Decizia Nr.188 din 31.03.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) şi ale art. 464 din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 420 din 12 iunie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Oana Cristina Puică	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Bozgan în Dosarul nr. 1.400/55/2014 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 696D/2014.2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei solicită, în realitate, completarea cu un nou caz de revizuire a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:5. Prin Încheierea din 11 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.400/55/2014, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Bozgan cu ocazia soluţionării apelului declarat împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o cerere de revizuire.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile Codului de procedură penală cuprinse în art. 453 alin. (1) privind cazurile de revizuire şi în art. 464 referitor la efectele respingerii cererii de revizuire încalcă principiile constituţionale privind statul de drept, democratic şi social, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Astfel, arată că art. 453 alin. (1) stabileşte limitativ cazurile de revizuire, ceea ce lasă descoperite situaţii frecvent apărute în practica judiciară şi care nu se încadrează în cazurile enumerate de textul de lege criticat, iar art. 464 împiedică repetarea unei cereri de revizuire, pentru aceleaşi motive, în alt context social-politic şi de timp, ceea ce duce la o situaţie inadmisibilă pentru un stat de drept, respectiv muşamalizarea definitivă a unor grave erori judiciare şi împiedicarea pentru totdeauna a victimelor acestora de a-şi dovedi nevinovăţia. Consideră că se impune completarea art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul adăugării unui nou caz de revizuire, având următorul cuprins: „ori în orice alte cazuri particulare a căror încadrare nu poate fi cuprinsă în cazurile prevăzute de lit. a)-f) ale art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală“.7. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face trimitere la Decizia nr. 250 din 15 iunie 2004, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 privind cazurile de revizuire din Codul de procedură penală din 1968. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea în jurisprudenţa sa, liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti - în speţă, a cazurilor în care poate fi promovată revizuirea - revenindu-i legiuitorului. Faptul că revizuirea se poate exercita numai în anumite cazuri, strict şi limitativ prevăzute de lege, este determinat de caracterul acesteia de cale extraordinară de atac şi nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărate, de a promova căile de atac ordinare şi de a se prevala de garanţiile procesuale prevăzute de lege.8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Arată că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Aceste prevederi constituţionale conferă legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată şi îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, aşa cum este şi cazul reglementării exprese şi limitative a cazurilor în care poate fi promovată revizuirea, realizată prin dispoziţiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate reiese că autorul nu formulează o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, ci sugerează o completare a legii în sensul adăugării „unui caz nou de revizuire, de genul «ori în orice alte cazuri particulare a căror încadrare nu poate fi cuprinsă în cazurile prevăzute de lit. a)-f) ale art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penal㻓. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta priveşte, în realitate, atât dispoziţiile art. 453 alin. (1), cât şi pe cele ale art. 464 din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra ambelor texte de lege, care au următorul cuprins:

– Art. 453 alin. (1): „Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:a)s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;b)hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;c)un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;d)un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;e)când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;f)hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.“;

– Art. 464: „În cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleaşi motive.“13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, democratic şi social şi respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei solicită, în realitate, completarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul adăugării unui nou caz de revizuire, având următorul cuprins: „ori în orice alte cazuri particulare a căror încadrare nu poate fi cuprinsă în cazurile prevăzute de lit. a)-f) ale art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală“. Or, o asemenea solicitare nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.15. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 464 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală „Efectele respingerii cererii de revizuire“, Curtea constată că, potrivit textului de lege criticat, în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleaşi motive. Având în vedere caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac - prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul - cererea de revizuire se soluţionează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind admiterea în principiu. În această etapă, potrivit art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală, instanţa verifică cererea de revizuire din punct de vedere al regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitoare la hotărârile ce pot fi atacate, titularul cererii, cazul de revizuire pe care se întemeiază, mijloacele de probă în dovedirea acestuia şi la termenul de introducere, precum şi la aspectul dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea. Totodată, art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede la lit. d) că instanţa examinează dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv. În cazul în care instanţa constată neîndeplinirea oricăreia din condiţiile enumerate mai sus, cererea de revizuire este respinsă ca inadmisibilă, potrivit art. 459 alin. (5) din Codul de procedură penală.16. Prin urmare, regula instituită de art. 464 din Codul de procedură penală - potrivit căreia, în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleaşi motive - rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. d) şi alin. (5) din Codul de procedură penală, fiind un efect al autorităţii de lucru judecat. Prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire cu privire la care există identitate de fapte şi mijloace de probă cu cele prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv este asigurată eliminarea cererilor de revizuire repetitive, formulate pentru aceleaşi motive, fără ca dispoziţiile de lege criticate să aducă vreo atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, principii consacrate de art. 21 din Constituţie.17. Referitor la principiul autorităţii de lucru judecat, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea a statuat că rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii şi poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunţării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ, în sensul că împiedică o nouă urmărire şi judecată pentru faptele şi pretenţiile astfel soluţionate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat. De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării. Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).18. În fine, autorul excepţiei este nemulţumit şi de modul de interpretare şi aplicare de către organele judiciare a dispoziţiilor art. 464 din Codul de procedură penală. Eventualele greşeli de aplicare a legii nu pot constitui, însă, motive de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. A răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Bozgan în Dosarul nr. 1.400/55/2014 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 464 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică