DECIZIE Nr.
1552 din 17 noiembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 896 din 22 decembrie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Fabian Niculae -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Cătălin Radu Stamate în Dosarul nr. 21.070/299/2008 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal se prezintă, pentru partea Cătălin
Radu Stamate, avocatul ales, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind cealaltă
parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 17 iunie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 21.070/299/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost ridicată de Cătălin Radu Stamate
într-un dosar având ca obiect pretenţii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile articolului criticat nu
îndeplinesc condiţiile esenţiale ale clarităţii şi previzibilităţii legii,
consacrate în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului şi care, în temeiul art. 20 din Constituţia României, au aplicabilitate
directă în dreptul intern şi forţă juridică supraconstituţionala, în măsura în
care aceste prevederi sunt mai favorabile decât cele constituţionale.
Prevederile criticate sunt neconstituţionale atâta vreme cât nu prevăd niciun
criteriu clar pentru instanţele judecătoreşti de a diminua sau nu onorariul
avocatului şi creează astfel posibilitatea pronunţării unor sentinţe arbitrare.
Criteriile menţionate de legiuitor în teza finală a art. 274 alin. 3 din Codul
de procedură civilă, şi anume valoarea pricinii sau munca îndeplinită de
avocat, sunt extrem de vagi şi largi şi nu sunt de natură să înlăture
arbitrariul.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră că textele legale criticate sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, text de
lege care are următorul conţinut: „Judecătorii au însă dreptul să mărească
sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul
onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite
de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de
avocat."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 20 alin. (2) şi art. 21 privind liberul acces la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii
legale în raport cu critici asemănătoare. Astfel, Decizia nr. 401 din 14 iulie
2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20
septembrie 2005, Curtea Constituţională a reţinut că prerogativa instanţei de a
cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul
onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu
amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu
cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi
suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în
mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea
potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor
avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea
judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi
exigibil.
In sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea
pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi
onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în
măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute
în limita unui cuantum rezonabil.
Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei
anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se
impune a fi menţinută. De altfel, în ceea ce priveşte problema clarităţii şi
previzibilităţii legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în Cauza
Hertel contra Elveţiei din 25 august 1998 (§35) că previzibilitatea
legii nu trebuie să fie neapărat însoţită de certitudini absolute.
Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoţită câteodată de o rigiditate
excesivă, or, dreptul trebuie să ştie să se adapteze schimbărilor de situaţie.
De asemenea, în Cauza Vogt contra Germaniei din 26 septembrie 1995,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (§48) a mai afirmat că nivelul de
precizie cerut de legislaţia internă depinde într-o mare măsură de textul analizat,
de domeniul pe care îl acoperă şi de calitatea destinatarilor săi. Pe de altă
parte, revine în primul rând autorităţilor naţionale sarcina de a interpreta şi
aplica dreptul intern (Hotărârea Chorherr contra Austriei din 25 august
1993, paragraful 25).
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Cătălin Radu Stamate în Dosarul nr.
21.070/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 noiembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae