DECIZIE Nr.
351 din 25 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 si art. 253 din Codul de
procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 322 din 17 mai 2010
Acsinte Gaspar -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Nicolae Cochinescu -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 şi art. 253 din
Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe
Roşea şi Ioana Răţoi în Dosarul nr. 266/63/2006 al
Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi pentru cauze cu
minori şi de familie.
La apelul nominal este prezent Gheorghe Roşea,
lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare
este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă că
părţile Sofica Dumitru şi Costel Dumitru au depus la dosarul
cauzei concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei ca
neîntemeiată.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care
solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată,
arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile
constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 18 iunie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 266/63/2006, Curtea de Apel Craiova - Secţia I
civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 248 şi art. 253 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Roşea şi
Ioana Răţoi.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate se susţine, în
esenţă, că art. 248 din Codul de procedură civilă
„reprezintă o încălcare gravă" a accesului liber la
justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. Cu privire la art.
253 din Codul de procedură civilă, se susţine că este
neconstituţional, deoarece „prin stabilirea unui termen de 5 zile de la
pronunţare este încălcat dreptul la apărare, este
condiţionat accesul la justiţie prin stabilirea unui termen scurt ce
trebuie exercitat de la pronunţare, indiferent de prezenţa părţilor
la judecată".
Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă
şi pentru cauze cu minori şi de familie consideră
că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză
este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la
excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, susţinerile
părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 248 şi art. 253 din Codul de
procedură civilă, având următorul cuprins:
- Art. 248: „(1) Orice cerere de chemare în
judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice
altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar
împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina
părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când
actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
(2) Termenul perimării nu curge cât timp,
fără vina părţii, cererea n-a ajuns încă la
instanţa competentă să o judece sau nu se poate soroci termen de
judecată.
(3) In materie comercială termenul de perimare
este de sase luni.";
- Art. 253: „(1) Dacă instanţa
constată că perimarea nu a operat, pronunţă o încheiere,
care poate fi atacată odată cu fondul procesului.
(2) Hotărârea care constată perimarea este
supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare."
Aceste texte de lege sunt raportate la prevederile
constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale
art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 128 privind folosirea
limbii materne şi a interpretului în justiţie, cu raportare la art. 6
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate
astfel cum a fost formulată, se constată că aceasta este
neîntemeiată.
Astfel, prin reglementarea instituţiei perimării,
ca sancţiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de
chemare în judecată, care a lăsat-o în nelucrare din vina sa, nu este
încălcat liberul acces la justiţie, ci acesta este supus
condiţiei respectării unor exigenţe legale, determinate tocmai
de necesitatea asigurării unui proces echitabil. In jurisprudenţa sa,
de exemplu Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001, Curtea
Constituţională a statuat în acest sens că accesul liber la
justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza
instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că
drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate,
iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei
condiţionări. Este de competenţa exclusivă a legiuitorului
instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa
instanţelor judecătoreşti, soluţie care rezultă din
dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora
„Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de
lege", şi ale art. 129, potrivit cărora „Impotriva
hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi
Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile
legii". Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii
deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile
de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la
justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor
interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în
modalităţile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la
exerciţiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau
grup social.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 253 din
Codul de procedură civilă, se constată că au mai fost examinate
pe calea controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici
similare. Astfel, în ceea ce priveşte critica de
neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 din
Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2002, a
reţinut că aceste dispoziţii, „care prevăd calea de atac a
recursului împotriva hotărârii care constată perimarea şi
condiţiile folosirii acestei căi de atac, nu numai că nu
contravin textului constituţional invocat, ci, dimpotrivă, constituie
tocmai o reglementare a exercitării dreptului oricărei persoane de a
se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor
sale legitime, drept fundamental prevăzut la art. 21 din
Constituţie". Cu acelaşi prilej, Curtea a mai arătat
că aceeaşi prevedere legală nu încalcă nici dreptul la
apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, întrucât, potrivit
art. 252 alin. (1), părţile suntîncunoştinţate din timp
despre judecată şi, prin urmare, au posibilitatea de a-şi
exercita dreptul la apărare. Totodată, cu privire la art. 129 din
Legea fundamentală, referitor la folosirea căilor de atac, Curtea a
mai statuat că acest text conferă legiuitorului ordinar
atribuţia exclusivă de a stabili condiţiile legale de exercitare
a căilor de atac, o asemenea reglementare fiind deci de nivelul legii,
şi nu al Constituţiei.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, care să
justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele
statuate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 248 şi art. 253 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Roşea şi Ioana
Răţoi în Dosarul nr. 266/63/2006 al Curţii de Apel Craiova -
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 25 martie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta