Decizia Nr.307 din 28.04.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 462 din 26 iunie 2015

Daniel Marius Morar	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Benke Károly	- magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepţie ridicată de Vasile Popa şi Tatiana Popa în Dosarul nr. 51.865/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.154D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, invocându-se, în acest sens, Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 5 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 51.865/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepţie ridicată de Vasile Popa şi Tatiana Popa într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind obligarea expropriatorului la plata către expropriat a unei juste despăgubiri pentru un imobil cu privire la care au fost declanşate procedurile de expropriere în temeiul Legii nr. 33/1994.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textul de lege criticat instituie o discriminare, pe criterii aleatorii, contravenind şi dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Constituţie, deoarece calcularea cuantumului despăgubirii la mai mulţi ani după expropriere conduce la stabilirea unei valori mult diminuate a despăgubirii.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu realizează nicio distincţie între subiectele de drept ce intră sub incidenţa acestora, nefiind discriminatorii. Se mai arată că Legea nr. 33/1994 cuprinde dispoziţii de natură să asigure atât cadrul legal adecvat realizării procedurilor de expropriere şi de stabilire a despăgubirilor, cât şi apărării dreptului de proprietate.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 29 din 19 ianuarie 2012, nr. 316 din 29 martie 2012, nr. 388 din 26 aprilie 2012 şi nr. 617 din 12 iunie 2012.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011, potrivit cărora: „(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.“12. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 44 alin. (3) privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 3 martie 2015, a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză“ cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, şi nu în sine a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Aşadar, decizia de constatare a neconstituţionalităţii a vizat conţinutul normativ integrat normei de trimitere, respectiv art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, şi nu conţinutul normativ propriu-zis al art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Având în vedere acest aspect, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 îndeplineşte condiţia de admisibilitate rezultată din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“.14. Fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013, s-a mai pronunţat asupra unor critici de neconstituţionalitate identice celor formulate în prezenta cauză, prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie. Prin decizia menţionată, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând, în esenţă, că exproprierea, ca ansamblu de acte şi operaţiuni administrative şi jurisdicţionale, are ca efect naşterea unor raporturi obligaţionale între expropriator şi persoanele îndreptăţite la despăgubiri. În acest sens, momentul la care se stabileşte cuantumul despăgubirilor nu poate fi, în toate cazurile, cel al emiterii actului de declarare a utilităţii publice, ci acesta diferă, în raport cu momentul naşterii raportului juridic obligaţional între expropriator, în calitate de debitor, şi persoanele îndreptăţite la despăgubiri, respectiv proprietarii sau, după caz, titularii de drepturi reale sau oricare alte persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate, în calitate de creditori. Astfel, momentul stabilirii cuantumului despăgubirilor se poate circumscrie anterior începerii etapei judiciare, în faza administrativă, sau în cadrul etapei judiciare, când părţile pot încheia o tranzacţie în faţa instanţei cu privire la expropriere şi la despăgubiri, caz în care instanţa va lua act de învoială şi va pronunţa o hotărâre de expedient, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.15. Curtea a mai constatat că, în raport cu fiecare moment al naşterii raportului obligaţional între expropriator şi expropriat, întinderea despăgubirilor va fi stabilită, aşa cum, de altfel, consacră şi norma constituţională prin art. 44 alin. (6), fie de părţi, de comun acord, fie, în caz de divergenţă, prin justiţie. Or, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 vizează stabilirea despăgubirilor în caz de neînţelegere între părţi cu privire la cuantumul acestora în faza judiciară a procedurii exproprierii. Potrivit acestui text de lege, instanţa nu se poate raporta la valoarea despăgubirilor stabilită la momentul emiterii actului de expropriere, deoarece tocmai contestarea valorii despăgubirii stabilite la acel moment a declanşat procesul între părţi, respectiv faza judiciară a procedurii de expropriere. Creşterea sau descreşterea valorii imobilului supus exproprierii, consecinţă a fluctuaţiei pieţei în domeniul imobiliar, are un caracter general, iar corecţia acestui fenomen a generat necesitatea stabilirii valorii despăgubirilor prin raportare la valoarea de piaţă a imobilului la momentul cel mai apropiat de finalizarea procedurii de expropriere.16. Aşa fiind, Curtea a apreciat că instanţa de judecată nu poate stabili, fără a prejudicia părţile, o altă valoare a despăgubirilor decât cea rezultată în urma raportului de expertiză efectuat în cursul judecării cauzei şi nici nu poate avea în vedere un alt cuantum al despăgubirilor, stabilit în etapa administrativă a procedurii de expropriere, pe care părţile însele nu l-au acceptat la acel moment. Cum părţile nu au ajuns la un acord în privinţa întinderii despăgubirii până la momentul judecăţii şi nici în cursul acesteia, este evident că valoarea despăgubirilor va fi stabilită de instanţă după criteriile stabilite în art. 26 din Legea nr. 33/1994, adică la momentul întocmirii raportului de expertiză. De altfel, acest moment este cel ce reflectă valoarea reală a imobilului supus exproprierii, întinderea despăgubirii fiind echivalentă cu valoarea de piaţă a imobilului, reprezentând, în consecinţă, o dreaptă despăgubire.17. Prin decizia menţionată Curtea a mai reţinut că legiuitorul român a consacrat principiul despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, concluzie ce reiese din chiar cuprinsul art. 26 din Legea nr. 33/1994, şi a apreciat că prevederile legale criticate reprezintă o garanţie pentru proprietarul expropriat de a nu fi supus unei măsuri abuzive din partea autorităţilor statului, astfel încât despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului trebuie să reflecte valoarea de piaţă a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, nu o valoare anterioară, ci una contemporană realizării efective a exproprierii, tocmai pentru a asigura o reparaţie completă şi integrală pentru cel expropriat.18. Mai mult, Curtea a constatat că reglementarea internă în domeniul exproprierii este mai favorabilă decât cea consacrată prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, deoarece art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că exproprierea cuprinde valoarea „reală“ a imobilului şi despăgubirile cuvenite proprietarului şi altor persoane îndreptăţite, iar la stabilirea despăgubirii se are în vedere preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, adică preţul de piaţă al acestora la momentul realizării efective a exproprierii.19. Întrucât criticile de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză, prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, sunt identice cu cele analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.20. De altfel, în sensul celor de mai sus, Curtea, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, paragraful 23, a statuat că exigenţa constituţională cuprinsă în art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală este respectată prin dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în privinţa exproprierii reglementate de legea generală, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit la un moment apropiat în timp de momentul realizării transferului dreptului de proprietate.21. În prezenta cauză, autorii excepţiei de neconstituţionalitate îşi raportează critica de neconstituţionalitate şi la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, susţinând că textul de lege criticat instituie o discriminare, pe criterii aleatorii, a persoanelor supuse procedurii exproprierii pe cale judiciară faţă de cele care nu au fost puse în situaţia de a apela la aceasta. Analizând conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, criticate în prezenta cauză, prin raportare la principiul constituţional al egalităţii în drepturi, Curtea reţine că textul de lege criticat, reglementând criteriile pe care le au în vedere instanţa de judecată, precum şi comisia de experţi constituită de aceasta, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor ce se cuvin proprietarului sau altor titulari de drepturi reale, în caz de expropriere, nu conţine nicio dispoziţie de natură discriminatorie, fiind aplicabil tuturor situaţiilor juridice ce intră sub incidenţa normei legale, respectiv situaţiilor în care instanţa de judecată stabileşte cuantumul despăgubirilor în cadrul procedurii judiciare a exproprierii.22. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că dreptul la un proces echitabil presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea, cu toate consecinţele ce decurg din ele. Astfel, unul dintre elementele fundamentale ale dreptului la un proces echitabil este exigenţa ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de drept şi de fapt şi ca niciuna din părţi să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă. Raportând aceste aspecte la conţinutul normativ al textului de lege criticat, care reprezintă o dispoziţie de drept substanţial, referitoare la modalitatea de calcul al cuantumului despăgubirilor, cu luarea în considerare a preţului de piaţă al imobilului şi a daunelor provocate proprietarului, Curtea reţine că textul de lege criticat nu este de natură a contraveni dispoziţiilor convenţionale invocate.23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Popa şi Tatiana Popa în Dosarul nr. 51.865/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 28 aprilie 2015.PREŞEDINTE,DANIEL MARIUS MORARMagistrat-asistent-şef,Benke Károly