DECIZIE Nr. 17
din 15 iunie 2009
privind stabilirea
posibilitatii de a ataca cu plangere direct la instanta, conform art. 278 1 din
Codul de procedura penala, solutiile de netrimitere în judecata dispuse prin
rechizitoriu
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 875 din 15 decembrie 2009
Dosar nr. 6/2009
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în
interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind stabilirea posibilitatii de a ataca
cu plangere direct la instanta, conform art. 278 1 din Codul de
procedura penala, solutiile de netrimitere în judecata dispuse prin
rechizitoriu.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 80 de
judecători din totalul de 113 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea,
adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că plângerea
persoanei vătămate sau a oricărei alte persoane ale cărei interese legitime
sunt vătămate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată cuprinse în
rechizitoriu, adresată direct instanţei, se trimite organului judiciar
competent în temeiul art. 2781 alin. 13 din Codul de procedură
penală, în vederea parcurgerii etapelor obligatorii prevăzute de art. 278 din
acelaşi cod.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 2781
din Codul de procedură penală, instanţele judecătoreşti nu au un punct de
vedere unitar, pronunţându-se diferit cu privire la modul de soluţionare a
plângerii, adresată direct instanţei de judecată, împotriva soluţiilor de
netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că
instanţei de judecată îi revine obligaţia să examineze plângerea împotriva
soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu, ce i s-a
adresat direct de persoana vătămată sau de orice altă persoană ce consideră că
s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, iar alte instanţe au dispus
trimiterea unor asemenea plângeri la parchet, spre a fi soluţionate de procurorul
ierarhic superior, considerând că altfel s-ar eluda o etapă procesuală
obligatorie potrivit prevederilor art. 278 şi 2781 din Codul de
procedură penală.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat
corect dispoziţiile legii.
In cadrul reglementării ce s-a dat plângerii împotriva
măsurilor şi actelor de urmărire penală, prin art. 275 alin. 1 din Codul de
procedură penală s-a prevăzut că „orice persoană poate face plângere împotriva
măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare
intereselor sale legitime".
Tot în cadrul acestei reglementări, în cuprinsul art.
278 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală este determinată competenţa de
rezolvare a plângerii împotriva măsurilor luate şi a actelor efectuate de
procuror sau a celor îndeplinite pe baza dispoziţiilor sale, la alin. 3 din
acelaşi articol fiind stabilit termenul în care trebuie făcută plângerea
împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori,
după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de
încetare a urmăririi penale.
Este semnificativ că, instituindu-se controlul
judecătoresc asupra rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere
în judecată, prin art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală
s-a prevăzut că „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278
împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori,
după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de
încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi
orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face
plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a
modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa
căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă
instanţă", pentru ca în finalul acestui alineat să se mai precizeze că
„plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată
cuprinse în rechizitoriu".
Ca urmare, se impune concluzia că din reglementarea de
ansamblu dată plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală
reiese că plângerea împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse
în rechizitoriu trebuie să fie adresată, după caz, mai întâi prim-procurorului
parchetului sau procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel
ori procurorului şef de secţie la Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, respectiv procurorului ierarhic superior.
Numai în măsura în care plângerea a fost rezolvată prin
soluţie de respingere de către procurorul ierarhic superior, căruia i-a fost
mai întâi adresată în raport cu distincţiile stabilite în primele două alineate
ale art. 278 din Codul de procedură penală, persoana vătămată şi orice altă
persoană având interese legitime vătămate pot formula o plângere pe care să o
adreseze judecătorului în condiţiile reglementate prin art. 2781 din
Codul de procedură penală.
Or, cât timp nu este încă parcursă etapa reglementată
de dispoziţiile art. 275-278 din Codul de procedură penală, nu se poate
considera că ar fi îndeplinite cerinţele art. 2781 alin. 1 şi 2 din
acelaşi cod, astfel că instanţa care primeşte o astfel de plângere trebuie să
se conformeze prevederilor alin. 13 al acestui din urmă articol, potrivit
căruia „plângerea greşit îndreptată se trimite organului judiciar
competent".
Trebuie observat că verificarea rechizitoriului sub
aspectul legalităţii şi temeiniciei de către prim-procurorul parchetului şi,
după caz, de oricare alt procuror ierarhic superior la care se face referire în
art. 264 alin. 2 din Codul de procedură penală, înainte de înaintarea dosarului
cauzei la instanţa competentă, nu acoperă cerinţele înscrise în art. 2781
alin. 1 din acelaşi cod.
In acest sens este de reţinut că neefectuarea
verificării menţionate sau lipsa menţiunii de pe rechizitoriu care să confirme
că aceasta a avut loc constituie o neregularitate a actului de sesizare, ce
poate fi îndreptată, pe calea procedurii reglementate în art. 300 alin. 2 din
Codul de procedură penală, prin restituirea dosarului la organul care a
întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
Spre deosebire de această verificare, ce se efectuează
din oficiu, asupra tuturor dispoziţiilor din rechizitoriu, inclusiv asupra
celor de netrimitere în judecată, examinarea şi rezolvarea plângerii persoanei
vătămate sau a oricărei alte persoane ce se consideră vătămată în interesele
sale legitime îşi are temeiul în prevederile art. 275 şi următoarele din Codul
de procedură penală, prin care este reglementată plângerea împotriva măsurilor
şi actelor de urmărire.
Or, din felul cum este formulată reglementarea din
partea finală (teza a doua) a art. 2781 alin. 1 din Codul de
procedură penală rezultă că plângerea în faţa judecătorului împotriva
dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu ar putea fi
făcută şi deveni deci admisibilă numai după respingerea de către procuror a
plângerii formulate în conformitate cu art. 275-278 din acelaşi cod.
Introducerea plângerii împotriva dispoziţiei de
netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu la prim-procurorul
parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau
procurorul şef de secţie la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie ori, după caz, la procurorul ierarhic superior constituie aşadar o
condiţie prealabilă prevăzută de lege, obligatorie pentru exercitarea
procedurii reglementate în art. 2781 din Codul de procedură penală.
De aceea, rezolvarea plângerii formulate în temeiul
art. 275-278 din Codul de procedură penală de către prim-procurorul
parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau
procurorul şef de secţie la Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie ori, după caz, de procurorul ierarhic superior, potrivit art. 278 din
acelaşi cod, constituie o procedură obligatorie, care trebuie parcursă de
persoana vătămată şi de orice alte persoane ale căror interese legitime sunt
vătămate înainte de a se adresa cu plângere în faţa judecătorului împotriva
dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
Aşa fiind şi cum, în conformitate cu prevederile art.
197 alin. 2 din Codul de procedură penală, dispoziţiile relative la sesizarea
instanţei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, încălcarea lor
neputând fi acoperită în niciun mod, se impune să se considere că plângerea
care vizează dispoziţia de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu
este inadmisibilă în măsura în care această dispoziţie nu a fost în prealabil
atacată, în temeiul art. 278 din acelaşi cod, la procurorul ierarhic superior.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4142 din Codul
de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se
decide că prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală
trebuie interpretate în sensul că soluţiile de netrimitere în judecată dispuse
prin rechizitoriu nu pot fi atacate cu plângere direct la instanţă, iar în
cazul în care este totuşi sesizată direct cu o astfel de plângere, instanţa
trebuie să o trimită organului judiciar competent, conform art. 2781
din Codul de procedură penală, în vederea parcurgerii etapelor prevăzute în
art. 278 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie,
In aplicarea dispoziţiilor art. 2781 din
Codul de procedură penală stabilesc că:
Soluţiile de netrimitere în judecată dispuse prin
rechizitoriu nu pot fi atacate cu plângere direct la instanţă,
In cazul în care este sesizată cu o astfel de plângere,
instanţa o va trimite organului judiciar competent, conform art. 2781 alin.
13 din Codul de procedură penală, în vederea parcurgerii etapelor prevăzute la
art. 278 din acelaşi cod.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din
Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi,15 iunie 2009.
p. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA,
eliberat din funcţie prin pensionare, judecător
LIDIA BĂRBULESCU
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White