într-un proces civil, în revizuire, acelaşi judecător a soluţionat calea extraordinară de atac.7. Judecătoria Ineu opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală este neîntemeiată, dar nu şi-a exprimat punctul de vedere şi cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 72 alin. (1) teza a doua cu denumirea marginală Cererea de strămutare şi efectele acesteia şi art. 341 alin. (8) cu denumirea marginală Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

Art. 72 alin. (1): „[...] În cursul procedurii de cameră preliminară nu se poate face cerere de strămutare.“

Art. 341 alin. (8): „(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.“13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi art. 129 referitor la Folosirea căilor de atac. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 139 din 12 martie 2015, paragrafele 15 şi 16, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, s-a statuat că „stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului“. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.15. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, se constată că obiectul dosarului în care a fost invocată îl reprezintă soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror şi, prin urmare, nu are în vedere procedura camerei preliminare la care fac trimitere dispoziţiile legale contestate, respectiv art. 342-348 din Codul de procedură penală. Totodată, aşa cum rezultă din documentele ataşate încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, autorul excepţiei nu a formulat in termins vreo cerere de strămutare, dar a apreciat că ar putea fi posibilă o astfel de cerere în măsura în care judecătorul care s-a pronunţat anterior - într-o cauză civilă având ca obiect obligarea membrilor comisiei locale de fond funciar să întocmească şi să înainteze comisiei judeţene documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate - nu s-ar abţine (dacă i-ar fi repartizat dosarul) de la judecarea plângerii penale formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror cu privire la membrii celor două comisii de fond funciar. Aşa fiind, ţinând seama de exigenţele dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanţa de contencios constituţional decide asupra dispoziţiilor legale „care au legătură cu soluţionarea cauzei“, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Doina Buţiu în Dosarul nr. 1.874/246/2014/a1 al Judecătoriei Ineu.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Ineu şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 405/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 405 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 405/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu