DECIZIE Nr.
308 din 3 martie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42
alin. 1 si art. 43 alin. 1 din Codul familiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 175 din 20 martie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen Cătălina Gliga - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42
alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Sergiu-loan
Faragoîn Dosarul nr. 715/219/2008 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 16 octombrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 715/219/2008, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37
alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul
familiei. Excepţia a fost ridicată de Sergiu-loan Farago într-o cauză ce
are ca obiect o acţiune de divorţ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile art. 38 alin. 1 raportate
la prevederile art. 37 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale,
întrucât au un caracter vag, de excesivă generalitate, care creează premisele
desfacerii căsătoriei din vina pârâtului. Aceasta, deoarece nu există o
reglementare exactă cu privire la motivele, condiţiile şi cazurile de desfacere
a căsătoriei, folosindu-se doar noţiunea de „motive temeinice". Totodată,
susţine că prevederile art. 43 alin. 1 şi art. 42 alin. 1 instituie o
inegalitate nejustificată între cei doi soţi în ceea ce priveşte raporturile
acestora cu copiii minori, deoarece soţul căruia nu i s-a încredinţat minorul
pierde automat exerciţiul drepturilor părinteşti în favoarea celuilalt soţ,
căruia copilul minor i-a fost încredinţat spre creştere şi educare.
Tribunalul Cluj - Secţia civilă consideră că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor
constituţionale invocate. In acest sens, arată că normele juridice criticate au
un conţinut clar şi accesibil; faptul că legiuitorul nu a reglementat expres
motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soţi sunt grav
vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă se datorează
existenţei unui număr nedeterminat de situaţii în care raporturile dintre soţi
fac imposibilă căsătoria şi care nu pot fi enumerate, dar care pot fi apreciate
în concret de către instanţele de judecată. Arată că părintele divorţat, căruia
i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti,
însă şi celălalt părinte, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează
dreptul de a menţine legături personale cu acesta şi de a se ocupa de creşterea
şi educarea lui.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că acestea
reglementează cauzele de încetare a căsătoriei, stabilind condiţiile în care
instanţele judecătoreşti pot pronunţa divorţul şi reguli privind exercitarea
drepturilor părinteşti, fără a aduce atingere principiului egalităţii
cetăţenilor în faţa legii şi dreptului la un proces echitabil. Totodată,
apreciază că dispoziţiile constituţionale ale art. 49 alin. (1) nu sunt
incidente în prezenta cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
prevederile art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin.
1 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie
1956, având următorul conţinut:
- Art. 37 alin. 2: „Căsătoria
se poate desface prin divorţ.";
- Art. 38 alin. 1: „Instanţa
judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor
motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea
căsătoriei nu mai este posibilă.";
-Art. 42 alin. 1: „Instanţa
judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre
părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. In acest scop, instanţa va asculta
părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe
care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî
pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.";
- Art. 43 alin. 1: „Părintele
divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta
drepturile părinteşti."
Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi,
ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi
la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) şi (2)
privind viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 49 alin. (1) relative la
protecţia copiilor şi a tinerilor. Totodată, se consideră că textele de lege
criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6 referitoare la dreptul la un proces
echitabil şi ale art. 7 relative la legalitatea incriminării din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
I. Examinând excepţia de
neconstituţionalitate invocată, Curtea constată că prevederile art. 37 şi art.
38 din Codul familiei au mai făcut obiect al controlului de
constituţionalitate, prin raportare
la dispoziţiile constituţionale ale art. 26 privind viaţa intimă, familială şi
privată.
Astfel, prin Decizia nr. 311 din 6 aprilie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 9 mai 2006, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 37
din Codul familiei nu fac decât să enumere cauzele de încetare a căsătoriei,
una dintre acestea fiind desfacerea prin divorţ, iar prevederile art. 38
stabilesc condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot pronunţa divorţul,
precizând că acesta nu se poate pronunţa decât în anumite condiţii, şi anume
când există motive temeinice şi numai dacă raporturile dintre soţi sunt grav
vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiţii ce trebuie
îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultă din text.
Curtea a constatat că, în temeiul textelor de lege
criticate, instanţele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu
permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei, acţionând astfel în sensul
garanţiei instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituţie.
Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia
menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri
care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
De asemenea, deoarece prevederile de lege criticate nu
operează nicio distincţie între subiectele de drept supuse incidenţei lor,
susţinerea pretinsului lor caracter discriminatoriu este lipsită de temei şi nu
poate fi primită.
Totodată, prevederile criticate, reglementând
posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorţ şi stabilind competenţa
instanţei judecătoreşti de a pronunţa divorţul, în anumite condiţii - când,
datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi
continuarea căsătoriei nu mai este posibilă - nu contravin dispoziţiilor art.
21 alin. (3) din Constituţie şi nici art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, motivele în baza
cărora se poate considera că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar
continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sunt apreciate, în concret, de
către instanţă, în urma ascultării celor doi soţi şi a administrării
probatoriului în cauză, părţile beneficiind de toate garanţiile procesuale
pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.
Cât priveşte protecţia copiilor, consacrată
constituţional în art. 49 din Legea fundamentală, aceasta se realizează prin
încredinţarea lor unuia dintre părinţi, care exercită drepturile părinteşti,
celălalt părinte, căruia nu i s-au încredinţat copiii, având dreptul de a avea
legături personale cu ei, precum şi de a veghea la creşterea, educarea,
învăţătura şi pregătirea lor profesională, potrivit prevederilor art. 43 din
Codul familiei. Orice hotărâre judecătorească pronunţată de către instanţă în
procedura de desfacere a căsătoriei prin divorţ va ţine seama de interesul
superior al copilului, în acest sens fiind şi prevederile art. 42 alin. 1 din
Codul familiei cu privire la ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea pronunţării unei
hotărâri cu privire la încredinţarea acestuia unuia dintre părinţi, In fine, cu
privire la critica autorului excepţiei potrivit căreia prevederile art. 38
alin. 1 şi ale art. 37 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale,
întrucât au un caracter vag, de excesivă generalitate, Curtea reţine, în acord
cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că, datorită
caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o
precizie absolută, una dintre tehnicile de reglementare constând în recurgerea
la categorii generale cu scopul adaptării la noile situaţii sociale ce se pot
ivi. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea dispoziţii depind de practica
instanţelor judecătoreşti, în speţa de faţă motivele temeinice pentru
desfacerea căsătoriei prin divorţ urmând a fi apreciate, în concret, de către
instanţă.
II. Prin Decizia nr. 1.122 din
27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2008, Curtea a
reţinut că art. 42 alin. 1 din Codul familiei nu aduce atingere dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi
ale art. 49 alin. (1) relative la protecţia copiilor şi a tinerilor, ascultarea
autorităţii tutelare şi a minorului care a împlinit 10 ani, având în vedere
pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină seama de interesul
acestuia. Acest text de lege nu împiedică părţile să-şi formuleze în mod egal
apărările pe care le consideră necesare în cadrul procesului de încredinţare a
minorului, dreptul la un proces echitabil fiind astfel garantat.
III. In ceea ce priveşte
prevederile art. 43 alin. 1 din Codul familiei, care stabilesc că părintele
divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită drepturile părinteşti,
Curtea constată că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate,
aplicarea lor fiind subsecventă pronunţării de către instanţa de judecată a
încetării căsătoriei prin divorţ.
Curtea reţine că părintele divorţat, căruia nu i s-a
încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul
şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui
profesională faţă de celălalt părinte, căruia i s-a încredinţat copilul, acesta
fiind ţinut să colaboreze cu fostul soţ, care şi-a păstrat calitatea de
părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduită
cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menţionate constituie
mijloace pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are orice părinte faţă de
copilul său şi care subzistă atât timp cât părintele nu este decăzut din
drepturile părinteşti.
In fine, Curtea reţine că dispoziţiile art. 7 relative
la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale nu au incidenţă în prezenta cauză, domeniul de
aplicare al acestor dispoziţii plasându-se în materie penală.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin.
1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Sergiu-loan Farago în Dosarul nr.
715/219/2008 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 martie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu