DECIZIE Nr. 21
din 11 ianuarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 373, art. 373 1 si art. 488 din
Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 78 din 1 februarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Ingrid Alina Tudora -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373, 3731 şi 488 din Codul
de procedură civilă, excepţie ridicată de Aurel Ionescu în Dosarul nr. 4.928/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc
părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 31 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 4.928/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia ' de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 373, art. 3731 şi art. 488 din Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost ridicată de Aurel Ionescu cu ocazia
soluţionării unei cauze civile având ca obiect o contestaţie la executare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt
neconstituţionale, deoarece încalcă principiul egalităţii în drepturi,
consacrat de art. 16 din
Constituţie, art. 20 referitor
la tratatele internaţionale privind drepturile omului, dreptul la apărare,
prevăzut la art. 24 din
Constituţie, precum şi art. 1 din
Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
care se referă la protecţia proprietăţii. In acest sens arată că textele de
lege criticate sunt discriminatorii prin faptul că numai creditorul are
posibilitatea de a ataca încheierea prin care este încuviinţată executarea
silită, tratamentul inechitabil fiind, evident, în defavoarea debitorului.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
dispoziţiile de lege criticate fiind în concordanţă cu prevederile
constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens invocă
jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 335/2005.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de
judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29
din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 373, 3731 şi 488 din Codul
de procedură civilă, care au următorul conţinut:
Art. 373: „Hotărârile
judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul
judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze
executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc
din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea. Dacă bunurile
urmăribile se află în circumscripţiile mai multor judecătorii, este competent
oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea.
Instanţa de executare este judecătoria în
circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea
dispune altfel."
Art. 3731: „Cererea
de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune
altfel. Executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către
instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului
urmăritor şi titlul executoriu.
Instanţa încuviinţează executarea silită prin
încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Incheierea prin
care preşedintele instanţei admite cererea de încuviinţare a executării silite
nu este supusă niciunei căi de atac. Incheierea prin care se respinge cererea
de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către
creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.
După încuviinţarea cererii instanţa va alcătui un
dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este obligat să
depună câte un exemplar al fiecărui act de
executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.";
Art. 488: „Sunt supuse
urmăririi silite imobiliare bunurile imobile.
Pot forma obiectul urmăririi silite imobiliare şi
dreptul de uzufruct asupra unui bun imobil, precum şi dreptul de superficie.
Dreptul de servitute poate fi urmărit silit numai
odată cu fondul dominant căruia îi profită."
Autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate
contravin prevederilor constituţionale ale art. 16
privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare
la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 24 care consacră dreptul la apărare, precum
şi dispoziţiilor art. 1 din
Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, care se referă la protecţia proprietăţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de
constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea
fundamentală invocate şi în cauza de fată.
Astfel, referitor la susţinerea potrivit căreia
dispoziţiile art. 373 şi 3731 din Codul de procedură civilă ar
crea o discriminare între creditor şi debitor, determinând restrângerea
dreptului la apărare al celui din urmă, prin Decizia
nr. 482 din 29 septembrie 2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 992 din 9 septembrie 2005, şi prin
Decizia nr. 660 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 3 noiembrie 2006, Curtea a
reţinut că principiul egalităţii presupune existenţa unor situaţii de fapt
identice, la care trebuie să se aplice un regim juridic identic; or, în speţă,
creditorul şi debitorul nu se găsesc în situaţii identice, fiind aşadar firesc
ca drepturile şi obligaţiile lor să difere.
In acest sens este şi Decizia Plenului nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care Curtea Constituţională a statuat, de asemenea, că liberul
acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care
justiţia se înfăptuieşte, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului
instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor
judecătoreşti. Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în
considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi
modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului
acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a
utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 488 din
Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 217 din 3 iulie 2001, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 4
septembrie 2001, că aceste dispoziţii reglementează
executarea silită a bunurilor nemişcătoare, ultima fază a procesului civil,
consecutivă obţinerii unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile,
prin care s-a stabilit în sarcina debitorului o obligaţie de natură
patrimonială.
Această obligaţie este o consecinţă a angajării
răspunderii juridice contractuale sau delictuale a debitorului. La această
procedură se recurge numai în situaţia în care debitorul obligaţiei stabilite
prin hotărâre sau titlu executoriu nu execută de bună voie prestaţia la care
este obligat.
Dispoziţiile legale criticate nu numai că nu contravin
prevederilor constituţionale şi celor din pactele internaţionale invocate, ci,
dimpotrivă, asigură aplicarea lor, deoarece permit executarea silită şi
lipsirea de proprietate în cazurile prevăzute de lege, cazuri care nu sunt un
mod arbitrar de lipsire de proprietate.
Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să
impună schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi motivarea acestor
decizii îşi păstrează valabilitatea.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 373, art. 3731 şi art. 488 din
Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Aurel Ionescu în Dosarul nr. 4.928/302/2006 al
Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora