Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.262 din 06.05.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 530 din 16 iulie 2014



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel-Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Mariea Luca în Dosarul nr. 8.073/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 93D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 9 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.073/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.5. Excepţia a fost ridicată de Mariea Luca cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de revizuire a pensiei efectuată în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile actului normativ, care dispun revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor criticat încalcă drepturi obţinute prin hotărâri judecătoreşti. În acest sens, arată că după intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010 pensia de serviciu a fost recalculată, dar, în urma contestării deciziei de recalculare, instanţa de judecată a dispus suspendarea aplicării deciziei de recalculare şi păstrarea în plată a pensiei în cuantumul avut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010. Prin procesul de revizuire a pensiilor reglementat de actul normativ criticat însă, hotărârea instanţei de judecată a fost lipsită de efect.7. Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.9. Avocatul Poporului, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 30 iunie 2011.13. Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate aduc atingere următoarelor prevederi din Constituţie: art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile şi art. 44 alin. (1) şi (3) referitor la dreptul de proprietate privată.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 au mai constituit obiect al analizei de neconstituţionalitate în raport cu aceleaşi prevederi ale Constituţiei şi aceleaşi critici. Astfel, prin Decizia nr. 215 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012, Curtea Constituţională a reţinut că actul normativ criticat nu conţine prevederi legale al căror conţinut normativ explicit sau implicit să determine suspendarea cursului judecăţii ori neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, în privinţa anumitor cauze determinate. Făcând referire la jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a statuat că astfel de hotărâri judecătoreşti se bucură de autoritate de lucru judecat şi determină obligarea autorităţilor publice la plata drepturilor de pensie astfel cum au fost constatate de către instanţele de judecată, însă această obligaţie subzistă atât timp cât este în vigoare şi temeiul legal în baza căruia au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile.15. În plus, Curtea reţine că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunţat Decizia nr. 9 din 10 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iulie 2013, şi a stabilit că - în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012 - sunt supuse revizuirii şi pensiile prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi, atunci când deciziile de recalculare emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, fiind menţinut cuantumul pensiei anterioare, fără a se putea reţine puterea de lucru judecat a acestor din urmă hotărâri.16. În considerentele acestei decizii, instanţa supremă a reţinut că „cele două hotărâri judecătoreşti sunt pronunţate în baza unor temeiuri juridice diferite, respectiv Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012. Or, pentru existenţa «lucrului judecat», potrivit art. 1201 din Codul civil, este nevoie de o triplă identitate: de părţi, de obiect şi de cauză, care nu se regăseşte în situaţia analizată, întrucât cele două contestaţii, deşi implică aceleaşi părţi şi au acelaşi obiect, nu se întemeiază pe aceeaşi cauză.17. [...] Practic, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, legiuitorul a înţeles să reglementeze o nouă procedură de recalculare a pensiilor de serviciu, distinctă şi ulterioară, denumită «revizuire», şi având în vedere alte criterii decât cele menţionate în Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, şi detaliate în Hotărârea Guvernului nr. 737/2010. Astfel, prima recalculare a pensiei de serviciu urmează a fi reluată, indiferent de soluţiile pronunţate în contestaţiile soluţionate în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, ceea ce demonstrează că niciun aspect dezlegat de către instanţă în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, nu poate fi opus în cadrul noii proceduri cu putere de lucru judecat.“18. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a concluzionat că „nu există putere de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti pronunţate într-o contestaţie prin care a fost anulată, în mod irevocabil, decizia de revizuire a pensiei de serviciu în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, faţă de o nouă contestaţie formulată împotriva deciziei de revizuire a aceleiaşi pensii de serviciu, emisă în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012.“19. Pentru aceleaşi argumente, instanţa supremă a decis că „nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind încălcarea dreptului de acces la instanţă, ca efect al înlăturării efectelor unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. Întrucât efectele hotărârilor judecătoreşti prin care au fost anulate deciziile emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, şi păstrate în plată pensiile de serviciu au fost executate până la momentul emiterii noii decizii de revizuire date în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, nu se poate aprecia că accesul la justiţie este iluzoriu.[...]“20. Prin Decizia nr. 458 din 7 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 10 decembrie 2013, Curtea Constituţională a reţinut totodată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului convenţiei, care enunţă preeminenţa dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată. (Hotărârea din 30 septembrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61).21. Or, hotărârile judecătoreşti prin care au fost anulate deciziile emise în temeiul Legii nr. 119/2010 şi păstrate în plată pensiile de serviciu au fost executate până la momentul emiterii noii decizii de revizuire în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011.22. Aşadar, nu suntem în prezenţa unor cazuri de rediscutare a soluţiilor definitive şi irevocabile asupra contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiei emise în temeiul Legii nr. 119/2010, ci de noi litigii având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de revizuire a aceleiaşi pensii de serviciu, emise în baza noului temei, şi anume al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011.23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţiilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mariea Luca în Dosarul nr. 8.073/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 6 mai 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 262/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 262 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 262/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu