DECIZIE Nr.
413 din 26 martie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) si (5) si ale art. 21
alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor, precum si ale art. 109 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 252 din 15 aprilie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin
Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (5) şi ale art. 21
alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, precum şi ale art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie
ridicată de Aristotel Mihail Popa în Dosarul nr. 1.141/310/2008 al Judecătoriei
Sinaia.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune
concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 22 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.141/310/2008, Judecătoria Sinaia a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a
prevederilor art. 11 alin. (1) şi (5) şi ale art. 21 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale
art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice.
Excepţia de neconstitutionalitate a fost ridicată de
Aristotel Mihail Popa într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri
contravenţionale.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia susţine neconstituţionalitatea textelor legale criticate
„în măsura în care se interpretează că agentul constatator este îndreptăţit să
aplice sancţiuni chiar şi atunci când subzistă una dintre cauzele care înlătură
caracterul contravenţional al faptei," acestea fiind constate doar de
instanţa de judecată. Altfel spus, contravenientul este sancţionat şi în
situaţia în care nu este răspunzător
de încălcarea legii, revenindu-i însă sarcina injustă de a-şi dovedi
nevinovăţia ulterior, în mod obligatoriu în cadrul unui proces. Chiar dacă,
teoretic, în faţa magistratului acesta beneficiază de garanţiile unui proces
echitabil, este încălcată în continuare prezumţia de nevinovăţie, aplicabilă,
prin asimilare cu procedura penală, şi în domeniu contravenţional şi, în esenţa
ei, chiar şi în materie civilă, aspect reţinut de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în Hotărârile Anghel împotriva
României, 2008, şi Erkner şi Hofauer, 1987. Caracterul inechitabil al
procedurii instituite de art. 11 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
are aşadar două laturi principale, semnalate şi în doctrina de specialitate, şi
anume: imposibilitatea agentului constatator de a verifica existenţa unor cauze
justificative sau care exclud vinovăţia şi necesitatea declanşării unui proces,
cu cheltuieli materiale şi de timp, în cadrul căruia, prin răsturnarea sarcinii
probei şi a încălcării prezumţiei de nevinovăţie, contravenientul trebuie să
îşi dovedească nevinovăţia. Aceeaşi procedură prezintă şi alte
„neajunsuri", legate de faptul că instanţa competentă este cea în a cărei
rază a fost constatată fapta, precum şi citarea, în faţa aceleiaşi instanţe, a
tuturor martorilor indicaţi în procesul-verbal sau a altor persoane în măsură
să contribuie la rezolvarea cauzei.
Judecătoria Sinaia apreciază
că textele legale criticate sunt constituţionale. Problema stabilirii
vinovăţiei în materia contravenţiilor nu are în vedere faza extrajudiciară a
sancţiunii administrative, ci faza judiciară a acesteia, ceea ce presupune
respectarea dreptului la un proces echitabil în cadrul căruia instanţa va constata
existenţa cauzelor care înlătură caracterul contravenţional al faptei, după
administrarea tuturor probelor necesare, utile şi concludente.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstitutionalitate
ridicată.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (5) şi ale art. 21 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale
art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale. Faptul că sancţiunile
contravenţionale se aplică de către poliţistul rutier reprezintă expresia
competenţei atribuite de legiuitor, potrivit art. 1 alin. (3) şi art. 2 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, măsurile astfel dispuse fiind
supuse controlului judecătoresc
pe calea plângerii contravenţionale care, în temeiul art. 118 alin. (2) din
acelaşi act normativ, suspendă executarea acestor măsuri, până la data
rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (1) şi (5) şi ale art. 21
alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, precum şi prevederile art.109 alin.(1)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe
drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006. Dispoziţiile
art. 11 alin. (1) şi (5) şi ale art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor au următorul conţinut:
- Art. 11: „(1) Caracterul
contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de
necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit,
iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi
infirmităţii, dacă are legătură cu fapta săvârşită. (...)
(5) Cauzele care înlătură caracterul contravenţional
al faptei se constată numai de instanţa de judecată.";
- Art. 21 alin. (1): „(1) In
cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor
nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare,
aplică şi sancţiunea."
Prevederile art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice au următoarea
redactare:
- Art. 109 alin. (1): „(1)
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către
poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României,
de către poliţiştii de frontieră."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (3) şi ale
art. 23 alin. (11) din Constituţie, precum şi art. 6 paragrafele 1 şi 2 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
reglementări care consacră dreptul la un proces echitabil şi prezumţia de
nevinovăţie.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiei a mai fost supusă controlului
de constituţionalitate, atât în integralitatea sa, cât
şi cu privire la texte distincte din conţinutul său.
Astfel, în jurisprudenţa sa în materie, de exemplu
Decizia nr. 349 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 780
din 6 noiembrie 2003, Curtea a conchis, pentru argumentele acolo arătate, că
„Nu se poate reţine deci că se încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie,
dat fiind că persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de
constatare a contravenţiei nu este pusă în faţa unui verdict definitiv de
vinovăţie şi de răspundere, ci doar în faţa unui act administrativ de
constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac
prevăzute de lege." In ceea ce priveşte contestarea caracterului echitabil
al procedurii contravenţionale, Curtea a mai reţinut, cu acelaşi prilej, că „şi
această susţinere este nefondată, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat,
legea prevede posibilitatea atacării în justiţie a actului de constatare a
contravenţiei şi deci examinarea cazului de către un judecător independent şi
imparţial."
Tot astfel, prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea a arătat, în esenţă, că
dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 instituie, într-adevăr, anumite
reguli speciale de procedură, în virtutea cărora sarcina probei aparţine celui
care afirmă ceva în instanţă, însă instanţa de judecată competentă să
soluţioneze plângerea contravenţională verifică legalitatea şi temeinicia
procesului-verbal contestat, prin administrarea tuturor probelor necesare,
utile şi concludente, între care ascultarea reclamantului, a martorilor şi a
organului constatator care a aplicat sancţiunea, pronunţând o hotărâre care
este supusă recursului, fără ca motivarea acestuia să fie obligatorie. Prin
urmare, din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de
stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii
probei, ceea ce ar fi contrar intereselor contravenientului, ci, mai degrabă,
exercitarea dreptului la apărare.
Cele reţinute de instanţa de contencios constituţional
în jurisprudenţa sa în materie, cu privire la încălcarea dreptului la un proces
echitabil şi a prezumţiei de nevinovăţie, se menţin şi în prezenta cauză.
In plus, autorul excepţiei apreciază ca fiind contrar
principiilor de drept invocate faptul că, potrivit art. 11 alin. (5) din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cauzele care înlătură caracterul
contravenţional al faptei se constată numai de instanţa de judecată, nu şi de
agentul constatator, fiind necesară introducerea unei acţiuni în justiţie
pentru dovedirea nevinovăţiei contravenientului. Or, Curtea constată că acest
text nu poate fi privit ca o nesocotire a dreptului la un proces echitabil sau
a prezumţiei de nevinovăţie, ci, dimpotrivă, se constituie ca o garanţie a
exercitării acestor drepturi şi principii, având în vedere că rolul esenţial al
instanţei de judecată, caracterizată prin independenţă şi imparţialitate, este
acela de aflare a adevărului, prin corecta interpretare şi aplicare a legii,
şi, după caz, de stabilire a gradului de vinovăţie şi a sancţiunii
corespunzătoare. Aşadar, constatarea existenţei cauzelor care înlătură caracterul
contravenţional al faptei reprezintă o componentă a actului de înfăptuire a
justiţiei care, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, se realizează prin instanţele judecătoreşti
stabilite de lege, şi nu de organele administrative ale statului.
Curtea mai constată că
afirmaţiile autorului excepţiei referitoare la alte „neajunsuri" ale
procedurii contravenţionale privind, de pildă, competenţa teritorială de
judecată, care aparţine instanţei în a cărei rază a fost constatată fapta, şi în
faţa căreia sunt citate atât părţile, cât şi martorii, nu sunt de natură să
încalce prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. Stabilirea
competenţei teritoriale de judecată în funcţie de un anumit criteriu obiectiv
reprezintă, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, atributul exclusiv al legiuitorului, şi nu poate
avea consecinţe negative în planul respectării dreptului la un proces echitabil
sau al prezumţiei de nevinovăţie.
In sfârşit, cât priveşte critica de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
republicată, faţă de prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de
autorul excepţiei, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită, în contextul
argumentelor învederate mai sus.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (5) şi ale art. 21
alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, precum şi ale art. 109 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie
ridicată de Aristotel Mihail Popa în Dosarul nr. 1.141/310/2008 al Judecătoriei
Sinaia.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 martie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi