DECIZIE Nr.
251 din 6 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor
la prescriptia extinctiva
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 303 din 17 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor „art. 3 din Decretul nr. 147/1958",
excepţie ridicată de Iosif Jager în Dosarul nr. 430/302/2007 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate
ridicate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 10 septembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 430/302/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 3 din Decretul nr. 147/1958", excepţie ridicată de Iosif Jager - în recurs, într-o cauză civilă
având ca obiect pretenţii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că „garantarea dreptului de proprietate şi a
creanţelor asupra statului, atât în sistemul constituţional dinainte de 1991,
cât şi în sistemul constituţional actual, aplicarea termenului de 3 ani
începând cu data de 1 ianuarie 1990 nu reprezintă o îndeplinire întocmai şi cu
bună credinţă a obligaţiei Statului Român de a mă lipsi în mod arbitrar de
proprietatea mea, având în vedere că eu puteam să-mi valorific dreptul numai
din momentul chemării titlurilor de plată, caz în care termenul de prescripţie
urma să curgă de la acea dată". In continuare, arată că, „dat fiind că
titlurile nu au fost chemate la plată după anul 1990", termenul de
prescripţie de 3 ani nu poate fi aplicat fără a fi încălcate prevederile art.
44 alin. (1) din Constituţie referitoare la garantarea creanţelor asupra
statului, precum şi ale art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este
neîntemeiată, deoarece „prin aceste reglementări nu sunt încălcate tratatele şi
alte acte internaţionale pe care România s-a angajat să le respecte şi chiar
dacă acest articol ar încălca aceste reglementări, fiind un aspect de aplicare
a legii şi nu de neconstituţionalitate, instanţele de judecată pot face
aplicarea art. 20 din Constituţie, dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de
text", precum şi că dreptul de proprietate nu este încălcat „deoarece
instituirea acestui termen este conform art. 125 din Constituţie".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. In acest sens invocă
deciziile Curţii Constituţionale nr. 216 din 13 martie 2007 şi nr. 296 din 8
iulie 2003, prin care aceasta s-a pronunţat asupra unor critici asemănătoare
celor din prezenta cauză.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 sunt constituţionale. In acest
sens, arată că „instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu
care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să
îngrădească dreptul de proprietate privată".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecatorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie, potrivit Incheierii de sesizare din 10 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 430/302/2007 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, „art. 3 din Decretul nr.
147/1958". In realitate, potrivit criticilor formulate, excepţia priveşte
dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă,
publicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 21 aprilie 1958, cu modificările ulterioare, care au
următorul cuprins: „Termenul prescripţiei este de 3 ani." Aşadar,
prin prezenta decizie, Curtea se va pronunţa cu privire la constituţionalitatea
art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat
este neconstituţional prin raportare la: „dispoziţiile art. 15 şi 17 din
Constituţia din anul 1923 - repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1.849 din
31 august 1944 şi ale art. 8 alin. 1 şi 2, art. 10 din Constituţia din anul
1948", ale art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului - „Nimeni nu va fi obiectul unor
imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul său
ori în corespondenţă, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale.
Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri", ale
art. 1 - „Protecţia proprietăţii" din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi la prevederile constituţionale
ale art. 11 - „Dreptul internaţional şi dreptul intern", ale art. 20 - „Tratatele internaţionale
privind drepturile omului", ale art. 21 alin.
(3) - „Părţile au dreptul la un proces echitabil şi
la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil" şi ale art. 44 alin. (1) -„Dreptul de
proprietate, precum şi creanţele asupra
statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt
stabilite prin lege."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
In esenţă, autorul excepţiei susţine că, întrucât
titlurile de stat la purtător „nu au fost chemate la plată după anul
1990", termenul de prescripţie de 3 ani nu poate fi aplicat fără a fi
încălcate prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie referitoare la
garantarea creanţelor asupra statului, precum şi ale celorlalte documente
internaţionale invocate.
Din analiza acestor critici, Curtea constată că, pentru
motive asemănătoare şi prin raportare, pe lângă alte texte constituţionale, şi
la art. 44 din Constituţie, s-a mai pronunţat, de exemplu, şi prin deciziile
nr. 216 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007, şi nr. 296 din 8
iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 216 din 13 martie 2007, în legătură cu susţineri privind
încălcarea art. 44 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut că
„recunoaşterea, prin lege, a dreptului la despăgubiri numai pentru anumite
bunuri preluate abuziv în timpul regimului comunist reprezintă o opţiune a
legiuitorului, care este în concordanţă cu caracterul reparator al acestei
legi, pe de o parte, şi care ţine de politica legislativă fiscală a statului,
pe de altă parte", precum şi că „această opţiune este în deplină
concordanţă cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie,
potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite
de lege".
De asemenea, prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003,
Curtea a statuat că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport
cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să
îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de
a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării
în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele
abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi
securităţii raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către
titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de
legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi
instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau
expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având
consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale
altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală
măsură.
Cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin
valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de
natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe.
Curtea constată că şi susţinerile referitoare la
neconstituţionalitatea textului de lege criticat, prin raportare la
„dispoziţiile art. 15 şi 17 din Constituţia din anul 1923 - repusă în vigoare
prin Decretul Regal nr. 1.849 din 31 august 1944 şi ale art. 8 alin. 1 şi 2, art. 10 din Constituţia din anul
1948", urmează a fi respinse, întrucât Curtea Constituţională înfiinţată
potrivit Constituţiei din anul 1991 are rolul de garant al ordinii
constituţionale create de această Constituţie. Ca atare, legile şi alte acte
normative emise înainte într-o altă ordine constituţională puteau fi examinate
sub aspectul constituţionalităţii numai în raport cu acea ordine
constituţională şi de organismele pe care Constituţia atunci în vigoare le
prevedea.
In sfârşit, Curtea constată că celelalte dispoziţii din
Constituţie şi documentele internaţionale invocate ca fiind încălcate nu sunt
incidente în cauză.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia
exctinctivă, excepţie ridicată de Iosif Jager în
Dosarul nr. 430/302/2007 al Tribunalului Bucureşti -
Secţia a III-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu