DECIZIE Nr.
313 din 3 martie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274 alin. 3 si art. 402 alin. 2 teza
întai din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 233 din 8 aprilie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 şi art. 402 alin. 2 teza
întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială
Grand Hotel Minerva 2002 - S.R.L., prin lichidator judiciar Dumitru Vasile, în
Dosarul nr. 1.968/208/2008 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia comercială şi
de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii
Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 16
decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.968/208/2008, Tribunalul
Caraş-Severin - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 274 alin. 3 şi art. 402 alin. 2 teza întâi din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Grand Hotel
Minerva - 2002 S.R.L., prin lichidator judiciar Dumitru Vasile, într-o cauză
având ca obiect soluţionarea recursului împotriva sentinţei pronunţate în
p/ocedura contestaţiei la executare.
In motivarea excepţiei se
arată că dispoziţiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă sunt
neconstituţionale, întrucât limitează dreptul la apărare al părţilor, acestea
fiind constrânse să îşi aleagă avocatul nu în funcţie de pregătirea acestuia,
ci în funcţie de onorariu. Se apreciază că dreptul avocatului de a fi remunerat
prin plata onorariului pentru asistenţa juridică prestată este încălcat prin
posibilitatea judecătorului de a interveni în contractul încheiat între avocat
şi client. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor art. 16 alin.
(1) din Constituţie, deoarece se creează o discriminare între două categorii de
liber profesionişti, şi anume experţii, pe de o parte, şi avocaţii, pe de altă
parte. Totodată, se consideră că prevederile art. 402 alin. 2 teza întâi din
Codul de procedură civilă încalcă dreptul la un proces echitabil din moment ce
elimină calea de atac a apelului în judecarea contestaţiei la executare.
Tribunalul Caraş-Severin
- Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este
neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 274 alin. 3 şi ale art. 402 alin. 2 teza întâi din
Codul de procedură civilă, având următorul cuprins:
- Art. 274 alin. 3: „Judecătorii
au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu
cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata
motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau
munca îndeplinită de avocat.";
-Art. 402 alin. 2 teza întâi: „Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie se dă fără drept de
apel[...]."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind
universalitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20
referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21
alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la
apărare şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Cu privire la art. 274 alin. 3 din Codul de procedură
civilă, Curtea, prin Decizia nr. 493 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 5 iulie 2007, raportat la o critică identică de
neconstituţionalitate, a stabilit că nu se poate pune semn de egalitate între
modul de fixare al onorariului expertului şi cel al avocatului, tratamentul
diferit aplicat fiind justificat, iar faptul că judecătorii au dreptul să
mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în
tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt
nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii ori munca îndeplinită
de avocat, nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.
De asemenea, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea Constituţională a reţinut că
prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de
judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma
proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse,
este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli
de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în
pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or,
opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia
de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de
instanţă prin hotărârea
judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi
exigibil.
In ceea ce priveşte
dispoziţiile art. 402 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea, prin
Decizia nr. 540 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 558 din 15
august 2007, raportat la o critică identică de neconstituţionalitate, a statuat
că acestea nu încalcă art. 21 alin. (3), art. 24 sau 129 din Constituţie, din
moment ce accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele
procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de
desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa
exclusivă a legiuitorului, care poate stabili, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de
procedură.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă
la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi
soluţia din deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Curtea constată că, întrucât nu este încălcat niciun
drept sau nicio libertate fundamentală a acestuia, dispoziţiile art. 15 alin.
(1) din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, nu au incidenţă în
cauză. De asemenea, în lipsa indicării exprese a unui tratat internaţional
pretins a fi încălcat, Curtea nu poate reţine aplicabilitatea în cauza de faţă
a dispoziţiilor art. 20 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 şi art. 402 alin. 2 teza
întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială
Grand Hotel Minerva 2002 - S.R.L., prin lichidator judiciar Dumitru Vasile, în
Dosarul nr. 1.968/208/2008 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia comercială şi
de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 martie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly