Decizia Nr.305 din 09.05.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Grup Construct - S.R.L. din satul Mănăstire, comuna Birda, judeţul Timiş, în Dosarul nr. 5.162/30/2014 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.754D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Magistratul-asistent referă că la dosar au fost transmise note scrise din care rezultă că autorul este în procedura insolvenţei, acesta fiind citat şi la administratorul judiciar. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 18 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.162/30/2014, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost ridicată de Societatea Grup Construct - S.R.L. din satul Mănăstire, comuna Birda, judeţul Timiş, cu prilejul formulării unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de timbru, stabilite ca urmare a unei cereri de chemare în garanţie a unei societăţi de asigurare, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni prin care s-au solicitat daune materiale şi morale.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul face referire la doctrină şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în scopul conturării dreptului de acces liber la justiţie, arătând că limitările acestui drept fundamental nu îl pot restrânge într-o asemenea măsură încât să fie afectată însăşi esenţa sa. Limitarea accesului la justiţie este conformă art. 6 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale numai în cazul în care se urmăreşte un scop legitim şi există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. În acest sens invocă cele reţinute în hotărârile din 21 februarie 1975, 9 octombrie 1979, 28 mai 1985, 23 iunie 1993, 16 septembrie 1996, 15 noiembrie 1996, 26 ianuarie 2006 şi 24 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Golder împotriva Regatului Unit, Airey împotriva Irlandei, Ashingdane împotriva Regatului Unit, Ruiz - Mateos împotriva Spaniei, Süssmann împotriva Germaniei, Cantoni împotriva Franţei, Lungoci împotriva României şi Kemp şi alţii împotriva Luxemburgului. 6. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, autorul apreciază că nu este posibil ca în cadrul aceluiaşi proces instanţa să aplice două reguli distincte anume pentru cererea principală, având ca obiect acordarea de despăgubiri morale şi materiale, să aplice dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, potrivit căruia: „sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la: [...] cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea", scutind reclamanţii de plata taxei judiciare de timbru, iar pentru pârâtul care a formulat cererea de chemare în garanţie să aplice art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, potrivit căruia „cererile reconvenţionale, cererile de intervenţie principală, precum cererile de chemare în garanţie se taxează după regulile aplicabile obiectului cererii, dacă aceasta ar fi fost exercitată pe cale principală", obligându-l pe acesta la plata taxei judiciare de timbru. Pentru a fi constituţional, art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 ar trebui să prevadă că taxarea cererilor reconvenţionale, de intervenţie principală, precum şi a acelora de chemare în garanţie trebuie să se facă după regulile aplicabile acţiunii sau cererii principale, aşa cum prevedea art. 10 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.7. Tribunalul Timiş - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la considerentele reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Se mai arată că, deşi plata taxei judiciare de timbru nu reprezintă o ingerinţă în dreptul de acces liber la justiţie, aspectul fiscal al acestui drept fundamental a fost tratat în legislaţia noastră, urmărindu-se menţinerea unui raport rezonabil de proporţionalitate, având în vedere că atât textele constituţionale, cât şi cele convenţionale lasă statelor o marjă de apreciere în ceea ce priveşte întinderea şi limitarea acestor drepturi. Referitor la cererea de chemare în garanţie sunt relevante prevederile art. 72 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar acestea au preluat dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 146/1997, asupra cărora Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în sensul constatării constituţionalităţii acestora. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, având următorul cuprins: „Cererile reconvenţionale, cererile de intervenţie principală, precum cererile de chemare în garanţie se taxează după regulile aplicabile obiectului cererii, dacă aceasta ar fi fost exercitată pe cale principală."13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege criticat aduce atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (1) şi (2), referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie, precum şi în art. 148 alin. (2) privind prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări comunitare contrare dispoziţiilor din legile interne. Se mai invocă în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv, art. 17 privind interzicerea abuzului de drept şi art. 18 privind limitarea folosirii restrângerilor drepturilor din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 8 referitor la dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor naţionale, art. 10 privind dreptul de a fi audiat în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial şi ale art. 30 potrivit căruia „nicio dispoziţie a prezentei Declaraţii nu poate fi interpretată ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a săvârşi vreun act îndreptat spre desfiinţarea unor drepturi sau libertăţi enunţate în prezenta Declaraţie" din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Se apreciază ca fiind încălcate totodată şi dispoziţiile art. 47 referitor la dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, activitatea autorităţii judecătoreşti corespunde asigurării unui serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 943 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 25 ianuarie 2007). În consecinţă, legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru, pentru a nu afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu. Curtea a mai reţinut că nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 104 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 23 aprilie 2014).15. Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat dacă accesul liber la justiţie este un drept absolut şi dacă poate forma obiectul unei restrângeri sau limitări. Astfel, instanţa europeană a statuat că „dreptul la un tribunal" nu este absolut, acest drept putând fi subiectul unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). De asemenea, prin Hotărârea din 11 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Larco şi alţii împotriva României, paragrafele 54 şi 58, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că obligaţia de a plăti în faţa instanţelor civile o taxă judiciară corespunzătoare cererilor formulate nu poate fi considerată o limitare a dreptului de acces la o instanţă, care ar fi, în sine, incompatibilă cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că, în dreptul român, cu privire la cererile evaluabile în bani, valoarea taxei judiciare de timbru este calculată sub forma unui procent din valoarea obiectului cauzei, fiind proporţională cu suma solicitată de reclamant (a se vedea în acest sens Decizia nr. 245 din 29 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 30 mai 2014, paragraful 31). 16. Având în vedere toate aceste argumente, Curtea reţine că art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 nu aduce atingere dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 24 din Constituţie, cu referire la art. 6 paragraful 1 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi la art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.17. Distinct de cele reţinute prin decizia menţionată, Curtea observă cu acest prilej că legiuitorul a instituit, prin prevederile art. 42 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanţei de judecată de a acorda persoanelor juridice, la cerere, facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti, în situaţia în care cuantumul taxei reprezintă mai mult de 10% din media venitului net pe ultimele trei luni de activitate ori plata integrală a taxei nu este posibilă, deoarece persoana juridică se află în curs de lichidare sau dizolvare, ori bunurile acesteia sunt, în condiţiile legii, indisponibilizate. De asemenea, în mod excepţional, instanţa poate acorda persoanelor juridice reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru în alte cazuri în care apreciază, faţă de datele referitoare la situaţia economico-financiară a persoanei juridice, că plata taxei de timbru, la valoarea datorată, ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a persoanei juridice.18. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a statuat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că instituirea diferenţiată a plăţii taxelor judiciare de timbru după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege, nu constituie o discriminare sau o atingere adusă acestui principiu constituţional. Potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", fiind, aşadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească diferenţiat modalitatea de plată a taxelor judiciare de timbru, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalităţii în drepturi (a se vedea în acest sens Decizia nr. 422 din 13 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003).19. Curtea observă că părţile care introduc acţiuni şi cereri referitoare la cauzele penale, inclusiv cu privire la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea, beneficiază de scutire de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. Legiuitorul le-a acordat acest beneficiu datorită situaţiei particulare în care se află, respectiv persoane care au suferit o vătămare ca urmare a săvârşirii unei fapte penale. Celelalte părţi în proces, care nu se află în situaţia particulară anterior menţionată, vor timbra cererile formulate după regulile specifice aplicabile fiecărei cereri. Prin urmare, Curtea reţine că persoanele anterior menţionate se află în situaţii juridice diferite, pentru care legiuitorul a reglementat un tratament juridic diferit, fără a aduce atingere art. 16 din Constituţie. În cauza de faţă Curtea reţine că instanţa a făcut aplicarea art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, scutind de la plata taxei judiciare de timbru acţiunea introdusă de reclamante, având ca obiect acordarea de daune materiale şi morale, ca urmare a unei vătămări rezultate în urma săvârşirii unor fapte penale. Cu privire la cererea de chemare în garanţie formulată în temeiul art. 72 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri", instanţa a dispus cu privire la plata taxei judiciare de timbru, această cerere având ca temei un contract de asigurare. 20. Cu privire la aceste din urmă aspecte, Curtea Constituţională reţine că revine instanţei de judecată competente să interpreteze şi să aplice textele de lege incidente în cauză, în funcţie de situaţia de fapt şi de drept existentă în cauză. Curtea nu poate controla modul în care aceasta interpretează şi aplică legea în cauze deduse judecăţii, deoarece, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceasta „asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului". 21. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, art. 13, art. 17 şi art. 18 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a celor ale art. 8 şi art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate nu este motivată.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Grup Construct - S.R.L. din satul Mănăstire, comuna Birda, judeţul Timiş, în Dosarul nr. 5.162/30/2014 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu