Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.149 din 17.03.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 268 din 22 aprilie 2015

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Radu Călin Căloiu în Dosarul nr. 39.803/3/2013*/a1 (1.930/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 723D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, deoarece ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional a fost pronunţată Decizia de admitere nr. 641 din 11 noiembrie 2014.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 7 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 39.803/3/2013*/a1 (1.930/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Radu Călin Căloiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva încheierii prin care judecătorul s-a pronunţat în cadrul procedurii de cameră preliminară după emiterea rechizitoriului.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece procedura în cameră preliminară se desfăşoară în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a inculpatului.6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 345 alin. (1) referitor la Procedura în camera preliminară, art. 346 alin. (1) referitor la Soluţiile pe care le poate dispune judecătorul de cameră preliminară şi art. 347 alin. (2) şi (3) referitor la Contestaţie, toate din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

Art. 345 alin. (1): „Dacă s-au formulat cereri şi excepţii ori a ridicat din oficiu excepţii, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra acestora, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a inculpatului, la expirarea termenului prevăzut la art. 344 alin. (4).“;

Art. 346 alin. (1): „Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a inculpatului. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi inculpatului.“;

Art. 347 alin. (2) şi (3): „(2) Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii.
(3) Dispoziţiile art. 343-346 se aplică în mod corespunzător.“12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la Dreptul la apărare şi art. 124 referitor la Înfăptuirea justiţiei. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi cadrul procesual în care a fost ridicată, Curtea constată că soluţia legislativă referitoare la posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a se pronunţa în fond şi în contestaţie asupra aspectelor semnalate în cadrul unui proceduri „fără participarea procurorului şi inculpatului“ a fost analizată de Curte prin
Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, ocazie cu care a statuat că judecarea plângerii ori a contestaţiei fără participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi procurorului contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât norma legală nu permite comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi nu prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei. Din perspectiva dreptului la un proces echitabil, este suficient să se asigure posibilitatea participării părţilor la dezbateri, judecătorul putând decide asupra finalizării procedurii în camera preliminară şi fără participarea lor atâta timp cât acestea au fost legal citate. De asemenea, câtă vreme probele reprezintă chintesenţa oricărui proces penal, iar organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului, atunci este evident că procedura desfăşurată în aceste situaţii are o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 341 alin. (11) din Codul de procedură penală, „Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei“, fiind necesară participarea procurorului. 14. Totodată, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 22, Curtea a constatat că, în cadrul procesului penal, spre deosebire de părţi, procurorul îndeplineşte un rol constituţional consacrat prin art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia, „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor“. Acest fapt nu trebuie înţeles ca un drept subiectiv propriu al procurorului, pentru că el, în virtutea rolului mai sus arătat, este o autoritate competentă să instrumenteze şi să soluţioneze cauza respectivă, exercitându-şi atribuţiile în lumina exigenţelor constituţionale anterior enunţate. Spre deosebire de art. 2781 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia prezenţa procurorului era obligatorie, în prezenta reglementare consacrată de dispoziţiile legale criticate, neparticiparea obligatorie a procurorului ar plasa rolul Ministerului Public într-o zonă inferioară de cea enunţată de prevederea constituţională. De aceea, câtă vreme procedura din camera preliminară supusă prezentului control de constituţionalitate poate duce la începerea judecăţii şi deci la formularea unei acuzaţii în materie penală cu consecinţe evidente ce ţin de drepturile şi libertăţile cetăţenilor, Curtea constată că, în vederea atingerii acestor obiective de ordine publică, este insuficientă numai citarea procurorului, sens în care se impune şi participarea obligatorie a sa în cadrul procedurii. 15. Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, şi faptul că, în prezenta cauză, Curtea Constituţională a fost sesizată anterior publicării deciziilor de admitere mai sus menţionate în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă „fără participarea procurorului şi a inculpatului“, a devenit inadmisibilă, sens în care urmează a fi respinsă ca atare. 16. În ce priveşte critica referitoare la derularea procedurii în camera de consiliu, Curtea constată că prin Decizia nr. 702 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 16 ianuarie 2015, paragrafele 19 şi 20, pronunţându-se asupra procedurii referitoare la plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire ori netrimitere în judecată, a statuat că judecarea ei în camera de consiliu nu afectează dispoziţiile constituţionale invocate. Cu acel prilej, Curtea a statuat că publicitatea, ca principiu al şedinţei de judecată, constă în posibilitatea pe care o are orice persoană de a asista la desfăşurarea judecăţii, constituind deopotrivă un mijloc de a prezerva încrederea opiniei publice în instanţele judecătoreşti. 17. Consacrarea sa este asigurată de dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale de către o instanţă care va hotărî, între altele, asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa acestui principiu procesual, statuând că publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă art. 6 paragraful 1 are ca scop protejarea justiţiabililor împotriva unei „justiţii secrete“ şi vizează dezbaterile propriu-zise ale procesului (Hotărârea din 26 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Diennet împotriva Franţei, paragraful 33). Cu toate acesta, dreptul la o şedinţă publică nu este absolut, motiv pentru care nu s-ar putea susţine că şi în situaţia în care, după judecarea în fond, instanţa de apel învestită cu plenitudinea de jurisdicţie ar fi ţinută întotdeauna de o audienţă publică, independent de natura problemelor asupra cărora ea ar statua (Hotărârea din 29 octombrie 1991, pronunţată în Cauza Jan Lke Andersson împotriva Suediei, paragraful 27, şi Hotărârea din 27 martie 1998, pronunţată în Cauza K.D.B. împotriva Olandei, paragraful 39). 18. De asemenea, faptul că procedura camerei preliminare se realizează în camera de consiliu este în deplină concordanţă cu prevederile art. 127 din Legea fundamentală, potrivit cărora „Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege“, şi nu aduce atingere, în niciun mod, dispoziţiilor constituţionale invocate. 19. Aşa fiind, Curtea constată că raţiunile avute în vedere cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 702 din 27 noiembrie 2014 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză cu privire la procedura camerei preliminare, motiv pentru care urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, întrucât acestea sunt constituţionale în raport cu critica referitoare la judecarea în camera de consiliu. 20. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea dispun cu privire la competenţa materială a judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate, precum şi a completului competent, potrivit legii, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de a se pronunţa asupra căii de atac a contestaţiei. Or, din perspectiva criticilor formulate, Curtea constată că aceste dispoziţii nu conţin nicio prevedere de natură a afecta accesul liber la justiţie, dreptul la apărare ori înfăptuirea justiţiei. Dimpotrivă, prevederile de lege criticate nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil, nici dreptul la apărare, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a se apăra şi de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. În plus, contrar celor susţinute de autorul excepţiei, dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 124 din Legea fundamentală. Astfel, stabilirea de către legiuitor, în temeiul prerogativelor conferite acestuia de dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, a unor reguli procedurale privind stabilirea competenţei judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară nu este de natură să aducă atingere principiului constituţional ce consacră înfăptuirea justiţiei, atât timp cât aceste reguli se aplică, în numele legii, de către judecători independenţi şi în mod unic, egal şi imparţial tuturor justiţiabililor. 21. Pentru aceste motive, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă declarată neconstituţională „fără participarea procurorului şi a inculpatului“, excepţie ridicată de Radu Călin Căloiu în Dosarul nr. 39.803/3/2013*/a1 (1.930/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu critica referitoare la judecarea în camera de consiliu. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 149/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 149 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 149/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu