DECIZIE Nr.
1525 din 24 noiembrie 2010
asupra conflictului juridic
de natura constitutionala dintre Guvernul României, pe de o parte, si
Parlamentul României alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 818 din 7 decembrie 2010
Prin Adresa nr. 5/EB/97,
primul-ministru al Guvernului României a sesizat Curtea Constituţională cu
cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre
Guvernul României, pe de o parte, şi Parlamentul României alcătuit din Camera
Deputaţilor şi Senat, pe de altă parte.
Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. e)
din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.e) şi art. 34 din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost
înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 16.232 din 15 noiembrie 2010 şi constituie obiectul Dosarului
nr. 4.520E/2010.
Prin actul de sesizare se solicită Curţii
Constituţionale constatarea existenţei unui conflict juridic de natură
constituţională între Guvernul României, pe de o parte, şi Parlamentul României
alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altă parte, conflict generat de
refuzul Parlamentului României de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii
de cenzură, depuse ca urmare a angajării răspunderii Guvernului, conduită ce a determinat un blocaj
instituţional referitor la moţiunea de cenzură.
Totodată, se solicită Curţii Constituţionale să se
constate că blocajul instituţional cu privire la prezentarea şi dezbaterea
moţiunii de cenzură poate fi înlăturat numai prin continuarea procedurii
parlamentare de asumare a răspunderii Guvernului.
In susţinerea cererii formulate, se arată următoarele:
La data de 12 noiembrie 2010, preşedintele Senatului,
printr-o scrisoare, a solicitat primului-ministru „să retragă din procesul
legislativ proiectul Legii educaţiei naţionale asupra căruia Guvernul şi-a
angajat răspunderea". Prin cererea sa, primul-ministru apreciază că
această conduită a preşedintelui Senatului duce la imposibilitatea prezentării
şi dezbaterii în şedinţa comună a celor două Camere a moţiunii de cenzură
depuse la data de 29 octombrie 2010, ceea ce a şi generat prezentul conflict
juridic de natură constituţională.
Se arată că Parlamentul României a parcurs calendarul
adoptat pentru desfăşurarea procedurii angajării răspunderii Guvernului,
calendar consemnat chiar în stenograma şedinţei Birourilor permanente ale
Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 18 octombrie 2010. Se susţine că,
prin stabilirea datei prezentării proiectului de lege, Parlamentul „a permis
Guvernului să îşi angajeze răspunderea asupra proiectului Legii educaţiei
naţionale", iar Guvernul şi opoziţia au acţionat în consecinţă, prin
prezentarea în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a
proiectului legii în cauză, respectiv, prin depunerea unei moţiuni de cenzură.
In aceste condiţii, Parlamentul trebuia să dea curs
prevederilor art. 113 şi art. 114 din Constituţie, precum şi art. 78 coroborat
cu art. 82 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi
Senatului.
Autorul sesizării mai arată că odată angajată
răspunderea Guvernului în faţă Parlamentului, ea nu mai poate fi stopată,
procedura necesitând a fi parcursă în toate etapele sale; altfel, ar însemna ca
ori de câte ori Guvernul, după angajarea răspunderii, ar avea indicii că
moţiunea de cenzură depusă va fi votată, ar avea posibilitatea să-şi retragă
angajarea răspunderii şi să ceară stoparea procedurilor parlamentare.
Se susţine că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431
din 3 noiembrie 2010 nu poate fi invocată în sprijinul acreditării soluţiei de
retragere din procesul legislativ a proiectului Legii educaţiei naţionale,
întrucât:
- anterior sesizării Curţii
Constituţionale, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului
au permis Guvernului să îşi angajeze răspunderea pe proiectul Legii educaţiei
naţionale;
- Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 a fost
publicată cu mult după expirarea termenelor pentru prezentarea şi dezbaterea
moţiunii de cenzură;
- Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 nu obligă Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii
asupra proiectului Legii educaţiei naţionale.
In fine, sunt menţionate mecanismele de control pe care
autorităţile publice le pot exercita în sensul limitării oricăror abuzuri din
partea Guvernului în cadrul procedurii de angajare a răspunderii.
In conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
sesizarea a fost comunicată părţilor aflate în conflict pentru a-şi exprima, în
scris, punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi
de soluţionare a acestuia.
Camera Deputaţilor a
transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/5.418 din 16 noiembrie 2010,
punctul său de vedere, în care apreciază că există un conflict juridic de
natură constituţională între Guvern şi Parlament, generat de refuzul acestuia
din urmă de a pune pe ordinea de zi prezentarea şi dezbaterea moţiunii de
cenzură depuse de opoziţia parlamentară la 29 octombrie 2010. Se arată că
declanşarea controlului parlamentar în condiţiile art. 114 din Constituţie este
obligatorie atât timp cât a fost depusă şi neretrasă o moţiune de cenzură.
Totodată, se susţine că nu se poate refuza dreptul Guvernului de a-şi angaja
răspunderea şi astfel de a declanşa controlul parlamentar pentru că numai în
acest fel legea asupra căreia este angajată răspunderea poate fi sau nu
adoptată.
Senatul a transmis
Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I 2.547 din 17 noiembrie 2010, punctul său de vedere, în care
apreciază că sesizarea formulată de primul-ministru al Guvernului României este
neîntemeiată, iar solicitarea acestuia ca blocajul instituţional - de altfel
inexistent, în opinia preşedintelui Senatului - să fie înlăturat prin
continuarea procedurii parlamentare de asumare a răspunderii guvernamentale
este lipsită de obiect, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr.
1.431 din 3 noiembrie 2010.
Se susţine că prin continuarea procedurii parlamentare
de asumare a răspunderii guvernamentale, astfel cum solicită primul-ministru,
este încălcat textul art. 1 alin. (4) din Constituţie, care obligă autorităţile
publice la un comportament constituţional loial, şi este lipsită de efecte
juridice însăşi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010,
care stabileşte că „angajarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei
Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţie,
asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională". Se
apreciază că o atare solicitare venită din partea primului-ministru al
Guvernului României nu numai că nu rezolvă, ci perpetuează conflictul juridic
de natură constituţională constatat prin Decizia Curţii Constituţionale nr.
1.431 din 3 noiembrie 2010. Se arată că acel conflict juridic de natură
constituţională constatat de Curte prin decizia menţionată nu s-a încheiat la
18 octombrie 2010, din moment ce Decizia Curţii, prin care s-a constatat
existenţa conflictului, a fost pronunţată la data de 3 noiembrie 2010.
Se consideră că datorită poziţiei supraordonate a
Constituţiei, indiferent de prevederile regulamentare existente, deciziile
Curţii Constituţionale nu pot fi lipsite de efecte juridice. De aceea, în cazul
în care un titular al dreptului de sesizare al Curţii Constituţionale, potrivit
art. 146 lit. e) din Constituţie, decide sesizarea acesteia, procedurile
parlamentare privind angajarea răspunderii Guvernului, chiar dacă sunt în
derulare, trebuie suspendate pentru ca, în final, decizia ce va fi pronunţată
de Curtea Constituţională să îşi găsească aplicabilitatea.
Se arată că, în cazul constatării existenţei
conflictului juridic de natură constituţională generat de încălcarea
competenţei Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, Guvernul este
obligat să retragă din Parlament actul pe care şi-a asumat răspunderea, acesta
fiind singura modalitate de restabilire a raporturilor constituţionale dintre
autorităţile publice aflate în conflict, care să permită colaborarea acestora
în viitor.
Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru
dezbaterea sesizării primului-ministru al Guvernului României au fost citate
părţile aflate în conflict. Dezbaterile asupra cererii de soluţionare a
conflictului juridic de natură constituţională au avut loc la data de 18
noiembrie 2010 şi s-au desfăşurat potrivit prevederilor art. 35 alin. (2) şi
(3) din Legea nr. 47/1992, cu citarea părţilor şi ascultarea concluziilor reprezentanţilor
acestora. Au fost prezenţi autorul sesizării, primul-ministru al Guvernului
României, domnul Emil Boc, preşedintele Senatului, domnul Dan-Mircea Geoană, şi
preşedintele Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Alma Anastase.
Susţinerile acestora au fost consemnate în încheierea
de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a
deliberărilor, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 24 noiembrie 2010.
CURTEA,
examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic
de natură constituţională dintre Guvernul României, pe de o parte, şi
Parlamentul României alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altă
parte, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor
autorităţilor publice aflate în conflict, punctele de vedere depuse,
prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi celor ale
art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra cererii
privind soluţionarea prezentului conflict juridic de natură constituţională.
Examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic
de natură constituţională dintre Guvernul României, pe de o parte, şi
Parlamentul României alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altă
parte, se constată următoarele:
I. Prin cererea formulată,
primul-ministru al Guvernului României solicită Curţii Constituţionale
constatarea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională dintre
Guvernul României, pe de o parte, şi Parlamentul României alcătuit din Camera
Deputaţilor şi Senat, pe de altă parte, conflict generat de refuzul
Parlamentului României de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de
cenzură depuse ca urmare a angajării răspunderii Guvernului, conduită ce a
determinat un blocaj instituţional referitor la moţiunea de cenzură.
Totodată, ca modalitate de soluţionare a conflictului
juridic de natură constituţională, se solicită Curţii Constituţionale să se
constate că blocajul instituţional cu privire la prezentarea şi dezbaterea
moţiunii de cenzură poate fi înlăturat numai prin continuarea procedurii
parlamentare de asumare a răspunderii Guvernului.
II. Curtea observă că, potrivit
jurisprudenţei sale constante, noţiunea de conflict juridic de natură
constituţională „nu se limitează numai la conflictele de competenţă,
pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizează orice
situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul
Constituţiei" (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 901
din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009). Având în
vedere definiţia jurisprudenţială a sintagmei cuprinse în art. 146 lit. e) din
Constituţie, în cauza de faţă, analiza Curţii trebuie să se circumscrie
următoarelor aspecte:
- dacă există o situaţie conflictuală între Guvern, pe
de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, mai exact, un conflict juridic
între autorităţile menţionate;
- în ipoteza constatării existenţei unei situaţii
conflictuale, dacă aceasta rezultă în mod direct din textul Constituţiei.
III. Curtea reţine că pentru a analiza dacă cererea cu
care a fost sesizată vizează un conflict juridic a cărui naştere rezidă în
textul Constituţiei, trebuie să clarifice atât natura juridică, cât şi semnificaţia juridică a scrisorii
preşedintelui Senatului comunicate primului-ministru al Guvernului României. O
asemenea analiză este necesară, întrucât autorul sesizării susţine că tocmai
această scrisoare a creat premisele creării unui conflict juridic de natură
constituţională.
Potrivit art. 39 alin. (1) lit. f) din Regulamentul
Senatului, preşedintele acestei Camere a Parlamentului „reprezintă Senatul în relaţiile cu Preşedintele României, Camera
Deputaţilor, Guvernul, Curtea Constituţională, precum şi cu alte autorităţi şi
instituţii interne ori internaţionale". O
atare atribuţiune a sa angajează Senatul ca autoritate publică în raporturile
sale constituţionale cu autorităţile publice menţionate în textul regulamentar,
ceea ce înseamnă că preşedintele Senatului, prin acţiunile sau inacţiunile
sale, angajează din punct de vedere constituţional Camera din care face parte.
In aceste condiţii, Curtea constată că Scrisoarea, înregistrată la Senat cu nr.
I-2.533/12.XI.2010 şi menţionată de primul-ministru în sesizarea sa, a angajat
din punct de vedere constituţional Senatul şi, implicit, Parlamentul ca unica
autoritate legiuitoare a ţării. Astfel, scrisoarea în cauză are natura juridică
specifică a unui act juridic, o manifestare expresă a voinţei Parlamentului ca
autoritate publică. Mai mult, pentru a întări cele mai sus expuse, respectiv că
preşedintele Senatului acţionează pentru şi în numele Parlamentului, Curtea
reţine că acesta a fost cel care a condus şedinţele comune ale Birourilor
permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2010 şi 28
octombrie 2010, şedinţe în care a fost stabilit calendarul procedurilor privind
angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale,
respectiv a fost respinsă cererea de amânare a prezentării de către Guvern a
proiectului de lege menţionat.
In ceea ce priveşte semnificaţia juridică a scrisorii
în cauză, se constată că prin aceasta se solicită primului-ministru al
Guvernului României „să retragă din procesul legislativ proiectul Legii
educaţiei naţionale asupra căruia Guvernul şi-a angajat răspunderea". O
atare solicitare este o manifestare expresă de voinţă a Senatului în sensul de
a obliga Guvernul să „retragă" proiectul de lege în cauză. Or, proiectul
respectiv de lege a fost promovat prin angajarea răspunderii Guvernului în
temeiul art. 114 din Constituţie, ceea ce, în aceste condiţii, ar însemna
„retragerea" angajării răspunderii Guvernului. Numai că procedura
constituţională prevăzută de art. 114 din Constituţie nu poate fi
„retrasă" de subiectul care deja a iniţiat-o, fiind un act de voinţă care
angajează Guvernul în mod irevocabil, astfel încât scrisoarea preşedintelui
Senatului capătă mai degrabă o valenţă duală, respectiv fie Guvernul renunţă la
angajarea răspunderii, ceea ce, din punct de vedere constituţional, nu mai este
posibil, fie urmează ca Parlamentul să nu mai continue procedura angajării deja
începute, cu consecinţa neadoptării legii în cauză. Cum primul aspect menţionat
nu este posibil, rezultă că Parlamentul ignoră decizia Guvernului de angajare a
răspunderii, motivat de pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei
nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010. Astfel, Parlamentul, prin preşedintele
Senatului, îşi justifică acţiunea prin pronunţarea de către Curtea
Constituţională a Deciziei nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, pe când Guvernul
contestă aplicabilitatea deciziei menţionate într-o procedură de angajare a
răspunderii sale deja începută.
In aceste condiţii, în cauza de faţă, Curtea constată
că există în mod evident un conflict juridic între Guvern, pe de o parte, şi
Parlament, pe de altă parte; totodată, Curtea reţine că izvorul acestui
conflict juridic rezultă chiar din prevederile Constituţiei, respectiv din
prevederile art. 114 coroborate cu art. 113 din Constituţie, precum şi din cele ale art. 146 lit. e) coroborate cu
art. 147 alin. (4) din Constituţie.
IV. Prin ipoteză, problema de
drept constituţional ridicată este posibilitatea eventuală a blocării
procedurii prevăzute de art. 114 din Constituţie prin invocarea dispoziţiilor
art. 146 lit. e) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.
Aceasta este chestiunea de drept constituţional asupra căreia Curtea urmează să se pronunţe pentru a
soluţiona conflictul juridic de natură constituţională cu care a fost sesizată.
In demersul său, Curtea trebuie să stabilească consecinţele pe plan
constituţional ale deciziei Guvernului de angajare a răspunderii în condiţiile
art. 114 din Constituţie, să clarifice efectele deciziilor pronunţate în cadrul
competenţei sale de la art. 146 lit. e) din Constituţie şi să facă aplicarea
acestora la situaţia litigioasă de faţă.
V. Curtea, în jurisprudenţa sa,
a stabilit că „angajarea răspunderii este o procedură mixtă, de control
parlamentar, întrucât permite iniţierea unei moţiuni de cenzură, şi de
legiferare, deoarece proiectul de lege în legătură cu care Guvernul îşi
angajează răspunderea se consideră adoptat, dacă o asemenea moţiune nu a fost
depusă sau, fiind iniţiată, a fost respinsă" (a se vedea Decizia nr. 34
din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 88 din 25 februarie 1998).
In cadrul acestei proceduri, un rol cu totul aparte
trebuie atribuit deciziei Guvernului de a-şi
angaja răspunderea, având în vedere consecinţele care decurg din aceasta.
Decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea îşi găseşte temeiul în art. 114
alin. (1) din Constituţie şi constituie un act de voinţă exclusiv, unilateral şi
irevocabil realizat în vederea adoptării unui program, a unei declaraţii de
politică generală sau a unui proiect de lege. Decizia Guvernului de a-şi angaja
răspunderea nu poate fi cenzurată de Parlament sub aspectul oportunităţii sale,
însă, la nivelul Parlamentului, în condiţiile procedurale stabilite prin
Constituţie şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi
Senatului, se poate depune şi vota o moţiune de cenzură care are drept efect
demiterea Guvernului.
Moţiunea de cenzură se constituie într-un adevărat
instrument de natură constituţională pus la îndemâna Parlamentului în vederea
realizării controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului. Reglementarea
generală a moţiunii de cenzură se regăseşte în dispoziţiile art. 113 din Constituţie,
iar anumite aspecte particulare ale acestei instituţii juridice sunt
reglementate prin art. 114 alin. (2) şi (3) din Constituţie. Aceste din urmă
prevederi constituţionale califică moţiunea de cenzură depusă în cadrul
procedurii angajării răspunderii Guvernului ca fiind una „provocată", fără
ca sub aspectul naturii juridice şi al finalităţii urmărite să o deosebească de
moţiunea de cenzură reglementată de art. 113 din Constituţie. Astfel, Curtea
reţine că prevederile Constituţiei nu reglementează două categorii de moţiuni
de cenzură, ci, din contră, moţiunea de cenzură ca instituţie juridică este una
singură, reglementată de art. 113 din Constituţie; elementele specifice ce
vizează moţiunea de cenzură iniţiată în ipoteza angajării răspunderii Guvernului
nu relevă decât două particularităţi procedurale (contextul iniţierii - după
prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului
de lege ce face obiectul angajării răspunderii - şi posibilitatea
constituţională de iniţiere - indiferent dacă semnatarii săi au mai iniţiat în
cadrul aceleiaşi sesiuni parlamentare o moţiune de cenzură potrivit
prevederilor art. 113 din Constituţie) şi o particularitate de natură
substanţială (în cazul respingerii moţiunii de cenzură, programul, declaraţia
de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptat), care nu pot califica moţiunea de cenzură
prevăzută de art. 114 din Constituţie ca un instrument de control parlamentar
distinct de moţiunea de cenzură reglementată de art. 113 din Constituţie.
Având în vedere cele de mai sus, rezultă că, prin
votarea unei moţiuni de cenzură, indiferent dacă aceasta a fost depusă în
condiţiile art. 113 sau art. 114 din Constituţie, realizându-se
controlul parlamentar, se retrage încrederea
acordată Guvernului, ceea ce are drept efect demiterea acestuia.
Parlamentul nu are competenţa de a împiedica Guvernul
să ia decizia angajării răspunderii; de asemenea, odată luată această decizie,
Parlamentul nu poate împiedica Guvernul să continue procedura în cauză,
întrucât s-ar ajunge la situaţii inadmisibile în care un Guvern minoritar să nu
îşi poată angaja niciodată răspunderea, ceea ce încalcă în mod flagrant art.
114 din Constituţie. De asemenea, nici Guvernul nu îşi poate retrage cererea de
angajare a răspunderii, fiind un act irevocabil al său. In acest context
constituţional, depunerea moţiunii de cenzură are semnificaţia declanşării
controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului şi mutatis mutandis constituie un act irevocabil în sensul iniţierii acestui control; este
o armă pusă îndeobşte la îndemâna opoziţiei parlamentare şi nu în ultimul rând
este o formă de exprimare a opoziţiei faţă de măsurile adoptate de Guvern. In
consecinţă, împiedicarea prezentării şi refuzul de a dezbate o moţiune de cenzură
deja depusă sunt contrare Constituţiei, întrucât acest lucru ar echivala cu
eliminarea posibilităţii opoziţiei parlamentare de a cenzura şi controla
deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii.
Astfel, în cauza de faţă,
Curtea reţine că Parlamentul, prin reprezentantul său, şi anume preşedintele
Senatului, nu a respectat termenul de prezentare a moţiunii de cenzură în
şedinţa comună a celor două Camere de cel mult 5 zile de la data depunerii
acesteia, prevăzut de art. 78 alin. 1 din Regulamentul şedinţelor comune ale
Camerei Deputaţilor şi Senatului, ceea ce se constituie într-o piedică la
prezentarea moţiunii de cenzură depusă de opoziţia parlamentară. Mai mult,
având în vedere cele arătate mai sus, dezbaterea moţiunii de cenzură trebuia
deja demarată, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel încât Curtea constată că
Parlamentul, prin reprezentantul său, şi anume preşedintele Senatului,
refuză supunerea acesteia spre dezbatere în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, contrar
prevederilor art. 114 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 113 alin. (3) din
Constituţie. In acest mod opoziţia parlamentară nu se mai poate exprima şi
controlul parlamentar este lipsit de eficienţă. Or, niciun instrument juridic
prevăzut de Constituţie nu poate fi lipsit de eficienţă, golirea lui de
conţinut determinând caracterul lui iluzoriu şi, implicit, încălcarea
principiului constituţional al statului de drept.
In fine, Curtea reaminteşte
că, în funcţie de votarea sau nu a moţiunii de cenzură, fie Guvernul este
demis, fie proiectul Legii educaţiei naţionale se consideră adoptat, după caz.
Intrucât procedura
angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale
continuă de drept în temeiul art. 114 din Constituţie, solicitarea autorului sesizării ca instanţa constituţională să
oblige autorităţile publice implicate în prezentul conflict juridic de natură
constituţională să continue procedura parlamentară a angajării răspunderii
Guvernului este lipsită de obiect.
VI. Cu referire la posibila interferenţă a Deciziei
Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, în cadrul
procedurii angajării răspunderii Guvernului declanşate la 12 octombrie 2010,
Curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 3 lit. a) şi b) din Regulamentul
şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente
ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se întrunesc în şedinţă comună, la
convocarea preşedinţilor acestora, pentru adoptarea proiectului ordinii de zi a
şedinţelor comune ale Parlamentului şi pentru stabilirea datei şi locului
desfăşurării şedinţelor comune. Astfel, în şedinţa comună a Birourilor
permanente ale celor două Camere din 18 octombrie 2010 a fost discutată
solicitarea Guvernului transmisă Parlamentului la data de 12 octombrie 2010 şi
a fost fixat un calendar în ceea ce priveşte procedurile privind angajarea
răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale.
Sesizarea preşedintelui Senatului care a dus la
pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 a
fost făcută prin Adresa nr. XXXV 3.931 din 19
octombrie 2010. Curtea, prin decizia menţionată, a
constatat că „angajarea
răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în
temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei
naţionale este neconstituţională şi a declanşat un conflict juridic de natură
constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se află
în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională".
In acelaşi timp, Curtea, cu privire la solicitarea
autorului sesizării, în sensul ca instanţa de contencios constituţional să
oblige Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii, în
considerentele deciziei, a constatat că „această cerere excedează
competenţei sale, soluţia aparţinând în exclusivitate autorităţilor publice
aflate în conflict".
O atare abordare a Curţii Constituţionale s-a impus
prin prisma unui aspect deosebit de important, şi anume prin faptul că instanţa
constituţională a fost sesizată de către preşedintele Senatului în temeiul art.
146 lit. e) din Constituţie după ce Birourile permanente ale celor două Camere
au luat în discuţie decizia Guvernului din 12 octombrie 2010 de a-şi angaja
răspunderea. De altfel, prin Adresa nr. 2 MC din 18 octombrie 2010,
preşedintele Camerei Deputaţilor a şi comunicat primului-ministru al Guvernului
României calendarul stabilit în Birourile permanente.
In jurisprudenţa sa, Curtea a statuat, de principiu, că
„ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la
anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul
anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai
pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să
respecte suveranitatea legii anterioare" (a se vedea Decizia nr. 830
din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008).
De asemenea, într-un control de constituţionalitate pe
cale de excepţie, Curtea a arătat că „decizia de constatare a
neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul
acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru
viitor" (a se vedea Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14
august 2008).
Prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, soluţionând un conflict juridic de natură
constituţională, Curtea a statuat expressis verbis că „Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, «Deciziile
Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data
publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru
viitor». Efectul ex nunc al actelor Curţii constituie o aplicare a principiului
neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de
natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de
drept, o
premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la
consolidarea statului de drept.
Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii
nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a
se înfăptui în viitor de către autorităţile publice implicate în conflictul
juridic de natură constituţională".
Din cele de mai sus, rezultă, în mod evident,
următoarele:
1. Deciziile Curţii Constituţionale
pronunţate în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie au putere numai pentru
viitor;
2. Deciziile Curţii
Constituţionale, făcând parte din ordinea normativă, nu pot fi aplicate
retroactiv, mai exact unor raporturi/situaţii juridice încheiate.
In cauza de faţă, Curtea constată că Decizia nr. 1.431
din 3 noiembrie 2010 nu poate să se aplice unor raporturi juridice de drept
public deja încheiate, întrucât, pentru a „bloca" angajarea răspunderii
Guvernului prin intermediul unei decizii a Curţii Constituţionale, titularii
dreptului de a sesiza Curtea Constituţională prevăzuţi de art. 146 lit. e) din
Constituţie trebuiau să uzeze de acest drept până cel târziu la data de 18
octombrie 2010. Decizia de angajare a răspunderii Guvernului a fost acceptată
implicit la data la care Biroul permanent al celor două Camere a stabilit
calendarul angajării răspunderii. Prin această acceptare, situaţia juridică
constituită prin decizia de angajare a răspunderii Guvernului a fost încheiată;
celelalte aspecte, şi anume prezentarea proiectului de lege, iniţierea unei
moţiuni de cenzură, votarea moţiunii de cenzură sau adoptarea proiectului de
lege prezentat sunt efecte ale deciziei Guvernului, acceptată de Parlament, de
a-şi angaja răspunderea. Astfel, situaţia juridică menţionată trebuie
calificată ca fiind facta praeterita, şi nu facta pendentia. Dacă, din contră, s-ar considera că ipoteza de faţă se constituie
într-o situaţie juridică aflată în curs de executare înseamnă că decizia
Guvernului de a-şi angaja răspunderea este un act de voinţă care se prelungeşte
în timp cu mai multe faze decizionale. Or, de fapt, astfel cum s-a arătat mai
sus, procedurile parlamentare angajate după stabilirea calendarului de către
Biroul permanent nu sunt decât simple efecte ale unei situaţii juridice deja
încheiate.
Astfel cum rezultă şi din Decizia nr. 838 din 27 mai
2009, „efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile,
inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către
autorităţile publice implicate în conflictul juridic de natură
constituţională". Acest considerent este aplicabil întru-totul şi
în cauza de faţă, întrucât conflictul constatat de către Curte nu este unul
care este încă în desfăşurare, ci s-a încheiat la momentul 18 octombrie 2010 când Parlamentul
a acceptat solicitarea Guvernului de a-şi angaja răspunderea.
Mai mult, în cazul de faţă, Curtea constată că doar în
situaţia unei facta pendentia s-ar fi pus problema obligării Guvernului de către Curtea
Constituţională să renunţe la procedura angajării răspunderii, respectiv dacă
instanţa constituţională ar fi fost sesizată de către preşedintele Senatului
până cel târziu la data de 18 octombrie 2010, deci înainte de stabilirea
calendarului asumării de către Parlament; numai în această situaţie cererea în
cauză ar fi vizat o situaţie litigioasă în curs, chiar dacă ulterior Birourile
permanente ar fi acceptat decizia Guvernului prin întocmirea calendarului
angajării răspunderii.
Ţinând cont de cele de mai sus, Curtea reţine că
Decizia sa nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 nu poate fi invocată în sensul
blocării procedurii de angajare a răspunderii Guvernului asupra Legii educaţiei
naţionale şi, în consecinţă, urmează să constate că există un conflict juridic
de natură constituţională între Guvern şi Parlament, generat de refuzul
Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzură depusă de opoziţia parlamentară,
dezbatere care, odată declanşată, ţinând seama de prevederile Constituţiei, nu
poate fi oprită.
Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi
prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 şi 35 din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu
majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Curtea Constituţională constată că există un conflict
juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, generat de refuzul
Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzură depusă de opoziţia parlamentară,
dezbatere care, odată declanşată, ţinând seama de prevederile Constituţiei, nu
poate fi oprită.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică primului-ministru al Guvernului
României, preşedintelui Senatului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea şi pronunţarea au avut loc la datele de 18
noiembrie 2010 şi 24 noiembrie 2010 şi la acestea au participat: Augustin
Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea
Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân şi
Tudorel Toader, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly