Decizia Nr.325 din 10.06.2014

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 679 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghiţa Berneanu în Dosarul nr. 10.051/300/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 32D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens susţine că deciziile Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea dispoziţiilor art. 384¹ alin 2 din Codul de procedură civilă din 1865 îşi menţin valabilitatea.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 11 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 10.051/300/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 679 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghiţa Berneanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei încheieri judecătoreşti prin care s-a încuviinţat executarea silită şi s-a autorizat intrarea în spaţiu. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât lipsa căilor de atac împotriva încuviinţării executării silite permite greşeli şi abuzuri deosebit de periculoase. Consideră că în mod corect încuviinţarea executării silite ar trebui să fie prevăzută cu drept de recurs.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei. Apreciază că regula instituită de art. 679 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură civilă nu conţine prevederi care să încalce normele constituţionale invocate. Potrivit dispoziţiilor legale criticate accesul la bunurile debitorului se poate face pe cale executării silite, prin pătrunderea în imobilul debitorului, în baza încuviinţării instanţei, care soluţionează cererea potrivit unei proceduri speciale reglementate de acest articol. Având în vedere urgenţa măsurii, legiuitorul nu a prevăzut şi posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva încheierii primei instanţe, fără ca prin aceasta să fie diminuate drepturile procesuale ale părţilor faţă de drepturile procesuale ale altor persoane aflate într-o procedură specială similară. Mai departe arată că dreptul de acces la o instanţă presupune posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Acest drept nu este absolut, putând fi restrâns, limitările aduse exercitării acestui drept neputând însă aduce atingere substanţei dreptului în sine. Faptul că încheierea de încuviinţare a executării silite şi de autorizare a permiterii accesului în imobilul debitoarei, dată în primă instanţă, nu este susceptibilă de exercitarea unei căi de atac se înscrie în categoria de limitări a dreptului de acces la instanţă, limitare permisă prin prisma legitimităţii scopului urmărit, şi anume celeritatea procedurii de executare silită. De asemenea arată că debitoarea are la dispoziţie calea contestaţiei la executare, inclusiv sub aspectul analizării fondului dreptului cuprins în titlul executoriu, conform prevederilor art. 711 şi 712 din Codul de procedură civilă.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acestea sunt deopotrivă aplicabile tuturor persoanelor care se află în aceeaşi situaţie, în aceeaşi poziţie procesuală. De asemenea, prevederea legală criticată nu constituie nicio îngrădire a liberului acces la justiţie, întrucât acesta are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 679 din Codul de procedură civilă. Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în realitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă art. 679 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conţinut: „În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc, depusă odată cu cererea de încuviinţare a executării silite ori pe cale separată, instanţa competentă va autoriza intrarea în locurile menţionate la alin. (1). Instanţa se pronunţă, de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea terţului care deţine bunul, prin încheiere executorie care nu este supusă niciunei căi de atac.“12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă prevederile din Constituţie ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 21 privind accesul liber la justiţie.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională observă că dispoziţiile art. 679 din Codul de procedură civilă disting între două categorii de situaţii, stabilindu-le reguli procedurale distincte. Când titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, pătrunderea în locurile menţionate se face cu acordul persoanei, iar în caz de refuz, cu concursul forţei publice, nefiind necesară o încuviinţare suplimentară. Când titlul executoriu este reprezentat de un alt înscris decât o hotărâre judecătorească, accesul executorului în locurile menţionate se poate face numai în baza unei autorizaţii date de instanţa de executare. Alin.(2) al art. 679 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea creditorului sau executorului judecătoresc, în cazul executării altor titluri decât hotărârile judecătoreşti, de a cere instanţei de executare pronunţarea unei hotărâri care să îi permită intrarea în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri. Acest text trebuie coroborat cu cel al alin. (1) al aceluiaşi articol, care condiţionează admiterea cererii de autorizare formulate de către creditor sau executorul judecătoresc, de refuzul debitorului de a-i permite accesul în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri. Astfel, simpla susţinere a creditorului sau a executorului judecătoresc în sensul că nu ia fost permisă intrarea în spaţiile prevăzute de textul criticat nu este suficientă, aceştia trebuind să facă dovada refuzului debitorului de a le permite accesul în aceste spaţii. Totodată, Curtea constată că obţinerea unei hotărâri judecătoreşti pentru autorizarea de a intra în locurile menţionate la art. 679 alin. (1) din Codul de procedură civilă reprezintă o garanţie a debitorului ce urmează a fi executat silit împotriva abuzului sau a relei-credinţe a creditorului sau executorului judecătoresc. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 711 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.14. Pe de altă parte, Curtea a reţinut în Decizia nr. 767 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 25 iulie 2011, că, în temeiul prevederilor art. 27 alin. (2) lit. a) din Constituţie, pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti se poate deroga prin lege de la principiul inviolabilităţii domiciliului sau reşedinţei, sub acest aspect textul de lege criticat fiind reflexia normei constituţionale.15. Curtea constată că dispoziţiile legale criticate sunt deopotrivă aplicabile tuturor persoanelor care se află în aceeaşi situaţie, în aceeaşi poziţie procesuală. Nu sunt instituite privilegii sau discriminări şi, ca atare, este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.16. O asemenea prevedere nu constituie nicio îngrădire a liberului acces la justiţie sau a dreptului la apărare, întrucât acesta, ca, de altfel, orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituţie, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept. În privinţa căilor de atac, Curtea a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa că „accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac“. Relevantă în acest sens este Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghiţa Berneanu în Dosarul nr. 10.051/300/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 679 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 10 iunie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin