DECIZIE   Nr. 39 din 29 ianuarie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 83 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicata

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 217 din 12 martie 2004

    Costica Bulai         - presedinte
    Nicolae Cochinescu    - judecator
    Constantin Doldur     - judecator
    Kozsokar Gabor        - judecator
    Petre Ninosu          - judecator
    Serban Viorel Stanoiu - judecator
    Lucian Stangu         - judecator
    Ioan Vida             - judecator
    Aurelia Popa          - procuror
    Mihai Paul Cotta      - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 83 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicata, exceptie ridicata de Dorin Octavian Serban, Irina Serban, Iosif Borda si Tinca Borda in Dosarul nr. 3.882/2003 al Judecatoriei Oradea.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 22 ianuarie 2004, fiind consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 29 ianuarie 2004.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 22 septembrie 2003, pronuntata in Dosarul nr. 3.882/2003, Judecatoria Oradea a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 83 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, republicata, exceptie ridicata de Dorin Octavian Serban, Irina Serban, Iosif Borda si Tinca Borda.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin, in esenta, ca dispozitiile criticate incalca dreptul de acces liber la justitie consacrat de art. 21 din Constitutie, intrucat, desi au calitatea de garanti ipotecari, sunt obligati la plata unei cautiuni de 20% din activul bancar supus valorificarii, fiind considerati debitori.
    Judecatoria Oradea apreciaza ca dispozitiile criticate "sunt constitutionale, cautiunea instituita prin aceste prevederi legale nu incalca principiul accesului liber la justitie, ci, din contra, este o masura de protectie a creditorului fata de reaua-credinta a debitorului". De asemenea, instanta arata ca "s-a instituit o procedura speciala, derogatorie de la dreptul comun, in vederea realizarii creantelor bancare neperformante preluate de AVAB si a asigurarii celeritatii in solutionarea litigiilor si a oricaror cereri in legatura cu activele bancare supuse valorificarii, potrivit acestui act normativ". In legatura cu sustinerea ca se incalca prevederile art. 21 din Constitutie, instanta, referindu-se la jurisprudenta Curtii Constitutionale, considera ca "debitorului nu i se inchide accesul la justitie pentru apararea unui drept subiectiv, ci i se limiteaza posibilitatea abuzului judiciar, asigurandu-se celeritatea solutionarii cauzei".
    Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.
    Guvernul considera ca exceptia este neintemeiata. In argumentarea acestui punct de vedere se arata ca dispozitiile criticate trebuie coroborate cu cele ale art. 35 alin. (1) lit. c) din aceeasi ordonanta de urgenta, care stabilesc ca sunt "debitori" si "persoanele fizice sau juridice care au constituit garantii pentru restituirea creditului", deci "atat fidejusorii, cat si cautionatarii creantelor al caror titular a devenit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare". In ceea ce priveste dispozitiile criticate "privind stabilirea obligatorie, prin lege, a depunerii unei cautiuni", Guvernul arata ca exista o jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale in materie, prin care s-a stabilit ca textul este constitutional.
    Avocatul Poporului considera ca dispozitiile criticate sunt constitutionale. In esenta, argumentarea acestui punct de vedere se bazeaza pe ideea ca "prin instituirea obligatiei la plata unei cautiuni pentru introducerea contestatiei la executare nu se ingradeste accesul liber la justitie pentru apararea unui drept subiectiv, ci se asigura celeritatea procedurii de executare, prin evitarea unor tergiversari nejustificate ale acesteia". De asemenea, se apreciaza ca "aceasta modalitate de reglementare, care prevede plata unei cautiuni, reprezinta o optiune a legiuitorului, in conformitate cu dispozitiile art. 125 din Constitutie".
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutia republicata, precum si celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 83 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002.
    Dispozitiile criticate au urmatorul cuprins: "(1) Debitorii pot contesta in justitie masurile dispuse de AVAB potrivit prezentei ordonante de urgenta si pot face contestatie la executare numai dupa depunerea unei cautiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificarii."
    In opinia autorilor exceptiei, aceste dispozitii contravin prevederilor art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, potrivit carora: "(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept."
    Curtea a mai fost sesizata cu aceasta exceptie, pe care a respins-o ca neintemeiata (de exemplu, prin Decizia nr. 285/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 101 din 18 februarie 2003, si Decizia nr. 231/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 847 din 25 noiembrie 2002). In motivarea solutiei s-a retinut, printre altele, ca "Instituirea, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, a obligatiei la plata unei cautiuni nu contravine prevederilor constitutionale invocate de autorul exceptiei, dat fiind ca debitorului nu i se inchide accesul la justitie pentru apararea unui drept subiectiv, ci i se limiteaza posibilitatea abuzului judiciar, asigurandu-se celeritatea solutionarii cauzei".
    In practica, obligativitatea platii cautiunii, ca o conditie de acces la calea de atac a contestatiei la executare, s-a relevat ca un impediment de multe ori insurmontabil, cu atat mai dificil de calificat ca rezonabil, cu cat, potrivit legii, o asemenea cale de atac este deschisa oricarei persoane lezate in drepturile si interesele sale legitime. Este motivul pentru care reglementarea in cauza a facut obiectul a repetate sesizari de neconstitutionalitate, acestea constituindu-se - in opinia Curtii - intr-un element de noutate, de natura sa impuna reexaminarea atat a solutiei adoptate in precedent, cat si a considerentelor pe care se intemeiaza si, pe cale de consecinta, reconsiderarea jurisprudentei in materie, in sensul celor ce urmeaza.
    Este de principiu ca impunerea prin lege a unor exigente cum ar fi instituirea unor termene sau plata unor taxe, pentru valorificarea de catre titular a dreptului sau subiectiv, chiar daca constituie ingradiri ale accesului liber la justitie, are o solida si indiscutabila justificare prin prisma finalitatii urmarite, constand in limitarea in timp a starii de incertitudine in derularea raporturilor juridice si in restrangerea posibilitatilor de exercitare abuziva a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigura climatul de ordine, indispensabil pentru valorificarea plenara a drepturilor proprii, cu respectarea atat a intereselor generale, cat si a drepturilor si intereselor legitime ale celorlalti titulari, carora statul este tinut, in egala masura, sa le acorde ocrotire.
    Este, totodata, de principiu ca legiuitorul este competent sa adopte asemenea reglementari, in virtutea art. 126 alin. (2) din Constitutia republicata, potrivit caruia "Competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege".
    Avand dezlegarea constitutionala sa procedeze ca atare, legiuitorul este tinut insa sa o faca orientandu-se dupa principiul "est modus in rebus". Altfel spus, acesta trebuie sa fie preocupat ca exigentele astfel instituite sa fie indeajuns de rezonabile incat sa nu antreneze, in considerarea prevenirii unor eventuale abuzuri, o restrangere excesiva a exercitiului dreptului, de natura sa puna sub semnul intrebarii insasi existenta sa.
    Independent de finalitatea urmarita de legiuitor prin adoptarea reglementarii deduse controlului de constitutionalitate, Curtea considera ca aceasta contravine imperativelor principiale enuntate, in masura in care conditioneaza insasi inregistrarea contestatiei la executare, in materie, de plata unei cautiuni. Instituirea unei cai de atac ca modalitate de acces la justitie implica in mod necesar asigurarea posibilitatii de a o utiliza pentru toti cei care au un drept, un interes legitim, capacitate si calitate procesuala. Or, adaugarea la acestea a unei conditii suplimentare, a carei neindeplinire are semnificatia drastica a unui veritabil fine de neprimire a cererii de sesizare a instantei cu respectiva cale de atac, constituie o ingradire a accesului liber la justitie, contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutia republicata.
    Ingradirea este cu atat mai evidenta cu cat efectele neplatii cautiunii nu sunt subsecvente unui act de judecata exercitat de instanta in limitele investirii si potrivit competentei sale jurisdictionale, ci sunt constatate si dobandesc eficienta pe calea unei operatii tehnico-administrative derulate de judecatorul de serviciu care, luand act ca obligatia de plata a cautiunii nu a fost indeplinita, urmeaza sa refuze inregistrarea contestatiei, impiedicand astfel sesizarea instantei si, prin aceasta, accesul liber la justitie.
    Mai mult decat atat, potrivit art. 42 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, republicata, AVAB poate dispune, prin ordin, blocarea conturilor debitorului, cu consecinta ca orice plata din disponibilitatile aflate acolo urmeaza a fi facuta numai cu aprobarea sa prealabila, in scris, ceea ce il lipseste pe debitor de resursele financiare necesare achitarii cautiunii. Asa fiind, Curtea considera ca accesul liber la justitie al acestuia sufera o ingradire suplimentara, intrucat, intr-o atare maniera, respectivul debitor, chiar daca doreste si dispune de fondurile necesare, este pus in imposibilitate sa achite cautiunea, cu consecintele juridice care, potrivit legii, decurg de aici.
    Drept urmare, desi ratiunile in considerarea carora legiuitorul a instituit exigenta platii unei cautiuni, constand in preocuparea de a restrange posibilitatea exercitarii cu rea-credinta a contestatiei la executare, in scop exclusiv dilatoriu, nu pot fi minimalizate si, cu atat mai putin, negate, determinarea apriorica si imperativa a cuantumului cautiunii, stabilirea acestuia la 20% din valoarea activului bancar supus valorificarii, cat si, mai ales, convertirea neplatii sale intr-un fine de neprimire a contestatiei la executare sunt excesive si, prin aceasta, ingradesc in mod nepermis accesul liber la justitie. Astfel, in masura in care cuantumul sumei datorate este deosebit de important, ceea ce il pune pe debitor in imposibilitate de a achita cautiunea impusa de lege, acesta este lipsit de dreptul de a formula contestatie la executare si de a repune in discutie respectivul cuantum, chiar daca, prin ipoteza, nu datoreaza in realitate suma la care a fost impus.
    Curtea apreciaza ca ratiunile care au impus adoptarea, in aceasta materie, a reglementarii criticate pot fi satisfacute pe deplin - si intr-o maniera mai putin transanta, apta sa asigure echilibrul de interese si egalitatea de arme intre creditor si debitor - de reglementarea de drept comun (art. 399 - 404 din Codul de procedura civila), in ai carei termeni cautiunea - al carei cuantum este stabilit de judecator - constituie o conditie numai pentru a putea solicita si obtine suspendarea executarii pana la solutionarea contestatiei. Intrucat, potrivit acestei reglementari, contestatia nu este suspensiva de executare prin ea insasi, creditorul are posibilitatea sa-si valorifice creanta, chiar daca s-a formulat contestatie la executare, cata vreme nu s-a platit cautiunea, iar daca, urmare a platii acesteia, s-a dispus suspendarea, in masura in care contestatia este respinsa, are garantia repararii eventualului prejudiciu ce i-a fost astfel cauzat. La randul sau, debitorul, al carui acces liber la justitie nu este ingradit prin obligarea sa la plata unei cautiuni ca o conditie pentru inregistrarea contestatiei, chiar daca nu are posibilitatea de a achita cautiunea si a obtine suspendarea executarii, care isi urmeaza cursul, are dreptul, in situatia in care contestatia sa este admisa, la intoarcerea executarii.
    Asa fiind, Curtea considera ca admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 83 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, republicata, care, pentru motivele infatisate, se impune, nu nesocoteste catusi de putin ratiunile majore avute in vedere de legiuitor la adoptarea reglementarii in cauza.
    In legatura cu sustinerea autorilor exceptiei ca, in calitatea lor de garanti ipotecari, nu ar fi debitori in sensul dispozitiilor textului criticat, Curtea constata ca aceasta nu este o problema de constitutionalitate, ci de interpretare si aplicare a legii, de competenta exclusiva a instantei de judecata.

    Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutia republicata, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Dorin Octavian Serban, Irina Serban, Iosif Borda si Tinca Borda in Dosarul nr. 3.882/2003 al Judecatoriei Oradea si constata ca dispozitiile art. 83 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicata, sunt neconstitutionale.
    Prezenta decizie se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicata.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 29 ianuarie 2004.

                       PRESEDINTE,
              prof. univ. dr. COSTICA BULAI

                              Magistrat-asistent,
                              Mihai Paul Cotta

                              OPINIE SEPARATA

    I. Consideram, in dezacord cu opinia majoritatii membrilor Curtii Constitutionale, care a adoptat Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, ca nu se justifica revenirea asupra jurisprudentei Curtii, prin care au fost respinse, ca nefondate, exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 83 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobata, cu substantiale modificari si completari prin Legea nr. 409/2001, ordonanta republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002.
    Ordonanta de urgenta, al carei text formeaza obiect al exceptiei de neconstitutionalitate in cauza de fata, reglementeaza o procedura cu caracter special, care se refera, potrivit art. 1, la valorificarea unor active ale bancilor la care statul este actionar majoritar, in vederea pregatirii acestora pentru inceperea procedurii de privatizare, in scopul cresterii gradului de solvabilitate si a credibilitatii interne si externe sau reglementarii problemelor de natura financiara ale acestora pentru mentinerea viabilitatii sistemului bancar, precum si pentru accelerarea procedurilor de recuperare a creantelor cesionate (preluate de AVAB).
    Acest obiectiv al reglementarii cuprinse in ordonanta de urgenta, ca si faptul ca unele din activele bancare supuse valorificarii sunt creante neperformante preluate la datoria publica, avand, prin aceasta, o stransa legatura cu bugetul de stat, pun in evidenta interesul general, care sta la baza instituirii unor norme derogatorii de la prevederile Codului de procedura civila.
    Asa cum s-a argumentat in deciziile pronuntate pana in prezent de Curtea Constitutionala, prin care au fost respinse exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 83 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, republicata, instituirea obligatiei de plata a unei cautiuni nu contravine prevederilor art. 21 din Constitutie, "dat fiind ca debitorului nu i se inchide accesul la justitie pentru apararea unui drept subiectiv, ci i se limiteaza posibilitatea abuzului judiciar, asigurandu-se celeritatea in solutionarea cauzei". (A se vedea Decizia nr. 260 din 24 iunie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 561 din 5 august 2003.) De asemenea, Curtea a stabilit ca "se face o confuzie intre, pe de o parte, stabilirea unor conditii privind exercitarea unor drepturi prevazute in ordonanta, care nu contravin principiului accesului liber la justitie, [...] si pe de alta parte, ingradirea accesului la justitie". (A se vedea Decizia nr. 203 din 15 mai 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 550 din 31 iulie 2003.) In acelasi sens s-a statuat de catre Curte si prin Decizia nr. 358 din 30 septembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 797 din 12 noiembrie 2003.
    In deciziile pronuntate, Curtea a facut referire si la jurisprudenta sa anterioara prin care a respins exceptii de neconstitutionalitate privind fostul articol 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 409/2001 (text devenit, dupa republicarea ordonantei, art. 83), precum si la dispozitiile art. 40 din Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silita a creantelor bancare neperformante preluate la datoria publica interna (in prezent abrogata), care stabilea o cautiune si mai mare in cazul contestatiei la executare silita, egala cu 50% din valoarea activului bancar supus valorificarii.
    In opinia noastra, considerentele care au stat la baza deciziilor pronuntate de Curte in trecut isi pastreaza valabilitatea in cauza de fata neintervenind elemente noi de natura sa determine modificarea jurisprudentei Curtii.
    Imprejurarea ca textul criticat a format obiectul mai multor exceptii de neconstitutionalitate nu constituie, dupa parerea noastra, "un element de noutate, de natura sa impuna reexaminarea atat a solutiei adoptate in precedent, cat si a considerentelor pe care se intemeiaza si, pe cale de consecinta, reconsiderarea jurisprudentei in materie", asa cum se sustine in decizia cu privire la care formulam opinia separata de fata. Faptul ca o exceptie de neconstitutionalitate se ridica in mai multe cauze nu poate constitui eo ipso un motiv de reconsiderare a jurisprudentei intr-o anumita materie, ci doar o apreciere de ordin statistic.
    In decizia la care se refera prezenta opinie separata, desi se accepta ideea ca este constitutionala instituirea prin lege a unor termene sau plata unor taxe pentru valorificarea de catre titular a dreptului sau subiectiv, se considera ca "determinarea apriorica si imperativa a cuantumului cautiunii, stabilirea acestuia la 20% din cuantumul sumei datorate, cat si mai ales, convertirea neplatii sale intr-un fine de neprimire a contestatiei la executare sunt excesive si, prin aceasta, ingradesc in mod nepermis accesul liber la justitie".
    Nu putem fi de acord cu acest punct de vedere pentru considerentele ce vor fi expuse.
    Cautiunea, prin insasi natura sa, reprezinta nu numai o conditie de admisibilitate a contestatiei, ci si o garantie a bunei-credinte a debitorului obligatiei inscrise intr-un titlu executoriu, ca acesta nu formuleaza contestatia in scopuri sicanatorii, de intarziere nejustificata a realizarii creantei pentru care este urmarit sau a valorificarii activului respectiv.
    In cazul prevazut de textul criticat, debitorul contesta, in realitate, masuri procedurale luate in temeiul unui titlu executoriu, ceea ce poate duce la intarzierea realizarii creantei, cautiunea fiind instituita tocmai pentru descurajarea exercitarii cu rea-credinta a dreptului de a contesta masura luata de AVAB sau executarea. Este, pe de alta parte, esential de retinut ca, de natura cautiunii, care reprezinta o garantie, este restituirea ei celui care a platit-o, in cazul admiterii contestatiei.
    Contrar punctului de vedere exprimat in decizia la care se refera opinia separata de fata, consideram ca, in temeiul dispozitiilor art. 126 din Constitutia republicata, potrivit carora procedura de judecata este prevazuta de lege, procedura speciala instituita prin art. 83 al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, republicata, are deplina legitimitate constitutionala, tinandu-se seama de domeniul in care se aplica.
    De altfel, de mult timp s-a statuat, de principiu, in sensul ca "chiar in domeniul dreptului procesual civil este general admis ca actiunea in justitie este subordonata unor conditii de admisibilitate, care limiteaza liberul acces la justitie, iar, in dreptul administrativ, sub denumirea de <<fine de neprimire>>, ele apar si mai numeroase" (Prof. dr. Tudor Draganu, Liberul acces la justitie, Lumina Lex, Bucuresti, 2003).
    De asemenea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, referindu-se la art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, a stabilit ca "dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Conventia l-a recunoscut fara sa-l defineasca in sensul restrans al cuvantului, exista posibilitatea limitarilor, implicit admise chiar in afara limitelor care circumscriu continutul oricarui drept" [Hotararea din 21 februarie 1975 (plenul Curtii) seria A nr. 18, publicata de V. Berger - Jurisprudenta CEDO, Editia a 4-a, IRDO, 2003, pag. 156].
    In acest sens, Curtea Constitutionala a stabilit, in trecut, ca "legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, ca si modalitatile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si in modalitatile instituite de lege" (Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
    In legatura cu cuantumul cautiunii fixat prin textul criticat la o cincime din valoarea activului supus valorificarii (in sensul de creanta neperformanta sau bunuri imobile si mobile, intrate in patrimoniul bancilor ca urmare a procedurilor de executare silita, cum este definit de art. 2 din ordonanta de urgenta), consideram necesar, in acord cu jurisprudenta de pana acum a Curtii Constitutionale, sa subliniem ca acesta nu este exagerat si nu constituie un impediment pentru accesul la justitie. De altfel, in cadrul procedurii obisnuite, in cazul cererii de suspendare a executarii silite, instanta este cea care fixeaza cuantumul cautiunii, avand, astfel, posibilitatea, cel putin teoretic, sa stabileasca un cuantum mai mare decat 20% din valoarea bunului urmarit. (A se vedea art. 403 din Codul de procedura civila, text considerat a fi constitutional, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale).
    De altfel, pentru a reprezenta o garantie reala a exercitarii cu buna-credinta a dreptului de a contesta executarea, cautiunea trebuie sa aiba un caracter serios, sa nu fie derizorie in raport cu valoarea bunului urmarit.
    Pe de alta parte, consideram ca in cauza este necesar sa fie avuta in vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale, care, intr-un alt context, referindu-se la aprecierea cuantumului taxei de timbru, a stabilit, pe buna dreptate, consideram noi, ca "daca cuantumul acesteia ar parea ridicat, aprecierea nu este de resortul contenciosului constitutional. Curtea Constitutionala nu este in masura sa cenzureze optiunile legiuitorului si sa inlocuiasca aprecierea acestuia - suverana si deplina - cu propria sa apreciere, caci in felul acesta s-ar transforma, practic, intr-un legislator pozitiv, subsecvent". (A se vedea Decizia nr. 75 din 17 aprilie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 258 din 29 septembrie 1997). Mutatis mutandis, acest argument este valabil si in ceea ce priveste aprecierea cuantumului cautiunii stabilit prin textul criticat pentru neconstitutionalitate.
    II. Suntem de acord cu aprecierea cuprinsa in finalul deciziei, in sensul ca sustinerea autorilor exceptiei ca, in calitatea lor de garanti ipotecari nu ar fi debitori in sensul dispozitiilor textului criticat, nu este o problema de constitutionalitate, ci de interpretare si aplicare a legii, de competenta exclusiva a instantei de judecata.

                                Judecator,
                              Costica Bulai

                                Judecator,
                             Constantin Doldur