Decizia Nr.196 din 06.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (1) sintagma „nescadentă la data publicării“ din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Smithfield Ferme“ - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 6.349/108/2009 al Tribunalului Arad - Secţia comercială şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 511D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât autoarea acesteia solicită extinderea sferei celor care beneficiază de dreptul de a face opoziţie, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia civilă nr. 176/R din 27 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.349/108/2009, Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (1) cu referire la sintagma „nescadentă la data publicării“ din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, ca urmare a admiterii recursului declarat împotriva Încheierii din 2 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Arad – Secţia comercială, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Smithfield Ferme“ - S.R.L. din Timişoara într-o cauză având ca obiect opoziţie la divizare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prin includerea sintagmei „şi care nu este scadentă la data publicării“ se aduce atingere dreptului de acces la justiţie a unui important segment al creditorilor - titularii creanţelor scadente la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare, neexistând o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru a nu permite creditorilor cu creanţe exigibile formularea opoziţiei. Cât timp legea instituie principiul răspunderii solidare a societăţilor rezultate în urma divizării, prezumând astfel caracterul nelegal al proiectului de divizare, elementul de nelegalitate trebuie să poată fi invocat de creditorii titulari de creanţe scadente, nu doar de creditorii unor creanţe nescadente. Principiul egalităţii presupune interzicerea acordării de privilegii şi interzicerea discriminărilor fără a exista un scop legitim, o justificare rezonabilă şi proporţionalitate în mijloacele aplicate. Art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolul nr. 12 la Convenţie interzic discriminarea, or, prin dispoziţiile criticate se instituie un tratament diferit al creditorilor aflaţi în situaţii similare, elementele comune fiind dreptul de creanţă împotriva societăţii ce urmăreşte divizarea şi posibilitatea de a suferi un prejudiciu ca urmare a punerii în aplicare a proiectului de divizare. Nu există elemente substanţiale suficient de puternice pentru a justifica regimul diferenţiat.De asemenea, arată că, „în fapt, se întâlnesc adesea situaţii în care proiectele de divizare nu fac nicio referire la distribuirea obligaţiilor între societăţile rezultate în urma divizării“, astfel cum este cazul şi în speţă, iar în „lipsa unui proiect de divizare întocmit cu respectarea strictă a cerinţelor legale, remediul subsidiar oferit de art. 243 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 poate pune serioase probleme în practică“.Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială, cu ocazia soluţionării şi admiterii recursului declarat împotriva Încheierii pronunţate de Tribunalul Arad prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că exceptarea creditorilor cu creanţe scadente la data publicării proiectului de divizare de la posibilitatea de a contesta divizarea în condiţiile art. 243 din Legea nr. 31/1990 se întemeiază pe posibilitatea acestor creditori de a solicita executarea silită, prerogativă ce nu se regăseşte în cazul creditorilor cu creanţe nescadente. Ar fi lipsită de interes exercitarea opoziţiei de către creditorii titulari ai creanţei scadente, cât timp admiterea opoziţiei determină chiar exigibilitatea creanţei – exigibilitate ce există în cazul creanţei scadente la data publicării proiectului de divizare, prin ipoteză, chiar la momentul sesizării instanţei. Prin urmare, „elementul substanţial“ la care face referire însuşi autorul excepţiei îl constituie posibilitatea de a suferi un prejudiciu, posibilitate care, în cazul creditorului cu o creanţă scadentă, nu are o justificare obiectivă. Diferenţa de tratament juridic se justifică tocmai prin această posibilitate a creditorului titular al creanţei exigibile de a solicita executarea din partea debitorului ce intenţionează să se dividă.Atitudinea omisivă a creditorului cu o creanţă scadentă nu justifică acordarea unor garanţii suplimentare pentru executarea silită viitoare a obligaţiei, în sensul art. 243 din Legea nr. 31/1990, modificată şi completată prin Legea nr. 441/2006, în acord cu prevederile Directivei a VI-a (82/891/CEE) privind societăţile comerciale pe acţiuni, care prevede obligaţia statelor membre de a realiza „un sistem adecvat de protecţie a intereselor creditorilor societăţilor implicate în divizare ale căror creanţe sunt anterioare datei publicării proiectului de divizare şi nu sunt scadente la data publicării“. De asemenea, arată că principiul egalităţii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, astfel încât dispoziţiile criticate nu contravin art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 243 alin. (1) sintagma „nescadentă la data publicării“ din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.Dispoziţiile art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale au fost modificate prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 4 octombrie 2010, această modificare aplicându-se doar operaţiunilor de fuziune şi divizare pentru care proiectul de fuziune, respectiv proiectul de divizare va fi publicat după data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, potrivit prevederilor art. II din aceeaşi ordonanţă de urgenţă.Însă dispoziţiile art. 243 alin. (1) au fost modificate prin articolul unic pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 2 martie 2012, care nu mai conţin o dispoziţie similară celei cuprinse în art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010. În consecinţă, Curtea, conform jurisprudenţei sale, prin prezenta decizie urmează să se pronunţe asupra acestor dispoziţii, care au următoarea redactare: „(1) Creditorii societăţilor care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecţie adecvată a intereselor lor. În vederea obţinerii de garanţii adecvate, orice creditor care deţine o creanţă certă, lichidă şi anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, în una dintre modalităţile prevăzute la art. 242, nescadentă la data publicării, a cărei satisfacere este pusă în pericol prin realizarea fuziunii/divizării, poate face opoziţie, în condiţiile prezentului articol.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) - „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“, art. 20 - „Tratatele internaţionale privind drepturile omului“, art. 21 - „Accesul liber la justiţie“ şi art. 53 - „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi“. De asemenea, sunt menţionate art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolul nr. 12 la Convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:1. Curtea observă că soluţia legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, în acest sens fiind Decizia nr. 684 din 5 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 3 iunie 2009 şi Decizia nr. 989 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 3 august 2010.Curtea constată că, astfel cum reiese din motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta este nemulţumită de faptul că, potrivit art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, doar creditorii societăţilor care iau parte la fuziune sau la divizare şi a căror creanţă este anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, care nu este scadentă la data publicării, pot face opoziţie, considerând că, astfel, se instituie o discriminare.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi la interzicerea discriminării, precum şi a celor privind accesul la justiţie, prin deciziile menţionate, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.Astfel, Curtea a reţinut că prevederile art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 se referă la posibilitatea creditorilor unei societăţi comerciale care îşi încetează existenţa, prin fuziune sau divizare, de a face opoziţie, în scopul protejării intereselor lor. Dreptul la opoziţie aparţine numai creditorilor ale căror creanţe sunt anterioare şi nescadente la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare în Monitorul Oficial al României.În ceea ce priveşte susţinerea existenţei unei inegalităţi de tratament juridic între creditorii unei societăţi comerciale supuse fuziunii sau divizării, în sensul că aceştia pot face sau nu opoziţie în funcţie de data scadenţei creanţei, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate sunt în deplin acord cu principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, în măsura în care acesta nu presupune decât instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.Aşadar, nu se poate susţine o egalitate de situaţii între creditorii ale căror creanţe nu sunt scadente la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare a societăţii comerciale debitoare, faţă de acei creditori care deţin creanţe scadente la această dată. Prin urmare, aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, principiul egalităţii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. E cuprins în partea a V-a din anexa la Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, prevederi conform cărora „O diferenţă de tratament întemeiată pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminatorie.“Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea a constatat că, dimpotrivă, legiuitorul a conferit creditorilor cu creanţe scadente la data publicării mijlocul procedural de a-şi valorifica creanţele în situaţia imposibilităţii recurgerii la opoziţie, în condiţiile art. 62 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 243 alin. (3) din acelaşi act normativ, în cazul divizării, toate societăţile beneficiare sunt răspunzătoare pentru o obligaţie transferată în conformitate cu proiectul de divizare şi nerealizată, în limita activelor nete care le-au fost transferate prin divizare, cu excepţia societăţii căreia i-a fost transferată obligaţia respectivă, care răspunde nelimitat.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.2. În continuarea celor arătate mai sus, Curtea reţine că atâta timp cât legea instituie principiul răspunderii solidare a societăţilor rezultate în urma divizării, elementul de nelegalitate al proiectului de divizare trebuie să poată fi invocat de creditorii titulari de creanţe scadente, nu doar de creditorii unor creanţe nescadente. Legea nu prevede de plano caracterul nelegal al proiectului de divizare, aceasta fiind o susţinere personală a autorului excepţiei de neconstituţionalitate, ci, dimpotrivă, caracterul legal al acestuia se prezumă. Dacă s-ar accepta această concluzie, s-ar admite, implicit, că legiuitorul permite iniţierea de proiecte de divizare nelegale, ceea ce ar fi inadmisibil. Răspunderea solidară este instituită tocmai în consideraţia faptului că în mod excepţional ar putea exista şi proiecte de divizare nelegale, însă, în atare situaţie, caracterul nelegal al acestora trebuie dovedit, nicidecum prezumat.Însă această ipoteză nu înlătură şi nu anulează caracterul constituţional al reglementării şi nu susţine inegalitatea de tratament juridic între cele două categorii de creditori, dintre care prima, creditorii cu creanţe scadente, se bucură de alt tip de protecţie, putând să îşi pună în executare creanţele, în timp ce cea de-a doua categorie nu se bucură de această protecţie.Din punctul de vedere al creditorilor ce deţin creanţe scadente s-ar putea ca proiectul de divizare chiar să îi avantajeze, iar acest caracter nelegal să fie dedus doar din perspectiva creditorilor cu creanţe nescadente.În acest sens, în mod corect instanţa de judecată reţine că „elementul substanţial“ la care face referire autorul excepţiei îl constituie posibilitatea de a suferi un prejudiciu, posibilitate care, în cazul creditorului cu creanţă scadentă, nu are o justificare obiectivă.3. Distinct de acestea, Curtea reţine că modificările succesive aduse Legii nr. 31/1990 au fost făcute ca urmare a necesităţii alinierii legislaţiei româneşti la standardele impuse de acquis-ul comunitar, ţinând seamă de directivele Parlamentului European şi ale Consiliului, printre care şi a şasea Directivă a Consiliului nr. 82/891/CEE din 17 decembrie 1982, în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind divizarea societăţilor comerciale pe acţiuni, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene seria L nr. 378 din 31 decembrie 1982, care dispune că legislaţiile statelor membre trebuie să prevadă un sistem adecvat de protecţie a intereselor creditorilor societăţilor implicate în divizare ale căror creanţe sunt anterioare datei publicării proiectului de divizare şi nu sunt scadente la data publicării.4. În ceea ce priveşte pretinsa înfrângere a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea observă că această critică nu poate fi primită, întrucât nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale.5. În ceea ce priveşte susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la faptul că în practică se întâlnesc situaţii în care proiectele de divizare nu fac nicio referire la distribuirea obligaţiilor între societăţile rezultate în urma divizării, astfel cum este cazul şi în speţă, iar „remediul subsidiar oferit de art. 243 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 poate pune serioase probleme în practică“, în lipsa unui proiect de divizare întocmit cu respectarea strictă a cerinţelor legale, Curtea observă că acestea sunt probleme ce ţin de aplicarea legii, aspect ce nu intră în atribuţiile instanţei de contencios constituţional.6. Într-o atare situaţie, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 243 alin. (1) sintagma „nescadentă la data publicării“ din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (1) sintagma „nescadentă la data publicării“ din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Smithfield Ferme“ - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 6.349/108/2009 al Tribunalului Arad - Secţia comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu