DECIZIE Nr.
225 din 7 martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 98 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 302 din 4 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia Margareta Niţă - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Pan
Jianshu şi Mao Binjing în
dosarele nr. 1.650/2004 şi nr.
6.270/2004 ale Inaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi
fiscal, cauze înregistrate la Curtea Constituţională sub nr.
805D/2005 şi nr. 853D/2005.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 28 februarie 2006, când
Curtea a dispus conexarea celor două cauze şi amânarea
pronunţării pentru data de 7
martie 2006.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, reţine următoarele:
Prin încheierile din 18 şi 21 octombrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 1.650/2004 şi nr. 6.270/2004, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 98, respectiv ale art. 98 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind
regimul străinilor
în România. Excepţiile au fost ridicate de Pan Jianshu şi Mao Binjing în cauze având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva sentinţei civile de respingere a cererii de acordare a statutului de
refugiat, precum şi a cererii
de acordare a regimului tolerării
de a rămâne pe teritoriul
României.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate având un conţinut identic se arată că dispoziţiile art.
98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 357/2003, contravin prevederilor art. 48 alin. (1)
din Constituţie, interpretate,
în temeiul art. 11 alin. (2) şi
al art. 20 alin. (2) din aceasta, prin raportare la dispoziţiile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia garantării dreptului persoanei la respectul vieţii familiale.
Se susţine,
în esenţă, că textul de lege criticat este lipsit de
claritate şi precizie,
deoarece noţiunea de
„imposibilitate obiectivă",
în funcţie de care Autoritatea
pentru străini apreciază acordarea regimului tolerării, este „vagă şi imprecisă", permiţând arbitrariul din partea acestei autorităţi.
Totodată, se arată că dreptul la respectarea vieţii de familie, consacrat de art. 8 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, are, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prioritate chiar faţă de motivele de ordine publică ce ar putea limita exercitarea sa, iar
prin efectul recunoaşterii de
către România a jurisdicţiei instanţei europene o instanţă naţională nu poate pronunţa o hotărâre care să o infirme pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 98 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 nu contravin prevederilor art. 48 alin. (1) din
Constituţie, acestea din urmă privind instituţia familiei şi
sprijinul acordat de stat acesteia, în timp ce textele legale criticate
reglementează o instituţie diferită, respectiv cea a tolerării rămânerii pe
teritoriul României.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de
sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la
excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este
neîntemeiată. Astfel, arată, în esenţă, că textul de lege
criticat nu contravine art. 48 alin. (1) din Constituţie şi nici art. 8
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, acesta fiind totodată suficient de clar şi explicit pentru a îndeplini criteriul clarităţii şi previzibilităţii
legii. Pe de altă parte,
Curtea Constituţională nu este competentă a completa sau modifica prevederile
legale supuse controlului de constituţionalitate, aceasta fiind atributul exclusiv al legiuitorului. In
sfârşit, menţionează că refuzul acordării tolerării rămânerii pe
teritoriul României se justifică, în speţă, prin
motive ce ţin de apărarea ordinii publice şi protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, iar această măsură este supusă unui control efectiv şi eficient, solicitat instanţei de judecată
competente.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art.
98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu contravin
textelor constituţionale şi convenţionale pretins a fi încălcate, care se referă la familie, şi nu
sunt pertinente în raport cu instituţia tolerării rămânerii pe teritoriul României,
reglementată de textul de lege
criticat.
Preşedinţii
celor două
Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate
ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului
Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de
lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie,
ale art. 1 alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile
art. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind
regimul străinilor în România,
republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, cu modificările şi completările
ulterioare, care au următorul
conţinut:
Art. 98. - Acordarea tolerării: „(1 ) Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul ţării acordată de Autoritatea pentru străini străinilor care nu au dreptul de şedere şi, din motive obiective, nu părăsesc
teritoriul României. (2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se înţelege acele împrejurări independente de voinţa străinului, imprevizibile şi care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi
teritoriul României."
In motivarea excepţiei se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Constituţie, interpretate, în temeiul art. 11 alin. (2) şi al art. 20 alin. (2) din aceasta, prin
raportare la prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ambele texte privind
dreptul la respectarea vieţii
private şi de familie.
Analizând textul de lege criticat, raportat la
prevederile constituţionale şi convenţionale pretins a fi încălcate, Curtea Constituţională constată următoarele:
Dispoziţiile alin. (2) al art. 98 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului definesc noţiunea
de „motive obiective", acestea fiind acele împrejurări independente de voinţa străinului, imprevizibile şi care nu pot fi înlăturate, din cauza cărora acesta nu poate părăsi teritoriul
României şi în funcţie de existenţa cărora
Autoritatea pentru străini, în
temeiul alin. (1) al aceluiaşi
articol, va acorda sau nu permisiunea rămânerii pe teritoriul României străinilor care nu au dreptul de şedere şi asupra cărora s-a dispus părăsirea
teritoriului ţării. Este
firesc ca legiuitorul să fi
indicat acele elemente definitorii pentru identificarea unor astfel de „motive
obiective" şi să nu fi
exemplificat situaţii
concrete, întrucât acestea nu pot fi enumerate şi epuizate totodată
în cuprinsul unei norme juridice. De altfel, referitor la respectarea
criteriului calităţii legii în
cadrul procesului de legiferare, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în jurisprudenta sa că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ
determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării
(Cauza Reckvenyi contra Ungariei, 1999).
De altfel, prevederile constituţionale şi convenţionale pretins a fi încălcate reglementează dreptul persoanei la respectarea vieţii private şi de familie, corelativ cu obligaţia statului de a garanta exercitarea sa, fie prin interzicerea
imixtiunii unei autorităţi
publice în exercitarea acestui drept, cu excepţia unor situaţii
expres şi limitativ prevăzute, fie prin diverse măsuri active de asigurare a exercitării reale şi efective. Or, dispoziţiile art. 98 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 nu impietează cu nimic exercitarea nestingherită a acestui drept, ele reglementând condiţiile de acordare a tolerării rămânerii străinilor pe teritoriul României. Prin
urmare, textele invocate ca fiind încălcate nu au incidenţă în cauză, excepţia de neconstituţionalitate fiind, şi
sub acest aspect, neîntemeiată.
Mai mult, atât din prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi din jurisprudenta în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului rezultă faptul că în cadrul politicii de control al migraţiei statele semnatare ale convenţiei dispun de o marjă largă de apreciere
a măsurilor reglementate în
legislaţia naţională menite, pe de o parte, să apere dreptul la viaţă privată şi de familie al persoanei, dar care, pe de
altă parte, să protejeze totodată interesul general privind ordinea publică, securitatea naţională, sănătatea şi morala sau
drepturile şi libertăţile altora (Cauza Radovanovic
împotriva Austriei, 2004, sau Sisoieva şi alţii
împotriva Letoniei, 2005).
In sfârşit, criticile autorilor excepţiei referitoare la modalitatea de interpretare şi aplicare a textului de lege atacat de către autoritatea competentă, în speţă Autoritatea pentru străini, sunt aspecte ce excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională; acestea
sunt atribute ale instanţei
judecătoreşti, autorii aflându-se, de altfel, într-o
cale de atac în faţa unei
instanţe de judecată pentru contestarea măsurilor aplicate în cauză de către Autoritatea pentru străini.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147
alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art.
11 alin. (1) lit. A.d) şi al
art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 98 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind
regimul străinilor în România,
excepţie ridicată de Pan Jianshu şi Mao Binjing în dosarele nr. 1.650/2004 şi nr. 6.270/2004 ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2006.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţă