DECIZIE Nr. 27 din 12 martie 1996
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 85 din 26 aprilie 1996
Ioan Muraru - presedinte
Costica Bulai - judecator
Ioan Deleanu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Victor Dan Zlatescu - judecator
Raul Petrescu - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol pronuntarea asupra recursului declarat de Popescu Elena impotriva
Deciziei Curtii Constitutionale nr. 107 din 1 noiembrie 1995.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 5 martie 1996, in lipsa
recurentului si a intimatilor, cu care procedura de citare a fost legal
indeplinita. Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost
consemnate in incheierea cu aceeasi data. Curtea, avand nevoie de timp pentru a
delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 12 martie 1996, cand a adoptat
prezenta decizie.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, s-a respins exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977
privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala, invocata de
Popescu Elena in Dosarul nr. 1.036/1994 al Curtii de Apel Bucuresti, Sectia
contencios administrativ.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a retinut, in esenta, ca:
- principiul egalitatii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie
implica, pentru situatii diferite, si dreptul la un tratament juridic diferit,
cum de altfel Curtea Constitutionala a statuat si prin deciziile nr. 70/1993,
nr. 74/1994 si nr. 85/1994. Asa fiind, existenta unei varste de pensionare
diferite pentru femei si barbati nu poate fi considerata o discriminare;
- pensionarea la o varsta mai mica a femeilor nu afecteaza dreptul lor la
munca, prevazut de art. 38 alin. (1) din Constitutie, din moment ce, dupa
pensionare, potrivit Legii nr. 2/1991, se poate cumula pensia cu salariul;
- nu sunt incalcate nici prevederile art. 43 din Constitutie, privind
dreptul la un nivel de trai decent, cat timp pensia se stabileste, in
principal, in functie de salariu si vechimea in munca, iar pensionarul are
posibilitatea de a cumula pensia cu salariul. Pe de alta parte, in conditiile
economiei de piata, nivelul de trai decent nu poate fi decat rezultatul
efortului propriu;
- drepturile fundamentale consacrate de Constitutie nu pot fi privite
izolat, ci intr-o corelatie fireasca, logica. Asa fiind, trebuie observate si
prevederile art. 43 alin. (2) si ale art. 45 din legea fundamentala;
- prevederile art. 8 din Legea nr. 3/1977 nu pot fi interpretate ca avand
un caracter dispozitiv, deoarece aceasta ar avea semnificatia unei modificari
legislative, ceea ce nu intra in competenta Curtii Constitutionale.
Impotriva sus-mentionatei decizii, Popescu Elena a declarat recurs,
invocand urmatoarele motive:
- instanta a incalcat formele de procedura, a caror violare se sanctioneaza
cu nulitatea (art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. 2 din Codul de
procedura civila). Aceasta intrucat la termenele de judecata in prima instanta,
nu a fost respectata regula publicitatii sedintelor de judecata consacrata de
art. 14 din Legea nr. 47/1992, art. 121 din Codul de procedura civila, art. 21
din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, art. 10
din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 14 din Pactul
international relativ la drepturile civile si politice si art. 6 din Conventia
europeana pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Aceasta exceptie a fost invocata si in fata instantei de fond, dar ea a fost
respinsa, fara sa se fi discutat mai intai admisibilitatea probelor propuse;
- instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legal (art. 304 pct.
1 din Codul de procedura civila), intrucat reprezentantul Ministerului Public,
care a intrat in compunerea instantei, a fost o persoana de peste 70 de ani, incalcandu-se
astfel prevederile art. 69 din Lege nr. 92/1992;
- instanta s-a pronuntat si asupra a altceva decat ceea ce s-a cerut (art.
304 pct. 6 din Codul de procedura civila), in sensul ca, desi s-a cerut
declararea ca neconstitutional a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cat
priveste formularea imperativa a textului, instanta a considerat ca i s-a
solicitat sa interpreteze intr-o anumita maniera prevederile amintite, fapt
apreciat de instanta ca avand semnificatia unei modificari legislative, care nu
apartine competentei sale;
- hotararea a fost data cu aplicarea gresita a prevederilor Constitutiei
(art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila). Curtea este favorabila ideii
de discriminare pozitiva - ideii impartasita si de recurenta -, dar tocmai
aceasta protectie speciala a femeii nu este asigurata de textul considerat ca
neconstitutional, din moment ce el are un caracter imperativ, interzicand
femeii care a implinit varsta de 57 de ani sa mai continue raporturile de
munca. Chiar daca, dupa pensionare, se poate cumula pensia cu salariul,
discriminarea continua sa existe. Pe de alta parte, la pensionare raportul de
munca inceteaza in mod obligatoriu, deci este impiedicat exercitiul dreptului
la munca;
- instanta a considerat ca nu este incalcat dreptul la un nivel de trai
decent (art. 43 din Constitutie), ignorandu-se astfel tocmai obligatiile
statului in acest sens.
CURTEA,
avand in vedere decizia atacata, motivele de recurs invocate, prevederile art.
8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat
si asistenta sociala, raportate la dispozitiile Constitutiei si ale Legii nr.
47/1992, retine:
Cu privire la unele dintre motivele de recurs, o constatare de principiu
poate fi facuta de la inceput. Astfel cum rezulta din modul in care unele
dintre aceste motive au fost formulate - cele intemeiate pe prevederile art.
304 pct. 6 si pct. 9 din Codul de procedura civila - in opinia recurentei
motivele de casare prevazute de art. 304 din Codul de procedura civila sunt pur
si simplu aplicabile si in materia contenciosului constitutional. Or, potrivit
art. 16 din Legea nr. 47/1992, procedura jurisdictionala prevazuta de aceasta
lege se completeaza cu regulile procedurii civile in masura in care ele sunt
compatibile cu natura proceduri in fata Curtii Constitutionale, iar
compatibilitatea se hotaraste exclusiv de catre Curte.
Primul motiv de recurs, prin care se sustine ca s-a incalcat regula
publicitatii sedintelor de judecata, nu este intemeiat.
Neindoielnic, principiul publicitatii dezbaterilor este un principiu
fundamental al oricarui proces, acest principiu dobandind valoare
constitutionala prin consacrarea lui in art. 126 al legii fundamentale. La
acest principiu se refera expres si art. 6 al Conventiei pentru protectia
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, considerandu-l, totodata, ca
element esential al unui proces echitabil. In consecinta, daca instanta, in
conditiile prevazute de lege, nu a declarat sedinta de judecata secreta, nerespectarea
principiului publicitatii dezbaterilor atrage nulitatea absoluta a hotararii
pronuntate. Cerinta respectarii principiului publicitatii dezbaterilor si in
fata instantei de contencios constitutional rezulta si din cuprinsul art. 16 al
Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale,
precum si al art. 14 alin. (1) din aceeasi lege, in sensul caruia:
"Sedintele de judecata sunt publice, in afara de cazul in care, din motive
intemeiate, presedintele Curtii sau completul de judecata hotaraste sedinta
secreta".
Asadar, regula fundamentala este publicitatea dezbaterilor, iar judecata in
sedinta secreta constituie exceptia.
Publicitatea dezbaterilor implica doua componente, in principiu,
cumulative: accesul partilor la dezbateri, ca o conditie inerenta a exercitarii
drepturilor procesuale, intre care si, mai ales, dreptul la aparare si dreptul
de a participa la dezbaterea contradictorie a tuturor elementelor de fapt si de
drept pe care le implica litigiul; accesul la dezbateri al oricaror alte
persoane. Astfel cum s-a spus in chiar cuprinsul motivelor de recurs, sub
primul aspect, conditia publicitatii a fost realizata, reprezentantul
recurentei fiind prezent la dezbaterile in fond. Sub cel de-al doilea aspect,
este de retinut ca au fost, de asemenea, prezente in sala si alte persoane,
straine de procesul recurentei, asa cum de altfel s-a aratat in chiar cuprinsul
recursului. Stabilirea unor masuri administrative, pentru accesul in cladirea
in care isi au sediul si alte institutii decat Curtea Constitutionala, nu poate
fi interpretata ca o ingradire a principiului publicitatii dezbaterilor, din
moment ce acele conditii administrative, o data indeplinite, fac posibila
participarea oricaror persoane la dezbateri, iar prin respectivele masuri nu se
urmareste altceva decat asigurarea securitatii institutiilor care isi au sediul
in aceeasi cladire in care se afla si Curtea Constitutionala. Situatia invocata
de recurenta este comparabila cu cea prevazuta de art. 122 din Codul de procedura
civila, cand, pentru a se asigura politia sedintei, presedintele completului
poate dispune indepartarea tuturor persoanelor din sala, fara ca astfel sa se
poata pune in discutie nerespectarea principiului publicitatii dezbaterilor.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit caruia instanta nu a fost
alcatuita in conformitate cu dispozitiile legale, nu este intemeiat.
In legatura cu aceasta critica, este de observat ca, intr-adevar, potrivit
art. 69 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, procurorii de
la Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie pot fi mentinuti in
functie pana la implinirea varstei de 70 de ani, cu avizul conducatorului
Parchetului. Se considera de catre recurenta, prin reprezentantul ei, ca, fata
ce prevederile amintite, procurorul de sedinta "nu avea legal calitatea de
procuror, astfel incat constituirea instantei s-a facut cu grava violare a
legii". Calitatea de procuror a fost insa conferita reprezentantului
Ministerului Public prin Decretul nr. 18 din 16 februarie 1994, pozitia nr. 88,
publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 44 din 18 februarie
1994. Asa fiind, procurorul de sedinta avea calitatea legala pentru a
reprezenta Ministerul Public. Daca si in ce masura decretul de numire in
functia de procuror la Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie
contravine sau nu prevederilor art. 69 din Legea nr. 92/1992 nu apartine
competentei de decizie a Curtii Constitutionale. In acest sens, sunt de
observat urmatoarele: nici o dispozitie a Constitutiei nu poate fi invocata in
legatura cu acest incident procedural; competenta Curtii Constitutionale este
prevazuta expres si limitativ de art. 144 din Constitutie, iar intre ipotezele
de control al constitutionalitatii nu se afla si decretele individuale ale
Presedintelui Romaniei. Este neintemeiat si cel de-al treilea motiv de recurs,
care se sprijina pe prevederile art. 304 pct. 6 din Codul de procedura civila -
"instanta nu s-a pronuntat asupra unui capat de cerere, a acordat mai mult
decat s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut" -, adica, la situatia dedusa
judecatii in contenciosul constitutional, faptul ca instanta de fond a rezolvat
o cerere de interpretare a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 3/1977, desi, in
realitate, s-a cerut declararea ca neconstitutional a art. 8 alin. (1) din
legea amintita, "cat priveste formularea imperativa a textului". Cu
privire la aceasta sustinere sunt de mentionat urmatoarele:
- desi in considerentele deciziei atacate se face referire la
"interpretarea solicitata", sensul real al acesteia este acela de a
decide asupra naturii normei interpretate, calificand-o nu ca norma imperativa,
ci ca norma dispozitiva. Acest sens poate fi dedus din precizarea facuta pe
aceleasi considerente ca o astfel de interpretare "are semnificatia unei
modificari, ceea ce nu intra in competenta Curtii Constitutionale";
- modificarea naturii unei norme, prin transformarea acesteia din norma
imperativa in norma dispozitiva, semnifica indubitabil "legiferare",
altele fiind consecintele juridice ce decurg dintr-o norma imperativa decat
cele ce ar decurge dintr-o norma dispozitiva. Este un truism si, in consecinta,
nu este cazul sa se staruie. Sub acest aspect, considerentele deciziei atacate
sunt intemeiate si, de altfel, consonante practicii constante si
constitutionale a Curtii, in sensul ca aceasta nu-si poate asuma rolul de a
crea, de a abroga sau de a modifica o norma juridica, or, cum traditional s-a
spus, prin reluarea expresiei originare, ea nu poate indeplini rolul de
"legislator pozitiv".
De asemenea, este neintemeiata si critica adusa prin cel de-al patrulea
motiv de recurs, in sensul ca decizia a fost data cu aplicarea gresita a
Constitutiei.
Problema care, in esenta, constituie fondul litigiului este aceea de a
stabili daca regula imperativa cuprinsa in art. 8 alin. (1) din Legea nr.
3/1977, cu privire la pensionarea femeilor la o limita de varsta inferioara
aceleia prevazute pentru barbati, este sau nu compatibila cu prevederile art.
16, art. 38 si art. 43 din Constitutie.
Art. 16 alin. (1) din Constitutie consacra egalitatea tuturor cetatenilor
in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si "fara
discriminari", text ce trebuie coroborat cu cel al art. 4 alin. (2) din
legea fundamentala, care inscrie printre criteriile discriminarii si deosebirea
de sex.
Textul art. 16 alin. (1) din Constitutie, coroborat cu cel al art. 4 alin.
(2) din legea fundamentala, vizeaza discriminarile prohibite, nu si pe cele
admisibile, vizeaza deci "discriminarea negativa" nu si
"discriminarea pozitiva", tinand seama de specificitatea unor
situatii sau de scopul realizarii unei justitii distributive, pentru a anula
sau pentru a diminua inegalitatile obiective. Totodata, textele constitutionale
aratate vizeaza egalitatea intre cetateni cat priveste recunoasterea in
favoarea acestora a unor drepturi, intre care si cel la pensie, nu identitatea
in tratament juridic cat priveste exercitarea sau realizarea acelor drepturi.
Astfel se explica nu numai admisibilitatea unui tratament juridic diferit si
privilegiat fata de anumite categorii de persoane, dar si necesitatea lui. Pot
fi invocate in acest sens prevederile art. 32 alin. (3), ale art. 38 alin. (2),
ale art. 45 si 46 din Constitutie.
Art. 43 alin. (2) din Constitutie consacra "dreptul la pensie" ca
drept garantat oricarei persoane indreptatite sa obtina calitatea de pensionar.
Conditiile insa de realizare a acestui drept nu numai ca pot, dar si trebuie sa
fie diferite, tinand seama de diferitele categorii de persoane susceptibile de
pensionare si de criteriile pensionarii. Situatiile care pot conduce la un
tratament juridic diferit trebuie sa aiba un caracter obiectiv, iar
diferentierea in tratament sa fie rezonabila, prin prisma scopului urmarit si a
rezultatelor la care se ajunge.
Protectia speciala a unor persoane, prin tratamentul juridic diferit de
care acestea beneficiaza, nu este in principiu incompatibila cu natura
imperativa a normelor de protectie (de exemplu, protectia minorilor, protectia
copiilor si a tinerilor, protectia persoanelor handicapate, ocrotirea
sanatatii).
Rezulta deci ca prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 sunt
compatibile, prin natura lor, cu cele ale art. 16 din Constitutie, asa cum
corect s-a retinut de instanta de fond.
De mentionat ca, la pronuntarea deciziei, au fost avute in vedere si
deciziile adoptate in aceeasi problema de catre instantele corespunzatoare din
Austria si Germania, decizii existente la dosar, prin care s-a statuat ca, cel
putin in conditiile actuale, pensionarea femeilor la o varsta mai mica decat
cea a barbatilor este admisibila, stabilirea aceleiasi varste de pensionare
pentru barbati si femei ramanand un deziderat legislativ.
In materie de pensionare, numai aparent tratamentul juridic diferit al
femeilor fata de barbati s-ar intemeia pe "deosebirea de sex". In
realitate, nu deosebirea de sex atrage un tratament juridic diferit, ci
situatia sociala care decurge din aceasta deosebire, situatie ce justifica o protectie
constitutionala speciala fata de femei. Discriminarea nu exista decat atunci
cand diferenta de tratament juridic este pur si simplu si in mod exclusiv
determinata de deosebirea de sex.
In ce priveste compatibilitatea constitutionala a prevederilor art. 8 alin.
(1) din Legea nr. 3/1977 cu cele al art. 38 alin. (1) din legea fundamentala,
se constata ca astfel cum s-a decis in mod temeinic de catre completul de fond,
posibilitatea de a cumula pensia cu salariul, in conditiile Legii nr. 2/1991,
satisface exigentele prevederilor art. 38 alin. (1) din Constitutie.
In fine, nici ultimul motiv de recurs, prin care se sustine ca in mod
gresit prima instanta a retinut ca dispozitiile criticate sub aspectul
constitutionalitatii nu incalca dreptul la un nivel de trai decent, inscris in
art. 43 din Constitutie nu poate fi primit.
Intr-adevar, in sensul art. 43 alin. (1) din Constitutie, statul este
obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura
sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent. Din cuprinsul acestor prevederi
se poate deduce ca, prin obiectul lor si prin scopul spre care se tinde,
obligatiile statului sunt preponderent obligatii de mijloace, nu de rezultat.
De altfel, insusi scopul declarat - asigurarea unui nivel de trai decent -
trebuie apreciat in raport cu circumstantele unui anumit stadiu de dezvoltare
economica, precum si in raport cu dinamica criteriilor de determinare a
nivelului de trai decent. In fine, criteriile insesi nu pot fi subiective, in
raport cu exigentele fiecarei persoane pentru determinarea nivelului decent de
trai. Asa fiind, este neintemeiata si critica adusa prin acest motiv de recurs.
Avand in vedere considerentele expuse, vazand si prevederile art. 144 lit.
c) si ale art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si pe cele ale art. 13
alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 si art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Popescu Elena impotriva Deciziei Curtii
Constitutionale nr. 107 din 1 noiembrie 1995.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 12 martie 1996.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Constantin Burada