DECIZIE Nr. 389 din 16 octombrie 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17, 18 si
20 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul
refugiatilor in Romania, aprobata si modificata prin Legea nr. 323/2001, cu
modificarile si completarile ulterioare
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 745 din 24 octombrie 2003
Nicolae Popa - presedinte
Nicolae Cochinescu - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Vida - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent sef
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 17, 18 si 20 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul si regimul refugiatilor in Romania, aprobata si modificata prin Legea
nr. 323/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, exceptie ridicata de
Mahmoud Ghassan in Dosarul nr. 15.683/2002 al Judecatoriei Sectorului 6
Bucuresti.
La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este
legal indeplinita.
Reprezentantul Ministerului Public, tinand seama de jurisprudenta in
materie a Curtii Constitutionale, pune concluzii de respingere a exceptiei de
neconstitutionalitate ca neintemeiata.
CURTEA,
Prin Incheierea din 18 noiembrie 2002, pronuntata in Dosarul nr.
15.683/2002, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a sesizat Curtea
Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17,
18 si 20 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul
refugiatilor in Romania, aprobata si modificata prin Legea nr. 323/2001, cu
modificarile si completarile ulterioare. Exceptia a fost ridicata de Mahmoud
Ghassan intr-o cauza civila al carei obiect este plangerea formulata impotriva
Hotararii nr. 83.844/h/ST a Oficiului National pentru Refugiati prin care s-a
respins cererea de acordare a statutului de refugiat.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine,
in esenta, ca dispozitiile legale criticate contravin prevederilor
constitutionale ale art. 11 si 20 care se refera la raporturile dintre dreptul
intern si tratatele si conventiile internationale la care Romania este parte,
precum si celor ale art. 51 care consacra principiului respectarii Constitutiei
si a legilor. De asemenea, apreciaza ca sunt incalcate dispozitiile art. 2, 3,
ale art. 6 pct. 1 si ale art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale, precum si prevederile Conventiei de la
Geneva din 1951 privind Statutul refugiatilor. Astfel, autorul exceptiei
considera ca procedura accelerata reglementata de Ordonanta Guvernului nr.
102/2000, aprobata cu modificari prin Legea nr. 323/2001, cu modificarile
ulterioare, trebuie aplicata doar cererilor privind acordarea statutului de
refugiat, nu si celor prin care se solicita protectia umanitara conditionata.
In acest sens invoca modul in care este reglementata aceasta procedura prin
Rezolutia de la Londra din 1992. Autorul exceptiei arata ca, potrivit art. 14
alin. (5) teza intai din ordonanta, functionarul Oficiului National pentru
Refugiati este tinut sa se pronunte printr-o hotarare motivata atat asupra
posibilitatii acordarii statutului de refugiat, cat si asupra motivelor de
acordare a protectiei umanitare conditionate. Asa fiind, considera ca, in cazul
in care cererea solutionata pe calea procedurii accelerate a vizat numai
acordarea statutului de refugiat, solicitantul nu mai are posibilitatea de a
formula un recurs separat cu privire la motivele de acordare a protectiei
umanitare conditionate, deoarece art. 20 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr.
102/2000, aprobata cu modificari prin Legea nr. 323/2001, prevede ca hotararea
instantei este definitiva si irevocabila. Autorul exceptiei se considera astfel
lipsit de dreptul la un recurs efectiv, drept garantat de art. 6 pct. 1 si de
art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale. De asemenea, apreciaza ca sunt infrante si dispozitiile
conventiei care ocrotesc dreptul la viata si interzic tortura.
Instanta de judecata apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este
neintemeiata, textele de lege criticate fiind in deplina concordanta atat cu
prevederile constitutionale, cat si cu reglementarile internationale invocate.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, iar in conformitate cu art. 18^1
din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, a fost solicitat punctul de
vedere al institutiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciaza ca sunt neintemeiate criticile de neconstitutionalitate
aduse dispozitiilor legale ce fac obiectul exceptiei. Astfel, considera ca nu
pot fi retinute sustinerile autorului exceptiei referitoare la incalcarea
dreptului la aparare, atat timp cat art. 13 din Ordonanta Guvernului nr.
102/2000, aprobata cu modificari prin Legea nr. 323/2001, cu modificarile
ulterioare, reglementeaza posibilitatea petentului de a fi asistat sau
reprezentat de un avocat, precum si dreptul de a i se asigura in mod gratuit un
interpret, de a fi consiliat si asistat de un reprezentant al organizatiilor
neguvernamentale si de a fi informat cu privire la drepturile si obligatiile pe
care le are. In aceeasi ordine de idei sunt invocate si prevederile
constitutionale ale art. 125 alin. (3), potrivit carora competenta si procedura
de judecata sunt stabilite de lege, si ale art. 128, care lasa libertate
legiuitorului de a institui conditiile de exercitare a cailor de atac impotriva
hotararilor judecatoresti de catre partile interesate si Ministerul Public.
Guvernul observa, de asemenea, ca dispozitiile legale criticate au mai fost
supuse controlului de constitutionalitate de catre Curtea Constitutionala,
fiind amintite, intre altele, si deciziile nr. 330/2002 si nr. 293/2001, prin
care s-a statuat ca art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale nu impune mai multe grade de jurisdictie
la solutionarea cauzelor de natura civila.
Avocatul Poporului considera ca exceptia de neconstitutionalitate este
neintemeiata. Astfel, arata ca, deoarece intre prevederile legale criticate si
cele ale Conventiei din anul 1951, completata cu Protocolul aditional din 1967,
acte adoptate sub egida O.N.U., nu exista neconcordante, in cauza nu se
justifica aplicarea cu prioritate a instrumentelor juridice internationale. Asa
fiind, considera ca nu poate fi retinuta critica de neconstitutionalitate a
art. 17, 18 si 20 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, aprobata cu modificari
prin Legea nr. 323/2001, in raport cu art. 11 alin. (2), respectiv art. 20 din
Constitutie. In sustinerea acestui punct de vedere arata ca referirea exclusiva
a art. 20 din ordonanta la procedura de solutionare a cererilor de acordare a
statutului de refugiat, respinse ca evident nefondate, fara trimitere la
procedura specifica refuzului acordarii protectiei umanitare conditionate, se
justifica prin caracterul subsidiar al acestei ultime forme de protectie.
Astfel, in timp ce acordarea statutului de refugiat se face la cererea
strainului, cu conditia indeplinirii criteriilor prevazute de lege, protectia
umanitara conditionata se poate acorda strainului care nu indeplineste
conditiile pentru acordarea statutului de refugiat, dar care dovedeste ca se
afla in una dintre situatiile expres prevazute de lege. De altfel, in acest
sens, considera ca sunt si dispozitiile legale care reglementeaza procedura
accelerata si care prevad ca hotararea de acordare a protectiei umanitare
conditionate cuprinde si motivele neacordarii statutului de refugiat. In ceea
ce priveste sustinerea autorului exceptiei referitoare la imposibilitatea
exercitarii recursului impotriva hotararii de respingere a cererii de
recunoastere a unei forme de protectie, apreciaza ca aceste critici trebuie
raportate la prevederile constitutionale ale art. 128, din care reiese ca
legiuitorul, in considerarea unor situatii speciale, asa cum este situatia
refugiatilor in afara tarii de origine, este liber sa stabileasca reguli
speciale de procedura privind exercitarea cailor de atac, sens in care este
amintita Decizia Curtii Constitutionale nr. 334/2001. De asemenea, considera
ca, in conditiile in care in Ordonanta Guvernului nr. 102/2002, aprobata cu
modificari prin Legea nr. 323/2001, cu modificarile ulterioare, este prevazuta
expres posibilitatea solicitantului de a fi asistat de un avocat sau de un
reprezentant al organizatiilor neguvernamentale in domeniul drepturilor omului,
de a beneficia de interpret, precum si de a contesta hotararea pronuntata in
faza administrativa, in fata unei instante judecatoresti independente, textele
legale criticate nu pot fi considerate ca aducand atingere principiului
constitutional al liberului acces la justitie ori garantiilor procesuale care
conditioneaza, intr-o societate democratica, procesul echitabil. In sfarsit,
Avocatul Poporului mentioneaza ca nu poate fi retinuta nici critica referitoare
la incalcarea art. 51 din Constitutie, respectiv art. 2 si 3 din Conventia
pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale, acestea nefiind
incidente in cauza.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului si al
Avocatului Poporului, raportul intocmit in cauza de judecatorul-raportor,
concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la
prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine
urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art.
2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
17, 18 si 20 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul
refugiatilor in Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobata si modificata prin Legea nr. 323/2001,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 342 din 27 iunie
2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
Dispozitiile legale criticate au urmatoarea redactare:
Art. 17: "(1) Fac obiectul procedurii accelerate:
a) cererile evident nefondate;
b) cererile persoanelor care, prin activitatea ori prin apartenenta lor la
o anumita grupare, prezinta un pericol pentru siguranta nationala ori pentru
ordinea publica in Romania;
c) cererile persoanelor care provin dintr-o tara unde, in general, nu
exista risc serios de persecutie.
(2) De asemenea, pot face obiectul procedurii accelerate si cererile
persoanelor care se afla in una dintre situatiile prevazute la art. 4.
(3) Cererile de acordare a statutului de refugiat minorilor neinsotiti nu
pot fi solutionate in procedura accelerata.";
Art. 18: "(1) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat este
considerata evident nefondata daca se constata:
a) lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie in tara de
origine, in conditiile art. 2 alin. (1):
b) inducerea in eroare, in mod deliberat, a organelor cu competente in
materie de refugiati ori recurgerea in mod abuziv, cu rea-credinta, la
procedura de acordare a statutului de refugiat.
(2) Lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie in tara de
origine exista in urmatoarele cazuri:
a) solicitantul nu invoca nici o temere de persecutie in sensul art. 2
alin. (1);
b) solicitantul nu ofera date sau informatii in sensul ca ar fi expus unei
temeri de persecutie ori relatarile sale nu contin detalii circumstantiale sau
personale;
c) cererea este evident lipsita de credibilitate, in sensul ca relatarea
solicitantului este incoerenta, contradictorie sau flagrant neadevarata fata de
situatia din tara sa de origine;
d) solicitantul avea posibilitatea refugiatului intern, recunoscuta si de
Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati.
(3) Inducerea in eroare, in mod deliberat, a organelor cu competente in
materie de refugiati ori recurgerea abuziva la procedura de acordare a
statutului de refugiat exista in toate cazurile in care solicitantul, fara a
oferi o explicatie plauzibila, se afla in una dintre urmatoarele situatii:
a) a depus cererea sub o identitate falsa sau a prezentat documente false
ori falsificate, sustinand ca sunt autentice;
b) dupa depunerea cererii, in mod deliberat a prezentat elemente false in
legatura cu aceasta;
c) cu rea-credinta a distrus, a deteriorat, a aruncat sau a instrainat
documentul pentru trecerea frontierei sau un document relevant pentru cererea
sa, fie pentru a-si stabili o identitate falsa in scopul solicitarii si
acordarii statutului de refugiat, fie pentru a ingreuna solutionarea cererii
sale;
d) in mod deliberat a ascuns faptul ca a mai depus anterior o cerere pentru
acordarea statutului de refugiat in una sau mai multe tari, in special atunci
cand s-a folosit de o identitate falsa;
e) a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat, cu scopul
evident de a impiedica punerea iminenta in executare a unei masuri dispuse de
autoritatile competente, de scoatere din tara sau de expulzare, desi anterior
dispunerii unei astfel de masuri a avut posibilitatea sa depuna o asemenea
cerere;
f) a incalcat in mod flagrant obligatiile prevazute la art. 13;
g) a depus cererea pentru acordarea statutului de refugiat dupa ce anterior
unei examinari, care contine garantiile procedurale adecvate si in conformitate
cu prevederile Conventiei privind statutul refugiatilor, incheiata la Geneva la
28 iulie 1951, i s-a respins o astfel de cerere intr-o tara terta sigura.
(4) Motivele enumerate la alin. (1) nu pot sa prevaleze temerii bine
intemeiate de persecutie conform art. 2 alin. (1).";
Art. 20: "(1) Functionarul prevazut la art. 12 alin. (2), dupa
efectuarea interviului si analizarea motivelor invocate pentru acordarea
statutului de refugiat, se pronunta in termen de 3 zile de la primirea cererii.
(2) In cazul in care a fost pronuntata o hotarare de respingere a cererii
ca evident nefondata sau in temeiul art. 4, termenul de depunere a plangerii
este de 2 zile de la comunicare.
(3) Plangerea este de competenta judecatoriei in a carei raza teritoriala
isi are sediul Oficiul national pentru Refugiati sau in raza careia isi are
resedinta contestatarul.
(4) Instanta solutioneaza plangerea, cu prezenta obligatorie a
procurorului, in termen de 10 zile si pronunta o hotarare motivata.
(5) Hotararea instantei este definitiva si irevocabila."
In sustinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege, autorul invoca
incalcarea urmatoarelor prevederi constitutionale:
Art. 11: "(1) Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu
buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din
dreptul intern.";
Art. 20: "(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si
libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate
la care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile
interne, au prioritate reglementarile internationale.";
Art. 51: "Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor
este obligatorie."
De asemenea, mai sunt invocate urmatoarele prevederi din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale:
Art. 2: "1. Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin
lege. Moartea nu poate fi cauzata cuiva in mod intentionat, decat in executarea
unei sentinte capitale pronuntate de un tribunal in cazul in care infractiunea
este sanctionata cu aceasta pedeapsa prin lege.
2. Moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin incalcarea acestui
articol in cazurile in care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut
necesara la forta:
a) pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale;
b) pentru a efectua o arestare legala sau pentru a impiedica evadarea unei
persoane legal detinute;
c) pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o
insurectie.";
Art. 3: "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante.";
Art. 6. pct. 1: "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod
echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o
instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra
incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra
temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.
Hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de
sedinta poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului
sau a unei parti a acestuia in interesul moralitatii, al ordinii publice ori al
securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cand interesele
minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau in
masura considerata absolut necesara de catre instanta atunci cand, in
imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere
intereselor justitiei.";
Art. 13: "Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute
de prezenta conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv
unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor
persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale."
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca principala
critica formulata de autorul acesteia priveste incalcarea dreptului petentilor
la un recurs efectiv. Curtea considera insa ca aceasta critica nu poate fi
retinuta. Astfel, textele legale dau petentului posibilitatea de a formula
plangere in fata instantelor judecatoresti cu privire la hotararea pronuntata
de Oficiul National pentru Refugiati si de a beneficia pe tot parcursul acestei
proceduri de toate garantiile necesare asigurarii unui proces echitabil.
Mai mult, Curtea apreciaza ca nu poate fi retinuta nici sustinerea potrivit
careia caracterul definitiv si irevocabil al hotararii instantei de judecata ar
incalca reglementarile internationale mai sus amintite. Intr-adevar,
interpretarea art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si
a libertatilor fundamentale duce la concluzia ca acesta nu consacra nici
expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdictie, drept ce este
recunoscut doar in materie penala. De asemenea, nici art. 13 din conventie,
care se refera la dreptul la un "recurs efectiv" nu are semnificatia
asigurarii dreptului la un dublu grad de jurisdictie, ci doar a posibilitatii
de a supune judecatii unei instante nationale cazul violarii unui drept consacrat
de conventie. De altfel, acest aspect a fost consacrat in jurisprudenta sa si
de Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996. Cu acel
prilej Curtea a retinut ca, potrivit prevederilor constitutionale ale art. 125
alin. (3) si ale art. 128, competenta instantelor judecatoresti si procedura de
judecata sunt stabilite prin lege, iar partile interesate si Ministerul Public
trebuie sa se supuna acesteia in exercitarea cailor de atac impotriva
hotararilor judecatoresti.
Cu referire la celelalte dispozitii din conventie pe care autorul exceptiei
le invoca, respectiv prevederile art. 2 si 3, Curtea apreciaza ca acestea nu
sunt incidente in cauza.
In ceea ce priveste sustinerile autorului exceptiei referitoare la
incalcarea art. 11 si 20 din Constitutie, Curtea observa ca acestea sunt
fundamentate pe existenta unor neconcordante intre conceptia legislativa romana
asupra procedurii accelerate de solutionare a cererilor de acordare a
protectiei pentru straini si reglementarile internationale privind aceeasi
materie. Aceste chestiuni nu reprezinta insa aspecte ce pot fi supuse
controlului de constitutionalitate, ci tin de interpretarea legii, atributie ce
revine instantei judecatoresti care este chemata sa dea aplicare dispozitiilor
constitutionale ale art. 20 alin. (2).
De asemenea, Curtea apreciaza ca textele legale criticate nu contin nici o
dispozitie care sa contravina prevederilor constitutionale ale art. 51 referitoare
la principiul respectarii Constitutiei si a legilor.
De altfel, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat asupra conformitatii
dispozitiilor legale criticate in raport cu prevederile constitutionale si
reglementarile internationale invocate, retinand argumente asemanatoare. In
acest sens este Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003.
Curtea apreciaza ca, in speta, nu au intervenit elemente noi care sa
justifice schimbarea jurisprudentei sale, astfel incat cele statuate prin
decizia mentionata isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1)
si (6), precum si al art. 25 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992,
republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17, 18 si
20 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul
refugiatilor in Romania, aprobata si modificata prin Legea nr. 323/2001, cu
modificarile si completarile ulterioare, exceptie ridicata de Mahmoud Ghassan
in Dosarul nr. 15.683/2002 al Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din 16 octombrie 2003.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat asistent sef,
Doina Suliman