DECIZIE Nr. 22 din 10 februarie 1998
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 159 alin.
7 teza a III-a din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 161 din 23 aprilie 1998
Mihai Constantinescu - presedinte
Costica Bulai - judecator
Viorel Mihai Ciobanu - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Victor Dan Zlatescu - judecator
Ioan Griga - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 159 alin. 7 din Codul de procedura penala, invocata de
Parchetul de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti in Dosarul nr.
2.342/1997 al Tribunalului Municipiului Bucuresti - Sectia a II-a penala.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 19 ianuarie 1998, in
prezenta lui Petre Corneliu si in lipsa celorlalte parti, pentru care procedura
de citare a fost legal indeplinita, si sunt consemnate in incheierea din
aceeasi data, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amanat
pronuntarea pentru data de 3 februarie si apoi pentru data de 10 februarie
1998.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 1 iulie 1997 Tribunalul Municipiului Bucuresti - Sectia
a II-a penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 159 alin. 7 din Codul de procedura
penala, invocata de Parchetul de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti in
Dosarul nr. 2.342/1997 al acestei instante.
In motivarea exceptiei se sustine ca aceste dispozitii contravin
prevederilor art. 23 din Constitutie, "care stabilesc ferm ca arestarea se
poate face numai pentru o durata de cel mult 30 de zile". In acest sens,
se arata ca, intrucat, potrivit art. 159 alin. 7 din Codul de procedura penala,
recursul suspenda executarea incheierii prin care s-a respins prelungirea
arestarii, pana la judecarea acestuia, in cazul in care recursul nu poate fi
solutionat pana la expirarea mandatului de arestare, efectul suspensiv se
produce si dupa data expirarii acestui mandat.
Exprimandu-si opinia, instanta arata ca aplicarea dispozitiilor art. 159
alin. 7 din Codul de procedura penala a condus la solutii contradictorii, asa
cum rezulta din practica Curtii de Apel Bucuresti. Pentru exemplificare,
instanta analizeaza solutiile pronuntate in trei cauze, din care deduce
urmatoarele aspecte:
- cand solutionarea recursului are loc inainte de expirarea duratei
arestarii inculpatului, prevazuta in mandatul Parchetului sau in incheierea
instantei, situatia nu contravine prevederilor art. 23 din Constitutie;
- daca insa solutionarea recursului are loc dupa expirarea duratei
arestarii, devin incidente dispozitiile art. 159 alin. 7 teza a III-a din Codul
de procedura penala, inculpatul ramanand in arest si dupa expirarea duratei
arestarii, ceea ce este contrar art. 23 din Constitutie.
Instanta subliniaza, totodata, imperfectiunile reglementarilor privind
arestarea preventiva din Codul de procedura penala in vigoare si necesitatea
unei reformulari a normelor incidente, pentru a se evita orice confuzie si, mai
ales, contrarietatea cu Constitutia.
In opinia instantei, ipoteza solutionarii recursului impotriva incheierii
de respingere a prelungirii arestarii, inainte de expirarea duratei mandatului
de arestare, nu este realista, deoarece termenele prevazute in Codul de
procedura penala sunt la limita posibilitatilor practice de incadrare in ele.
In concluzie, instanta opineaza pentru neconstitutionalitatea art. 159
alin. 7 teza a III-a din Codul de procedura penala.
In vederea solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate, s-au cerut, in
conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului si al Guvernului Romaniei.
Guvernul Romaniei, in punctul sau de vedere, arata ca art. 159 alin. 7 teza
a III-a din Codul de procedura penala reprezinta unul dintre temeiurile legale
ale arestarii, dispozitie inscrisa in interesul desfasurarii instructiei
penale. Se sustine ca aceste dispozitii sunt in concordanta cu prevederile art.
23 alin. (2) si ale art. 49 alin. (1) din Constitutie, precum si cu
dispozitiile art. 149 alin. 1 din Codul de procedura penala.
In concluzie, se arata ca aplicarea dispozitiilor art. 159 alin. 7 teza a
III-a din Codul de procedura penala nu ar ridica probleme, daca instantele,
precum si organele de urmarire penala ar respecta dispozitiile Codului de
procedura penala referitoare la cauzele cu arestati. Respectandu-se termenele
legale, ar fi posibil ca recursul impotriva incheierii de respingere a
prelungirii arestarii sa fie judecat si solutionat inainte de expirarea duratei
mandatului de arestare.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, sustinerile partii
prezente si dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei
si ale Legii nr. 47/1992, republicata, constata urmatoarele:
In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr.
47/1992, republicata, Curtea este competenta sa se pronunte asupra exceptiei cu
care a fost legal sesizata.
Textul art. 159 alin. 7 din Codul de procedura penala, care face obiectul
exceptiei de neconstitutionalitate, este urmatorul:
"Incheierea prin care s-a hotarat asupra prelungirii arestarii poate
fi atacata cu recurs de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3
zile si curge de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare,
pentru cei lipsa. Recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus
prelungirea arestarii preventive nu este suspensiv de executare, iar recursul
declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus respingerea prelungirii
arestarii preventive este suspensiv de executare".
Cu ocazia dezbaterii, partea prezenta, Petre Corneliu, a invocat si
neconstitutionalitatea art. 140 alin. 2 si a art. 159 alin. 10 din Codul de
procedura penala. Cu privire la acest aspect Curtea nu se poate pronunta,
intrucat, conform si practicii sale constante, o exceptie de
neconstitutionalitate nu poate fi ridicata direct in fata Curtii
Constitutionale, art. 144 lit. c) din Constitutie referindu-se in mod expres
numai la exceptiile "ridicate in fata instantelor judecatoresti".
Desi incheierea de sesizare se refera la art. 159 alin. 7 din Codul de
procedura penala, atat din opinia instantei, cat si din sustinerile partilor
rezulta ca sunt avute in vedere numai prevederile tezei a III-a a acestui
alineat, asupra caruia Curtea urmeaza sa se pronunte. In cuprinsul acestor
prevederi sunt avute in vedere doua ipoteze: prima, referitoare la recursul
impotriva incheierii de prelungire a arestarii, precizandu-se ca, in acest caz,
recursul nu are efect suspensiv, si a doua, referitoare la recursul impotriva
incheierii de respingere a cererii de prelungire a arestarii, cand are un
asemenea efect.
In ceea ce priveste recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a
dispus prelungirea arestarii preventive, este evident ca acesta nu poate avea
efect suspensiv, intrucat, prin ipoteza, cel arestat este sub imperiul
mandatului prelungit prin hotararea judecatoreasca atacata. Daca recursul ar
avea efect suspensiv, ar insemna sa afecteze executarea unui mandat prelungit
de instanta, ceea ce este contrar prevederilor art. 23 alin (4) din
Constitutie, potrivit caruia prelungirea arestarii se aproba de instanta
judecatoreasca.
In acelasi sens sunt si prevederile pct. 4 al art. 1 din Conventia pentru
apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, potrivit carora
orice persoana arestata are dreptul de a fi judecata de o instanta judecatoreasca,
care sa decida asupra legalitatii privarii sale de libertate. Asa cum s-a
statuat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin Hotararea din 29
noiembrie 1988, in cazul Brogan si altii contra Regatului Unit, dreptul celor
arestati de a se adresa judecatorului constituie un recurs de habeas corpus,
care permite autoritatii judecatoresti sa cenzureze motivele arestarii. In
consecinta, numai instanta judecatoreasca poate dispune asupra legalitatii
arestarii, ceea ce exclude, de plano, ca recursul partii sa poata avea un efect
suspensiv. De aceea, dispozitiile din prima parte a tezei a III-a din alin. 7
al art. 159 din Codul de procedura penala sunt constitutionale.
In ceea ce priveste caracterul suspensiv al recursului impotriva incheierii
prin care s-a respins cererea de prelungire a arestarii, situatia este alta.
Efectul suspensiv al recursului nu poate fi considerat neconstitutional, cat
timp nu se depaseste durata arestarii anterioare, deoarece, prin ipoteza,
aceasta durata nu a fost infirmata de instanta judecatoreasca, ci numai nu a
fost prelungita de aceasta. Daca s-ar interpreta ca efectul suspensiv are ca
urmare faptul ca si dupa expirarea duratei arestarii potrivit mandatului emis
anterior cel arestat nu este pus in libertate, ar insemna sa se confere unui
act procedural, cum este cererea de recurs, un asemenea efect, ceea ce este
contrar art. 23 alin. (4) din Constitutie. Conform prevederii constitutionale
mentionate, arestarea se poate face numai in temeiul unui mandat, iar prelungirea
ei, numai de catre instanta judecatoreasca, ceea ce exclude ca un asemenea
efect sa fie consecinta exercitarii caii de atac a recursului. Aceeasi este
solutia si in considerarea prevederilor pct. 3 din conventia europeana mai sus
mentionata, care instituie obligatia ca arestatul sa fie adus de indata
inaintea unui judecator sau a altui magistrat spre a fi judecat, ceea ce, de
asemenea, exclude posibilitatea ca starea de arest sa fie consecinta
exercitarii caii de atac a recursului. Dreptul de a fi judecat in legatura cu
arestarea de catre instanta judecatoreasca constituie, in conceptia conventiei,
un drept al omului, iar, potrivit art. 20 alin. (2) din Constitutie,
prevederile conventiei au prioritate fata de reglementarile interne.
In concluzie, exercitarea caii de atac a recursului nu poate avea efectele
unei hotarari judecatoresti de prelungire a arestarii, cu atat mai mult cu cat
priveste o hotarare judecatoreasca prin care s-a respins prelungirea arestarii.
De aceea, efectul suspensiv al recursului este constitutional numai in limitele
duratei mandatului de arestare, emis anterior fie de catre un procuror, fie de
catre instanta judecatoreasca, iar aceasta durata nu poate fi mai mare de 30 de
zile, dupa cum prevede art. 23 alin. (4) din Constitutie, fara a distinge intre
arestarea in faza urmaririi penale sau in faza anchetei judecatoresti.
In acelasi sens este si Decizia Curtii Constitutionale nr. 60 din 25 mai
1994, definitiva ca urmare a Deciziei nr. 20 din 15 februarie 1995, publicate
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995, care,
desi se refera la o alta prevedere legala, a statuat, de principiu, ca masura
arestarii nu poate depasi 30 de zile, ceea ce se aplica si pentru prelungirea
acestei masuri.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23
si al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Admite, in parte, exceptia de neconstitutionalitate, ridicata de Parchetul
de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti in Dosarul nr. 2.342/1997 al
Tribunalului Municipiului Bucuresti - Sectia a II-a penala, si constata ca
dispozitiile art. 159 alin. 7 teza a III-a din Codul de procedura penala sunt
neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca efectul
suspensiv al recursului, declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus
asupra prelungirii arestarii preventive, poate depasi durata de 30 de zile,
prevazuta la art. 23 alin. (4) din Constitutie.
Definitiva si obligatorie.
Decizia se va comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
Pronuntata in sedinta publica din data de 10 februarie 1998.
PRESEDINTE,
dr. Mihai Constantinescu
Magistrat asistent,
Maria Bratu