Decizia Nr.297 din 28.04.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, precum şi ale art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 436 din 18 iunie 2015

Daniel Marius Morar	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CurţiiConstituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, precum şi ale art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Adrian Negru în Dosarul nr. 28.104/299/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.006 D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia analizată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 18 octombrie 2013, îndreptată, sub aspectul inserării în dispozitivul ei a dispoziţiei instanţei de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prin Încheierea din 15 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 28.104/299/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, precum şi ale art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Adrian Negru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor apeluri formulate împotriva unei sentinţe penale de condamnare a autorului excepţiei pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 18¹ şi art. 18² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010, se arată că lipsa obligativităţii suspendării soluţionării cauzelor în care sunt invocate excepţii de neconstituţionalitate până la data soluţionării de către Curtea Constituţională a respectivelor excepţii este de natură a încălca drepturile şi libertăţile fundamentale reglementate prin normele constituţionale invocate. Se susţine că este afectată, în acest fel, stabilitatea raporturilor juridice, principiu dedus de autorul excepţiei prin interpretarea normelor constituţionale de la art. 1 alin. (3) şi (5), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1) şi (3). Se susţine, de asemenea, că promulgarea actului normativ criticat reprezintă un grav pericol pentru ordinea publică şi că această pârghie juridică permite Preşedintelui României şi Parlamentului, cu concursul instanţelor judecătoreşti, să adopte, să promulge şi să pună în aplicare acte normative contrare Legii fundamentale, situându-se în acest fel deasupra dispoziţiilor Constituţiei, aspect ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 1. Se arată, de asemenea, că dreptul de a cere revizuirea hotărârilor judecătoreşti pronunţate pe baza unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale nu oferă părţilor interesate o garanţie echivalentă cu obligaţia suspendării cauzelor până la efectuarea controlului de constituţionalitate, întrucât există situaţii în care pronunţarea unor astfel de hotărâri să aibă ca efect producerea de prejudicii ce nu mai pot fi reparate pe calea revizuirii.6. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, autorul susţine că acestea încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare, prevăzute la art. 21 şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către angajaţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu reprezintă mijloace de probă care să asigure o justiţie liberă şi echitabilă, întrucât împotriva rezultatelor acestor expertize nu pot fi propuse contraexpertize şi nu pot fi formulate întâmpinări şi concluzii pertinente.7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate nu încalcă niciuna dintre normele constituţionale invocate de autorul excepţiei.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 805 din 3 iulie 2008 şi nr. 1.106 din 22 septembrie 2010.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, precum şi cele ale art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002. Textele criticate au următorul cuprins:

– Art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010: „La articolul 29, alineatul (5) se abrogă.“;

– Art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010: „La articolul 303, alineatul 6 se abrogă.“;

– Art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002: „(1) În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt numiţi, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul ministerelor de resort, specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.
(2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) au calitatea de funcţionar public şi îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie. Specialiştii au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, cu excepţiile menţionate în prezenta ordonanţă de urgenţă. De asemenea, specialiştii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată din dispoziţia scrisă a procurorului de specialiştii prevăzuţi la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condiţiile legii.“13. Art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968 aveau următorul cuprins:

– Art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992: „Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.“;

– Art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968: „Instanţa suspendă judecata, prin încheiere motivată, şi în cazul în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei. Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 300², iar dacă faţă de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi ţara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 şi 145¹. Încheierea este supusă recursului în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se judecă în termen de 3 zile.“14. Art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 a fost abrogat prin art. 58 pct. 1 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Având însă în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează a se pronunţa şi asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002.15. Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul român, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1) şi (2) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) cu privire la înfăptuirea justiţiei şi art. 147 alin. (1) referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, Decizia nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 17 ianuarie 2012, Decizia nr. 1.610 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 7 martie 2012, şi Decizia nr. 188 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 24 aprilie 2012, prin care a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate invocate.17. Prin Decizia nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, reţinând, în esenţă, că opţiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către părţi este folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condiţiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecăţii cauzelor la instanţele de fond a fost acela de a asigura părţilor o garanţie procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, prin eliminarea posibilităţii judecării cauzei în temeiul unei dispoziţii legale considerate a fi neconstituţionale, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual şi arbitrarul într-o formă care nu poate fi sancţionată, atâta vreme cât suspendarea procesului este privită ca o consecinţă imediată şi necesară a exercitării liberului acces la justiţie. Astfel, scopul primordial al controlului de constituţionalitate - interesul general al societăţii de a asana legislaţia în vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstituţionalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal al unor părţi litigante, care au folosit excepţia de neconstituţionalitate drept pretext pentru amânarea soluţiei pronunţate de instanţa în faţa căreia a fost dedus litigiul. Or, Curtea a reţinut că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voinţa legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituţie şi lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părţi a acestui drept procesual. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.18. Curtea a mai constatat că aceleaşi raţiuni sunt valabile şi în ce priveşte soluţia legislativă prevăzută de art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010, care a abrogat art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia instanţa era obligată să suspende judecata în cazul în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate.19. Distinct de cele arătate la paragrafele 16-18, instanţa de contencios constituţional reţine că, potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în situaţia pronunţării unei soluţii de admitere de către Curtea Constituţională, autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în privinţa căruia a fost pronunţată o hotărâre judecătorească bazată pe prevederea legală declarată neconstituţională, hotărâre ce a rămas definitivă, are dreptul de a formula cerere de revizuire.20. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, prilejuri cu care instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate invocate. Cu titlul de exemplu, au fost, în acest sens, pronunţate deciziile nr. 805 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 5 august 2008, nr. 952 din 23 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, şi nr. 850 din 9 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 1 iulie 2009.21. Prin Decizia nr. 805 din 3 iulie 2008, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt numiţi specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. Aceştia au calitatea de funcţionari publici, iar constatările tehnico-ştiinţifice efectuate din dispoziţia scrisă a procurorului constituie mijloc de probă.22. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că o componentă a garanţiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este principiul egalităţii armelor, ce semnifică tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unei instanţe de judecată, fără ca una să fie dezavantajată în raport cu cealaltă. Din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea, din 18 martie 1977, pronunţată în cauza Mantovanelli împotriva Franţei) reiese că se încalcă principiul egalităţii armelor atunci când procedura contestată, în ansamblul ei, nu a respectat prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Totodată, Curtea a reţinut că principiul contradictorialităţii, o altă componentă a dreptului la un proces echitabil, presupune, în esenţă, posibilitatea pentru părţile unui proces de a lua la cunoştinţă de toate probele şi observaţiile prezentate judecătorului, de natură să îi influenţeze decizia şi de a le discuta (Hotărârea, din 2 iunie 2005, pronunţată în Cauza Cottin împotriva Belgiei, paragraful 29). 23. Având în vedere aceleaşi aspecte, Curtea a reţinut că partea poate lua cunoştinţă de existenţa constatării tehnico-ştiinţifice - mijloc de probă efectuat de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, în condiţiile art. 250-254 din Codul de procedură penală din 1968. Aşadar, Curtea a arătat că partea poate formula obiecţiuni la raportul de constatare sau poate contesta în faţa instanţei de judecată, în condiţii de contradictorialitate, mijlocul de probă respectiv.24. De asemenea, Curtea a constatat că o reglementare similară cu cea criticată este cuprinsă în art. 112 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, care se efectuează, de regulă, de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală, dar care poate fi efectuată şi de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe.25. Pe de altă parte, Curtea a observat că în procesul deliberării judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-ştiinţifice întocmite de specialiştii prevăzuţi de textele de lege criticate. Aşadar, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel că informaţiile conţinute în constatările tehnico-ştiinţifice nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură. 26. În plus faţă de argumentele arătate la paragrafele 20-26, Curtea constată că şi Codul de procedură penală în vigoare prevede, la art. 97 alin. (2) lit. e), ca mijloace de probă, rapoartele de expertiză sau de constatare, iar art. 172 alin. (9) şi (10) din acelaşi cod arată că atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări, iar această constatare este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. De asemenea, ca o garanţie suplimentară, art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală prevede că, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune efectuarea unei expertize.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Negru în Dosarul nr. 28.104/299/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că prevederile art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, precum şi ale art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 aprilie 2015. PREŞEDINTE, DANIEL MARIUS MORAR Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop